ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2883/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2883/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 30 mai 2012

Asupra recursului de față;

Di

n examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 14 septembrie

2010, reclamanta SC I.M. SRL l-a chemat în judecată pe pârâtul A.C.F.C. pentru

ca instanța prin hotărârea pe care urma să o pronunțe să constate rezoluțiunea

actului adițional din data de 22 octombrie 2008 încheiat la „Actul de

dezmembrare și Contractul de vânzare - cumpărare" autentificat sub nr. 734

din 4 martie 2008 la BNP M.M.T., începând cu data de 10 iulie 2009; obligarea

pârâtului la restituirea prestațiilor efectuate în baza actului adițional

concretizată în suma de 52.125 Euro (echivalent a

223.616,25 lei) la cursul

BNR din data de 29 octombrie 2009, dată la

care a notificat-o pe pârâta solicitând restituirea; obligarea pârâtului la

plata sumei de 30.000 Euro (echivalent a 128.700 lei la cursul BNR din ziua de

29 octombrie 2009) reprezentând daune interese (

damnum emrgers

și

lucrum

cesans

, ca

urmare a neexecutării

obligațiilor; cu cheltuieli de judecată.

A arătat în

cererea sa că între părți a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare

autentificat cu nr. 734 din 4 martie 2008 de BNP M.M.T. având ca obiect lotul

1, compus din teren în suprafață de 5.143 mp, situat în extravilanul Glina,

tarlaua 20 - 26, parcela 1-1, județul Ilfov, precum și cota de 50 % respectiv

771,50 mp din lotul 2, compus din teren în suprafață de 1.543 mp situat în

extravilanul comunei Glina, tarla 20 - 26, parcela

1-1,

județul Ilfov.

Intre aceleași

părți a fost încheiat la 22 octombrie 2008, actul adițional la contractul de

vânzare - cumpărare, în forma înscrisului sub semnătură privată, în cuprinsul

căruia s-a menționat că s-a achitat de către cumpărător vânzătorului suma de

52.125 Euro, echivalentul a 159.990 lei, pentru introducerea terenurilor ce au

făcut obiectul vânzării în intravilanul comunei Glina.

Pârâtul nu și-a

îndeplinit obligația asumată.

Prin sentința

comercială nr. 1896 din 22 februarie 2011, Tribunalul București, secția a

VI-

a comercială, a

respins acțiunea ca nefondată, reținând că instanța a fost investită cu o

acțiune în realizare, nu cu o acțiune în constatare, față de temeiul de drept

al cererii, respectiv art. 1020 - 1021 C. civ., că actul adițional nu cuprinde

un pact comisoriu de grad

IV

și că, față de dispozițiile art. 2 alin.

(1) titlul

X

- Circulația juridică a terenurilor din Legea nr. 247/2005,

actul adițional este nul pentru lipsa formei autentice, fiind într-o legătură

de interdependența cu actul de vânzare - cumpărare.

Având în vedere

că rezoluțiunea presupune un act juridic valabil încheiat, instanța a respins primul

capăt de cerere, nemaianalizând veridicitatea susținerilor privind pretinsa

neexecutare a contractului, aceeași soluție fiind valabilă și pentru capetele

de cerere referitoare la

restabilirea

situației anterioare și daune interese, ca efect al rezoluțiunii.

Apelul formulat

de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel București, secția a

VI-

a civilă, prin

decizia civilă nr. 432 din 11 octombrie 2011.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a respins critica

referitoare

la calificarea actului adițional ca fiind chitanță liberatorie, prin

care

se tinde la completarea cererii introductive cu un nou motiv, contrar

prevederilor art. 292 alin. (1) C. proc. civ., actul adițional având în

conținutul său cuprinse obligații pentru vânzător și cumpărător rezultate din

schimbarea naturii juridice a terenului și mențiunea că reprezintă chitanță

liberatorie, dar, în niciun caz nu constituie doar o chitanță liberatorie.

De asemenea a

respins critica privind respingerea probei cu interogatoriu de către instanța

de fond, apelanta neprobând vătămarea sa urmare neadministrării acestei probe.

Au fost respinse

și criticile privind nepronunțarea asupra dispozițiilor de plată și asupra

altor aspecte din cererea de chemare în judecată, legate de respectarea art.

