ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1440/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2017, reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară - Serviciul de Inspecție Fonduri Europene, cerere de suspendare a executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 5017/13.03.2017, prin care s-a aplicat o corecție financiară în sarcina reclamantei în sumă totală de 445.563 de RON, reprezentând 25% din valoarea cheltuielilor autorizate în cadrul cererilor de rambursare nr. x și nr. y (CR 6 și CR 10) a Contractelor de furnizare echipamente nr. x/16.07.2015, nr. x/18.08.2015 și x/21.09.2015, încheiate în cadrul proiectului GET-SPO de către AJOFM Arad, AJOFM Bihor și AJOFM Brașov, distribuită după cum urmează:

- 299.832 RON, inclusă în CR 6, din care 224.874 RON, reprezentând 75% contribuție publică UE (FSE) și 74.958 RON, reprezentând 25%, contribuție proprie;

- 145,731 RON, inclusă în CR 10, din care 109.298,25 RON, reprezentând 75% contribuție publică UE (FSE) și 36.432,75 RON, reprezentând 25%, contribuție proprie.

Prin sentința civilă nr. 13 din 17 ianuarie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară - Serviciul de Inspecție Fonduri Europene, ca neîntemeiată și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat, recurenta-reclamantă arată că instanța de fond a dat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în materie, cu încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, soluția pronunțată încălcând flagrant dreptul reclamantei la un proces echitabil.

În acest sens, arată recurenta că instanța a încălcat principiul contradictorialității și al dreptului său la apărare, deoarece a luat în considerare întâmpinarea comunicată de pârâtă după închiderea dezbaterilor, fără ca înscrisul să fie comunicat reclamantei.

Consideră recurenta că mențiunea instanței, conform căreia Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare, redarea conținutului acesteia și referirile făcute de instanță, în motivarea sentinței, cu privire la practica indicată de pârât, a încălcat flagrant prevederile art. 394 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "după încheierea dezbaterilor părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă".

În opinia recurentei, instanța a încălcat art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil, principiul contradictorialității și al dreptului la apărare în condițiile în care în speța de față aceasta avea obligația fie să nu ia în considerare întâmpinarea, ca fiind depusă după încheierea dezbaterilor, fie, dacă dorea sa o ia în considerare, să dispună redeschiderea dezbaterilor și comunicarea acesteia reclamantei.

Apreciază recurenta că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., impunându-se admiterea recursului și, pe cale de consecință, casarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea cererii de suspendare a cauzei până la soluționarea pe fond a plângerii.

Arată recurenta că în mod eronat instanța de fond a reținut că reclamanta nu a probat existența cazului bine justificat, aceasta analizând doar una dintre cauzele care au fost invocate în susținerea îndeplinirii acestei condiții.

Recurenta critică faptul că, în cazul de față, prima instanță s-a rezumat numai la afirmația neîndeplinirii condiției cazului justificat, fără să analizeze toate motivele invocate de reclamantă. Astfel, singurul motiv care a fost analizat a fost cel privitor la competența materială a pârâtei, care însă a fost greșit interpretat, fiind evident că prima instanță nu s-a aplecat deloc în soluționarea speței asupra criticilor care susțineau și justificau admiterea cererii de suspendare, asupra argumentelor prezentate care ridicau o serioasă îndoială asupra legalității actului administrativ, condiția "cazului justificat" fiind pe deplin realizată, în speță.

În opinia recurentei, instanța de fond a apreciat în mod nelegal că nu este îndeplinită în cauză condiția pagubei iminente, din motivarea soluției reieșind că prima instanță nu a analizat deloc argumentele prezentate în cererea de suspendare, aceasta limitându-se la a prezenta în motivare argumente generale, făcând trimitere la motivarea altor spețe similare.

Solicită recurenta să se dispună: admiterea recursului și, pe cale de consecință, casarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre soluționare și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 5017/13.03.2017, până la soluționarea definitivă pe fond a plângerii care face obiectul dosarului nr. x/2017, aflata pe rolul Curții de Apel Timișoara.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta a invocat în susținerea recursului declarat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei - reclamante subsumate acestui motiv de recurs sunt neîntemeiate, în raport de actele și lucrările dosarului.

Din analiza sentinței recurate, reiese faptul că instanța de fond și-a întemeiat și motivat soluția prin raportare, pe de o parte, la actele aflate la dosarul cauzei, respectiv înscrisurile care au stat la baza emiterii Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 5017/13.03.2017 și, pe de altă parte, la cadrul normativ aplicabil cauzei, respectiv la dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare.

