ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 200/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 200/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 23.01.2020 pe rolul Tribunalului București - Secșia a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Club Sportiv "A." a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Școlilor Sector 6, suspendarea contractului de închiriere încheiat de pârâta Administrația Școlilor Sector 6 la data de 17.01.2020 cu ofertant declarat necâștigator B. București, în urma derulării procedurii de atribuire a contractului de închiriere pentru bazinul de înot situat la Școala Gimnaziala nr. 311, instituție școlară aflată în subordinea autorității contractante pârâte.
Prin sentința nr. 849/11.03.2020 Tribunalului București - Secșia a II-a de contencios administrativ și fiscal a respins această cerere ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Club Sportiv "A.".
Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin încheierea din data de 25.06.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea unui complet specialiazat în materia achizițiilor publice din cadrul aceleiași instanțe.
Motivând hotărârea astfel pronunțată, Curtea a reținut că, în speță, prezenta cauză reprezintă un litigiu în materia achizițiilor publice, fiind solicitată instanței, de către ofertantul declarat câștigător, suspendarea unui contract încheiat în urma unei achiziții publice de către autoritatea publică contractantă cu o terță societate, declarată inițial necâștigătoare, iar Completul 4 Recurs din cadrul Curții de Apel București nu este specializat în această materie.
2.2. Prin încheierea din data de 09.09.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a a completului specializat în soluționarea achizițiilor publice, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea completului inițial învestit, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.
În argumentarea hotărârii, Curtea a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 53 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și ale art. 1 alin. (1) și alin. (2) din același act normativ, ci dispozițiile de drept comun în materie de contencios administrativ față de prevederile HCL Sector 6 nr. 220/2019 în conformitate cu care a fost derulată procedura de atribuire a contractului anterior menționat.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, completul inițial învestit, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Club Sportiv "A." a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Școlilor Sector 6, suspendarea contractului de închiriere încheiat de pârâta Administrația Școlilor Sector 6 la data de 17.01.2020 cu ofertant declarat necâștigator B. București, în urma derulării procedurii de atribuire a contractului de închiriere pentru bazinul de înot situat la Școala Gimnaziala nr. 311, instituție școlară aflată în subordinea autorității contractante pârâte.
Înalta Curte constată că pretențiile solicitate de către reclamant sunt fundamentate pe dispozițiile contractului de închiriere nr. x din data de 29.09.2008, încheiat în temeiul H.C.L. Sector 6 nr. 220/2019, care stabilește tarifele lunare minimale pentru închirierea terenurilor și clădirilor aparținând unităților de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 6 București.
Or, astfel cum rezultă din antetul H.C.L. Sector 6 nr. 220/2019, aflată la dosar fond, această hotărâre a avut ca temei juridic prevederile art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. e) și g) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
În acest context, Înalta Curte reține că în ceea ce privește procedura de soluționare a litigiilor privind achizițiile publice, a fost adoptată Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Referitor la competența instanțelor de judecată, prevederile Legii nr. 101/2016 au preluat conținutul art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, stabilind în cuprinsul art. 53 alin. (1) că:
"(1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin complete specializate în achiziții publice."
Prevederile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 dispun următoarele:
"Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței".
Totodată, din analiza expunerii de motive care a stat la baza adoptării Legii nr. 101/2016 la pct. 1 teza finală din secțiunea a 2-a intitulată "motivul emiterii actului normativ", disponibilă pe site-ul www.x.ro - rezultă că sunt excluse din domeniul de aplicare a acestei legi achizițiile directe, pentru aceste tipuri de achiziție nefiind disponibil sistemul de remedii/căi de atac prevăzut de această lege, fiind incidente regulile dreptului comun.
În cauză, pretențiile reclamantului Club Sportiv "A." decurg dintr-un contract de închiriere atribuit potrivit reglementărilor H.C.L. Sector 6 nr. 220/2019, competența stabilindu-se prin raportare la dispozițiile de drept comun, respectiv dispozițiile generale în materia contenciosului administrativ reglementate de Legea nr. 554/2004.
În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) și art. 136 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, completul inițial învestit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul Club Sportiv A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Școlilor Sector 6 București și intervenienta C. București în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, completul inițial învestit.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.