ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3620/2020

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/10.10.2014, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură - Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol, solicitând anularea procesului-verbal de constatare nereguli și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.03.2014 și a deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 10359/16.05.2014. Prin sentința nr. 43/19.01.2015 Tribunalul Buzău a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința nr. 11 din 26 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul invocând în drept disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs a arătat că instanța de fond a anulat integral cercetarea penală întreprinsă de DNA în dosarul penal nr. x/2013 și de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în dosarul penal nr. x/2015 și a dat eficiență actelor de control întocmite de DLAF, care au făcut obiectul cercetărilor penale, pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică, sub toate aspectele. În primul rând, instanța reține că reclamantul nu a reușit să dovedească faptul că pentru suprafața de 19,19 ha. pentru care a obținut sprijin financiar în Campania din anul 2009 avea un drept legal de folosință, încălcând astfel disp. art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006. În al doilea rând, instanța reține că a anexat la cererea de plată contractul de arendare nr. x/2.06.2008 încheiat cu comuna Săhăteni, având ca obiect suprafața de 8 ha, pe o durată de 5 ani, categoria de folosință nefiind precizată, prezentând o serie de nereguli, după cum urmează: contractul nu era semnat de arendator - primarul comunei, era vizat de legalitate de secretarul primăriei cu ștampila comunei Săhăteni, în condițiile în care Consiliul local nu a emis o hotărâre cu privire la arendarea suprafeței de 8 ha. și la încheierea contractului. Instanța a copiat nota de constatare a DLAF și decizia de impunere a APIA, fără a ține seama de Ordonanța emisă de DNA la data de 6.04.2015 și, respectiv, de Ordonanța emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, care au fost sesizate de APIA despre controlul DLAF și ale cărei sesizări au fost clasate profesionist de procurori. Recurentul a redat din aspectele reținute de procurori și a precizat că instanța nu a ținut seama nici de faptul că nu se înregistrau la Primăria comunei Săhăteni contractele de comodat, așa cum nu se ține evidența lor nici în prezent. Ele sunt trecute în tabelele centralizatoare întocmite de recurent, sunt verificate de APIA și niciodată nu au fost refuzate la plată sau nu au fost infirmate ca având conținut neconform cu realitatea din teren. Faptul că toate aceste contracte nu erau înregistrate la primărie nu are relevanță sub aspectul valabilității lor, cel mult ar constitui un viciu de formă care nu anulează caracterul lor valid. Apreciază că este inadmisibil și lipsit de bun simț juridic să reții culpa exclusivă a recurentului în preluarea cu contract de arendă, spre utilizare și folosință, a terenului de 8 ha. aparținând primăriei, cu contractul nr. x/2008. Nu i se poate imputa faptul că acest contract nu a fost semnat de primar, că nu s-a organizat licitație sau că nu a existat o hotărâre de consiliu local privind atribuirea lui spre folosință, aspecte care vizează încălcarea Legii nr. 215/2001. Simpla scădere a acestei suprafețe din cea declarată la APIA pentru anul agricol 2009 ar fi fost suficientă pentru ca recurentul să se încadreze sub procentul de 20 % pentru care nu se lua măsura restituirii fondurilor europene, conform Regulamentului CE nr. 1122/2009. În al treilea rând, instanța înlătură în mod nejustificat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, care stabilește, prin raportare la concluziile celor două ordonanțe ale organelor penale, că diferența dintre suprafața stabilită de APIA la data acordării sprijinului și suprafața pentru care s-au prezentat acte doveditoare de utilizare legală conform constatărilor DNA este sub 20 %. Acesta a fost obiectivul încuviințat de prima instanță pentru efectuarea