ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4574/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 7 iulie 2016, sub nr. x/2016, pe calea ordonanței președințiale, reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad a solicitat în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Arad ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea obligației executării măsurilor stabilite prin dispozițiile de la pct. I.8, II.9, II.15 din Decizia nr. 6/v din 15 mai 2015 emisă de Curtea de Conturi a României, până la soluționarea suspendării în litigiul asupra fondului.

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 184 din 21 iulie 2016, a respins cererea formulată de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad, cu sediul în Arad, str. x a, jud. Arad în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României, C.F. x, cu sediul în București, str. x - 24, Sector 1 și Camera de Conturi Arad, cu sediul în Arad, B-dul x nr. 10, jud. Arad, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

Împotriva hotărârii instanței de fond Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii formulate.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că, în mod eronat prima instanță a considerat că în prezenta speță nu sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 referitoare la îndeplinirea condiției "cazuri bine justificate" prin care "se înțeleg împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

De asemenea, încălcarea principului egalității de tratament economic și salarial al personalului AJOFM și încălcarea principiului nediscriminării întrunesc condițiile unui "caz bine justificat", având în vedere faptul că s-au aplicat la nivel național, în mod unitar, aceleași prevederi legale și aceleași precizări ale organelor ierarhic superioare, fără a fi sancționate pentru nelegalitate celelalte instituții din cadrul AJOFM, la care Curtea de Conturi a efectuat audit iar AJOFM Brăila, care a fost sancționată pentru aceeași presupusă nelegalitate, a contestat în instanță măsura dispusă și a obținut o sentință definitivă favorabilă.

Prin Decizia nr. 7835/2014 a Curții de Apel Galați, care s-a pronunțat cu privire la aplicarea prevederilor legale incidente în speța de față, demonstrează că măsurile Curții de Conturi sunt ilegale în ceea ce privește AFJOFM Brăila.

Aceleași prevederi legale reținute de Curtea de Apel Galați se aplică în același mod și în prezenta speță:

"Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 19/2012 Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel: a) cu 8% începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012; b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează potrivit alin. (1), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Soluția adoptată este explicată în mod logic în Decizia nr. 7835/2014 a Curții de Apel Galați astfel: "rezultă că în salariul de bază a fost inclusă cota medie de stimulente, astfel că în mod corect majorarea prevăzută de O.U.G. nr. 19/2012 a privit și aceste sume, dispozițiilor legale mai sus menționate vizând cuantumul brut al salariilor. În plus, alin. (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 19/2012 prevede expres că, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, se majorează potrivit alin. (1), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Totodată, instanța a reținut că în acest sens sunt și Adresa nr. x din 8 iunie 2012 a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Ocupare și Salarizare și Adresa nr. x din 15 iunie 2012 a Ministerului Finanțelor Publice."

Prima instanță nu a ținut cont de litigiul antemenționat, care a constatat nelegale măsurile dispuse de Curtea de Conturi apreciind că: "Nici existența unui litigiu care vizează altă autoritate nu poate constitui caz bine justificat, nefiind identificată o practică judiciară constantă în sensul arătat de reclamantă."

Susține că motivele invocate se încadrează în noțiunea de "caz bine justificat", nu numai în baza faptului că modul de calcul al drepturilor salariale s-a făcut în baza unor dispoziții ale instituției ierarhic superioare, ci și ca acest mod de calcul s-a făcut în temeiul prevederilor legale.

În ceea ce privește neindicarea normei legale care prevede "că majorările de 8 %, respectiv 7,4 % să fie aplicate asupra unei baze de calcul majorată cu valoarea medie a stimulentelor acordate în temeiul O.G. nr. 92/2003, arată că aceasta a fost nu numai indicată ci și explicitată în documentele depuse în probațiune.

Referitor la "paguba iminentă", prima instanță a reținut:

"În ceea ce privește cea de a treia condiție, respectiv "paguba iminentă", că argumentele vizând generarea unor litigii și a unor cheltuieli de judecată nu conduc în mod automat la concluzia iminentei unei pagube, măsurile dispuse de Curtea de Conturi fiind menite a păstra în patrimoniul autorității sumele de bani constatate ca fiind prejudiciu. În plus, în ceea ce privește măsura I.8, se observă că reclamanta invocă o posibilă pagubă ce s-ar produce în patrimoniul altor persoane, salariați ai săi, nefiind îndeplinită cerința previziunii unei perturbări grave a propriei funcționari, cum stipulează art. 2 alin. (1) lit. ș) Legea nr. 554/2004."

