ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2883/2012

Ședința publică de la 30 mai 2012 Asupra recursului de față; Di n examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la 14 septembrie 2010, reclamanta SC I.M. SRL l-a chemat în judecată pe pârâtul A.C.F.C.

pentru ca instanța prin hotărârea pe care urma să o pronunțe să constate rezoluțiunea actului adițional din data de 22 octombrie 2008 încheiat la „Actul de dezmembrare și Contractul de vânzare - cumpărare" autentificat sub nr. 734 din 4 martie 2008 la BNP M.M.T., începând cu data de 10 iulie 2009; obligarea pârâtului la restituirea prestațiilor efectuate în baza actului adițional concretizată în suma de 52.125 Euro (echivalent a 223.616,25 lei) la cursul BNR din data de 29 octombrie 2009, dată la care a notificat-o pe pârâta solicitând restituirea; obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 Euro (echivalent a 128.700 lei la cursul BNR din ziua de 29 octombrie 2009) reprezentând daune interese ( damnum emrgers și lucrum cesans , ca urmare a neexecutării obligațiilor; cu cheltuieli de judecată.

A arătat în cererea sa că între părți a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat cu nr. 734 din 4 martie 2008 de BNP M.M.T. având ca obiect lotul 1, compus din teren în suprafață de 5.143 mp, situat în extravilanul Glina, tarlaua 20 - 26, parcela 1-1, județul Ilfov, precum și cota de 50 % respectiv 771,50 mp din lotul 2, compus din teren în suprafață de 1.543 mp situat în extravilanul comunei Glina, tarla 20 - 26, parcela 1-1, județul Ilfov. Intre aceleași părți a fost încheiat la 22 octombrie 2008, actul adițional la contractul de vânzare - cumpărare, în forma înscrisului sub semnătură privată, în cuprinsul căruia s-a menționat că s-a achitat de către cumpărător vânzătorului suma de 52.125 Euro, echivalentul a 159.990 lei, pentru introducerea terenurilor ce au făcut obiectul vânzării în intravilanul comunei Glina.

Pârâtul nu și-a îndeplinit obligația asumată. Prin sentința comercială nr. 1896 din 22 februarie 2011, Tribunalul București, secția a VI- a comercială, a respins acțiunea ca nefondată, reținând că instanța a fost investită cu o acțiune în realizare, nu cu o acțiune în constatare, față de temeiul de drept al cererii, respectiv art. 1020 - 1021 C. civ., că actul adițional nu cuprinde un pact comisoriu de grad IV și că, față de dispozițiile art. 2 alin. (1) titlul X - Circulația juridică a terenurilor din Legea nr. 247/2005, actul adițional este nul pentru lipsa formei autentice, fiind într-o legătură de interdependența cu actul de vânzare - cumpărare.

Având în vedere că rezoluțiunea presupune un act juridic valabil încheiat, instanța a respins primul capăt de cerere, nemaianalizând veridicitatea susținerilor privind pretinsa neexecutare a contractului, aceeași soluție fiind valabilă și pentru capetele de cerere referitoare la restabilirea situației anterioare și daune interese, ca efect al rezoluțiunii. Apelul formulat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel București, secția a VI- a civilă, prin decizia civilă nr. 432 din 11 octombrie 2011. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a respins critica referitoare la calificarea actului adițional ca fiind chitanță liberatorie, prin care se tinde la completarea cererii introductive cu un nou motiv, contrar prevederilor art. 292 alin. (1) C. proc.

civ., actul adițional având în conținutul său cuprinse obligații pentru vânzător și cumpărător rezultate din schimbarea naturii juridice a terenului și mențiunea că reprezintă chitanță liberatorie, dar, în niciun caz nu constituie doar o chitanță liberatorie. De asemenea a respins critica privind respingerea probei cu interogatoriu de către instanța de fond, apelanta neprobând vătămarea sa urmare neadministrării acestei probe. Au fost respinse și criticile privind nepronunțarea asupra dispozițiilor de plată și asupra altor aspecte din cererea de chemare în judecată, legate de respectarea art. 108 alin. (1) C. proc. civ., arătând că instanța i-a cerut reclamantei să-și precizeze punctul de vedere privind nulitatea absolută a actului adițional, dar aceasta a apreciat că nu este util cauzei.

Pentru aceleași considerente s-a respins și critica privind neexercitarea de către judecător a rolului său activ în consens cu prevederile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării probatoriului și cercetării pe fond a cauzei. Recurenta a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ. apreciind că instanța de judecată nu avea cum să califice susținerile sale din cererea introductivă drept petit nou de acțiune, atâta vreme cât nu a solicitat constatarea nulității actului adițional. A susținut că instanța i-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, când i-a respins cererea de amânare a cauzei pentru a formula răspuns la întâmpinare (11 octombrie 2011) motiv încadrat în art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., vătămarea produsă neputând fi înlăturată decât prin anularea hotărârii potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât în decizia recurată nu s-a pronunțat asupra respingerii cererii sale privind amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise. Recurenta a invocat și art. 304 pct. 8 C. proc. civ. susținând că din modul cum a fost redactata actul adițional și având în vedere intenția comună a părților, rezultă că nu s-a încheiat un act modificator la actul de dezmembrare și contractul de vânzare - cumpărare, pentru ca actul adițional să îmbrace forma autentică, intenția comună a părților fiind aceea de a i se oferi reclamantei o chitanță liberatorie de plată cu privire la suma achitată, neexistând nicio relație de interdependență între contractul de vânzare - cumpărare și actul adițional, astfel încât nu se justifică aprecierea instanței asupra obligativității respectării de către actul juridic încheiat a formei autentice.