expertizei și, în mod cu totul inexplicabil, este criticat în considerentele sentinței. Mai susține că instanța nu a dat niciun fel de eficiență adreselor depuse la dosar, care dovedesc corectitudinea recurentului în solicitările de plăți de la APIA: adeverința nr. x/2009 atestă utilizarea suprafeței de 169,19 ha. în arendă și 19,19 ha. "în parte", conform Registrului Agricol vol. 03, tip. 1; adresa nr. x/2010 emisă de comuna Săhăteni privind suprafața totală utilizată de recurent -199,16 ha., din care contracte de arendă 180,33 ha. și 18,83 ha. în parte. Instanța nu a ținut seama nici de concluziile organelor de anchetă penală - Ordonanța DNA care reține în mod expres că recurentul a făcut dovada utilizării legale a suprafețelor de teren pentru care a solicitat sprijin, prin contractele de comodat depuse la dosarul cauzei, și nu se poate reține că acesta a obținut pe nedrept fonduri europene. De asemenea, nu a ținut cont de concluziile Ordonanței de clasare din data de 3.12.2015, din dosarul nr x/2015, care concluzionează că prin contractele de comodat depuse s-a făcut dovada utilizării legale de către recurent a suprafețelor de teren pentru care a solicitat sprijin.

Apărările intimatei Intimata pârâtă APIA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului susținând, în esență, că pentru a beneficia de fondurile comunitare nu este suficient ca un fermier să exploateze o suprafață de teren, ci trebuie să dețină acel teren cu un titlu valabil și să-l exploateze (să lucreze, să cultive, etc. acea suprafață). S-a constatat că Cererea unică de plată înregistrată cu nr. BZ -13831/04.04.2009, pentru suprafața de 171,53 ha., a fost viciată prin încheierea în condiții de nelegalitate a Contractului nr. x/20.06.2008 între Consiliul local Săhăteni și reclamant, pentru suprafața de teren de 8 ha., menționat în tabelul centralizator. Având în vedere încălcarea angajamentelor asumate de recurent prin cererea de plată depusă în campania 2009, precum și încălcarea disp. art. 7, alin. (1), lit. c), e) și l) din O.U.G. nr. 125/2006, sumele astfel obținute de reclamant sunt necuvenite. Referitor la Ordonanța DNA - Serviciul Teritorial Ploiești din 06.04.2015, precizează că recurentul nu a prezentat la APIA - Centrul județean Buzău atunci când a solicitat acordarea sprijinului financiar și nici ulterior, urmare solicitării exprese a acestui centru, nici DLAF în timpul efectuării controlului dispus de DNA și nici APIA atunci când a contestat titlul de creanță, contractele de comodat care au apărut în premieră în timpul urmăririi penale. Multe dintre aceste contracte sunt încheiate în luna septembrie a anului 2010, or, pentru a putea beneficia de sprijinul financiar solicitat în cadrul campaniei 2009, documentele prezentate drept dovadă a dreptului de folosință a terenului trebuiau să existe și să fie valabil încheiate la data depunerii cererii de plată.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pentru argumentele menționate în cererea de recurs. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante În baza controlului efectuat de Departamentul pentru Luptă Antifraudă din cadrul Guvernului României, finalizat prin Nota de control nr. x/23.12.2013, Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol - Serviciul Antifraudă a solicitat APIA - Centrul județean Buzău să procedeze la reinstrumentarea cererii depuse de reclamant în campania 2009, ținându-se cont de constatările și concluziile DLAF. Prin adresele nr. x/03.02.2014 și nr. y/07.02.2014, APIA - Centrul județean Buzău a transmis rezultatul reinstrumentării acestei cereri de plată, stabilind că suma totală necuvenită este de 79.259,51 RON. Pe baza rezultatelor reinstrumentării, Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol - Serviciul Antifraudă a procedat la emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.02.2014, ce constituie titlu de creanță pentru suma plătită cu titlu necuvenit reclamantului, în campania 2009. Prin Decizia nr. 10359/16.05.2014 a fost respinsă contestația formulată de reclamant împotriva acestui proces-verbal, menținându-se ca debit suma de 79.259,51 RON, la care se adaugă