Apreciază eronat acest punct de vedere al primei instanțe, având în vedere faptul că sunt indisolubil legate iminenta producerii unei pagube în patrimoniul autorității cu emiterea deciziilor de imputare - paguba generată urmare a obligării AJOFM Arad de către Curtea de Contur de emitere a deciziilor prin care salariații să fie obligați sa restituie sume de bani din salariu - decizii care vor fi atacate în instanța generând 36 de litigii pentru care vor fi solicitate cheltuieli de judecata, producând astfel o paguba iminenta care nu s-ar mai putea repara, în contextul în care emiterea acestor decizii se va face înainte de constatarea legalității măsurii dispuse de Curtea de Conturi, cu atât mai mut cu cât, într-o cauza similară, Curtea de Apel Galați a respins recursul declarat de Curtea de Conturi, instanța de recurs, Curtea de Apel Galați, reținând că măsura dispusa de Curtea de Conturi este nelegală.

Ba mai mult, modul în care înțeles Curtea de Conturi să aplice prevederile legale în ceea ce privește calcularea salariului, constituie, o încălcare a principiul nediscriminării, având în vedere faptul că s-au aplicat la nivel național, în mod unitar, aceleași prevederi legale și aceleași precizări ale organelor ierarhic superioare.

Referitor la celelalte două măsuri solicitate a fi suspendate (așa zisele debite prescrise și lucrările de amenajare la curtea interioară) consideră nelegale măsurile dispuse de Curtea de Conturi datorită modalităților în care s-au desfășurat aceste constatări.

În concluzie, solicită admiterea recursului formulat.

Intimatul Curtea de Conturi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, pentru argumentele dezvoltate în cele ce succed:

I. Prima instanță în mod temeinic și legal a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei, având ca obiect "suspendarea obligației executării măsurilor stabilite prin dispozițiile de la pct. 1.8, II.9 și 11.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015, emisă de Curtea de Conturi a României, până la soluționarea suspendării în litigiul asupra fondului, litigiu prin care s-a solicitat, în baza dispozițiilor art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, suspendarea obligației executării măsurilor stabilite prin dispozițiile de la pct. 1.8, II.9 și 11.15 din decizia antemenționată".

În privința "cazului bine justificat" arată că prima instanță a reținut corect faptul că "nu sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea 554/2004, potrivit cărora prin "cazuri bine justificate " se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, având în vedere faptul că motivele invocate nu se încadrează în noțiunea de caz bine justificat, vizând în realitate temeinicia, iar nu legalitatea actului administrativ contestat.

Cât privește cea de a doua condiție, respectiv "paguba iminentă", arată că așa cum în mod corect a apreciat prima instanță, argumentele vizând generarea unor litigii și a unor cheltuieli de judecată nu conduc în mod automat la concluzia iminenței unei pagube, măsurile dispuse de Curtea de Conturi fiind menite a păstra în patrimoniul autorității sumele de bani constate ca fiind prejudiciu. În plus, în ce privește măsura I.8, arată că reclamanta invocă o posibilă pagubă ce s-ar putea produce în patrimoniul altor persoane, salariați ai săi, nefiind îndeplinită cerința previziunii unei perturbări grave a propriei funcționări, cum stipulează dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) Legea nr. 554/2004.

De altfel, subliniază că în situația în care nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, chiar dacă instanța ar reține iminența pagubei, suspendarea executării actelor administrativ - fiscale nu ar fi posibilă, cele trei condiții prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 fiind necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ".

Recurenta-reclamantă, prin cererea de suspendare a argumentat existența cazului bine justificat prin prisma unor aspecte ce țin de fondul actului contestat ce pot fi clarificate doar cu ocazia cercetării fondului actelor administrative emise de Curtea de Conturi a României- Departamentul V, prin urmare, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu se poate reține îndeplinirea, în cauză, a condiției cazului bine justificat.

Instanța de fond a dat o interpretare corectă dispozițiilor art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, conformă noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Deși din punct de vedere economic orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. Punerea în aplicare a măsurilor dispuse, nu face dovada unei pagube iminente produse în patrimoniul recurentei.

În cuprinsul Deciziei nr. 6/V din 15 mai 2005 au fost dispuse măsuri prin care se urmărește înlăturarea unor abateri de la legalitate și regularitate de către entitatea verificată, care nu pot fundamenta o acțiune de suspendare. Măsurile dispuse prin Decizia nr. 6/V din 15 mai 2015 au suport legal, deci se bucură de o aparență de legalitate care urmează a fi analizată în speța având ca obiect fondul cauzei, astfel că nu se poate reține ca fiind îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat.

Recomandarea făcută prin decizia emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul V privind luarea măsurilor de recuperare a sumelor achitate fără suport legal nu este de natură a crea un prejudiciu bugetului entității publice care să justifice cererea de suspendare a executării actului contestat, ci, dimpotrivă, prin această recomandare s-a urmărit recuperarea prejudiciului cauzat acestei instituții. În aceste condiții, nu putem vorbi de o sărăcire a patrimoniului recurentei.

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Prin urmare, apreciază că cererea de suspendare formulată de recurentă nu întrunește cerințele cumulative impuse de art. 14 din Legea Contenciosului Administrativ nici în ce privește cazul bine justificat și nici în ce privește paguba iminentă.

Față de cele ce preced, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția 17 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 decembrie 2018.

Instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad privind suspendarea obligației executării măsurilor stabilite prin dispozițiile de la pct. I.8, II.9, II.15 din Decizia nr. 6/V din 15 mai 2015 emisa de Curtea de Conturi a României, până la soluționarea suspendării în litigiul asupra fondului.

Examinând susținerile reclamantei prin prisma cerințelor stabilite de art. 15, coroborate cu art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/004, prima instanță a respins cererea ca nefondată.

În ce privește însă cazul bine justificat, a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea 554/2004, potrivit cărora prin "cazuri bine justificate" se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

A reținut că împrejurarea că modul de calcul al drepturilor salariale (măsura I.8 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015) s-a efectuat în baza unor dispoziții ale instituției ierarhic superioare nu constituie o împrejurare care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, mai ales în condițiile în care reclamanta nu a arătat norma legală care ar prevede ca majorările de 8%, respectiv 7,4% să fie aplicate asupra unei baze de calcul majorată cu valoarea medie a stimulentelor acordate în temeiul O.G. nr. 92/2003. Nici existența unui litigiu care vizează altă autoritate nu poate constitui caz bine justificat, nefiind identificată o practică judiciară constantă în sensul arătat de reclamantă.

Constatând așadar că, în procedura pendinte, instanța nu este îndreptățită să realizeze o atare analiză, prima instanță a conchis că, raportat la argumentele expuse de reclamantă în cererea de suspendare, nu pot fi sesizate aspecte care să ridice îndoieli serioase asupra legalității actului în discuție.

Cât privește cea de a treia condiție, respectiv "paguba iminentă", prima instanță a reținut că argumentele vizând generarea unor litigii și a unor cheltuieli de judecată nu conduc în mod automat la concluzia iminenței unei pagube, măsurile dispuse de Curtea de Conturi fiind menite a păstra în patrimoniul autorității sumele de bani constate ca fiind prejudiciu. În plus, în ce privește măsura I.8, se observă că reclamanta invocă o posibilă pagubă ce s-ar putea produce în patrimoniul altor persoane, salariați ai săi, nefiind îndeplinită cerința previziunii unei perturbări grave a propriei funcționări, cum stipulează dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) Legea nr. 554/2004.

De altfel, în situația în care nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, chiar dacă instanța ar reține iminența pagubei, suspendarea executării actelor administrativ - fiscale nu ar fi posibilă, cele trei condiții prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 fiind necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta a solicitat suspendarea executării măsurilor stabilite prin dispozițiile de la pct. I.8, II.9 și II.15 din Decizia nr. 6/V din 15 mai 2015 emisă de Curtea de Conturi a României, în baza dispozițiilor art. 15 din Legea contenciosului administrative nr. 554/2004, pe considerentul că aplicarea majorărilor salariale s-a efectuat în baza dispozițiilor scrise ale ANOFM și că într-o speță similară au fost anulate măsurile dispuse cu privire la recuperarea drepturilor salariale apreciate de auditori ca fiind necuvenite, (măsura I.8 din Decizia nr. 6/V din 15 mai 2015); că pentru persoanele care înregistrează debite nerecuperate în termenul de prescripție s-au înființat popriri, că nu au fost nominalizate de către auditori persoanele aflate în această situație, fiind imposibilă identificarea fazei în care se află fiecare dosar de executare silită (măsura II.9 din Decizia nr. 6/V din 15 mai 2015); și că, referitor la amenajarea curții interioare (măsura II.15 din Decizia nr. 6/V din 15 mai 2015), auditorii și-au întemeiat concluziile pe constatările pe teren, fără efectuarea unei expertize judiciare de specialitate.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile imperativ cerute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora suspendarea actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. Definirea celor două sintagme sunt clarificate prin dispozițiile art. 2 lit. ș) și lit. t) din Legea nr. 554/2004. În accepțiunea acestui text de lege, prin caz justificat se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar prin paguba iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil.

În cauză nu există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate a actelor administrative contestate. Mai mult, recurenta a invocat existența unei pagube iminente, fără a dovedi în vreun fel în ce ar consta această pagubă.

Astfel, argumentele reclamantei recurente, în sensul că există o hotărâre judecătorească definitivă dată în interpretarea acelorași dispoziții legale, care constată nelegalitatea măsurilor dispuse de organele Curții de Conturi, nu sunt de natură să înlăture prezumția de legalitate a actului, cât timp aceea interpretare nu este întemeiată pe o jurisprudență consacrată a instanțelor. De asemenea, nici dispozițiile instituției ierarhic superioare nu constituie o împrejurare care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în condițiile în care reclamanta nu a fost în măsură să indice norma legală care ar prevede ca majorările salariale de 8%, respectiv 7,4%, prevăzute de O.U.G. nr. 19/2012 trebuie să fie aplicate asupra unei baze de calcul majorată cu valoarea medie a stimulentelor acordate în temeiul O.G. nr. 92/2003.

Chiar dacă putem admite că încălcarea principului egalității de tratament economic și salarial al personalului AJOFM și încălcarea principiului nediscriminării pot întruni condițiile unui " caz bine justificat", este necesar să se indice în mod clar un criteriu de discriminare în raport de modul de aplicare a legii, cum ar fi o jurisprudența neunitară persistență a instanțelor naționale.

Înalta Curte apreciază că nici apărarea în sensul că s-a reținut efectuarea în anul 2013 a unor cheltuieli de personal nejustificate de numai de către AJOFM Arad, fără a se reține aceeași neregulă în ceea ce privește salarizarea personalului bugetar la toate subunitățile teritoriale din cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, nu poate fi constitui un motiv care să creeze o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care beneficiază actul administrativ a cărui suspendare se cere.

Cu privire la măsura dispusă la cap. I pct. 8 din Decizia nr. 18 din 29 octombrie 2014, emisă de Șeful Departamentului V din cadrul Curții de Conturi, prin Încheierea nr. 2 din 8 ianuarie 2015 s-a reținut, în esență, că au fost efectuate cheltuieli salariale nejustificate prin modul de punere în aplicare a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 19/2012, în contextul în care procentele de majorare prevăzute de această normă au fost aplicate asupra cuantumului salariului de bază care includea cota medie a stimulentelor cu nerespectarea art. 11 din Legea nr. 283/2011. Neregularitatea rezultă din aceea că au fost aplicate procentele de majorare salarială prevăzute de acest act normativ asupra drepturilor bănești acordate din fonduri constituite conform O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și al O.G. nr. 29/2004, aprobată prin Legea nr. 116/2004 (stimulente), deși art. 11 din Legea nr. 283/2011 interzicea luarea în calcul a drepturilor incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 și a art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011.

Așadar, în temeiul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 283/2011, în anul 2012, indemnizațiile, compensațiile, sporurile, majorările salariilor de bază și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare trebuiau stabilite fără a lua în calcul drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 și ale art. 10 din din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011.

Cu alte cuvinte, potrivit susținerilor organului de soluționare a contestației, începând din anul 2012, deși stimulentele erau incluse în salariul de bază la nivelul mediu lunar al acestor drepturi, plătit în anul 2010 (art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011), cuantumul acestora nu putea fi avut în vedere la calculul indemnizațiilor, compensațiilor, sporurilor, majorărilor salariilor de bază și a altor drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare (art. 11 alin. (1) din Legea nr. 283/2011).

În ceea ce privește paguba iminentă, Înalta Curte împărtășește opinia primei instanțe în sensul că argumentele vizând generarea unor litigii și a unor cheltuieli de judecată nu conduc în mod automat la concluzia iminenței unei pagube, cât timp, cel puțin la nivelul aparențelor, acestea nu prefigurează o diminuare ilicită a patrimoniului autorității ci o mărire a acesteia prin recuperarea unor sume plătite în mod nejustificat.

În legătură cu măsurile II.9 și II.15, care vizează existența unor debite prescrise, respectiv amenajarea curții interioare, prin cererea de recurs de susține că nelegalitatea acestora rezultă din modul de desfășurare a acestor constatări, fără a combate susținerile primei instanțe, în sensul că recurenta nu a invocat niciun motiv de nelegalitate evidentă în privința acestora, iar apărările invocate pot fi valorificate cu prilejul judecării cauzei pe fond.

În concluzie, având în vedere că recurenta reclamanta nu a invocat critici în legătură cu starea de fapt și de drept reținută prin actele administrative atacate care să demonstreze îndeplinirea cazului bine justificat, să creeze o îndoială serioasă de natură a înlătura prezumția de legalitate a actului atacat, nefiind în măsură să demonstreze nici posibilitatea creării unei pagube iminente în patrimoniul său, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, față de considerentele reținute, motivul de recurs invocat este neîntemeiat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad împotriva Sentinței civile nr. 184 din 21 iulie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 17 decembrie 2018.

Procesat de GGC - LM