Recurenta a mai susținut că hotărârea este nelegală față de împrejurarea că instanța nu a aplicat art. 977 C. civ. potrivit căruia interpretarea se face după intenția comună a părților, săvârșind o eroare atunci când nu a analizat intenția comună a părților, fără a lua în considerare conținutul actului juridic și nu a aplicat nici art. 978 C. civ. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Nelegalitatea hotărârii a fost atacată și din perspectiva respingerii probei cu interogatoriul, instanța raportând, în mod eronat situația la dispozițiile art. 167 alin. (1) C. proc. civ. și art. 218 C. proc. civ., interpretând în mod subiectiv intenția părților, prin încălcarea art. 977 C. civ., dar și a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare și a principiului legalității și temeiniciei hotărârii atacate (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.). Instanța nu s-a pronunțat pe excepția nulității absolute în condițiile în care a invocat art. 108 C. proc. civ., apreciind că sunt întrunite condițiile cerute de acest text legal, nu a analizat legătura de interdependență a actului adițional cu actul de vânzare - cumpărare și nu a analizat fondul litigiului ca urmare a interpretării eronate a actului juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.). In consecință, instanța nu a aplicat dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea necuprinzând motivele pe care se sprijină, încălcând astfel art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivarea fiind lipsită de raționament juridic și de substanță, este lacunară, fiindu-i astfel încălcat recurentei dreptul la un proces echitabil, astfel că urmează a fi desființată.

Recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Având în vedere că recurenta a invocat zece motive de recurs, cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 8, pct. 9 C. proc. civ., acestea vor fi grupate în dispozițiile legale prevăzute de art. 304 C. proc. civ., urmând a fi tratate în funcție de încadrarea și gruparea lor în textele precitatelor dispoziții legale. Recurenta a cerut casarea hotărârii în condițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. față de împrejurarea că a fost vătămat prin neacordarea termenului de judecată solicitat pentru formularea răspunsului la întâmpinare. Conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ. hotărârea atacată poate fi casată dacă instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Art. 105 alin. (2) C. proc. civ. sancționează cu nulitatea actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale, dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivul astfel invocat Înalta Curte constată că în încheierea de ședință din data de 11 octombrie 2011 s-a consemnat că apelanta a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a formula întâmpinare, însă instanța de apel apreciind că nu se impune amânarea cauzei, i-a dat posibilitatea apelantei să ia cunoștință de întâmpinare, lăsând dosarul la cea de-a doua strigare. După cea de-a doua strigare apelanta nu a reiterat cererea solicitând amânarea cauzei pentru un alt motiv.

In acest context Înalta Curte apreciază că, nefiind ridicată probleme noi în întâmpinare, care să necesite o apărare corespunzătoare din partea apelantei, instanța de apel a procedat corect lăsând cauza la cea de-a doua strigare. Având în vedere că, după ce apelanta a luat cunoștință de întâmpinare, după cea de-a doua strigare, nu a reiterat cererea de amânare pentru motivul arătat, Înalta Curte constată că aceasta nu a făcut dovada vătămării sale, mai ales că în concluziile sale formulate apărarea este legată și de problemele ridicate prin întâmpinare. În ceea ce privește amânarea pronunțării, instanța de apel a procedat corect respingând cererea având în vedere că s-au administrat toate probatoriile și părțile au pus concluzii, instanța nefiind obligată să amânare pronunțarea la cererea părții ci, doar în condițiile cerute de art. 260 alin. (1) C. proc.

civ. Ca urmare și acest motiv se va respinge ca nefondat, hotărârea atacată și actele dosarului dovedind că nu au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, partea nefiind vătămată. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. reglementează situația când hotărârea poate fi modificată dacă interpretând greșit actul juridic dedus, instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Recurenta critică hotărârea atacată în sensul că instanța a apreciat eronat actul adițional, deoarece acesta nu vizează vreo modificare a clauzelor esențiale ale contractului, ci, dă naștere unor noi raporturi juridice sub forma obligației de a face și a unei chitanțe liberatorii sub semnătură privată, ce nu necesită îndeplinirea condiției „ ad validitatem " ci „ ad probationem " și că în realitate actul adițional este un contract de prestări servicii și totodată o chitanță liberatorie.

