ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6007/2019

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 22.09.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția pentru Dezvoltarea Capacității Administrative - AMPODCA (în prezent Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației), a solicitat:

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.02.2016, încheiat la data de 03.02.2016 privind Contractul de finanțare nr. x din 21.12.2011 aferent proiectului cu titlul "Creșterea capacității administrației publice de a gestiona procesele de recrutare, selecție și evaluare ale funcționarilor publici în contextul creșterii gradului de responsabilizare a administrației publice privind gestionarea funcției publice", cod SMIS 35032, beneficiar Agenția Națională a Funcționarilor Publici, emis de către Direcția Constatare și Stabilire Nereguli, Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli - PODCA - din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice;

- anularea Deciziei nr. 39/18.03.2016 privind soluționarea contestației formulate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici;

- restituirea către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în calitate de beneficiară a Contractului de finanțare nr. x din 21.12.2011, a sumei de 9.282,00 RON, reprezentând creanța bugetară rezultată din neregulile constatate prin Procesul-verbal nr. x/03.02.2016.

Prin sentința civilă nr. 299 din 03 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția pentru Dezvoltarea Capacității Administrative - AMPODCA, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 299 din 03 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Agenția Națională a Funcționarilor Publici, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului susține că instanța de fond a preluat efectiv apărările intimatului-pârât și nu a făcut o analiză a probatoriului administrat în cauză.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că prima instanță a reținut greșit că prevederile Ordinului Ministrului Turismului nr. 69/1993 ar fi fost abrogat la momentul încheierii contractelor de prestări servicii cu operatorul economic S.C. A. S.R.L., câtă vreme acesta nu era abrogat nici la momentul formulării cererii de recurs.

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția pentru Dezvoltarea Capacității Administrative - AMPODCA (în prezent Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației), a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este fondat, întrucât, deși prin hotărârea recurată s-a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, în considerentele respectivei hotărâri prima instanță nu a motivat soluția pronunțată, respectiv nu a fost arătat raționamentul logico-juridic care a condus instanța la această concluzie.

Înalta Curte constată că, în speță, considerentele hotărârii recurate reprezintă o redare fidelă a întâmpinării depuse în fața instanței de fond de către pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și aflate la filele x din vol. I al dosarului de fond, singurul element de diferențiere constând în schimbarea ordinii paragrafelor.

Prin urmare, se constată că hotărârea recurată nu cuprinde elementele logico-juridice ce au condus instanța la pronunțarea soluției și nici o analiză a susținerilor părților ori a probatoriului administrat, pe care să se întemeieze această soluție.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligația motivării hotărârilor judecătorești într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici împotriva sentinței civile nr. 299 din 03 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici împotriva sentinței civile nr. 299 din 03 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 noiembrie 2019.