Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
8181/1/2010
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală

Dosar nr. 8181/1/2010 — ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Petenții A.M. și A.A. au formulat o plângere împotriva rezoluției din 7 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. 323/II/02/2010, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 11 octombrie 2010 sub nr. 8181/1/2010. Prin această plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. s-a criticat soluția Parchetului de neîncepere a urmăririi penale față de judecătorii M.P., C.E. și C.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Curtea constată că intimații împotriva cărora petenții au formulat prezenta plângere au calitatea de judecători, P.M.

desfășurându-și activitatea la Judecătoria Constanța, iar E.C. și P.C. la Tribunalul Constanța. Conform dispozițiilor art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de apel judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale. Art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. prevede că plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale se judecă de către instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Ca atare, competența de soluționare a prezentei plângeri revine Curții de Apel Constanța, motiv pentru care o trimite acestei instanțe spre competentă soluționare. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

HOTĂRĂȘTE Trimite plângerea formulată de petiționarii A.M. și A.A. la Curtea de Apel Constanța, spre competentă soluționare. Definitivă.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.