108 alin. (1) C. proc. civ., arătând

că

instanța i-a cerut reclamantei să-și precizeze punctul de vedere privind

nulitatea

absolută a actului adițional, dar aceasta a apreciat că nu este util cauzei.

Pentru aceleași

considerente s-a respins și critica privind neexercitarea de către judecător a

rolului său activ în consens cu prevederile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.

civ.

Împotriva acestei

decizii, reclamanta a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării

probatoriului și cercetării pe fond a cauzei.

Recurenta a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ. apreciind că

instanța de

judecată nu avea cum să califice susținerile sale din cererea introductivă

drept petit nou de acțiune, atâta vreme cât nu a solicitat constatarea

nulității actului adițional.

A susținut că

instanța i-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, când i-a

respins cererea de amânare a cauzei pentru a formula răspuns la întâmpinare (11

octombrie 2011) motiv încadrat în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., vătămarea

produsă neputând fi înlăturată decât prin anularea hotărârii potrivit art. 105

alin. (2) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât în decizia recurată nu s-a

pronunțat asupra respingerii cererii sale privind amânarea pronunțării pentru a

depune concluzii scrise.

Recurenta a

invocat și art. 304 pct. 8 C. proc. civ. susținând că din modul cum a fost

redactata actul adițional și având în vedere intenția comună a părților,

rezultă că nu s-a încheiat un act modificator la actul de dezmembrare și

contractul de vânzare - cumpărare, pentru ca actul adițional să îmbrace forma

autentică, intenția comună a părților fiind aceea de a i se oferi reclamantei o

chitanță liberatorie de plată cu privire la suma achitată, neexistând nicio

relație de interdependență între contractul de vânzare - cumpărare și actul

adițional, astfel încât nu se

justifică

aprecierea instanței asupra obligativității respectării de către actul

juridic

încheiat a formei autentice.

Recurenta a mai

susținut că hotărârea este nelegală față de împrejurarea că instanța nu a

aplicat art. 977 C. civ. potrivit căruia interpretarea se face după intenția

comună a părților, săvârșind o eroare atunci când nu a analizat intenția comună

a părților, fără a lua în considerare conținutul actului juridic și nu a

aplicat nici art. 978 C. civ. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Nelegalitatea

hotărârii a fost atacată și din perspectiva respingerii probei cu

interogatoriul, instanța raportând, în mod eronat situația la dispozițiile art.

167 alin. (1) C. proc. civ. și art. 218 C. proc. civ., interpretând în mod

subiectiv intenția părților, prin încălcarea art. 977 C. civ., dar și a

dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare și a principiului

legalității și temeiniciei hotărârii atacate (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Instanța nu s-a

pronunțat pe excepția nulității absolute în condițiile în care a invocat art. 108

C. proc. civ., apreciind că sunt întrunite condițiile cerute de acest text

legal, nu a analizat legătura de interdependență a actului adițional cu actul

de vânzare - cumpărare și nu a analizat fondul litigiului ca urmare a

interpretării eronate a actului juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 și

pct. 9 C. proc. civ.).

In consecință,

instanța nu a aplicat dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea

necuprinzând motivele pe care se sprijină, încălcând astfel art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ., motivarea fiind lipsită de raționament juridic și de

substanță, este lacunară, fiindu-i astfel încălcat recurentei dreptul la un proces

echitabil, astfel că urmează a fi desființată.

Recursul este

nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Având în vedere

că recurenta a invocat zece motive de recurs, cu referire la dispozițiile art. 304

pct. 5, pct. 8, pct. 9 C. proc. civ., acestea vor fi grupate în dispozițiile

legale prevăzute de art. 304 C. proc. civ., urmând a fi tratate în funcție de

încadrarea și gruparea lor în textele precitatelor dispoziții legale.

Recurenta a cerut

casarea hotărârii în condițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. față de

împrejurarea că a fost vătămat prin neacordarea termenului de judecată

solicitat pentru formularea răspunsului la întâmpinare.

Conform art. 304

pct. 5 C. proc. civ. hotărârea atacată poate fi casată dacă instanța a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.

Art. 105 alin. (2)

C. proc. civ. sancționează cu nulitatea actele îndeplinite cu neobservarea

formelor legale, dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare.

