ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

07.09.2018

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin plângerea penală formulată la data de 14 mai 2018, A. a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului B. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, arătând că, la data de 25 octombrie 2017, a cumpărat de la acesta autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, despre care a aflat, în momentul înmatriculării lui, că este dat în urmărire de către autoritățile din Marea Britanie.

Plângerea, inițial înregistrată la I.P.J. Mureș, sub nr. x/2018, a primit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș nr. x/2018.

Începând cu data de 29 mai 2018, urmare declinării, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, sub nr. x/2018.

În această cauză, prin ordonanța organelor de cercetare penală din cadrul I.P.J. Mureș din 14 mai 2018 s-a dispus începerea urmăririi penale în rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, la data de 25 octombrie 2017, A. a cumpărat de la numitul B. un autoturism marca x, cu nr. de înmatriculare de Marea Britanie x, serie de identificare x. La data de 14.05.2018, când s-a prezentat a doua oară cu autoturismul la R.A.R. Mureș, în vederea eliberării unui certificat de autenticitate, cumpărătoarei i s-a comunicat că nu se poate face autentificarea autoturismului întrucât seria de identificare a acestuia este blocată în bazele de date ale Poliției Române, urmare faptului că acesta este dat în urmărire internațională începând cu data de 29 ianuarie 2018.

Deopotrivă, la aceeași dată (14 mai 2018), în temeiul art. 171 alin. (1) C. proc. pen., organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Mureș au dispus, prin ordonanță, ridicarea silită a autoturismului dat în urmărire internațională, a cărții de identitate, a certificatului de înmatriculare și a cheii de contact a acestuia, proprietatea numitei A.

Împotriva acestei din urmă ordonanțe, la data de 18.05.2018, A. a formulat plângere, în temeiul art. 171 alin. (2) raportat la art. 250 C. proc. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Năsăud, sub nr. x/2018.

Prin încheierea penală nr. 4 din 13.06.2018, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Năsăud, în baza dispozițiilor art. 41 alin. (1) lit. a) rap. la art. 250 alin. (1) C. proc. pen., a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de reprezentantul Ministerului Public și, în consecință, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Târgu Mureș.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut, în esență, că, în condițiile în care, din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 octombrie 2017, prin care numitul B. a înstrăinat în favoarea petentei A. autovehiculul de referință, nu rezultă locul încheierii lui, iar din probațiunea administrată până la acest moment în dosarul penal vizând acest contract, nu poate fi dedus locul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, determinarea acestuia urmează a se raporta la momentul la care organele judiciare s-au sesizat cu privire la faptă, respectiv odată cu prezentarea petentei cu autovehiculul la sediul R.A.R. Mureș, în vederea emiterii certificatului de autenticitate.

În consecință, apreciind că sediul R.A.R Mureș se circumscrie locului săvârșirii infracțiunii de înșelăciune reclamată de petenta A., judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Năsăud a concluzionat că instanța în circumscripția căreia se află orașul Târgu Mureș este competentă teritorial să soluționeze cauza, respectiv Judecătoria Târgu Mureș.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș, la data de 21 iunie 2018, sub nr. x/2018.

Prin încheierea penală nr. 45/DL din 4 iulie 2018, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgu Mureș, în baza dispozițiilor art. 47 alin. (3) și (4) C. proc. pen., raportat la art. 41 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și art. 171 alin. (2) C. proc. pen., cu aplic. art. 250 alin. (1) C. proc. pen., a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de reprezentantul Ministerului Public și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Iași.

În argumentarea acestei soluții, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut, prioritar, că din probatoriul administrat până în prezent de organele de cercetare penală nu rezultă care este locul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune reclamată de petenta A. și nici împrejurarea dacă urmarea ei imediată, care se plasează în timp anterior prezentării petentei la R.A.R. Mureș, s-ar fi produs în circumscripția Judecătoriei Târgu Mureș.

Notând însă că în cauză se cunoaște atât locuința suspectului la data săvârșirii presupusei fapte de înșelăciune (localitatea Holboca, județul Iași), cât și locuința persoanei vătămate, judecătorul de drepturi și libertăți a concluzionat că stabilirea competenței de soluționare a plângerii formulate de petenta A. se face prin aplicarea ordinii de prioritate prevăzută de art. 41 alin. (5) C. proc. pen., incidentă în cauză ca urmare a faptului efectuării urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, cu nerespectarea acestei ordini.

În consecință, pentru argumentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 47 alin. (3) și (4) C. proc. pen., raportat la art. 41 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și art. 171 alin. (2) C. proc. pen., cu aplic. art. 250 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Târgu Mureș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Iași.

Ca efect al declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 13 iulie 2018, sub nr. x/2018.

Prin încheierea penală nr. 100/AC din 7 august 2018, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Iași, în baza dispozițiilor 47 și art. 50 din C. proc. pen., cu referire la art. 171 alin. (2) din C. proc. pen., art. 250 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 41 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Năsăud.

Totodată, constatând ivit conflict negativ de competență, în baza dispozițiilor art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța ierarhic superioară comună, pentru regulator de competență.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Iași a reținut, în esență, că, întrucât în cauză nu se cunoaște locul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune (din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare și din cercetările efectuate până în prezent nerezultând locul încheierii acestuia) și în condițiile în care urmărirea penală se desfășoară în rem, neexistând, prin urmare, la momentul actual, suspect sau inculpat în dosar, competența de soluționare a plângerii formulate de petenta A. nu este guvernată de dispozițiile art. 41 alin. (1) lit. a), b) sau c C. proc. pen.

