ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 147/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 27 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 282 din 6 aprilie 2016 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și obligarea pârâtului să-i plătească despăgubiri în conformitate cu dispozițiile art. 8 și 19 din Legea nr. 554/2004 reprezentând daune morale, pentru prejudiciul de imagine adus ca urmare a respingerii sesizării, în cuantum de 4.000 RON, cu cheltuieli de judecată. La data de 26 septembrie 2016, reclamanta A. a formulat o precizare la acțiune, prin care a învederat că înțelege să se judece în calitate de pârât de rang 2 și cu numita B.. Totodată, odată cu introducerea în cauză a intimatei de rang 2, referitor la petitul nr. 2, obligarea ambelor intimați să-i plătească în solidar în conformitate cu dispozițiile art. 8 și 19 din Legea nr. 554/2004 daune morale pentru prejudiciul de imagine adus, în cuantum de 4.000 RON.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 275 din 20 octombrie 2016, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., precum și cererea reclamantei de obligare a autorității pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată. Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât cuprinde motive străine de natura cauzei și motive contradictorii. În conformitate cu dispozițiile art. 27 pct. 4 din O.U.G. nr. 137/2000, pârâtei B. îi revenea sarcina de a dovedi că faptele reclamate nu constituie discriminare. Or, în speță, aceasta nu a contestat aspectele sesizate, astfel că instanța de fond nu avea cum să rețină în considerente că reclamanta ar fi luat la cunoștință de procedurile din sistemul operațional. De asemenea, în condițiile în care Tribunalul Timiș a constatat prin hotărâre definitivă asupra nelegalei sale evaluări, prin neluarea în considerare a acestei hotărâri definitive care, în opinia recurentei-reclamante, este suficientă să demonstreze abuzurile săvârșite împotriva sa de către persoana împotriva căreia a formulat sesizarea, instanța de fond i-a încălcat dreptul la un proces echitabil. Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material. Astfel, instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 stricto sensu, prin luarea în considerare numai a criteriilor de discriminare limitativ prevăzute în acest articol și fără să se refere la "orice alt criteriu" din cuprinsul aceluiași articol coroborat cu art. 1. Așadar, discriminarea se poate realiza și prin alte criterii decât cele enumerate limitativ la art. 2 din O.G. nr. 137/2000, iar în cazul său, recurenta susține că a fost discriminată prin aceea că i se îngrădește dreptul la muncă, prin comparație cu colegii săi, cărora le este recunoscut acest drept și li se atribuie activități conform fișei postului. Invocă în acest sens și Decizia nr. 1/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care statuează faptul că există o discriminare și atunci când o persoană este tratată în mod nefavorabil prin comparație cu modul în care au fost sau ar fi fost tratate alte persoane aflate într-o situație similară, acest aspect încadrându-se în categoria "criteriu protejat".

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin concluzii scrise, înregistrate la dosar la 18 septembrie 2019, intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă. 4.2. Prin note scrise, înregistrate la dosar la 9 ianuarie 2020, intimata-pârâtă B. a solicitat, de asemenea, respingerea căii de atac declarate în cauză.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 29 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 18 septembrie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Soluția instanței de recurs Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reține că este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Sub aspectul solicitării de casare a sentinței recurate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de control reține că acest motiv de recurs vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii, recurenta oprindu-se la ultima teză, potrivit căreia sentința ar cuprinde motive străine de natura cauzei și motive contradictorii, susținând în acest sens că partea reclamată nu a dovedit că faptele reclamate nu constituie discriminare și nici nu a contestat aspectele sesizate, or, în considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta a luat cunoștință de procedurile din sistemul operațional. Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că în mod corect s-a referit instanța la faptul că "reclamanta a luat la cunoștință pe semnătură de Procedurile din sistemul operațional de muncă de la nivelul instituției ...", aceasta fiind o apărare invocată de către partea reclamată în fața Consiliului Național de Combatere a Discriminării, aspect ce rezultă din cuprinsul hotărârii atacate (pct. IV 4.3 din Hotărârea CNCD nr. 282 din 6 aprilie 2016 - dosarul de fond). În condițiile arătate, chiar dacă această parte nu a formulat apărări și în fața instanței de fond, referirea în considerentele sentinței atacate la aspectul menționat nu este străină de natura pricinii. În acest context, Înalta Curte reține și că susținerea recurentei-reclamante în sensul că instanța de fond a dezvoltat argumente contradictorii în motivarea soluției nu are fundament în raționamentul juridic expus de judecătorul fondului. Cercetând criticile vizând contradictorialitatea motivelor, se constată că tratamentul defavorizant pretins a fi survenit din partea angajatorului a fost analizat de către judecătorul fondului prin raportare la situația de fapt relevată din probele administrate în cauză. Nu au fost identificate argumente contradictorii în expunerea raționamentului logico-juridic ce a condus la soluția pronunțată în primă instanță. În consecință, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-și găsească incidența în cauză. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate Hotărârea nr. 282 din 6 aprilie 2016, pe calea prevăzută de art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare, act administrativ prin care intimatul-pârât CNCD a stabilit la pct. 1 că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, modificată (faptele de discriminare descrise în obiectul petiției nu se confirmă). Instanța de fond a respins cererea reclamantei, confirmând ca legală Hotărârea nr. 282 din 6 aprilie 2016, adoptată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în soluționarea Petiției nr. 5616 din 31 august 2015, cu referire la faptele sesizate, considerate de către petenta reclamantă a încălca principiul nediscriminării. Faptele reclamate prin petiția recurentei-reclamante adresată Consiliului, reiterate prin cererea de chemare în judecată și prin cererea de recurs, relevă o situație în care petentei i se îngrădește dreptul la muncă de către partea reclamată, prin nepredarea actelor/documentelor specifice muncii, limitarea accesului la internet și legislația online, invocând discriminarea în raport de ceilalți colegi, cărora li se atribuie activități conform fișei postului, recunoscându-li-se, astfel, dreptul la muncă. Caracterul nediscriminatoriu al acestor fapte a fost corect stabilit, ele neîntrunind condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000: încălcarea unui drept fundamental, prin aplicarea diferită a unui tratament în comparație cu alte persoane aflate în situații similare și care să aibă la bază un criteriu interzis. Din ansamblul probatoriului administrat în cauză, rezultă că reclamanta nu a dovedit nici în fața autorității pârâte și nici în fața instanței de judecată existența situațiilor analoage și comparabile în care s-ar fi aplicat tratamentul diferențiat, prin care s-ar fi urmărit restrângerea unui drept. Tratamentul defavorizant imputat angajatorului, prin aceea că nu-i acordă petentei un mediu propice desfășurării activității fișei postului și pregătirii profesionale, nu reprezintă o faptă de discriminare în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, câtă vreme nu se întemeiază pe criteriile expres și limitativ prevăzute de ordonanță sau pe alte criterii având aceeași natură. În ipoteza în care recurenta a ajuns la concluzia că există o încălcare a normelor legale privind raporturile de muncă, această încălcare nu reprezintă prin ea însăși discriminare, ci îi creează un drept de a se adresa instanțelor de dreptul muncii, ceea ce s-a întâmplat, astfel cum rezultă din actele dosarului. În același timp, distinct de ceea ce a avut în vedere Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care s-a oprit în analiza sa la lipsa criteriului de discriminare pe care reclamanta l-a indicat formal, se constată că în mod corect a reținut instanța de fond că toate împrejurările invocate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură să demonstreze că a fost tratată în mod nefavorabil, prin comparație cu modul în care au fost tratate alte persoane, aflate într-o situație similară, și nici că motivul acestui tratament l-ar constitui o caracteristică concretă a reclamantei, caracteristică ce se încadrează în categoria "criteriului protejat". Totodată, se apreciază că în mod corect judecătorul fondului a reținut că singurul aspect care se confirmă, dintre cele sesizate, respectiv cel referitor la evaluarea nelegală a reclamantei pentru anul 2014, nu poate fi considerat determinant în sensul reținerii unei practici a angajatorului de marginalizare a reclamantei. Relativ la Decizia nr. 1/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la care, de altfel, a făcut referire și prima instanță în considerentele sale, se constată că nu poate fi reținută ca având incidență în cauză în sensul invocat de recurenta-reclamantă, întrucât aspectele sesizate de aceasta nu se încadrează în categoria "criteriului protejat". Înalta Curte constată că atât instanța de fond cât și pârâtul au adoptat soluții corecte, raportat la definiția discriminării, astfel cum este reglementată de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 cu modificările și completările ulterioare, republicată, astfel că nu poate fi reținută vreuna din situațiile prevăzute de O.G. nr. 137/2000, republicată, aspectele invocate de către recurentă neconturând elementele constitutive ale unei discriminări. Așadar, în raport de criticile formulate în recurs, nefiind aduse în discuție aspecte noi, care să determine reținerea unei alte stări de fapt decât cea constatată de judecătorul primei instanțe, Înalta Curte, observând caracterul formal al acestor critici, urmează a respinge ca nefondată calea de atac exercitată asupra Sentinței civile nr. 275 din 20 octombrie 2016. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate criticile invocate în cauză, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.