Analizând actele

și lucrările dosarului în raport de motivul astfel invocat Înalta Curte

constată că în încheierea de ședință din data de 11 octombrie 2011 s-a

consemnat că apelanta a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru

a formula întâmpinare, însă instanța de apel apreciind că nu se impune amânarea

cauzei, i-a dat posibilitatea apelantei să ia cunoștință de întâmpinare, lăsând

dosarul la cea de-a doua strigare.

După cea de-a

doua strigare apelanta nu a reiterat cererea solicitând amânarea cauzei pentru

un alt motiv.

In acest context Înalta

Curte apreciază că, nefiind ridicată probleme noi în întâmpinare, care să

necesite o apărare corespunzătoare din partea apelantei, instanța de apel a

procedat corect lăsând cauza la cea de-a doua strigare. Având în vedere că,

după ce apelanta a luat cunoștință de întâmpinare, după cea de-a doua strigare,

nu a reiterat cererea de amânare pentru motivul arătat, Înalta Curte constată

că aceasta nu a făcut dovada vătămării sale, mai ales că în concluziile sale

formulate apărarea este legată și de problemele ridicate prin întâmpinare.

În ceea ce

privește amânarea pronunțării, instanța de apel a procedat corect respingând

cererea având în vedere că s-au administrat toate probatoriile și părțile au

pus concluzii, instanța nefiind obligată să amânare pronunțarea la cererea

părții ci, doar în condițiile cerute de art. 260 alin. (1) C. proc. civ.

Ca urmare și

acest motiv se va respinge ca nefondat, hotărârea atacată și actele dosarului

dovedind că nu au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității, partea nefiind vătămată.

Art. 304 pct. 8

C. proc. civ. reglementează situația când hotărârea poate fi modificată dacă

interpretând greșit actul juridic dedus, instanța a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Recurenta critică

hotărârea atacată în sensul că instanța a apreciat eronat actul adițional,

deoarece acesta nu vizează vreo modificare a clauzelor esențiale ale

contractului, ci, dă naștere unor noi raporturi juridice sub forma obligației

de a face și a unei chitanțe liberatorii sub semnătură privată, ce nu necesită

îndeplinirea condiției „

ad validitatem

" ci „

ad probationem

"

și că în realitate actul adițional este un contract de prestări servicii și

totodată o chitanță liberatorie.

Motivarea nu are

fundament juridic și nu poate fi primită.

Articolul 304

pct. 8 C. proc. civ. vizează situația când judecătorii fondului procedează la

interpretarea unui act juridic dedus judecății, cu toate că nu aveau dreptul să

o facă, clauzele stipulate fiind clare și precise și mai mult decât atât,

procedând la interpretarea actului în aceste condiții, instanța a schimbat

natura actului sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

De reținut este

faptul că, în speță, nu s-au pus în discuție clauze neîndoielnice, echivoce sau

contradictorii ale contractului sau actului adițional care privesc fondul

contractului și din interpretarea cărora să rezulte calificarea actului juridic

de așa manieră încât să fie alterată în mod substanțial natura sa ci, instanța

a apreciat corect doar asupra formei autentice a actului adițional care trebuia

încheiat conform legii, între acesta și contractul cu privire la care s-a

încheiat, existând o interdependență.

Instanța a respins corect susținerile reclamantei referitoare la natura

actului

adițional, care nu poate fi decât act adițional așa cum l-au calificat părțile

și nicidecum chitanță liberatorie sau contract de prestări de servicii, în

condițiile în care regulile de interpretare a contractelor nu permit

interpretarea lor decât în sensul pe care ambele părți au convenit, și nu după

interesul sau voința vreuneia dintre acestea.

Potrivit art. 304

pct. 9 C. proc. civ. instanța poate modifica hotărârea atacată dacă aceasta

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii.

Criticile

recurentei vizează aplicarea greșită a art. 292 - 294 C. civ., cu referire la

faptul că instanța a apreciat greșit că primul motiv de apel reprezintă

schimbarea cererii de chemare în judecată, respectiv o cerere nouă. Analizând

acest motiv se constată că este nefondat întrucât instanța de apel a apreciat

corect că apelanta a calificat actul adițional ca fiind chitanță liberatorie

ridicând această problemă doar prin concluziile scrise depuse în fața instanței

de fond, neinvocând art. 977 C. civ., împrejurare față de care corect a fost

stabilită incidența art. 292 cu referire la art. 294 C. proc. civ.