Dimpotrivă, singura împrejurare certă cunoscută în acest stadiu al cercetărilor fiind domiciliul persoanei vătămate A. (oraș Năsăud, str. x, jud. Bistrița-Năsăud), competența de soluționare a cauzei revine, potrivit criteriului prevăzut de art. 41 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Judecătoriei Năsăud.

****

În procedura prevăzută de art. 51 C. proc. pen., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 31 august 2018, formând obiectul dosarului nr. x/2018, cu termen de judecată la data de 7 septembrie 2018.

Analizând conflictul negativ de competență ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competență este plângerea formulată de petenta A., în temeiul art. 171 alin. (2) raportat la art. 250 C. proc., împotriva ordonanței din 14 mai 2018, dispusă de I.P.J. Mureș în Dosarul nr. x/2018 (în prezent Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud), prin care, în temeiul art. 171 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea silită a autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare de Marea Britanie x, serie de identificare x (dat în urmărire internațională), a cărții de identitate, a certificatului de înmatriculare și a cheii de contact a acestuia, proprietatea petentei.

Potrivit art. 171 alin. (1) C. proc. pen., "dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire penală, prin ordonanță, sau instanța de judecată, prin încheiere, dispune ridicarea silită. În cursul judecății dispoziția de ridicare silită a obiectelor sau înscrisurilor se comunică procurorului, care ia măsuri de aducere la îndeplinire, prin organul de cercetare penală."

Textul alin. (2) al aceluiași articol stabilește că "împotriva măsurii dispuse potrivit alin. (1) sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia se poate face plângere de către orice persoană interesată. Dispozițiile art. 250 se aplică în mod corespunzător."

Conform art. 250 alin. (1) C. proc. pen., " împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond."

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că plângerea împotriva măsurii de ridicare silită de obiecte și înscrisuri dispusă de organele de cercetare penală sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, prev. de art. 171 alin. (2) C. proc. pen., intră în competența de soluționare a instanței (prin judecătorul de drepturi și libertăți) căreia i-ar reveni competența să judece în fond cauza în care a fost dispusă măsura contestată.

Stabilirea instanței competente să soluționeze o cauză în primă instanță presupune o dublă evaluare a competenței acesteia, atât din punct de vedere material, cât și teritorial.

Raportat la primul criteriu, se constată că, în materia de referință, judecătoria beneficiază de plenitudine de competență, recunoscută acesteia conform art. 35 alin. (1) C. proc. pen., de la care se derogă, în favoarea instanțelor superioare, numai în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege.

În ceea ce privește cel de al doilea criteriu de evaluare, Înalta Curte notează că determinarea competenței teritoriale a instanțelor de judecată se realizează în funcție de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României, competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârșirii infracțiuni (forum delicticomissi), astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiași text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul (forum deprehensionis); locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta (forum domicilii) și locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate (forum domicilii victimae).

Dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. pen. definesc locul săvârșirii infracțiunii ca fiind "locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia".

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată, prioritar, că fapta care face obiectul cercetării în dosarul creat ca urmare a plângerii penale formulate de petenta A., respectiv infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 C. pen., nu atrage, prin natura sa, o competență derogatorie de soluționare în primă instanță a cauzei.

Ca urmare, raportat la obiectul cauzei în care s-a dispus măsura contestată de petenta A., competența materială de soluționare a plângerii formulate de aceasta în temeiul art. 171 alin. (2) C. proc. pen. revine judecătoriei, aspect asupra căreia nu există contrarietate de păreri între instanțele care și-au declinat succesiv competența.

Împrejurarea care a generat conflictul negativ de față vizează exclusiv competența teritorială de soluționare a plângerii formulate de petenta A.

Or, evaluând datele concrete ale speței prin prisma dispozițiilor legale care guvernează competența teritorială a instanțelor, anterior menționate, Înalta Curte constată că faza incipientă actuală a anchetei penale desfășurate în cauza în care s-a dispus măsura contestată de petenta A. nu permite stabilirea, cu caracter de certitudine, a cadrului spațio-temporal în care s-a desfășurat activitatea infracțională reclamată de aceasta și a persoanei făptuitorului.

Singurul element de certitudine în această fază a anchetei este domiciliul persoanei vătămate A. (situat în orașul Năsăud, str. x, jud. Bistrița-Năsăud), care, dat fiind caracterul patrimonial al infracțiunii ce face obiectul cercetărilor, reflectat în producerea unei pagube efective în patrimoniul persoanei vătămate - constând în ridicarea silită a autoturismului proprietatea acesteia - coincide cu locul unde s-a produs urmarea activității infracționale reclamate.

Ca urmare, în speță, cunoscându-se locul unde s-a produs urmarea activității pretins infracționale reclamate de petenta A. și, prin aceasta, în considerarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., și locul săvârșirii presupusei infracțiuni, competența de soluționare în primă instanță a plângerii formulate de petentă revine Judecătoriei Năsăud, potrivit criteriului prev. de art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. În virtutea ordinii de prioritate prevăzută de art. 41 alin. (1) C. proc. pen., acest criteriu prevalează asupra celui prevăzut de lit. d) a aceluiași text de lege, deși, față de particularitățile cauzei, se impune observația că locul săvârșirii infracțiunii coincide cu cel în care se află locuința persoanei vătămate și atrage, în mod corespunzător, competența instanței în a cărei circumscripție se află acesta.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe petenta A. în favoarea Judecătoriei Năsăud, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.