ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2845/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de sub nr. x/2017 la data de 29.11.2017, reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară - Serviciul de Inspecție Fonduri Europene a formulat plângere împotriva Deciziei 11/CA/31.05.2017 a Ministerului Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor privind soluționarea contestației administrative formulată de AJOFM Arad împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 5017/13.03.2017 prin care s-a aplicat o corecție financiară în sarcina reclamantei în sumă totală de 445.563 de RON reprezentând 25% din valoarea cheltuielilor autorizate în cadrul cererilor de rambursare nr. x și nr. 10 (CR 6 și CR 10) a contractelor de furnizare echipamente nr. 37/16.07.2015, nr. 128/18.08.2015 și 10/21.09.2015 încheiate în cadrul proiectului A. de către AJOFM Arad, AJOFM Bihor și AJOFM Brașov, distribuită după cum urmează:

-299.832 RON inclusă în CR 6 din care 224.874 tei reprezentând 75% contribuție publică UE (FSE) și 74.958 RON reprezentând 25%, contribuție proprie;

-145.731 RON inclusă în CR 10 din care 109.298,25 RON reprezentând 75% contribuție publică UE (FSE) și 36.432,75 RON reprezentând 25%, contribuție proprie, solicitând instanței ca, prin decizia pe care o va pronunța, să dispună admiterea plângerii și, pe cale de consecință, desființarea Deciziei 11/CA/31.05.2017 a Ministerului Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor privind soluționarea contestației administrative formulată de AJOFM Arad împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.03.2017, prin care s-a respins contestația administrativă nr. 3392/11.04.2017 formulată de reclamantă împotriva notei de constatare antemenționate și, prin urmare, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.03.2017, prin care se propune aplicarea unei corecții financiare totale de 445.563 de RON reprezentând 25% din valoarea cheltuielilor autorizate în cadrul cererilor de rambursare nr. x și nr. 10 (CR 6 și CR 10) aferentă contractelor de furnizare echipamente încheiate în cadrul proiectului A. de AJOFM Arad, AJOFM Bihor și AJOFM Brașov, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 155 din 14 iunie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară - Serviciul de Inspecție Fonduri Europene.

A fost anulată Decizia 11/CA/31.05.2017 a Ministerului Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor privind soluționarea contestației administrative formulată de AJOFM Arad și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.03.2017, prin care se propune aplicarea unei corecții financiare totale de 445.563 de RON reprezentând 25% din valoarea cheltuielilor autorizate în cadrul cererilor de rambursare nr. x și nr. 10 (CR 6 și CR 10) aferentă contractelor de furnizare echipamente încheiate în cadrul proiectului A. de AJOFM Arad, AJOFM Bihor și AJOFM Brașov.

A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 100 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 155 din 14 iunie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în numele și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate, solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În contextul unei prezentări ample a situației de fapt expusă și prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe, recurentul-pârât a susținut, în esență, că este eronată reținerea instanței de fond în sensul că prin semnarea acordului de parteneriat în cadrul proiectului A. între AJOFM Arad, AJOFM Brașov, AJOFM Bihor, B. și C. S.R.L. nu s-a creat o nouă autoritate contractantă în sensul art. 8 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, iar contrar reținerilor instanței de fond, în mod corect organele de control au reținut că divizarea în trei contracte este artificială, fiind vădită intenția autorităților contractante de a evita procedura obligatorie în acest caz.

Astfel, având în vedere că obiectul contractelor era identic ca și specificații tehnice și beneficiarii achiziției erau strict cele trei autorități contractante, în virtutea obligației implementării proiectului cu respectarea legislației naționale și comunitare, contractanții trebuiau să ia toate măsurile în conformitate cu legislația națională în domeniu.

De asemenea, a susținut recurentul că sunt greșite și reținerile primei instanțe prin care infirmă obligația publicării unui singur anunț de participare și a aplicării procedurii de licitație deschisă printr-o singură procedură derulată de AJOFM Arad, întrucât valoarea cumulată la nivelul AJOFM Arad, AJOFM Brașov și AJOFM Bihor este 331664,67 Euro, cu privire la acest aspect invocând dispozițiile art. 8 lit. a) și c) din O.U.G. nr. 34/2006.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente circumstanțelor de fapt reținute.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 28 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2020.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de aceasta este nul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta prezintă situația de fapt și preia aceleași texte legale incidente raportului juridic de drept material izvor al litigiului din motivarea actului administrativ contestat, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ. chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurentă.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, ele reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, deși așa cum s-a relevat mai sus, recurenta a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva indicării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reține că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reținute ca temei al recursului.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, raportat la obiectul acțiunii, recurenta-pârâtă susține că sunt eronate reținerile primei instanțe potrivit cărora prin semnarea acordului de parteneriat în cadrul proiectului A. între AJOFM Arad, AJOFM Brașov, AJOFM Bihor, B. și C. S.R.L. nu s-a creat o nouă autoritate contractantă în sensul art. 8 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, iar contrar reținerilor instanței de fond, în mod corect organele de control au reținut că divizarea în trei contracte este artificială, fiind vădită intenția autorităților contractante de a evita procedura obligatorie în acest caz, precum și reținerile primei instanțe prin care infirmă obligația publicării unui singur anunț de participare și a aplicării procedurii de licitație deschisă printr-o singură procedură derulată de AJOFM Arad, întrucât valoarea cumulată la nivelul AJOFM Arad, AJOFM Brașov și AJOFM Bihor este 331664,67 Euro, cu privire la acest aspect invocând dispozițiile art. 8 lit. a) și c) din O.U.G. nr. 34/2006.

Or, aceasta este tocmai motivarea autorității pentru respingerea contestației formulată de Agenția Județeană pentru ocuparea Forței de Muncă rad împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.03.2017, menționată în cuprinsul Deciziei nr. 11/CA/31.05.2017, aspecte care în această formă au fost supuse controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizat de către aceasta, astfel că prin reluarea motivării actului contestat în cuprinsul cererii de recurs, nu se încearcă decât o efectuare a unei reapreciei de către instanța de control judiciar, neconstituind o veritabilă critică adusă hotărârii atacate.

Astfel, prima instanță a reținut caracterul întemeiat al susținerilor reclamantei potrivit cărora prin semnarea acordului de parteneriat în cadrul proiectului A., între AJOFM Arad, AJOFM Brașov, AJOFM Bihor, B. și S.C. C. S.R.L., nu s-a creat o nouă autoritate contractantă în înțelesul art. 8 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, așa încât, în mod implicit, în mod nelegal a fost constatată și sancționată neregula potrivit căreia autoritatea contractantă formată din asocierea celor 5 părți în parteneriatul creat în vederea implementării proiectului A. avea obligația publicării unui anunț de participare și a aplicării procedurii de licitație deschisă printr-o singură procedură derulată de AJOFM Arad, întrucât valoarea estimată cumulată pentru furnizarea de produse în vederea implementării unui sistem de arhivă electronică la nivelul AJOFM ARAD, AJOFM BIHOR, AJOFM BRAȘOV este de 331.664,67 euro, în conformitate cu art. 55 alin. (2) lit. a) și art. 74 din O.U.G. nr. 34/2006, având în vedere atât voința reală a părților consemnată în cuprinsul acordului de parteneriat, prevederile contractului de finanțare si ale anexelor la acesta, cât și dispozițiile legale incidente în materie, pe care le-a expus în interpretarea care a condus la soluția adoptată.

Totodată, s-a reținut de judecătorul forndului că în condițiile în care procedurile de achiziție publică derulate de 3 autorități contractante distincte nu depășesc pragul prevăzut de art. 124 din O.U.G. nr. 34/2006, a fost în mod corect aleasă procedura cererii de oferte, procedură ce îndeplinește la rândul ei cerința competitivității, întrucât toate cele 3 proceduri de cerere de oferte au fost postate pe SEAP, cuprinzând invitație de participare ce conține elementele anunțului de participare specific licitațiilor deschise, proceduri supuse controlului ANRMAP sub aspectul legalității criteriilor de selecție și al criteriului de atribuire.

Or, tocmai aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurenta-pârâtă prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză, susținând în mod formal că reținerile instanței de fond sunt eronate, iar reținerile organului fiscal de control sunt corecte, reiterând motivarea expusă în cuprinsul deciziei de soluționare a contestației în discuție.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de anulare a Deciziei 11/CA/31.05.2017 privind soluționarea contestației administrative formulată de AJOFM Arad și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.03.2017, prin care se propune aplicarea unei corecții financiare totale de 445.563 de RON reprezentând 25% din valoarea cheltuielilor autorizate în cadrul cererilor de rambursare nr. x și nr. 10 (CR 6 și CR 10) aferentă contractelor de furnizare echipamente încheiate în cadrul proiectului A. de AJOFM Arad, AJOFM Bihor și AJOFM Brașov nu au fost contestate, pe calea recursului, de către pârâtă.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nul recursul declarat și va menține în întregime hotărârea împotriva căreia s-a exercitat prezenta cale de atac.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în numele și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 155 din 14 iunie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2020.