ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 662 din 26 septembrie 2019 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București a admis excepția necompetentei materiale și a dispus, în temeiul art. 318 alin. (12) din C. proc. pen. raportat la art. 38 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., declinarea competenței de soluționare a cauzei având ca obiect cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală dispusă prin Ordonanța nr. 6869/P/2016 din 27 iunie 2019 în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a se pronunța în acest sens, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Sectorului 3 București a reținut că prin sesizarea înregistrată pe rolul instanței, la data de 28 iunie 2019, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București a solicitat confirmarea soluției de renunțare la urmărire penală dispusă în Dosarul nr. x/2016, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, prev. și ped. de art. 206 alin. (1) C. pen., față de suspectul A..

La termenul de judecată din 26 septembrie 2019, judecătorul de cameră preliminară, având în vedere că ordonanța prin care s-a dispus și soluția de renunțare la urmărirea penală vizează și soluții pentru infracțiuni care au fost sesizate prin plângere ca fiind săvârșite de o persoană având calitatea de avocat, având în vedere că este o singură ordonanță pronunțată în cauză, a invocat excepția necompetenței materiale. Astfel, prin Ordonanța nr. 6869/P/2016 din data de 27 iunie 2019 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București a dispus următoarele soluții:

Judecătorul de cameră preliminară a arătat că în cuprinsul ordonanței procurorului, cu privire la pretinsa faptă de amenințare, s-a reținut că din probele administrate (declarație persoană vătămată D. și declarații martori E. și F.) rezultă bănuiala rezonabilă că în după amiaza zilei de 28 iunie 2016, în urma unor discuții contradictorii, aflându-se în curtea imobilului unde domiciliază situat pe str. x Sector 3, A. a amenințat în mod direct persoana vătămată D. în timp ce aceasta se afla în curtea imobilului unde domiciliază, situat pe str. str. x Sector 3, cu săvârșirea unei fapte păgubitoare, în concret cu producerea unui rău fiicei sale minore, adresându-i persoanei vătămate mesajul amenințător privitor la faptul că va face să îi dispară copilul, fapta fiind de natură a-i produce acesteia o stare de temere.

În continuare, cu privire la această infracțiune, organele de urmărire penală au reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 318 din C. proc. pen., întrucât în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei.

S-a mai arătat că potrivit art. 318 alin. (12) din C. proc. pen., ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală, verificată potrivit alin. (10), se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisă, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Judecătorul de cameră preliminară, analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, a constatat că Judecătoria Sectorului 3 București nu este instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Pentru a aprecia în acest sens judecătorul de cameră preliminară a avut în vedere următoarele:

Dispozițiile art. 318 alin. (12) din C. proc. pen., se referă la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță și nu la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece infracțiunea în primă instanță.

Față de această formulare judecătorul de cameră preliminară a considerat că, în ipoteza în care o cauză vizează mai multe infracțiuni și a fost soluționată printr-o singură ordonanță cu soluții de neurmărire și netrimitere pentru toate infracțiunile, competența vizată de art. 318 alin. (12) din C. proc. pen., trebuie analizată, în lipsa unei dispoziții exprese, prin raportare la cauză privită ca un tot unitar și nu privită fracționat pe fiecare infracțiune din acea cauză pentru care s-a dispus o soluție de neurmărire sau de netrimitere în judecată.

Evaluând actele și lucrările Dosarului de urmărire penală nr. x/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță este Curtea de Apel București, având în vedere că Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2016 vizează mai multe infracțiuni și a fost soluționat printr-o singură ordonanță cu soluții de neurmărire și netrimitere pentru toate aceste infracțiuni (pentru parte dintre acestea dispunându-se soluții de clasare, iar pentru una dintre acestea dispunându-se soluție de renunțare la urmărirea penală); unele dintre infracțiunile care fac obiectul Dosarului de urmărire penală nr. x/P/2016 și pentru care a fost începută urmărirea penală in rem au fost sesizate ca fiind săvârșite și de numita D., care avea la data acelei sesizări calitatea de avocat, calitate pe care o deține și în prezent; S-a menționat că pentru infracțiunile sesizate ca fiind săvârșite de un avocat competența pentru soluționarea fondului cauzei aparține, conform art. 38 alin. (1) d din C. proc. pen., curții de apel și nu judecătoriei.