accesorii. Din Nota de control nr. x/23.12.2013, respectiv din adresele nr. x/07.02.2014 și nr. y/03.02.2014 emise de APIA - Centrul județean Buzău, a rezultat că la data de 04.04.2009, reclamantul a depus la APIA - Centrul județean Buzău, cererea unică de plată pe suprafață nr. x, pentru suprafața de 167,43 ha., identificată ca teren agricol, situată pe raza localității Săhăteni, jud. Buzău, solicitând sprijin pentru Schema de plată unică pe suprafață (SAPS) și Schema de plată națională directă suplimentară (PNDC1). Prin procesul-verbal de control pentru admiterea unei erori evidente în Sistemul Integrat de Administrare și Control (IACS) din data de 04.04.2009, întocmit de reprezentanții APIA, s-a constatat că în cererea unică de plată depusă de reclamant a fost identificată o "însumare greșită a suprafețelor parcelelor", corectându-se suprafața totală de la 167,43 ha. la 171,53 ha. La data de 16.07.2009, prin solicitarea de clarificări nr. x, APIA a solicitat reclamantului să prezinte "acte doveditoare ale utilizării terenului declarat", acesta depunând următoarele înscrisuri: adeverința nr. x/24.08.2009 emisă de Primăria comunei Săhăteni, adeverința nr. x/03.02.2010 emisă de Primăria comunei Săhăteni, tabel nominal cu persoanele care au suprafețe de teren în arendă cu reclamantul. După finalizarea controlului administrativ, a fost emisă decizia de plată nr. x/25.11.2009 de acordare a plăților în avans în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2009, înregistrată cu nr. x/26.11.2009, pentru suma de 35.620,42 RON, aferentă unei suprafețe determinate pentru plată de 169,63 ha., reprezentând sprijin SAPS. Ulterior, a fost emisă decizia de plată nr. x/23.03.2010 de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2009, pentru suma totală de plată de 43.639,09 RON, înregistrată cu nr. x/26.03.2010, pentru suprafața determinată pentru plată de 169,62 ha., astfel: SAPS - 11.701,07 RON și PNDC1 - 31.938,02 RON. Recurentul a criticat sentința prin prisma faptului că instanța a anulat integral cercetarea penală întreprinsă de DNA în dosarul nr. x/2013 și de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în dosarul nr. x/2015 și a dat eficiență actelor de control ale DLAF, ce au făcut obiectul cercetărilor penale. Cu privire la cercetarea penală invocată de recurent, Înalta Curte reține următoarele aspecte: Prin Ordonanța din 6.04.2015 emisă de DNA - Serviciul Teritorial Ploiești, în dosarul nr. x/2013, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 18 1 alin. (1) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. privind pe suspectul A., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. În cuprinsul ordonanței se face referire la situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză și din constatările DLAF, fiind prezentate aspecte referitoare la campania din anul 2010, în care reclamantul a depus la APIA Buzău la data de 23.03.2010 cererea unică de plată pe suprafață pentru suprafața de 197,12 ha. identificată ca teren agricol. De asemenea, s-a reținut că în campania din anul 2011, reclamantul, ca reprezentant legal al S.C. B. S.R.L., a depus la APIA - Centrul județean Buzău cererea unică de plată pentru suprafața de 228,92 ha. S-a menționat în ordonanță că pe parcursul urmăririi penale suspectul A. a depus la dosar contracte de comodat încheiate în perioada ce interesează cauza, având ca obiect preluarea cu titlu de împrumut a unor suprafețe de la persoane fizice - proprietari de terenuri, contracte la care a atașat copii ale actelor de identitate ale acestora, precum și titlurile de proprietate. Din analiza acestor contracte de comodat rezultă că suspectul A. a deținut și utilizat suprafețele de teren pentru care a solicitat subvenții la APIA - Centrul județean Buzău, inclusiv pe cele reținute ca fiind consemnate în mod nereal pe tabelele centralizatoare, menționate la pozițiile 20, 52 și 63. S-a mai precizat că, având în vedere că suspectul a făcut dovada utilizării legale a suprafețelor de teren pentru care a solicitat sprijin, prin contractele de comodat depuse la dosarul cauzei, nu se poate reține că acesta a obținut pe