Nici încălcarea

dispozițiilor art. 167 alin. (1) și art. 218 C. proc. civ. nu poate fi reținută

deoarece încuviințarea chemării la interogatoriu se face când privește fapte

personale, care fiind în legătură cu pricina, pot duce la dezlegarea ei. Or, în

speță s-a pus în discuție forma în care trebuia încheiat actul adițional

raportată la natura acestuia, nicidecum fapte personale. Cu atât mai mult la

momentul solicitării probei cu interogatoriul partea nu a justificat

necesitatea ei, instanța neputând aprecia asupra utilității acesteia, așa încât

soluția instanței de apel în confirmarea pronunțării pe această probă este

legală, neafectând dreptul recurentei la un proces echitabil și nici dreptul

său la apărare, neproducându-i acestuia niciun fel de vătămare.

Părțile și-au

exprimat voința lor în legătură cu forma și conținutul

actului adițional la încheierea acestuia, interogatoriul neavând

relevanță în

a demonstra dacă acesta este un act adițional, un contract

de prestări servicii sau chitanță liberatorie.

Art. 108 C. proc.

civ. prevede că nulitățile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de

judecător în orice stare a pricinii.

Recurenta a

criticat faptul că instanța nu a pus în discuție excepția nulității actului

adițional și nu s-a pronunțat pe această excepție, limitându-se a respinge

cererea ca nefondată, deși a soluționat cauza bazându-se pe nulitatea actului

juridic.

De reținut este

faptul că obiectul contractului îl reprezintă aplicarea sancțiunii rezoluțiunii

actului adițional cu consecința aducerii părților în situația anterioară.

Analizând

lucrările dosarului privind aplicarea sancțiunii rezoluțiunii contractului

instanța a constatat că această sancțiune nu se putea aplica întrucât actul

adițional nu este valabil încheiat nefiind încheiat în forma prevăzută de lege.

Ca urmare, fondul

litigiului l-a constituit aplicarea sancțiunii rezoluțiunii, care nu putea

opera pentru că actul juridic încheiat nu a fost valabil încheiat, împrejurare

față de care nu devin incidente dispozițiile art. 108 C. proc. civ.

Este și motivul

pentru care instanța a constatat doar că actul juridic dedus judecății nu a

fost încheiat în forma autentică, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute

a acestuia și având în vedere că rezoluțiunea presupune un act juridic valabil

încheiat, a respins acțiunea arătând că nu se poate pronunța asupra capătului

de cerere privind rezoluțiunea ca o

consecință

a constatării nulității, deoarece reclamanta ar încălca principiul

disponibilității,

neformulând o cerere în acest sens.

Ca urmare

instanța, constatând că nu operează sancțiunea rezoluțiunii ci, nulitatea

absolută a actului juridic, a respins cererea.

Recurenta nu

poate pretinde că nu s-a pus în discuție nulitatea actului juridic, atâta vreme

cât în chiar practicaua încheierii din 15 februarie 2011 tribunalul a reținut

că reclamanta a apreciat că nu este util să formuleze concluzii cu privire la

nulitatea absolută a actului ce face obiectul cauzei, din moment ce nu s-a

formulate cerere reconvențională.

Constatând că

operează sancțiunea nulității actului juridic, în mod legal instanța nu a luat

în discuție problemele de fond legate de cauzele rezilierii contractului,

neputând analiza un contract nevalabil.

Pentru acest

motiv nu se justifică critica recurentei privind neaplicarea art. 129 alin. (5)

C. proc. civ., pentru neanalizarea situației de fapt și a probelor depuse la

dosarul cauzei, neputând sa se impute instanței lipsa rolului activ al

acesteia.

Încălcarea

dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocată de recurentă în

susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi

primită deoarece hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței în sensul pronunțării soluției, răspunzând

fiecărui motiv de recurs și permițând realizarea controlului judiciar.

Pentru

considerentele de mai sus, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC I.M. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 432

din 11 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția

a

VI-

a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 30 mai 2012.