ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2660/2020

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 14 august 2015, sub nr. de dosar x/2015, reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Arad, a solicitat anularea măsurilor dispuse la punctele I.8, II.9 și II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015 a Curții de Conturi și a punctelor II, III și IV din încheierea nr. 56/15.07.2015 emisă de către Comisia de soluționare a contestațiilor, precum și suspendarea obligației executării măsurilor stabilite la pct. I.8, II.9 și II.15 prin decizia anterior menționată. Prin sentința civilă nr. 1125 din 11 noiembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Arad a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2015, la data de 08 ianuarie 2016. Prin sentința civilă nr. 51/29.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Arad. Prin decizia nr. 1297/20.04.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, a fost stabilită competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Arad, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 17 octombrie 2016, sub număr unic de dosar x/2015

Hotărârea primei instanțe 2.1. Prin sentința civilă nr. 278 pronunțată la 06 octombrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Arad, a anulat în parte Decizia nr. 6/V/15.05.2015 și încheierea nr. 56/15.07.2015, respectiv doar în ceea ce privește măsura II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015 și doar până la concurența prejudiciului în cuantum de 20.758,9 RON, respingând în rest acțiunea și luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. 2.2. Prin încheierea pronunțată la 11 decembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Arad, în ce privește dispozitivul sentinței civile nr. 278/06.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2015.

Cererile de recurs declarate în cauză Împotriva sentinței civile nr. 278 din 06 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad și pârâta Curtea de Conturi a României, în nume propriu și pentru Camera de Conturi Arad. 3.1. Reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței civile recurate și, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de anulare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi privitoare la: - punctul I.8 din Decizia Curții de Conturi (salarii); - punctul II.9 din Decizia Curții de Conturi (debite prescrise) până la concurența sumei de 3.360,50 RON în situația în care se consideră incidente în speță prevederile din C. civ. referitoare la termenul de prescripție de 3 ani sau până la concurența întregii sume de 8.522 RON în situația în care se consideră incidente în speță prevederile Codului de procedură fiscală referitoare la termenul de prescripție de 5 ani; - punctul II.15 din Decizia Curții de Conturi (Amenajare curte interioara A.J.O.F.M. Arad) pentru întreaga sumă de 43.130 RON cuantificată de Curtea de Conturi cu titlu de plăți nelegale către furnizorul de lucrări la obiectivul de investiții "Amenajare curte interioară sediu A.J.O.F.M. Arad". Recurenta-reclamantă învederează că, în ceea ce privește respingerea solicitărilor sale privitoare la punctul I.8 din Decizia Curții de Conturi, instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, din care rezultă că după data de 01 ianuarie 2012, există un singur salariu care include și stimulentele acordate ca nivel mediu de stimulent și, ca atare, apreciază că indexarea cu procentele de 8% și 7,4% s-a efectuat în mod corect. În ceea ce privește respingerea solicitărilor privitoare la punctul II.9 din Decizia Curții de Conturi, consideră că intimata-pârâtă Curtea de Conturi a stabilit un debit estimativ în cuantum de 8.522 RON reprezentând asa-zise debite prescrise, fără însă a indica punctual de unde rezultă aceste debite, deși a solicitat în nenumărate rânduri acest fapt. Arată că, în urma verificărilor pe care le-a efectuat cu privire la dosare care puteau să fie generatoare de debite din prescripție, a rezultat că suma prescrisă este în cuantum de doar 3.360,50 RON. În plus, deși toată activitatea de executare silită se desfășoară conform Codului de procedură fiscală (termen de prescripție 5 ani), Curtea de Conturi a aplicat termenul de prescripție prevăzut în C. civ. (3 ani). Referitor la măsura dispusă la punctul II.15 din Decizia Curții de Conturi, măsura pentru care instanța a anulat în parte decizia antemenționată până la concurența prejudiciului în cuantum de 20.758.9 RON, recurenta-reclamantă a susținut că în contextul în care A.J.O.F.M. Arad nu are personal de specialitate pentru efectuarea unor măsurări, determinări, expertizări, evaluări de specialitate, instanța de fond trebuia și putea să considere relevante și suficiente cerințele legislative cuprinse în art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, adică faptul că achiziția se realizează pe bază de document justificativ care este factura sau/și contractul, amândouă fiind legal încheiate în cauză, cu toate că obligația era de a avea cel puțin unul din cele două documente enumerate. Mai mult decât atât, arată că recepția lucrării s-a efectuat pe baza situației de lucrări, recepție prin care comisia de recepție formată, conform deciziei contestate, din nespecialiști, a verificat efectuarea efectivă a lucrărilor cuprinse în această situație de lucrări și care răspunde punctual tuturor investițiilor efectuate pe plan fizic și economic. Totodată, învederează că deși instanța de fond a constatat că a respectat prevederile legale în ceea ce privește achiziția lucrării efectuate, ceea ce conduce implicit la ideea că s-a achiziționat o lucrare și nu materiale componente care ulterior să fi fost puse în operă, prin sentința atacată s-a reținut că nu au fost executate o parte din lucrări, în baza concluziilor expertului tehnic în construcții, fără a se ține cont și de punctul de vedere al expertului contabil. În cauză au fost efectuate două expertize și nu una, astfel ca trebuiau luate în calcul și concluziile expertizei contabile. Recurenta-reclamantă a formulat recurs și în ceea ce privește neacordarea cheltuielilor de judecată pe motivul că în dispozitivul sentinței recurate s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, deși prin concluziile scrise a solicitat cheltuieli de judecată constând în contravaloarea celor două expertize administrate în cauză, achitarea onorariului aferent acestor două expertize fiind dovedită cu ordinele de plată anexate la dosarul cauzei. 3.2. Pârâta Curtea de Conturi a României, a declarat recurs în nume propriu și pentru pârâta Camera de Conturi Arad, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului formulat, casarea în parte a sentinței civile recurate și, în rejudecarea cauzei, să se dispună respingerea cererii de anulare a actelor administrative emise de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Arad cu privire la măsura stabilită la pct. II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentele-pârâte arată că în sentința recurată sunt redate pe rând elemente referitoare la actele administrative contestate, la acțiunea în contencios administrativ și la concluziile raportului de expertiză, însă judecătorul fondului nu a prezentat propriile sale argumente de fapt și de drept în susținerea hotărârii pe care a pronunțat-o, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare a unei hotărâri. Chiar dacă a achiesat întru totul la concluziile raportului de expertiză, instanța de fond era datoare să arate punctual, motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat apărările pârâtelor. În ceea ce privește motivele contradictorii din hotărârea pronunțată, arată faptul că instanța investită cu soluționarea cauzei confirmă abaterea constatată, însă reține, pe de o parte că: "cum reclamanta a achitat executantului suma de 65.199,20 RON, rezultă că prejudiciul real este de doar 20.758,90 RON, iar nu de 43.130 RON" iar, pe de altă parte că "găsind prin urmare întemeiată acțiunea doar în ce privește suma ce depășește prejudiciul de 20.758,90 RON." Din cele arătate, în opina recurentelor-pârâte, rezultă, fără dubiu, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și că aceasta cuprinde motive contradictorii. În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentele-pârâte arată, în esență, că instanța de fond, în mod greșit, a reținut faptul că, nu era necesară urmarea unei proceduri de achiziție ori îndeplinirea unor condiții de stabilire a prețului lucrărilor de executare curte interioară, dat fiind că la momentul achiziției erau în vigoare dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, în baza cărora se puteau efectua în mod direct achiziții, în limita pragului valoric legal și doar pe bază de document justificativ, fiind încălcate prevederile art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006. Învederează că valoarea estimată a prejudiciului creat în patrimoniul AJOFM Arad este de 43.130 RON și reprezintă diferența dintre prețul contractului plătit furnizorului de lucrări de 65.199 RON și valoarea lucrărilor efectiv efectuate de executant (22.069 RON) evaluate în baza prețurilor lucrărilor similare ofertate în catalogul de produse/servicii/lucrări, publicat în SEAP. Prin săvârșirea acestei abateri au fost încălcate principiile unei bune gestiuni financiare, ale unui management financiar sănătos, în special ale economiei și eficienței cheltuielilor așa cum se prevede la pct. 1 din Instrucțiunile aprobate prin O.M.F.P. nr. 1792/2002 și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare. Tot în acest sens, au precizat faptul că, potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 34/2006, entitatea avea obligația de a respecta principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) în relația cu operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire. De asemenea, trebuia să asigure utilizarea eficientă a fondurilor publice, prin aplicarea corectă a procedurilor de atribuire pe baza principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică, conform dispozițiilor de la art. 2 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006. Ori, potrivit cadrului legal menționat anterior, rezultă că între obligațiile legale ale recurentei-reclamante era și aceea de respectare a legislației în domeniul achizițiilor publice, implicit utilizarea eficientă a fondurilor, în procesul de atribuire a unui contract de achiziție publică, folosind criteriul "prețul cel mai scăzut", care trebuia să se realizeze în mod corect și obiectiv prin selecții de oferte, chiar dacă din punct de vedere valoric atribuirea directă se încadrează la art. 19 din actul normativ menționat. De asemenea, au fost încălcate dispozițiile art. 5 alin. (1) și art. 29 din O.G. nr. 119/1999, privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că: persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public". 3.3. Reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad a declarat recurs și împotriva încheierii din 11 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de îndreptare eroare materială, astfel cum a fost formulată. Recurenta-reclamantă apreciază că, în raport de dispozițiile art. 394 C. proc. civ. și de faptul că a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, motivarea primei instanțe de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale este contradictorie și este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Consideră că sintagma "ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată" din cadrul sentinței civile recurate, este o eroare, ori o asemenea eroare conduce spre aprecierea că aceste cheltuieli nu s-au acordat deși a existat o solicitare scrisă în acest sens din partea sa, ceea ce este în totală contradicție cu prevederile art. 453 C. proc. civ., referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată. Or, în acest context, solicitarea cheltuielilor de judecată provenind din expertizele achitate, atâta timp cât i s-a acordat câștig de cauză pentru acest capăt de cerere, este, în opinia sa, o situație legală. Sub acest aspect, consideră că prima instanță se contrazice în ceea ce privește dispozițiile sentinței civile antementionate, acordându-i câștig de cauză referitor la unul din capetele de cerere solicitate - capăt de cerere în baza căruia s-au efectuat cele două expertize - dar neacordând cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea celor două expertize.

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 01 martie 2018, recurentele-pârâte au solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă împotriva sentinței civile nr. 278 din 06 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea măsurilor dispuse la punctele I.8, II.9, precum și menținerea în parte a punctului II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015, ca fiind legale și temeinice. În motivare, au reiterat, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond. 4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 05 martie 2018, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de recurentele-pârâte, ca nefondat, reiterând, în esență, susținerile din cererea de chemare în judecată. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința și încheierea recurate, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad și de pârâta Curtea de Conturi a României, în nume propriu și pentru pârâta Camera de Conturi Arad, sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Cu privire la recursul declarat de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad împotriva sentinței atacate, criticile acesteia, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată în cauză a fost motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut. Mai mult decât atât, prin recursul formulat, deși se invocă acest motiv de casare, nu se aduc critici concrete care să poată fi subsumate acestui motiv de recurs, situație în care această susținere apare ca nefondată. Referitor la criticile de nelegalitate, ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la greșita aplicare a legii, Înalta Curte constată că acestea sunt, de asemenea, nefondate. Astfel, prin Decizia nr. 6/V/15.05.2015, emisă de Direcția 1 din cadrul Departamentului V al Curții de Conturi, s-au reținut mai multe abateri de la legalitate a instituției publice care a făcut obiectul controlului, iar prin încheierea nr. 56/15.07.2015, a fost admisă în parte contestația formulată împotriva acestei decizii, pentru măsurile I.2, I.4, II.10, II.11, II.13 și II.14 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015, în sensul acordării unui nou termen de aducere la îndeplinirea acestora. Totodată, a fost respinsă contestația pentru măsurile dispuse la punctele I.8, II.9 și II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015. La punctul I.8 din decizie s-a dispus aplicarea întocmai, în litera și spiritul prevederilor legale, a legislației referitoare la salarizarea personalului bugetar, la punctul II.9 analizarea cauzelor și împrejurărilor care au determinat neîncasarea unor debite prescrise, stabilirea întinderii prejudiciului, evidențierea acestuia în contabilitate, recuperarea prejudiciului, precum și extinderea verificărilor pentru toate debitele, în vederea identificării situațiilor similare cu cele semnalate de către echipa de audit, iar la pct. II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015 s-a dispus identificarea persoanelor răspunzătoare de efectuarea de plăți din bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru lucrări de investiții neexecutate, stabilirea întinderii prejudiciului, recuperarea integrală a acestuia, elaborarea și particularizarea unei proceduri operaționale de control intern/managerial care să conducă la urmărirea și verificarea sumelor ce urmează a fi decontate în cadrul proiectelor de investiții, pentru a evita efectuarea de plăți nelegale. În ceea ce privește criticile formulate de către recurenta-reclamantă privind măsura dispusă la pct. I.8 din Decizia nr. 6/2015 a Curții de Conturi, referitoare la plata nelegală a indexărilor salariale, prin raportare la o greșită aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Înalta Curte le va respinge ca nefondate. Astfel, Înalta Curte reține că, recurenta-reclamantă invocă dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 283/2011, dar nu coroborează aceste prevederi cu cele statuate de art. 11 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora "în anul 2012, indemnizațiile, compensațiile, sporurile, majorările salariilor de bază și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc fără a lua în calcul drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010". De asemenea, prin O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată prin Legea nr. 182/24 octombrie 2012, s-a stabilit revenirea la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010, luând în considerare faptul că salariile și alte drepturi de care beneficiază angajații din sectorul bugetar au fost diminuate prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, iar prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a aprobat recuperarea parțială a acestor diminuări. Astfel, prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 19/2012, s-a stabilit majorarea în două etape a cuantumului brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 8%, începând cu data de 01 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012 și cu 7,4%, începând cu data de 01 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012. La nivelul A.J.O.F.M. Arad, aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale s-a efectuat prin aplicarea procentelor de majorare salarială de 8% și de 7,4% și asupra drepturilor bănești acordate din fonduri constituite în O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și al O.G. nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 116/2004, deși era evident că, pentru anul 2012, nici majorările de 8% și de 7,4% nu se aplică acestor stimulente, tocmai din cauza excluderii lor în mod expres de la aplicarea oricărei majorări, dispusă prin art. 11 al art. II din O.U.G. nr. 80/2010, modificat prin Legea de aprobare nr. 283/2011. Totodată, Înalta Curte reține și că, pentru anii 2013 și 2014, salarizarea personalului din sectorul bugetar s-a menținut la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012, conform O.U.G nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice și O.U.G nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/19.03.2014. Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că prin măsura de la punctul I.8 nu s-a dispus recuperarea cheltuielilor salariale de la angajați, iar ceea ce a dispus Curtea de Conturi la punctul I.8 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015 constă în aplicarea întocmai, în litera și spiritul prevederilor legale, a legislației referitoare la salarizarea personalului bugetar - dosarul Tribunalului Arad. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 124/2014, s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul din sectorul bugetar ar fi trebuit să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii. Prin urmare, măsura vizează respectarea legii pe viitor, în acord cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 124/2014, astfel cum confirmă și recurentele-pârâte Curtea de Conturi și Camera de Conturi Arad, prin susținerile formulate în întâmpinarea înregistrată la dosarul instanței de recurs. În consecință, în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte constată legalitatea măsurii dispuse la punctul I.8 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015, emisă de Curtea de Conturi. Cu privire la criticile recurentei-reclamante referitoare la punctul II.9 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015, Înalta Curte le apreciază ca nefondate și le va respinge în consecință. Înalta Curte are în vedere că prin acest punct s-a reținut în sarcina instituției recurente neaplicarea tuturor procedurilor legale de executare silită a creanțelor bugetare, în conformitate cu prevederile Titlului VIII, Cap. VIII din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, în urma verificării modului de aplicare de către compartimentele de specialitate a procedurilor de executarea silită pentru încasarea debitelor provenite din nerespectarea condițiilor impuse de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, constatatându-se că, după comunicarea somației, personalul cu atribuțiuni în domeniu nu a întreprins toate măsurile de executare silită a creanțelor bugetare prevăzute de normele legale, respectiv nu au fost identificate și urmărite bunurile debitorilor și nu au fost acționați în instanță pentru a evita prescrierea sumelor datorate. De asemenea, Înalta Curte constată că verificarea modului de aplicare de către compartimentele de specialitate a procedurilor de executare silită pentru încasarea debitelor provenite din nerespectarea condițiilor impuse de Legea nr. 76/2002, s-a efectuat pe un eșantion de 9 debitori persoane fizice, în urma verificării conturându-se o practică a personalului cu atribuțiuni în domeniu, care nu a întreprins toate măsurile de executare silită a creanțelor bugetare prevăzute de normele legale, motiv pentru care autoritatea de control a reținut abaterea de la punctul II.

Înalta Curte reține că, existența abaterii de la punctul II.9 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015, este confirmată și de către recurenta-reclamantă, care la pagina 4 din cererea de recurs învederează că, în urma verificării tuturor dosarelor care puteau fi generatoare de debite din prescripție, a rezultat suma de 4.433,50 RON, sumă care ar fi diminuată cu 1.073 RON datorită debitelor a doi debitori, care nu erau încă prescrise la data controlului. Prin urmare, nu existența abaterii poate fi pusă în discuție ci, eventual, cuantumul valorii prejudiciului, dar cu privire la cuantumul prejudiciului, Înalta Curte reține că, prejudiciul rezultat în urma abaterii a fost stabilit de către Curtea de Conturi cu caracter estimativ, recomandarea fiind în sensul analizării cauzelor și împrejurărilor care au determinat neîncasarea unor debite prescrise și stabilirea întinderii prejudiciului de către ordonatorul de credite, singurul în măsură să stabilească valoarea certă a abaterii, așa cum statuează dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, potrivit cărora "În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate". În concluzie, contrar criticilor formulate de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că, instanța de fond în mod corect a constatat legalitatea măsurii dispuse la punctul II.9 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015. Referitor la criticile recurentei-reclamante cu privire la soluția instanței de fond, care a dispus anularea parțială a măsurii II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015 și doar până la concurența prejudiciului în cuantum de 20.758,9 RON, Înalta Curte le apreciază ca nefondate. Înalta Curte observă că, prin acest punct, s-a reținut în sarcina instituției reclamante efectuarea unei plăți nelegale în sumă estimată de 43.130 RON, efectuate de reclamantă către furnizorul de lucrări la obiectivul de investiții "Amenajare curte interioară sediu A.J.O.F.M. Arad," urmare neexecutării tuturor lucrărilor cât și a supraestimării valorii contractului, respectiv diferența dintre suma plătită în cuantum de 65.199 RON și suma apreciată de echipa de audit, în cuantum de 22.069 RON. În fapt, s-a constatat că recurenta-reclamantă a acceptat la plată factura nr. x/01.10.2014 în valoare de 65.199 RON, reprezentând valoarea integrală a contractului încheiat cu societatea A. S.R.L., la care furnizorul a prezentat o "situație de lucrări" înregistrată sub nr. x/01.10.2014, care nu are înscrisă valoarea lucrărilor, cantitățile de lucrări și prețurile practicate, fiind nominalizate numai categoriile de lucrări și o valoare totală. În urma inspecției pe teren a lucrărilor efectuate de societatea A. S.R.L., în prezența reprezentanților entității, prin notele de constatare nr. x/31.03.2015 și nr. y/31.03.2015, s-au constatat următoarele: au fost efectuate lucrări de pavare pe o suprafață de 270 mp, mai puțin cu 30 mp decât suprafața prevăzută în devizul tehnic (300 mp); au fost montate borduri (0,05 m lățime) în lungime de 17,5 m, mai puțin cu 60,5 m decât lungimea bordurilor prevăzută în devizul tehnic (78 m); nu au fost montate și executate 5 rigole. Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată instituția reclamantă a susținut că aceste constatări ale echipei de audit nu reflectă situația reală, fiind necesară efectuarea unei expertize judiciare de specialitate în vederea stabilirii științifice de către un expert tehnic judiciar a valorii lucrărilor efectuate ținând cont de toate elementele necesare pentru această cuantificare, pentru justa soluționare a cauzei, s-a dispus efectuarea a două expertize, în specialitatea contabilitate și în specialitatea construcții . Înalta Curte, în raport de criticile formulate de către recurenta-reclamantă, apreciază ca fiind relevante pentru soluționarea recursului, concluziile expertizei tehnice în specialitatea construcții, potrivit cărora o parte din lucrări nu au fost executate, iar o parte din materialele încorporate nu corespund cu cele din situația de lucrări. Astfel, s-a reținut că nu au fost efectuate lucrări de asfaltare în curtea instituției reclamante, că lipsesc 12 bucăți borduri din cele 48 cuprinse în situația de lucrări, că suprafața de pavaj este mai redusă cu 19,9 mp față de cea din situația de lucrări și că, deși în situația de lucrări s-a menționat pavaj din calupuri calitatea 1, care presupune un preț al manoperei mai mare, în realitate s-au folosit pavele din beton autoblocante (pag. 7 -8 din raport, dosarul instanței de fond). O altă deficiență remarcată prin raportul de expertiză constă în executarea pavajului din zona trotuarului parțial fără stratul suport de sub acesta și parțial fără realizarea betonării dintre pavaj și soclu clădirii (figura 6 din raport - dosarul instanței de fond). De asemenea, la evaluarea lucrărilor efectuate, expertul a avut în vedere doar montajul și unele piese mărunte necesare montării barierei centralizate și dispozitivului de manevrare a porții metalice, întrucât în situația de lucrări nu au fost individualizate bariera și piesele metalice ale porții, presupunându-se astfel o achiziție separată a acestora. Prin urmare, Înalta Curte constată că, deși, în acest caz, achiziția se putea efectua doar pe bază de document justificativ, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la momentul achiziției, lucrările și materialele folosite, astfel cum au fost facturate și achitate de către recurenta-reclamantă, nu se confirmă în fapt, iar deficiențele constatate de expertul tehnic la fața locului, îndreptățesc concluzia autorității de control cu privire la existența unor lucrări supraevaluate raportat la cantitatea și calitatea acestora. Chiar dacă recurenta-reclamantă susține că recepția lucrării s-a realizat pe baza situației de lucrări, de către o comisie care nu a fost alcătuită din specialiști, care nu aveau pregătirea necesară să efectueze măsurători sau evaluări de specialitate, Înalta Curte reține că instituția publică ar fi trebuit să dea dovadă de diligență cu privire la recepționarea lucrării și, implicit, cu privire la administrarea fondurilor publice, nefiind necesare studii de specialitate pentru a fi observate discrepanțele între lucrările reținute în situația de lucrări și cele realizate efectiv, respectiv că lipsesc 25% din numărul de borduri sau că suprafața de pavaj este mai redusă cu aproximativ 7%, față de cea din situația de lucrări. În consecință, întrucât în urma evaluării acestor lucrări, expertul a concluzionat că suma reală a investițiilor se situează la 44.440,30 RON, astfel cum a fost aceasta ajustată prin răspunsul la obiecțiuni, iar recurenta-reclamantă a achitat executantului suma de 65.199,20 RON (potrivit extrasului de cont aflat la dosarul instanței de fond), Înalta Curte este de acord cu concluzia instanței de fond potrivit căreia prejudiciul real este în cuantum de 20.758,90 RON, iar nu de 43.130 RON, fiind întemeiată soluția de anulare parțială a măsurii II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015, până la concurența prejudiciului în cuantum de 20.758,90 RON. Cu privire la criticile recurentei-reclamante referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că, la ultimul termen de judecată, reprezentanta reclamantei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad a arătat în mod expres că nu solicită cheltuieli de judecată, susținere reținută în încheierea care a consemnat dezbaterile de la acel termen de judecată și în baza căreia instanța de fond a luat act, în mod corect, că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu privire la recursul declarat de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad împotriva încheierii din 11 decembrie pronunțată de către instanța de fond, criticile acesteia, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși se invocă acest motiv de casare, nu se aduc critici concrete care să poată fi subsumate acestui motiv de recurs, situație în care această susținere apare ca nefondată. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în speță, s-ar putea pune în discuție doar greșita aplicare a dispozițiilor art. 442 din C. proc. civ., care reglementează procedura îndreptării hotărârilor judecătorești. Potrivit dispozițiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., "erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere". Astfel, aceste erori materiale pot viza numele, calitatea și susținerile părților ori pot fi erori de calcul sau orice alte erori materiale, enumerarea cuprinsă în text fiind una exemplificativă. De asemenea, așa cum s-a reținut și în doctrină, pe calea acestei proceduri nu pot fi îndreptate erori de judecată, finalitate posibilă numai prin intermediul exercitării căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, raportat la textul de lege incident, instanța de fond avea obligația să verifice doar dacă cererea formulată de către recurenta-reclamantă întrunește cerințele de admitere a unei cereri de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor judecătorești. Înalta Curte reține că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința din 22 septembrie 2017, când a fost amânată pronunțarea pentru data de 06 octombrie 2017, pentru a da posibilitatea Curții de Conturi să depună concluzii scrise, dat fiind că cererea acesteia de amânare a fost respinsă. În cadrul dezbaterilor finale, reprezentanta reclamantei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad a arătat în mod expres că nu solicită cheltuieli de judecată, susținere consemnată în încheierea din 22 septembrie 2017, aspect necontestat de către recurenta-reclamantă. Având în vedere că, instanța de fond a reținut în încheierea recurată că sintagma "ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată" din cadrul sentinței civile nr. 278 din 06 octombrie 2017 nu reprezintă o eroare, fiind menționată în mod deliberat, ca urmare a constatării instanței că în cadrul dezbaterilor a existat o declarație a părții în acest sens, Înalta Curte apreciază ca fiind legală soluția de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că, în cauză, nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad împotriva încheierii din 11 decembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Cu privire la recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, în nume propriu și pentru pârâta Camera de Conturi Arad, împotriva sentinței atacate, criticile acestora, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, astfel cum a reținut și în precedent, atunci când a analizat hotărârea pronunțată de prima instanță prin prisma criticilor subsumate aceluiași motiv de recurs, invocate de către recurenta-reclamantă, constată că soluția adoptată în cauză a fost motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut. Astfel, contrar criticilor recurentelor-pârâte, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și a aplicat dispozițiile legale incidente în cauză, prin raportare la aceasta, iar faptul că expertul contabil desemnat a formulat aprecieri cu privire la normele de drept material aplicabile, care converg cu opinia instanței de fond, nu pot conduce la concluzia că instanța nu a prezentat propriile sale argumente de fapt și de drept în susținerea hotărârii pronunțate. De asemenea, cu privire la presupusa motivare contradictorie, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod explicit că prejudiciul real provocat de abatarea constatată de către autoritatea pârâtă este în sumă de 20.758,90 RON, iar nu în cuantum de 43.130 RON, cum în mod greșit au reținut auditorii Curții de Conturi, astfel că, a admis acțiunea formulată de către instituția reclamantă, doar cu privire la suma ce depășește acest prejudiciu constatat ca fiind real. Referitor la motivul de recurs circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurentele-pârâte au invocat, în esență, greșita aplicare a dispozițiilor privind derularea procedurii de achiziții publice, respectiv a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. d) și alin. (2), art. 17, art. 19 și art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006. Potrivit dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006: "Autoritatea contractantă achiziționează direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției, estimată conform prevederilor secțiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depășește echivalentul în RON a 30.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziție de produse ori servicii, respectiv a 100.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziție de lucrări. Achiziția se realizează pe bază de document justificativ". Având în vedere că valoarea estimată a cheltuielilor de investiții era în sumă de 67.000 mii RON (în baza Notei de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiții pentru "Lucrări de amenajare curte interioară sediu A.J.O.F.M. Arad" nr. 9686/04.09.2014, aprobată ca obiectiv de investiții pentru anul 2014, de către Direcția Economică din cadrul A.N.O.F.M. București prin adresa nr. x/04.09.2014 înregistrată la A.J.O.F.M. Arad sub nr. x/04.09.2014), Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanța de fond a reținut că achiziția de lucrări "Amenajare curte interioară sediu A.J.O.F.M. Arad" se încadrează la capitolul încredințare directă. În plus, raportat și la dispozițiile art. 1 din Ordinul nr. 313/2011 emis de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, în conformitate cu care "atunci când valoarea estimată a achiziției, fără T.V.A., este mai mică sau egală cu echivalentul în RON al cuantumului în euro prevăzut la art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 (…) în ceea ce privește regulile privind achizițiile publice nu vor fi solicitate autorității contractante alte documente decât cele prevăzute de legislația în domeniul achizițiilor publice (documente justificative: factura și/sau contractul)", rezultă, contrar susținerilor recurentelor-pârâte, că nu era necesară consultarea ofertelor din catalogul SEAP la estimarea valorii investiției. Referitor la criticile recurentelor-pârâte, cu privire la nerespectarea principiilor prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, precum și la nefolosirea criteriului "prețului cel mai scăzut" la atribuirea contractului de achiziție, Înalta Curte constată că, deși în speță erau incidente dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 privind încredințarea directă, instituția reclamantă a solicitat oferte de la mai mulți operatori economici și a ales oferta cu prețul cel mai scăzut. Astfel, așa cum reiese din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, recurenta-reclamantă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad a solicitat oferte de la operatorii economici din domeniul construcțiilor: societățile B. S.R.L., C. S.R.L. și A. S.R.L., prin invitația nr. 9850/08.09.2014, la care a fost atașat Caietul de sarcini pentru lucrarea respectivă. A fost constituită la nivelul instituției reclamante o comisie de evaluare a celor 3 oferte, fiind întocmit Procesul-verbal nr. x/15.09.2014, iar în urma evaluării acestuia, după aplicarea criteriului de atribuire "prețul cel mai scăzut", a fost declarat câștigător ofertantul care a depus oferta cea mai redusă, respectiv societatea A. S.R.L., cu o ofertă de 52.580 RON, fără T.V.A. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, și aceste critici formulate de către recurentele-pârâte, reținând ca fiind legală soluția instanței de fond de anulare în parte a Deciziei nr. 6/V/15.05.2015 și a încheierii nr. 56/15.07.2015, respectiv doar în ceea ce privește măsura II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015 și doar până la concurența prejudiciului în cuantum de 20.758,90 RON. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în cauză nefiind incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., astfel încât, recursurile formulate de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad și de pârâta Curtea de Conturi a României, în nume propriu și pentru pârâta Camera de Conturi Arad vor fi respinse, ca nefondate, în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ.