ÎCCJ, decizie (scj.ro #85505)

Cooperativă de credit.Refuzul Băncii Naționale a României

de a aviza autorizarea reorganizării cooperativei de credit conform Ordonanței

de urgență a Guvernului nr.97/2000

Împrejurarea că organizația

cooperatistă de credit a ajuns în situația de a nu-și onora integral

obligațiile scadente din motive imputabile fostului președinte al unității, nu

constituie motiv de anulare a hotărârii Băncii Naționale a României de

respingere a cererii de avizare prealabilă a reorganizării cooperativei.

Secția

de contencios administrativ – decizia nr.3103 din 22 octombrie 2002

Prin hotărârea nr.8 din 7 mai 2001, Banca Națională a României a respins ca

neîntemeiată cererea Cooperativei de credit „C” pentru avizare prealabilă a

reorganizării unității.

Această hotărârea  a fost menținută de Consiliul de Administrație al

Băncii Naționale a României prin hotărârea nr.88 din 18 iunie 2001, ca efect al

respingerii contestației formulată de cooperativă.

Împotriva ultimei hotărâri Cooperativa de credit „C” a declarat recurs.

Recurenta a susținut că, în realitate, respingerea cererii sale de avizare

prealabilă s-a datorat exclusiv conduitei neglijente și culpabile a

președintelui în exercițiu la acea dată. Că, în prezent, cooperativa nu

înregistrează plăți restante la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale

și  la fondurile speciale, onorându-și  toate obligațiile față de

creditori.

S-a cerut admiterea recursului și casarea ambelor hotărâri adoptate de Banca

Națională a României, iar în fond admiterea cererii de avizare prealabilă.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.250 din O.U.G. nr.97/2000 privind organizațiile cooperatiste de

credit, modificată și completată prin O.U.G. nr.272/2000, pe parcursul

întregului proces de autorizare, fiecare organizație a cooperației de credit

trebuie să nu se afle în situația de a nu-și fi onorat integral obligațiile

scadente.

În speță, din verificările efectuate de către reprezentanții Băncii Naționale a

României, consemnate în procesul-verbal încheiat la 4 aprilie 2001 și în nota

de constatare din 4 iunie 2001, rezultă că la 28 februarie 2001, recurenta

înregistra obligații scadente neonorate în sumă de 362.000.000 lei, reprezentând

datorii față de bugetul de stat și al asigurărilor sociale, aferente perioadei

iunie 2000 – ianuarie 2001.

Împrejurarea că s-a ajuns la această situație datorită unor motive imputabile

exclusiv președintelui în exercițiu la acea dată, ca și lichidarea ulterioară a

datoriilor, sunt lipsite de relevanță juridică. Ele pot justifica, eventual,

angajarea răspunderii persoanei respective în raport cu cooperativa de credit

care nu și-a îndeplinit la termen obligațiile bugetare.

Reținând, așadar, că la data depunerii cererii de avizare prealabilă nu era

îndeplinită condiția prevăzută de textul legal precitat și că argumentele

invocate de recurentă nu justifică reformarea hotărârilor adoptate în cauză de

Banca Națională a României, recursul a fost respins ca nefondat.