Motivarea nu are fundament juridic și nu poate fi primită. Articolul 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează situația când judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății, cu toate că nu aveau dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare și precise și mai mult decât atât, procedând la interpretarea actului în aceste condiții, instanța a schimbat natura actului sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. De reținut este faptul că, în speță, nu s-au pus în discuție clauze neîndoielnice, echivoce sau contradictorii ale contractului sau actului adițional care privesc fondul contractului și din interpretarea cărora să rezulte calificarea actului juridic de așa manieră încât să fie alterată în mod substanțial natura sa ci, instanța a apreciat corect doar asupra formei autentice a actului adițional care trebuia încheiat conform legii, între acesta și contractul cu privire la care s-a încheiat, existând o interdependență.

Instanța a respins corect susținerile reclamantei referitoare la natura actului adițional, care nu poate fi decât act adițional așa cum l-au calificat părțile și nicidecum chitanță liberatorie sau contract de prestări de servicii, în condițiile în care regulile de interpretare a contractelor nu permit interpretarea lor decât în sensul pe care ambele părți au convenit, și nu după interesul sau voința vreuneia dintre acestea. Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. instanța poate modifica hotărârea atacată dacă aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Criticile recurentei vizează aplicarea greșită a art. 292 - 294 C. civ., cu referire la faptul că instanța a apreciat greșit că primul motiv de apel reprezintă schimbarea cererii de chemare în judecată, respectiv o cerere nouă.

Analizând acest motiv se constată că este nefondat întrucât instanța de apel a apreciat corect că apelanta a calificat actul adițional ca fiind chitanță liberatorie ridicând această problemă doar prin concluziile scrise depuse în fața instanței de fond, neinvocând art. 977 C. civ., împrejurare față de care corect a fost stabilită incidența art. 292 cu referire la art. 294 C. proc. civ. Nici încălcarea dispozițiilor art. 167 alin. (1) și art. 218 C. proc. civ. nu poate fi reținută deoarece încuviințarea chemării la interogatoriu se face când privește fapte personale, care fiind în legătură cu pricina, pot duce la dezlegarea ei. Or, în speță s-a pus în discuție forma în care trebuia încheiat actul adițional raportată la natura acestuia, nicidecum fapte personale.

Cu atât mai mult la momentul solicitării probei cu interogatoriul partea nu a justificat necesitatea ei, instanța neputând aprecia asupra utilității acesteia, așa încât soluția instanței de apel în confirmarea pronunțării pe această probă este legală, neafectând dreptul recurentei la un proces echitabil și nici dreptul său la apărare, neproducându-i acestuia niciun fel de vătămare. Părțile și-au exprimat voința lor în legătură cu forma și conținutul actului adițional la încheierea acestuia, interogatoriul neavând relevanță în a demonstra dacă acesta este un act adițional, un contract de prestări servicii sau chitanță liberatorie. Art. 108 C. proc. civ. prevede că nulitățile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii.

Recurenta a criticat faptul că instanța nu a pus în discuție excepția nulității actului adițional și nu s-a pronunțat pe această excepție, limitându-se a respinge cererea ca nefondată, deși a soluționat cauza bazându-se pe nulitatea actului juridic. De reținut este faptul că obiectul contractului îl reprezintă aplicarea sancțiunii rezoluțiunii actului adițional cu consecința aducerii părților în situația anterioară. Analizând lucrările dosarului privind aplicarea sancțiunii rezoluțiunii contractului instanța a constatat că această sancțiune nu se putea aplica întrucât actul adițional nu este valabil încheiat nefiind încheiat în forma prevăzută de lege. Ca urmare, fondul litigiului l-a constituit aplicarea sancțiunii rezoluțiunii, care nu putea opera pentru că actul juridic încheiat nu a fost valabil încheiat, împrejurare față de care nu devin incidente dispozițiile art. 108 C. proc.

civ. Este și motivul pentru care instanța a constatat doar că actul juridic dedus judecății nu a fost încheiat în forma autentică, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute a acestuia și având în vedere că rezoluțiunea presupune un act juridic valabil încheiat, a respins acțiunea arătând că nu se poate pronunța asupra capătului de cerere privind rezoluțiunea ca o consecință a constatării nulității, deoarece reclamanta ar încălca principiul disponibilității, neformulând o cerere în acest sens. Ca urmare instanța, constatând că nu operează sancțiunea rezoluțiunii ci, nulitatea absolută a actului juridic, a respins cererea.

Recurenta nu poate pretinde că nu s-a pus în discuție nulitatea actului juridic, atâta vreme cât în chiar practicaua încheierii din 15 februarie 2011 tribunalul a reținut că reclamanta a apreciat că nu este util să formuleze concluzii cu privire la nulitatea absolută a actului ce face obiectul cauzei, din moment ce nu s-a formulate cerere reconvențională. Constatând că operează sancțiunea nulității actului juridic, în mod legal instanța nu a luat în discuție problemele de fond legate de cauzele rezilierii contractului, neputând analiza un contract nevalabil. Pentru acest motiv nu se justifică critica recurentei privind neaplicarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pentru neanalizarea situației de fapt și a probelor depuse la dosarul cauzei, neputând sa se impute instanței lipsa rolului activ al acesteia.

Încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocată de recurentă în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primită deoarece hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul pronunțării soluției, răspunzând fiecărui motiv de recurs și permițând realizarea controlului judiciar. Pentru considerentele de mai sus, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC I.M. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 432 din 11 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI- a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2012.