Considerentele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției sale nu sunt de natură a încălca principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, nefiind de natură a constitui un motiv de nelegalitate în sensul reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pe cale de consecință, acest motiv de recurs invocat de reclamantă nu este fondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de petentă în cererea formulată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de petentă în legătură cu cererea de chemare în judecată formulată în cauză, sentința pronunțată nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Contrar susținerilor recurentei, sentința recurată cuprinde, în mod evident, motivele pe care se întemeiază, neexistând în cuprinsul acesteia motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

În consecință, Înalta Curte constată că nici acest motiv de recurs invocat de reclamantă nu este fondat.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța de fond a fost sesizată cu acțiunea formulată de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară - Serviciul de Inspecție Fonduri Europene, prin care s-a solicitat suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 5017/13.03.2017, prin care s-a aplicat o corecție financiară în sarcina reclamantei în sumă totală de 445.563 de RON, reprezentând 25% din valoarea cheltuielilor autorizate în cadrul cererilor de rambursare nr. x și nr. 10 (CR 6 și CR 10) a Contractelor de furnizare echipamente nr. x/16.07.2015, nr. x/18.08.2015 și x/21.09.2015, încheiate în cadrul proiectului GET-SPO de către AJOFM Arad, AJOFM Bihor și AJOFM Brașov, până la data pronunțării instanței de fond asupra acțiunii în anulare.

Instanța de fond a respins acțiunea, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile stipulate de legiuitor pentru suspendarea executării actului administrativ în discuție, întrucât reclamanta nu a probat existența cazului bine justificat, așa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, în sensul unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar motivele invocate în acțiune nu relevă împrejurări care să permită instanței să aprecieze asupra existenței unei pagube pe care ar putea să o sufere reclamantul prin executarea acestui act.

În condițiile în care circumstanțele litigiului dedus judecății au fost detaliat expuse în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul recursului, reluarea acestora în cadrul prezentelor considerente ar avea caracter redundant, iar, în temeiul art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza motivele de casare invocate prin prisma criticilor formulate de recurentă în contextul factual prezentat în sentința atacată.

Pentru a ajunge la soluția de admitere a recursului, instanța de control judiciar a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este întemeiat și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Analizând criticile din recurs ce vizează soluția pronunțată de Curtea de apel, Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate, întrucât din probele cauzei rezultă îndeplinirea condițiilor legale pentru suspendarea actului administrativ, astfel încât instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

Contrar opiniei exprimate de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că în speță sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

În recursul său, reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad a arătat, în esență, că aceste două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite și că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, ignorând argumentele aduse de reclamantă în susținerea acțiunii sale.

Înalta Curte constată că din probele cauzei rezultă îndeplinirea condițiilor legale pentru suspendarea actului administrativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Noțiunea de caz bine justificat este definită legal în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 și reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Ca și în cazul ordonanței președințiale, reglementată în procedura civilă de drept comun, în cadrul cererii de suspendare, instanța învestită nu cercetează fondul dreptului, dar, pentru ca soluția să nu fie arbitrară, se analizează acele elemente care creează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului.

În privința cerinței cazului bine justificat, instanța de fond a apreciat, în esență, că nu există niciun argument de fapt și de drept care să susțină o aparență vădită de nelegalitate a actului.

După cum se constată, prima instanță, soluționând cererea de suspendare, a apreciat în mod greșit că în cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la "cazul bine justificat", motivat, în esență, de faptul că recurenta-reclamantă nu a reușit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

În cauză, instanța de control judiciar, învestită cu recursul declarat în cadrul litigiului având ca obiect cererea de suspendare a executării actului menționat, constată că prin sentința civilă nr. 155 din 14.06.2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad și s-a dispus anularea Deciziei 11/CA/31.05.2017 a Ministerului Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor privind soluționarea contestației administrative formulată de AJOFM Arad și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.03.2017, prin care se propune aplicarea unei corecții financiare totale de 445.563 de RON reprezentând 25% din valoarea cheltuielilor autorizate în cadrul cererilor de rambursare nr. x și nr. 10 (CR 6 și CR 10) aferentă contractelor de furnizare echipamente încheiate în cadrul proiectului GET-SPO de AJOFM Arad, AJOFM Bihor și AJOFM Brașov.

Astfel, soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anularea actului administrativ conferă consistență concluziei că în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, a măsurii provizorii a suspendării executării actului a cărui nelegalitate a fost constatată pe calea acțiunii în anulare.

În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa nelegalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel răsturnată prezumția de legalitate atașată actelor administrative.

Înalta Curte precizează că, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării dispusă în condițiile art. 14 se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Ca urmare, legalitatea actului administrativ este infirmată prin soluția instanței de fond și consecința admiterii acțiunii este suspendarea, prin efectul art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, a acestui act administrativ, până la soluționarea definitivă a cauzei.

În ceea ce privește condiția referitoare la iminența pagubei, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a probat iminența producerii pagubei invocate.

"Paguba iminentă", cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente, iar în cauză s-au administrat probe de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Instanța de fond a apreciat în mod greșit că cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită în cauză.

În acest sens, Înalta Curte, în raport de materialul probator administrat în cauză, constată că punerea în executare a actului administrativ contestat, în condițiile în care nelegalitatea acestuia este vădită și ușor de constatat, s-ar constitui într-un prejudiciu care nu ar mai putea fi recuperat.

Drept urmare, Înalta Curte reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ, astfel că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., republicat, coroborate cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, va casa hotărârea atacată și, rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad și va dispune suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 5017/13.03.2017 până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017, având ca obiect acțiunea în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad împotriva sentinței civile nr. 13 din 17 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, admite cererea formulată de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad.

Suspendă executarea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 5017/13.03.2017 până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2019.