Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.01.2019
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 167/2019

HOTĂRÂRE
17.01.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 167/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I Cererea de chemare în judecată

D E C I D E Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării 5 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-11-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6007/2019
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 22.09.2016 pe rolul Curți
ÎCCJ 2019-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5434/2019
Ședința publică din data de 07 noiembrie 2019 Asupra cauzei de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ape
ÎCCJ 2019-03-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1192/2019
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 18.01.2016 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ
ÎCCJ 2023-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1097/2023
Ședința publică din data de 1 martie 2023 Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul
ÎCCJ 2020-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2412/2020
Ședința publică din data de 11 iunie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Buc
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă