ÎCCJ, Decizia nr. 228/2004

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar , constată următoarele: Prin hotărârea nr. 112 din 18 iunie 2001, Consiliul de Administrație al B.N.R. a respins contestațiile formulate de Cooperativa de Credit B.P. Dărăști și de Casa Centrală C.P. București, împotriva Hotărârii nr. 17 din 11 mai 2001 a B.N.R. În motivarea acestei hotărâri, Consiliul de administrație al B.N.R. a reținut că, prin hotărârea atacată, cererea cooperativei de credit menționate, privitoare la avizarea prealabilă, a fost respinsă, ca urmare a faptului că aceasta s-a aflat în situația de a nu-și fi onorat integral obligațiile scadente, încălcându-se, astfel, dispozițiile art. 250 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2000, modificată.

Contestatoarele au susținut că starea de fapt, astfel reținută, este eronată, obligațiile scadente neonorate la data de 28 februarie 2001, în sumă de 100.000.000 lei, reprezentând împrumut nerambursat contractat de la o cooperativă din rețea, au fost rescadențate prin act adițional. Totodată, contestatoarele au mai susținut că, neîndeplinirea formei de rescadențare a creditului primit, se datorează situației conjuncturale și nu lipsei de disponibilități. S-a apreciat că susținerile contestatoarelor nu sunt întemeiate, în raport de împrejurarea că înregistrarea de obligații scadente, neonorate la data de 28 februarie 2000, sunt confirmate de verificările făcute la sediul cooperativei , iar rescadențarea acestora, pentru data de 25 august 2000, a fost făcută numai la data de 19 aprilie 2001, ulterior datei efectuării controlului.

Or, înregistrarea de obligații scadente neonorate de către cooperativă, în perioada de autorizare, contravine dispozițiilor art. 250 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2000, modificată. Împotriva acestei hotărâri, Cooperativa de credit B.P. Dărăști a formulat recurs, susținând că, atât hotărârea de respingere a cererii de avizare prealabilă, cât și hotărârea de respingere a contestației formulate împotriva hotărârii nr. 17/2001 a B.N.R., sunt nelegale și netemeinice, întrucât legea prevede măsuri graduale, până la neacordarea avizului prealabil de reorganizare a cooperativei.

Recurenta a mai arătat că, în procesul verbal din 5 iulie 2000, încheiat de către inspectorii Direcției de supraveghere și control din cadrul B.N.R., nu se consemnează înregistrarea de datorii neonorate la data de 30 aprilie 2001. Totodată, cu referire la obligația scadentă neonorată reținută de B.N.R., recurenta a arătat că aceasta reprezintă în fapt un împrumut intercooperatist, făcut în concordanță cu normele legale. Prin decizia nr. 458 din 5 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a respins recursul, ca nefondat, reținând că, în raport de actele dosarului, din care rezultă că, având obligații scadente neonorate, cooperativa de credit nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege, pentru acordarea avizului prealabil de constituire sau, după caz, de reorganizare, în mod judicios, contestațiile formulate, împotriva hotărârii nr. 17 din 11 mai 2001 a Guvernatorului băncii, au fost respinse de Consiliul de administrație al B.N.R.

Împotriva deciziei pronunțate de secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție, Cooperativa de credit B.P. Dărăști a declarat un nou recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 1, 3, 5, 7, 8 și 10 C. proc. civ. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din economia dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., cu referire la art. 377 alin. (2) din același cod, rezultă că legea procesuală civilă a statuat asupra unicității căii de atac a recursului, așa încât exercitarea unui nou recurs, împotriva deciziei irevocabile pronunțate de instanța de control judiciar, este exclusă. În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs, împotriva deciziei pronunțate de către secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs.

Recurenta susține că recursul este admisibil, secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțându-se în primă instanță, în soluționarea contestației formulate, împotriva unui act administrativ, cu care a fost sesizată de Cooperativa de Credit B.P. Dărăști. Sub un prim aspect, secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale, în cazuri limitativ determinate de calitatea persoanei, pronunță hotărâri irevocabile, ca instanțe de recurs, potrivit competenței speciale atribuite prin art. 21 din Legea nr. 56/1993, republicată, cu modificările ulterioare. De reținut că, în același sens, sunt și dispozițiile Legii nr. 304/2004.

Pe de altă parte, în cauză, secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu controlul unui act administrativ jurisdicțional. Astfel, potrivit art. 77 din O.U.G. nr. 97/2000, „cooperativele de credit funcționează numai pe baza autorizației emise de B.N.R.”. Prin art. 202 din același act normativ, s-a stabilit că „actele emise în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență pot fi contestate în termen de 15 zile de la comunicarea acestora la Consiliul de Administrație al B.N.R., care se pronunță în termen de 30 zile de la data sesizării. Hotărârea consiliului de administrație poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție, în termen de 15 zile de la comunicare”.

Așadar, prin lege specială, a fost instituită o jurisdicție pentru actele emise de autoritatea administrativă, privitoare la autorizarea funcționării cooperativelor de credit. Existența unei asemenea jurisdicții obliga persoana interesată, în raport de dispoziția legală menționată și dispozițiile legii fundamentale nerevizuite, să se adreseze mai întâi autorității publice competente, investită cu atribuții jurisdicționale. Reclamanta a parcurs procedura specială instituită, prin art. 202 din O.U.G. nr. 97/2000. În condițiile aceluiași text din legea specială, actul de control administrativ jurisdicțional a fost supus controlului judecătoresc secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Susținerea recurentei, privitor la soluționarea cauzei de către secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de fond, este infirmată de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora „actele administrative jurisdicționale, cu excepția celor prevăzute la art. 3 și a celor din domeniul contravențiilor, pot fi atacate cu recurs, după epuizarea căilor administrativ jurisdicționale, în termen de 15 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție”. Așadar, secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu examinarea legalității actului administrativ jurisdicțional menționat, prin recursul declarat de reclamantă, în condițiile art. 4 din Legea nr. 29/1990 și a pronunțat o decizie irevocabilă, conform competenței atribuite prin art. 21 din Legea nr. 56/1993, republicată, nesusceptibilă de reformare, prin declararea unui nou recurs.

Ca atare, în raport de considerentele ce preced, excepția de inadmisibilitate a recursului declarat de reclamantă se constată a fi întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta Cooperativa de Credit B.P. Dărăști, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Cooperativa de Credit B.P. Dărăști, împotriva deciziei nr. 458 din 5 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 5 iulie 2004.