nedrept fonduri europene. Totodată, din punct de vedere subiectiv, se constată că suspectul nu a acționat cu rea-credință cu ocazia folosirii documentelor reținute ca inexacte, respectiv false, întrucât prin întocmirea și prezentarea lor nu a urmărit decât să justifice anumite suprafețe utilizate în realitate, dar care nu făceau obiectul contractelor de arendă înregistrate la Primăria comunei Săhăteni, ci al contractelor de comodat. DNA - Serviciul Teritorial Ploiești, prin aceeași ordonanță, a dispus în privința infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., reținută în sarcina suspectului A., disjungerea și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. Prin Ordonanța de clasare din 3.12.2015 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, în dosarul nr. x/2015, s-a dispus clasarea cauzei privind pe suspectul A., sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., deoarece fapta nu există. S-a avut în vedere la emiterea ordonanței situația de fapt cercetată de DNA - Serviciul Teritorial Ploiești, care vizează campaniile din perioada 2010-2011. Cele două soluții de clasare nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a recursului, din moment ce ele se referă la cererile de plată depuse de reclamant la APIA în campaniile 2010-2011, iar obiectul prezentei cauze vizează campania 2009. Faptul că din analiza contractelor de comodat depuse în cursul cercetării penale rezultă că reclamantul a deținut și utilizat suprafețele de teren pentru care a solicitat subvenții la APIA - Centrul județean Buzău în campaniile 2010-2011 nu este de natură să afecteze legalitatea actelor administrative contestate în litigiul de față, întrucât aceste contracte se referă la acele campanii și nu la campania 2009, nu au fost prezentate APIA - Centrul județean Buzău la data solicitării sprijinului financiar, nici ulterior DLAF, în timpul efectuării controlului dispus de DNA, și nici APIA la momentul contestării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.02.2014. Unele contracte sunt încheiate în anul 2010, or, pentru a putea beneficia de sprijinul financiar solicitat în cadrul campaniei 2009, documentele prezentate ca dovadă a dreptului de folosință a terenului trebuiau să existe și să fie valabil încheiate la data depunerii cererii de plată pentru campania 2009. Mai mult, este de reținut și faptul că ceea ce se analizează pe parcursul cercetării penale este realizarea laturii obiective și a laturii subiective a infracțiunii pentru care suspectul este cercetat, în timp ce analiza legalității și temeiniciei actului administrativ încheiat în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 presupune a se stabili dacă a fost săvârșită o neregulă în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din acest act normativ. Împrejurarea că faptele pentru care recurentul a fost cercetat penal nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor anterior menționate nu exclude existența unei nereguli, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, în obținerea subvențiilor de la APIA în campania 2009. Instanța de fond a motivat de ce nu poate avea în vedere la soluționarea cauzei constatarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în sensul că prin contractele de comodat depuse la dosar reclamantul ar fi făcut dovada utilizării legale a terenului. Susține recurentul că nu se înregistrau la Primăria comunei Săhăteni contractele de comodat, așa cum nu se ține evidența lor nici în prezent. Susținerea este irelevantă în soluționarea recursului, întrucât acesta nu a fost un argument hotărâtor pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția de respingere a acțiunii. Instanța a reținut în primul rând că prezentarea ulterioară la DNA a contractelor de comodat, după ce s-au constatat nereguli în cazul cererii de plată formulate de reclamant pentru campania din 2009, este tardivă și în al doilea rând, deci ca un argument suplimentar, că respectivele contracte nu erau înregistrate, nefiind opozabile terților. Oricum, așa cum s-a arătat, unele dintre acestea au fost încheiate în anul 2010, astfel că și dacă ar fi fost