ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 67/2021

Hotărârea recurată: Prin încheierea de ședință din data de 23 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins cererea de amânare a cauzei formulată de procurator A., pentru recurenții-pârâți B. și C. și, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea recursului formulat de pârâții B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1502 din data de 7 noiembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații-reclamanți D., E. și intimatul-pârât F., având ca obiect pretenții. I.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva încheierii de ședință din data de 23 aprilie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă au declarat recurs pârâții B. și C., cale de atac care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 5 septembrie 2019, sub nr. x/2016/a1. I.

Motivele de recurs: Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenții-pârâți, în esență, au susținut că suspendarea judecării cauzei este nelegală, iar măsura dispusă de instanță se bazează pe motive contradictorii, desprinse de situația reală, fără a se ține seama de cererile pe care le-au formulat, fiind astfel influențat cursul normal al judecății, efectele acestei suspendări afectând grav interesele părților aflate în litigiu. Au arătat că instanța a dispus suspendarea cauzei având în vedere faptul că nu au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, aferente recursului formulat în cauză, procedând la suspendarea cauzei pe motiv că părțile nu au solicitat judecarea în lipsă, în condițiile în care, la data de 22 aprilie 2019, au solicitat, prin mandatar, acordarea unui nou termen de judecată, pentru imposibilitatea de a se prezenta în fața instanței, depunând la dosar și actele medicale care confirmau aceste susțineri. Recurenții-pârâți au apreciat că, în speța de față, nu poate fi vorba despre o măsură la care instanța ar fi fost obligată, nefiind incidentă ipoteza în care desfășurarea procesului era împiedicată din vina acestora, prin neîndeplinirea obligațiilor dispuse în cursul judecății, deoarece cererea de amânare a judecății a fost formulată la primul termen de judecată și a fost susținută de actele medicale depuse la dosar. Au subliniat că cererea le-a fost respinsă fără nicio motivare, astfel că, din acest punct de vedere, suspendarea pentru lipsa de stăruință a părților este lipsită de orice acoperire legală. Totodată, au susținut și că, la data de 1 martie 2019, înainte de comunicarea către intimații-reclamanți a cererii de recurs, au formulat cerere prin care au solicitat instanței de recurs să ia act de renunțarea la judecarea recursului, care ar fi condus la închiderea procesului, cerere asupra căreia instanța se putea pronunța chiar și fără citarea părților. În opinia recurenților-pârâți, întreruperea cursului judecății, a soluționării acțiunii, echivalează, în fapt, cu îngrădirea, chiar și pentru un timp limitat, a dreptului de acces la justiție, cu încălcarea art. 21 din Constituția României, precum și a art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Concluzionând, au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din data de 23 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, luând act de cererea de renunțare la judecarea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 1502 din data de 7 noiembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2016. I.

Apărările formulate în cauză: În termen legal, la data de 18 octombrie 2019, intimații-reclamanți D. și E. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat sau ca nemotivat. Totodată, au susținut că aspectele arătate de recurenții-pârâți nu pot constitui aspecte de nelegalitate a încheierii recurate și nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Recurenții-pârâți B. și C. nu au depus răspuns la întâmpinare. I.

Încheierea de admitere în principiu: Prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2020, prezentul recurs a fost admis în principiu și s-a acordat termen în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării pe fond a căii de atac, reținându-se și că sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., intervine doar în situația în care niciuna dintre criticile formulate de parte nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, situație care nu se verifică în prezenta speță, având în vedere că recurenții-pârâți au dezvoltat critici care sunt susceptibile de a fi încadrate în ipoteza reglementată la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de către recurenții-pârâți, Înalta Curte constată următoarele: Prioritar, deși recurenții-reclamanți nu au invocat, prin cererea de recurs, niciunul dintre motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceștia au formulat susțineri care pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia acestea vor fi analizate. În speță, prin încheierea recurată, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. În temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea recursului formulat de pârâții B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1502 din data de 7 noiembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2016, reținând că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în condițiile în care acestea, deși legal citate, nu s-au prezentat în fața instanței la termenul de judecată. Potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă. Aceste dispoziții legale reglementează un caz de suspendare voluntară a judecății, voința părților fiind tacită și se deduce din faptul neprezentării la termenul de judecată, în condițiile în care sunt legal citate și nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de niciuna dintre ele. În ipoteza în care niciuna dintre părțile legal citate nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă și nu se înfățișează la strigarea pricinii, instanța va dispune suspendarea procesului, norma cuprinsă la art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. având caracter imperativ, iar nesocotirea acesteia de către instanță se sancționează cu nulitatea hotărârii pronunțate în urma judecării cauzei în lipsa părților, fie pe fond, fie pe calea unei excepții procesuale, nulitate ce operează în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, dat fiind caracterul imperativ al acestor dispoziții procedurale, instanța este obligată să suspende judecata ori de câte ori constată lipsa părților legal citate și faptul că acestea nu au solicitat soluționarea pricinii și în absența lor. Verificând încheierea recurată, Înalta Curte constată că la termenul din data de 23 aprilie 2019, când s-a dispus măsura atacă, părțile, care au fost legal citate, nu s-au prezentat în fața instanței și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar aceste aspecte, reținute în cuprinsul încheierii de ședință, nu au fost contestate prin cererea de recurs. Or, odată îndeplinite condițiile stabilite de prevederile legale anterior evocate, instanța de judecată este obligată să dispună suspendarea judecății, orice altă măsură subsecventă fiind nelegală și de natură să atragă nulitatea hotărârii pronunțate în aceste circumstanțe, astfel cum s-a arătat anterior. Ca atare, împrejurarea că recurenții-pârâți depuseseră cerere de amânare a judecării cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, precum și cerere de renunțare la judecata recursului nu poate duce la înlăturarea aplicabilității art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în situația în care, la termenul de judecată din data de 23 aprilie 2019, erau întrunite toate condițiile care obligau instanța la luarea măsurii suspendării. Rațiunea pentru care legiuitorul a instituit măsura suspendării reglementată de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a fost aceea a respectării dreptului la apărare și al principiului contradictorialității procesului civil, care presupun punerea în discuția părților a cererilor și apărărilor formulate pe parcursul procesului, suspendarea judecării cauzei și necontinuarea judecății în lipsa părților care nu și-au exprimat expres opțiunea ca soluționarea pricinii să se facă și în absența lor reprezentând tocmai o garanție a drepturilor procesuale ale acestora. Totodată, contrar susținerilor recurenților-pârâți, suspendarea judecății în prezenta cauză s-a dispus ca urmare a lipsei părților legal citate și a împrejurării că niciuna dintre acestea nu solicitase judecarea pricinii în lipsă și nu ca efect al constatării neîndeplinirii unor obligații stabilite în sarcina acestora în cursul judecății. În ceea ce privește cele susținute de către recurenții-pârâți potrivit cărora măsura dispusă de către instanță se bazează pe motive contradictorii, desprinse de situația reală nu reprezintă veritabile motive de recurs care să poată fi supuse analizei în această cale de atac, întrucât recurenții-pârâții nu au arătat în concret care sunt motivele contradictorii pe care curtea de apel și-a întemeiat încheierea recurată, aspect ce determină imposibilitatea încadrării acestora în vreunul dintre motivele de casare prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, nu se poate reține că suspendarea judecării cauzei aduce atingere dreptului de acces la justiție al recurenților-pârâți, în condițiile în care, pe de o parte, aceștia au posibilitatea formulării unei cereri de repunere a cauzei pe rol, în condițiile art. 415 pct. 1 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, măsura dispusă de către instanță este rezultatul conduitei părților care nu au înțeles să solicite judecarea cauzei în lipsă. Prin urmare, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate de către recurenții-pârâți, în cauză, curtea de apel dispunând măsura suspendării cu respectarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care, așa cum s-a mai arătat, nu lasă la aprecierea instanței dacă dispune sau nu suspendarea, ci instituie acesteia o obligație legală în acest sens dacă sunt întrunite condițiile reglementate de această normă de procedură. Ca o concluzie a argumentelor expuse, Înalta Curte constată legalitatea încheierii atacate și, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PETRU ACESTE MOTIVE,