ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1970/2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal la 19 aprilie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței să hotărască, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., rezilierea contractului de prestări servicii nr. x din 19 martie 2015 și să o oblige pe pârâtă la predarea/returnarea următoarelor echipamente și utilaje, predate conform contractului: a) aparat de sudură cap-cap cu comandă numerică CNC pentru îmbinarea automată a țevilor și fitingurilor de PE, PP și PEHD - diametre 90-315 mm-Georg Fischer x, având seriile: - mașina de bază: x; - unitatea hidraulică: x; - freză: x; - plită: x; - bacuri reducții: setul de 280 mm; - manual de operare; b) aparat de sudare electrofuziune pentru îmbinarea automată a țevilor și fitingurilor de PE, PP și PEHD - diametre 20-800mm-Georg Fischer MSA 340 cu GPS, având seria: - mașina de baza:x; - adaptori unghiulari de 4mm si 4,7 mm; - manual de operare; c) generator monofazat x + kit transport instalat - benzina + canistra metal 101 și pâlnie pentru canistra având seriile: - generator: x; d) generator monofazat x-benzina având seriile: - generator: x. e) aparat sudură x. 333; f) generator monofazat x; g) generator curent x; h) aparat sudură x. În drept, au fost invocate prevederile art. 1528, 1552 alin. (1), (17)96, 1817 și 1204 C. civ. La 12 iulie 2017, pârâta S.C. B. S.R.L. - prin lichidator judiciar C.I.I. C. a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, având în vedere că prin încheierea nr. 1579 din 7 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. x/2016, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței față de debitoarea S.C. B. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 1838 din 31 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 s-a respins cererea pârâtei de suspendare a judecării cauzei ca nefondată. A fost admisă excepția lipsei de interes în ceea ce privește capătul de cerere privind rezilierea contractului de prestări servicii nr. x din 19 martie 2015 și s-a respins ca lipsit de interes acest capăt de cerere. A fost admis al doilea capăt de cerere formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., iar pârâta S.C. B. S.R.L. - prin lichidator judiciar C.I.I. C. a fost obligată să restituie următoarele echipamente și utilaje predate conform contractului de prestări servicii nr. x/19.03.2015: a) aparat de sudură cap-cap cu comanda numerică CNC pentru îmbinarea automată a țevilor si fitingurilor de PE, PP si PEHD - diametre 90-315mm-Georg Fischer x, având seriile: - mașina de baza: x; - unitatea hidraulică: x; - freza: x; - plita: x; - bacuri reducții: setul de 280 mm; - manual de operare; b) aparat de sudare electrofuziune pentru îmbinarea automata a țevilor si fitingurilor de PE, PP și PEHD - diametre 20-800mm-Georg Fischer MSA 340 cu GPS, având seria: - mașina de baza: x; - adaptor unghiulari de 4mm și 4,7 mm; - manual de operare; c) generator monofazat x+ kit transport instalat - benzina + canistra metal 101 și pâlnie pentru canistra având seriile: - generator: x/9; d) generator monofazat x-benzina având seriile: - generator: x. e) aparat sudură x; f) generator monofazat x; g) generator curent x; h) aparat sudură x, precum și la plata sumei de 2.402 RON reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.

Cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1838 din 31 octombrie 2017 a Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 142 din 29 ianuarie 2018.

Apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 142 din 29 ianuarie 2018 și de pârâta S.C. B. S.R.L. - prin lichidator judiciar C.I.I. C. împotriva sentințelor civile nr. 1838 din 31 octombrie 2017, ambele pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 231 din 9 mai 2018 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac. În motivarea recursului s-a arătat parcursul juridic al litigiului și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, cu consecința admiterii cererii de completare a dispozitivului sentinței de fond, în sensul acordării cheltuielilor de judecată la valoarea pretențiilor admise, prin excluderea taxei judiciare de timbru aferente primului capăt de cererer. Astfel, recurenta a susținut că în prezenta cauză cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat, raportat la valoarea pretențiilor admise, respectiv la capătul doi de cerere, prin excluderea taxei judiciare de timbru aferentă capătului unu de cerere privind rezilierea contractului de prestări servicii nr. x din 19 martie 2015 și acordarea cheltuielilor de judecată, s-au ridicat la suma de 6.005 RON, compusă din 1.200 RON onorariu de avocat și 4.805 RON taxă judiciară de timbru. În final, au fost redate prevederile art. 444 C. proc. civ. Cauza a fost înregistrată sub același număr unic pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 27 iunie 2018.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. - prin lichidator judiciar C.I.I. C., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de recurs. Pe fondul recursului, s-a susținut că hotărârea instanței de apel este temeinică și legală, întrucât instanța de apel a apreciat în mod judicios că motivele de apel privind totalul cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.005 RON și faptul că instanța de fond trebuia să se raporteze la această sumă atunci când a apreciat asupra cheltuielilor nu poate face obiectul unei cereri de completare a dispozitivului, ci doar al unei căi de atac. Atâta vreme cât prima instanță nu a omis să se pronunțe pe capătul de cerere privind obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată, cererea de completare a dispozitivului nu ar fi putut fi primită.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. La termenul din 19 martie 2019, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, punându-se în vedere părților că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare. Părțile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepția nulității recursului, invocată de intimată, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., reținând următoarele: Cu titlu prealabil, se reține că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)". Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 231 din 9 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care au fost respinse ca nefondate apelurile declarate atât de reclamantă, cât și de pârâtă. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune să fie posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege. În speță, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta, deși a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a formulat susțineri care nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488, deoarece prin criticile invocate se tinde la o nouă evaluare a cuantumului cheltuielilor de judecată acordate în primă instanță, care să conducă la majorarea acestora, acest aspect, care în esență vizează o chestiune de temeinicie, nu de legalitate, fiind deja analizat de către instanța de apel, care i-a dat deja o dezlegare, prin argumente necombătute punctual prin recursul de față. Instanța supremă constată că dezvoltarea susținerilor formulate de recurentă nu vizează în concret considerentele deciziei atacate, exprimând doar nemulțumirea asupra cuantumului cheltuielilor de judecată acordate în primă instanță. În acest sens, Înalta Curte apreciază că, pentru a fi în fața unor critici reale de nelegalitate, recurenta trebuia să plece de la raționamentul dezvoltat de instanța de apel, care a reținut că, atâta vreme cât prin apel s-a criticat doar sentința de completare a dispozitivului, nu și sentința de fond, criticile vizând cuantumul cheltuielilor de judecată nu poate fi cenzurat în cadrul fixat, întrucât sentința de completare este legal pronunțată, neexistând nicio omisiune de pronunțare asupra acestei cereri accesorii. Raționamentul specific al instanței de apel, care a condus la respingerea apelului, nu a fost combătut în niciun mod, recurenta limitându-se să deducă în mod nepermis și identic în fața instanței de recurs aceeași critică dezlegată deja de instanța de apel. În aceste condiții, se impune concluzia că recurenta nu a formulat niciun motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în cele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) și cu respectarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ. va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.