ÎCCJ, decizie (scj.ro #85505)

Cooperativă de credit.Refuzul Băncii Naționale a României de a aviza autorizarea reorganizării cooperativei de credit conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr.97/2000 Împrejurarea că organizația cooperatistă de credit a ajuns în situația de a nu-și onora integral obligațiile scadente din motive imputabile fostului președinte al unității, nu constituie motiv de anulare a hotărârii Băncii Naționale a României de respingere a cererii de avizare prealabilă a reorganizării cooperativei. Secția de contencios administrativ – decizia nr.3103 din 22 octombrie 2002 Prin hotărârea nr.8 din 7 mai 2001, Banca Națională a României a respins ca neîntemeiată cererea Cooperativei de credit „C” pentru avizare prealabilă a reorganizării unității.

Această hotărârea a fost menținută de Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României prin hotărârea nr.88 din 18 iunie 2001, ca efect al respingerii contestației formulată de cooperativă. Împotriva ultimei hotărâri Cooperativa de credit „C” a declarat recurs. Recurenta a susținut că, în realitate, respingerea cererii sale de avizare prealabilă s-a datorat exclusiv conduitei neglijente și culpabile a președintelui în exercițiu la acea dată. Că, în prezent, cooperativa nu înregistrează plăți restante la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și la fondurile speciale, onorându-și toate obligațiile față de creditori. S-a cerut admiterea recursului și casarea ambelor hotărâri adoptate de Banca Națională a României, iar în fond admiterea cererii de avizare prealabilă.

Recursul este nefondat. Potrivit art.250 din O.U.G. nr.97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit, modificată și completată prin O.U.G. nr.272/2000, pe parcursul întregului proces de autorizare, fiecare organizație a cooperației de credit trebuie să nu se afle în situația de a nu-și fi onorat integral obligațiile scadente. În speță, din verificările efectuate de către reprezentanții Băncii Naționale a României, consemnate în procesul-verbal încheiat la 4 aprilie 2001 și în nota de constatare din 4 iunie 2001, rezultă că la 28 februarie 2001, recurenta înregistra obligații scadente neonorate în sumă de 362.000.000 lei, reprezentând datorii față de bugetul de stat și al asigurărilor sociale, aferente perioadei iunie 2000 – ianuarie 2001. Împrejurarea că s-a ajuns la această situație datorită unor motive imputabile exclusiv președintelui în exercițiu la acea dată, ca și lichidarea ulterioară a datoriilor, sunt lipsite de relevanță juridică.

Ele pot justifica, eventual, angajarea răspunderii persoanei respective în raport cu cooperativa de credit care nu și-a îndeplinit la termen obligațiile bugetare. Reținând, așadar, că la data depunerii cererii de avizare prealabilă nu era îndeplinită condiția prevăzută de textul legal precitat și că argumentele invocate de recurentă nu justifică reformarea hotărârilor adoptate în cauză de Banca Națională a României, recursul a fost respins ca nefondat.