ÎCCJ, decizie (scj.ro #84784)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84784) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Raport întocmit de ANI în cadrul procedurii de cercetare a

averii. Caracterul actului. Procedura de contestare.

Legea nr. 176/2010, art.

18

Legea nr. 115/1996

Raportul

de evaluare întocmit de inspectorul de integritate în temeiul dispozițiilor

art. 17 din  Legea nr.l76/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor

și demnităților publice, ca parte a procedurii privind activitatea de evaluare

a averii, nu se poate contesta direct la instanța de contencios administrativ, el

neavând trăsăturile unui act administrativ, întrucât nu produce efecte juridice

prin el însuși. Acest raport constituie un simplu act de sesizare al Comisiei  de

cercetare a averilor prevăzute în Legea nr. 115/1996, ce

poate fi contestat în fața instanței de contencios administrativ doar odată cu

actul de finalizare a procedurii desfășurare de această comisie.

Faptul că prin art. 17 alin. (7) din Legea nr. 176/2010 legiuitorul

a făcut trimitere la   dispozițiile   art. 22 alin. (1) și (2)   din același

act normativ nu trebuie să conducă la concluzia că raportul de evaluare a

averii poate fi contestat în procedura prevăzută pentru raportul întocmit în

situația identificării unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, instanța

de judecată neputând să se pronunțe direct asupra caracterului justificat ori

nejustificat al dobândirii averii, câtă vreme este obligatorie etapa cercetării

averii de către comisia omonimă constituită la nivelul curților de apel

(finalizată printr-o ordonanță motivată, potrivit art. 104 din Legea nr. 115/1996

– prin care poate dispune trimiterea cauzei spre soluționare instanței de

judecată dar și clasarea cauzei, atunci când constată că proveniența bunurilor

este justificată)  și care ar fi practic suprimată într-o interpretare

contrară.

Decizia nr. 5637 din 7

iunie 2013

Prin acțiune înregistrată pe rolul Curții

de Apel Iași, reclamantul

PP

a formulat, în

contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate contestație împotriva

raportului de evaluare nr.l30813/G/II/28.12.2011 întocmit de ANI.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de

11.03.2011, Agenția Națională de Integritate (A.N.I.) s-a sesizat din oficiu cu

privire la evaluarea averii sale, în temeiul art. 12 din Legea nr. 176/2010.

Prin raportul contestat s-a reținut că „între modificările

intervenite în averea d-lui PP în timpul în care a exercitat funcția de agent

în cadrul IJPF Vaslui, în perioada 2006-2010 și veniturile realizate în aceeași

perioadă, există o diferență semnificativă în cuantum de 122839,68 lei,

echivalentul sumei de 28567,36 euro, în sensul art.18 din Legea nr. 176/2010

urmând a fi sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel

Iași".

În opinia reclamantului, raportul de evaluare este lovit de

nulitate absolută, întrucât sesizarea s-a făcut cu rea - credință, iar actele

întocmite sunt nule, potrivit art. 13 alin 2 din Legea nr. 176/2010, deoarece

nu a fost informat și invitat pentru a-și spune un punct de vedere, conform

art. 14 din lege, în condițiile în care, la data de 18.03.2011 era arestat

preventiv și nu se afla la domiciliu.

Raportul este și netemeinic deoarece inspectorii nu au avut în

vedere toate drepturile bănești pe care le-a încasat ca urmare a activității

sale la IJPF Vaslui, respectiv suma de 107878,41 de lei în loc de 68697 și au

calculat în mod greșit cheltuielile pe care le-a făcut. In fapt, diferența ar

fi de 9561 lei, mult sub limita diferențelor semnificative, în sensul art.18

din lege.

Pârâta A.N.I. nu a formulat, în termen legal, întâmpinare dar a

invocat oral în fața instanței excepția de

inadmisibilitate a acțiunii, excepție

invocată din oficiu și de curtea

de apel.

Prin sentința nr. 82 din 5 martie 2012, Curtea de Apel Iași -

Secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibili tații

acțiunii și, pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamantului PP în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca inadmisibilă.

Deliberând cu prioritate asupra excepției, prima instanță a

reținut următoarele:

Prin raportul de evaluare nr.130813/G/II/28.12.2011 întocmit de

ANI s-a dispus

„sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul

Curții de Apel Iași, în vederea începerii

acțiunii de control și constatării

diferenței semnificative potrivit

ort. 18 din legea nr. 17612010, privind

averea

deținută de dl. PP și a stării de incompatibilitate a acestuia,

potrivit

art.17 alin 6 din același act normativ. "

Analizând prevederile legale incidente în cauză,

prima

instanță a reținut

că nul pot fi primite susținerile reclamantului, în

sensul că raportul de evaluare se poate contesta direct la instanța de

contencios administrativ în această etapă a procedurii privind controlul averii

sale, conform art. 17 alin. (7) din Legea nr. 176/2010, potrivit cu care

dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător,

dispoziții care; prevăd ca modalitate de contestare a raportului de evaluare,

contestația.

În opinia primei instanțe, dacă la evaluarea conflictelor de

interese și a incompatibilităților se prevede în mod clar și expres calea de

atac, respectiv contestația, în ceea ce privește evaluarea averilor,

legiuitorul prin sintagma

„se aplică corespunzător "

induce clar

ideea că pot fi aplicate dispozițiile compatibile cu această procedură și că

raportul poate fi contestat, însă cu respectarea procedurii speciale.

Potrivit art. 10

3

din Legea nr. 115/1996 cu

modificările și completările ulterioare,persoana a cărei avere este supusă

controlului va putea produce în fața comisiei de cercetare probe în apărare sau

va putea solicita administrarea acestora de către comisia de cercetare.

Prin urmare, teza reclamantului nu poate fi acceptată, deoarece

ar însemna să fie derulate două proceduri în paralel, prin care să se

controleze același act administrativ, or, procedura din cadrul comisiei de

cercetare, cea prevăzută de Legea nr. 115/1996, este una specială, care în mod

obligatoriu precede procedurii în fața instanței de contencios administrativ,

fiind lipsit de orice rațiune a accepta suprapunerea celor două proceduri.

În ceea ce privește o eventuală suspendare a procedurii în fața

comisiei invocată de reclamant, s-a reținut că o astfel de ipoteză nu este

prevăzută de nicio dispoziție legală, neputând fi primită de instanță.

Procedura în fața comisiei este obligatorie și nu facultativă,

textul de lege stipulând clar că rapoartele de evaluare, transmise comisiei de

cercetare a averilor prevăzute în Legea nr. 115/1996 vor fi obligatoriu

evaluate de aceasta .

Pe de altă parte, prima instanță a reținut că inadmisibilitatea

acțiunii rezultă implicit și din decizia Curții Constituționale nr. 415/2010,

care a declarat neconstituțională fosta lege de funcționare a Agenții Naționale

de Integritate, Legea nr. 144/2007, care prevedea o procedură similară.

În aprecierea primei instanțe, un alt considerent pentru care

acțiunea reclamantului este inadmisibilă rezidă din faptul că raportul de

evaluare nu este un act administrativ, în sensul Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, pentru că nu dă naștere, nu stinge, nu modifică

nici un raport juridic, ci este doar o sesizare de la un organ administrativ la

un alt organ administrativ - jurisdicțional.

Prin raportul de evaluare nu se ia vreo măsură față de reclamant

și nici nu îi incumbă vreo obligație, ci se dispune exclusiv sesizarea Comisiei

de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Iași, numai aceasta putând

sesiza instanța de contencios administrativ prin ordonanță, iar nu reclamantul

prin contestație la raport.

Prima instanță a respins susținerile reclamantului referitoare

la natura actului atacat, act intitulat „Raport de evaluare", făcând

distincția dintre raportul prevăzut de art. 17 și raportul prevăzut de art. 21

din lege .

Chiar dacă în ambele situații, atât în cadrul cercetării

averilor, cât și al constatării incompatibilităților, se prevede, ca și finalitate

a procedurii administrative, obligativitatea întocmirii unui raport de

evaluare, se prevede expres posibilitatea contestării acestui raport doar în

situația constatării incompatibilităților.

În aprecierea primei instanțe, raportul de evaluare întocmit în

cazul constatării unei incompatibilități nu este urmat de o altă procedură

administrativă ca în cazul raportului de evaluare din cadrul cercetării

averilor și produce efecte față de persoana declarată incompatibilă, cele două

situații fiind distincte iar procedura în cazul lor este doar parțial similară,

sub aspectul obligației ANI de a întocmi un raport de evaluare.

Însă, ulterior întocmirii, se prevede expres posibilitatea în

cazul primei situații de a contesta raportul de evaluare în instanța de

contencios administrativ, iar în cazul celei de a doua se mai prevede o altă

etapă obligatorie care nu poate fi suprimată sau eludată, raportul de evaluare

fiind întâi analizat de Comisia de cercetare a averilor, doar la finalizarea

procedurii în fața comisiei putând fi sesizată instanța de contencios

administrativ.

Pe de altă parte, prima instanță a avut în vedere și

dispozițiile art. 18 alin(2) din Legea 554/2004, reținând că în această etapă

este inadmisibil ca instanța să analizeze în vreun fel legalitatea raportului

de evaluare ce are doar un caracter preparator, acesta putând fi analizat de

instanța de contencios administrativ doar în situația în care Comisia va da o

ordonanță prin care va hotărî potrivit art. 10

4

trimiterea cauzei

spre soluționare curții de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei

avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate,

că dobândirea unei cote-părți din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu

are caracter justificat.

Mai mult, în situația în care comisia va aprecia că proveniența

bunurilor este justificată se va dispune clasarea cauzei, astfel că reclamantul

nu va mai avea nici un motiv să conteste acest raport de evaluare.

Împotriva sentinței curții de apel reclamantul a formulat

recurs.

Recurentul a susținut că s-au interpretat greșit prevederile

legale aplicabile, respectiv dispozițiile art. 17 alin. (7) din Legea nr.

176/2010 care    trimit    la    dispozițiile   art. 22 alin. (1) și (2)    din

același act normativ, normă care conferă posibilitatea contestării raportului

de evaluare, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanța de contencios

administrativ.

Recurentul a combătut și considerentul referitor la suprapunerea

celor două proceduri paralele - la comisia de cercetare a averilor și la

instanță - susținând că aceasta este posibilă, urmând ca pe perioada derulării

procedurii judiciare să se dispună, în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură

civilă, suspendarea procedurii la   comisia   de   cercetare a averilor.

O critică distinctă vizează natura juridică a actului atacat,

potrivit recurentului, raportul de evaluare încadrându-se pe deplin în

definiția  actului administrativ.

Prin întâmpinarea formulată la data 7 iunie 2013, calificată de

instanță în raport de momentul procesual respectiv, ca reprezentând concluzii

scrise, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat susținând, în

principal, că raportul atacat nu este un act administrativ în sensul art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, reprezentând doar un act de sesizare

a Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Iași care își

derulează activitatea potrivit procedurii prevăzute de Legea  nr. 115/1996.

Intimata a mai susținut că interpretarea pe care recurentul o dă

dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 echivalează practic cu

suprimarea procedurii speciale și face inutilă însăși existenta comisiilor de

cercetare a averilor constituite la nivelul curților de apel.

Recursul este nefundat.

Obiectul acțiunii judiciare formulate de recurentul - reclamant PP

vizează anularea raportului de evaluare nr. 130813/G/II/28.12.2011 întocmit de

Agenția Națională de Integritate, prin care s-ai dispus sesizarea Comisiei de

cercetare a averilor din cadrul Culții de Apel Iași, în vederea începerii

acțiunii de control și constatării diferenței semnificative potrivit art. 18

din Legea nr. 176/2010, privind averea deținută de acesta și a stării de

incompatibilitate, potrivit art. 17 alin. (6) din același act normativ.

Analizând prevederile legale incidente, prima instanță a ajuns

la concluzia «că raportul de evaluare nu se poate contesta

direct

la

instanța de contencios administrativ, ci numai odată cu actul final al Comisiei

de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Iași, neavând trăsăturile

unui act administrativ».

Această concluzie este corectă, fiind adoptată și de instanța de

control judiciar.

Prevederile legale interpretate diferit de părți au următorul

cuprins:

Art. 17:

Alin. (1)

„Dacă, după exprimarea

punctului de vedere al persoanei

invitate, verbal sau în scris,

ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui

termen

de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana

care face obiectul evaluării, sunt identificate

în continuare, pe baza datelor

și

informațiilor existente la dispoziția inspectorului de integritate, diferențe

semnificative în sensul prevederilor art. 18,

inspectorul de integritate

întocmește un raport de evaluare".

Alin. (7)

„Dispozițiile art. 22 alin.

(1) și (2) se aplică în mod

corespunzător"

Art. 22 :

„(1) Persoana care face obiectul evaluării

poate contesta raportul de

evaluare a

conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15

zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios

administrativ.

(2) Dacă raportul de evaluare a

conflictului de interese nu a fost

contestat în termenul prevăzut

la alin. (1) la instanța de contencios

administrativ,

Agenția sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanșarea

procedurii disciplinare, precum și, dacă este cazul, instanța de contencios

administrativ, în vederea anulării actelor emise,

adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor

legale privind conflictul de

interese".

În esență, teza recurentului pornește de la premisa că, nefăcând

nicio distincție între cele două tipuri de rapoarte întocmite de inspectorii de

integritate, art. 22 alin. (1) precitat îi conferă dreptul de a ataca direct la

instanța de contencios administrativ raportul de evaluare asupra averii, pe

perioada cercetării legalității acestuia, procedura derulată de Comisia de

cercetare a averii urmând a fi suspendată.

Deși Înalta Curte admite că tehnica de legiferare utilizată la

elaborarea normelor citate ridică reale probleme de identificare a

dispozițiilor care se aplică

„în mod corespunzător",

totuși

consideră că interpretarea dată de prima instanță este rațională, fiind în

acord cu voința legiuitorului. Nu există nici un argument logic în sensul ideii

că instanța de judecată poate să se pronunțe în această fază a procedurii

asupra caracterului justificat ori nejustificat al dobândirii averii de către

recurentul - reclamant, câtă vreme este obligatorie etapa cercetării averii de

către Comisia omonimă din cadrul Curții de Apel Iași care pronunță o ordonanță

motivată, potrivit art. 104 din Legea nr. 115/1996, prin care poate dispune

trimiterea cauzei spre soluționare instanței de judecată dar și clasarea

cauzei, atunci când constată că proveniența bunurilor este justificată.

Este, astfel, corect considerentul primei instanțe care

subliniază că raportul atacat este un simplu act de sesizare al Comisiei de

cercetare a averilor, neîndeplinind condițiile legale pentru a   fi

considerat   act administrativ întrucât, prin el însuși, nu are aptitudinea de

a produce efectele juridice ale actului final al procedurii.

De asemenea, constatarea stării de incompatibilitate, la care se

referă raportul de evaluare atacat, depinde cu necesitate de rezultatul

acțiunii de control ce va fi derulată de aceeași Comisie, potrivit procedurii

prevăzute  de Legea nr. 115/1996.

Ca urmare, recursul a fost respins ca nefondat.