Având în vedere argumentele expuse, prin raportare la cauză privită ca un tot unitar, judecătorul de cameră preliminară din cadru Judecătoriei Sectorului 3 București a apreciat pentru stabilirea competenței devin incidente dispozițiile art. 44 alin. (1) din C. proc. pen. și, în consecință, instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanța este curtea de apel.

Prin Încheierea din data de 21 noiembrie 2019 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București s-a dispus, în baza art. 50 din C. proc. pen. raportat la art. 318 alin. (12) Din C. proc. pen., declinarea competenței de soluționare a cererii de confirmare a soluției de renunțare la urmărire penală dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București prin Ordonanța nr. 6869/P/2016 din data de 27 iunie 2019 în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

În baza art. 51 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost constatat intervenit conflictul negativ de competența și s-a dispus sesizarea Î.C.C.J., secția penală în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București a reținut, în esență, că prin noțiunea de instanță competentă să judece cauza în primă instanță, folosită de legiuitor în cuprinsul art. 318 alin. (12) din C. proc. pen., se înțelege instanța competentă să soluționeze cauza al cărei obiect îl reprezintă infracțiunea cu privire la care s-a dispus renunțarea la urmărire penală și nu cauza în ansamblul ei.

Că este așa rezultă cu evidență din dispozițiile art. 329 alin. (2) C. proc. pen.., care reglementează o situație similară, anume cea în care procurorul dispune trimiterea în judecată a uneia sau mai multor persoane.

Astfel, potrivit acestui text legal, rechizitoriul însoțit de dosarul cauzei și de un număr necesar de copii certificate ale rechizitoriului, pentru a fi comunicate inculpaților, se trimit instanței competente să judece cauza în fond. În această situație, practica judiciară a stabilit în mod unanim că, indiferent de calitatea persoanelor și de natura faptelor care au făcut obiectul dosarului instrumentat de parchet, competența instanței după calitatea persoanei se stabilește având în vedere calitatea persoanei trimise în judecată, iar competența materială în funcție de natura faptelor care fac obiectul trimiterii în judecată.

Drept urmare, dacă prin rechizitoriu s-au dispus, conform art. 328 alin. (3) din C. proc. pen., și alte soluții (de clasare sau de renunțare a urmăririi penale) în afara celei de trimitere în judecată, calitatea persoanelor vizate de aceste soluții nu va fi avută în vedere pentru stabilirea competenței instanței sesizate prin rechizitoriu. De exemplu, în situația în care Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. instrumentează o cauză privind mai multe persoane, printre care unele deținând calități prevăzute de art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., iar prin rechizitoriu se dispune soluția clasării față de aceste ultime persoane și trimiterea în judecată a unor inculpați care nu dețin calitățile menționate, competența de judecată nu va reveni Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci instanței competente să soluționeze cauza față de persoanele și faptele care fac obiectul trimiterii în judecată.

S-a mai considerat că dacă raționamentul Judecătoriei Sectorului 3 București ar fi acceptat, s-ar ajunge la situația în care regulile de stabilire a competenței materiale și personale a instanțelor de judecată nu ar mai prezenta nici o relevanță, deoarece competența acestora ar fi stabilită nu în funcție de natura infracțiunii și calitatea persoanei care fac efectiv obiectul sesizării, ci în funcție de competența organelor de urmărire penală care au instrumentat cauza respectivă.

Raportat la cele arătate, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București a reținut că obiectul cauzei îl reprezintă exclusiv confirmarea unei soluții de renunțare la urmărire penală dispusă sub aspectul infracțiunii de amenințare prev. de art. 206 C. pen., față de o persoană care nu deține nici una dintre calitățile prevăzute de art. 38 alin. (1) lit. c) - g) din C. proc. pen., de natură a atrage competența de judecată a curții de apel.

Nu în ultimul rând, a subliniat că prin Ordonanța nr. 6869/P/2016 din data de 27 iunie 2019, procurorul nu a dispus nici o soluție față de numita D., singura persoană din cauză care deține calitatea de avocat, aspect care conduce o dată în plus la concluzia că Judecătoria Sectorului 3 București este instanța căreia îi revenea competența soluționării prezentei cauze.

În aceste condiții, simpla împrejurare că judecătorul de cameră preliminară care a dispus declinarea competenței a apreciat, în cadrul procedurii prevăzute de art. 318 alin. (12) și urm. din C. proc. pen., că procurorul ar fi trebuit să dispună o soluție și față de o persoană având calitatea de avocat, nu poate influența propria sa competență de soluționare a cauzei cu care a fost sesizat.

*

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 12 decembrie 2019, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 17 decembrie 2019, cu citarea intimaților.

Examinând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 3 București și Curtea de Apel București, cu privire la competența de soluționare a cauzei privind pe intimatul A., Înalta Cure, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 3 București, pentru următoarele considerente:

Preliminar, se constată că obiectul cauzei cu privire la care cele două instanțe aflate în conflict și-au declinat reciproc competența îl reprezintă confirmarea soluției de renunțare la urmărirea penală dispusa față de suspectul A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen., prin Ordonanța nr. 6869/P/2016 din data de 27 iunie 2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București.

Acest aspect rezultă din interpretarea textelor de lege care reglementează renunțarea la urmărire penală pe care o poate dispune procurorul în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, atunci când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (12) - (16) din C. proc. pen.:

(12) Ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală, verificată potrivit alin. (10), se comunică în copie, după caz, persoanei care a făcut sesizarea, părților, suspectului, persoanei vătămate și altor persoane interesate și se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisă, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

(14) Judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată, în camera de consiliu, cu citarea persoanelor prevăzute la alin. (12), precum și cu participarea procurorului, asupra legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică soluționarea cererii de confirmare.

(15) Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia soluției de renunțare la urmărirea penală pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a înscrisurilor noi prezentate și, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulată de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de cameră preliminară:

a) desființează soluția de renunțare la urmărire penală și trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală;

b) desființează soluția de renunțare la urmărirea penală și dispune clasarea.

(16) încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (15) este definitivă. În cazul în care judecătorul a respins cererea de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală, o nouă renunțare nu mai poate fi dispusă, indiferent de motivul invocat.

Din actele dosarului se reține că Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București a dispus, prin Ordonanța nr. 6869/P/2016 din data de 27 iunie 2019 mai multe soluții de clasare și o soluție de renunțare la urmărirea penală, după cum urmează:

Așadar, atunci când actul procurorului (în speță Ordonanța din 27 iunie 2019) cuprinde mai multe soluții (de exemplu, se dispun mai multe soluții de clasare, soluțiile privesc mai multe persoane), competența se determină numai prin raportare la soluția supusă confirmării cu care a fost investit judecătorul de cameră preliminară, celelalte soluții de netrimitere în judecată, în măsura în care privesc fapte sau persoane care atrag competența altei instanțe, nu vor influența competența de soluționare a cererii de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală.

Suplimentar, se observă că în cauză procurorul nu a dispus, prin ordonanța menționată mai sus, nicio soluție cu privire la numita D., care ar deține calitatea de avocat.

În raport de această împrejurare Înalta Curte reține că nu sunt incidente dispozițiile legale privitoare la competența după calitatea persoanei a Curții de Apel București, ci competența de soluționare a cererii de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală se determină potrivit regulilor competenței materiale.

Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. proc. pen. judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe, iar infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen., cu privire la care s-a dispus soluția de renunțare la urmărirea penală, este dată de lege în competența materială a judecătoriei.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 51 din C. proc. pen., raportat la art. 318 alin. (12) coroborat cu art. 35 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe intimatul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe intimatul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 decembrie 2019.

Procesat de GGC - LM