înregistrate nu puteau fi avute în vedere, pentru că documentele reprezentând dovada dreptului de folosință a terenului trebuiau să existe și să fie valabil încheiate la data depunerii cererii de plată pentru campania 2009. Prima instanță a mai apreciat că menționarea de date nereale în cuprinsul cererii de plată și a documentației anexate pentru obținerea în campania 2009 a subvențiilor de la APIA constituie o neregulă, în accepțiunea texului de lege sus menționat. Astfel, se reține că la dosarul cererii unice de plată aferente anului 2009, reclamantul a anexat și tabelul nominal înregistrat la Primăria comunei Săhăteni cu nr. 2609/26.08.2009, cuprinzând persoanele care au arendat terenurile către acesta, în care este menționată la ultimul punct și suprafața de teren de 19,19 ha., tabel ștampilat și semnat de secretarul comunei Săhăteni. Conform mențiunilor din Registrul Agricol al comunei Săhăteni, vol. 3, poz. 040, în anul 2009, reclamantul a deținut și utilizat suprafața de 150 ha., pentru care are încheiate contracte de arendă și suprafața de 20 ha. înregistrată la rubrica "în parte". În ceea ce privește suprafața de 19,19 ha., reclamantul a declarat că a utilizat-o fără a avea contracte de arendă sau alte forme legale de folosință (arendă sau proprietate), susținând că deținea în proprietate suprafața de 8 ha., fără însă a depune la dosar acte din care să reiasă aspectele susținute. Potrivit prevederilor legale menționate în considerentele sentinței, respectiv art. 6 alin. (1), art. 14, art. 7 lit. c) și f) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, beneficiarii plăților directe au obligația de a prezenta, cumulativ, atât documente care dovedesc dreptul de folosință, cât și documente care dovedesc utilizarea terenului. Este corectă concluzia primei instanțe potrivit căreia simpla utilizare a unui teren agricol nu conduce la dobândirea dreptului de acordare a sprijinului financiar, în baza O.U.G. nr. 125/2006, fiind necesar a se dovedi, în condițiile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, și dreptul de folosință asupra terenului agricol pentru care se solicită sprijin. Or, înscrisurile depuse la dosar nu fac dovada că reclamantul, pentru suprafața de 19,19 ha., pentru care a solicitat și obținut sprijin financiar în campania 2009, avea la momentul respectiv, un drept legal de folosință. Cât privește contractul de arendare nr. x/02.06.2008 încheiat de reclamant cu comuna Săhăteni, având ca obiect suprafața de 8 ha., pe o durată de 5 ani, se constată că nu este semnat în dreptul reprezentantului arendatorului - primarul comunei, dar este vizat de legalitate de secretarul primăriei cu ștampila comunei Săhăteni, în condițiile în care Consiliul Local al acestei comune nu a emis nicio hotărâre cu privire la arendarea suprafeței de 8 ha. și la încheierea actului juridic respectiv. Astfel, acest contract a fost încheiat cu încălcarea disp. art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 conform cărora închirierea sau concesionarea bunurilor din domeniul public sau privat al unităților administrativ-teritoriale se face prin licitație publică, organizată în condițiile legii. În cauză nu există o hotărâre a Consiliului Local al comunei Săhăteni prin care să se aprobe darea în arendă a terenului, respectiv încheierea contractului nu a fost precedată de o licitație publică, organizată în condițiile legii, care să fie câștigată de reclamant, iar contractul nu poartă semnătura primarului comunei Săhăteni, fiind semnat doar de secretar, neexistând o manifestare de voință a vreunei autorități publice în sensul încheierii acestuia. Recurentul apreciază că nu i se poate imputa faptul că acest contract nu a fost semnat de primar, că nu s-a organizat licitație sau că nu a existat o hotărâre de consiliu local privind atribuirea lui spre folosință. Înalta Curte constată că și în situația în care nu se reține culpa recurentului sub aspectul încălcării Legii 215/2001 la momentul încheierii contractului respectiv, acest contract nu probează dreptul de folosință al recurentului asupra terenului câtă vreme nu este legal încheiat. Se mai arată în cererea de recurs că simpla scădere a acestei suprafețe din cea declarată la APIA pentru anul agricol 2009 ar fi fost suficientă pentru ca recurentul să se încadreze sub procentul de 20 % pentru care nu se lua măsura restituirii fondurilor europene, conform Regulamentului CE nr. 1122/2009. Sub acest aspect, instanța de control judiciar reține că în urma reinstrumentării dosarului în control administrativ, a rezultat că diferența dintre suprafața declarată de 169,63 ha. a parcelelor SAPS și cea confirmată de 137,62 ha. este mai mare decât diferența permisă de 20%, fiind de 32,01%, care reprezintă 23,26% din suprafața determinată. Pentru componenta de sprijin PNDC1 teren arabil, diferența dintre suprafața declarată de 169,63 ha. și suprafața de 137,62 ha. este mai mare decât diferența permisă de 20%, diferența fiind de 32,01 ha., care reprezintă 23,26% din suprafața determinată și mai mică de 50%. O altă critică formulată de recurent se referă la faptul că instanța înlătură în mod nejustificat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, care stabilește, prin raportare la concluziile celor două ordonanțe ale organelor penale, că diferența dintre suprafața stabilită de APIA la data acordării sprijinului și suprafața pentru care s-au prezentat acte doveditoare de utilizare legală, conform constatărilor DNA, este sub 20 %. Critica este nefondată, instanța de fond justificând de ce nu poate avea în vedere la soluționarea cauzei concluziile raportului de expertiză, care nu se coroborează cu mențiunile rezultând din înscrisurile depuse la dosar. De altfel, chiar recurentul precizează că expertul s-a raportat la concluziile celor două ordonanțe ale organelor penale, or, din moment ce așa cum s-a argumentat deja, aceste ordonanțe nu pot fi avute în vedere la soluționarea litigiului, nici concluziile raportului de expertiză întemeiate pe aceste ordonanțe nu pot fundamenta soluția de admitere a acțiunii. Recurentul susține că instanța nu a dat niciun fel de eficiență adreselor depuse la dosar, care dovedesc corectitudinea recurentului în solicitările de plăți de la APIA: adeverința nr. x/2009 atestă utilizarea suprafeței de 169,19 ha. în arendă și 19,19 "în parte", conform Registrului Agricol vol. 03, tip. 1; adresa nr. x/2010 emisă de comuna Săhăteni privind suprafața totală utilizată de recurent - 199,16 ha., din care contracte de arendă 180,33 ha. și 18,83 în parte. Referitor la această susținere, Înalta Curte reține că potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, "beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociaților în participațiune, locatari sau alte asemenea". Rezultă că o persoană care dorește să beneficieze de plăți directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pentru o suprafață de teren pe care o exploatează trebuie să dețină acea suprafață în baza unui înscris prevăzut de lege, să îl dețină cu titlu valabil. Or, pentru a face dovada deținerii terenului nu este suficientă prezentarea unor adeverințe emise de autoritatea publică locală cu privire la suprafețele deținute, ci este necesară prezentarea titlurilor în baza cărora terenurile sunt deținute și care pot fi: titluri de proprietate, contracte de arendă, contracte de concesiune sau alte titluri prevăzute de dispozițiile legale sus menționate. În acest sens sunt și disp. art. 7 lit. f) din același act normativ care stabilesc că solicitanții trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea. Dreptul de folosință se dovedește cu titlul în baza căruia solicitantul deține terenul, adeverințele la care se referă recurentul fiind înscrisuri care pot fi depuse suplimentar, dar care nu pot face dovada acestui drept în lipsa titlului cerut de lege pentru obținerea sprijinului financiar. Prin urmare, critica recurentului este nefondată, instanța neputând da respectivelor adeverințe eficiența dorită de recurent, aceea de a face dovada deținerii terenurilor în discuție, câtă vreme nu sunt prezentate titlurile în baza cărora terenurile sunt deținute. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare invocat de recurent, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.