ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1593/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.10.2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Ploiești a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere înregistrată sub nr. x și a Deciziei nr. 3284/03.10.2017 privind obligații fiscale accesorii, solicitând admiterea cererii de suspendare a executării atât a Deciziei contestate cu privire la suma totală de 1.559.895 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar în cuantum de 789.015,00 RON și TVA stabilită suplimentar în cuantum de 770.880 RON, cât și a Deciziei nr. 3284/03.10.2017 pentru suma totală de 674.474 RON reprezentând dobânzi, penalități de întârziere și penalități de nedeclarare.

Prin sentința civilă nr. 1559 din data de 30 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de formulată de reclamantul A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, Administrația Pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Ploiești și a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. x/20.09.2017 și a Deciziei nr. 3284/03.10.2017, ambele emise de DGFP - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Ploiești, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței civile nr. 1559 din data de 30 martie 2018 a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești în numele și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Ploiești, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit că în speță au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a susținut că motivele invocate în dovedirea cazului bine justificat impun cercetarea a numeroase aspecte care vizează temeinicia și legalitatea actului administrativ și nu pot fi verificate și analizate în cadrul cererii de suspendare.

În ceea ce privește iminența producerii unei pagube în patrimoniul reclamantei prin punerea în executare a actului administrativ, instanța de fond nu a arătat cât de iminent este prejudiciul, cât de imediat, considerațiile referindu-se la un viitor nedeterminat, în producerea lui.

De asemenea, instanța de fond a ignorat faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității, fiind el însuși un titlu executoriu.

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor formulate de intimată și în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., invocat de recurenta - reclamantă, este incident "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", în cauza de față fiind vorba despre aplicarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la suspendarea executării actului administrativ.

Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1), "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității pârâte care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral (...)".

Condițiile pentru luarea măsurii suspendării executării sunt cazurile bine justificate și prevenirea unei pagube iminente, noțiuni explicate de actul normativ menționat, astfel: cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ (art. 2 alin. (1) lit. t) și pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități pârâte sau a unui serviciu public (art. 2 alin. (1) lit. ș).).

Criticile recurentei vizează îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la existența unui caz bine justificat, se impune precizarea că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Este adevărat că în cadrul procedurii suspendării de executare nu se poate face o analiză aprofundată a conținutului raportului juridic dedus judecății, pentru a nu se prejudeca fondul cauzei, dar aceasta nu înseamnă că împrejurările de fapt și de drept care ar putea crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ se limitează la dimensiunea formală a acesteia.

Dimpotrivă, aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, esențial fiind ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În cazul de față, cercetând "aparența de legalitate" a actului ce formează obiectul litigiului, instanța de fond a constatat că următoarele aspecte sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ:

Considerarea ca nedeductibile a cheltuielilor salariale motivat de faptul că ar fi trebuit capitalizate în valoarea totală a investiției, respectiv valoarea imobilizărilor corporale în curs de execuție efectuate în regie proprie, neterminate; considerarea ca nedeductibile a cheltuielilor privind dobânzile bancare motivat de nerespectarea de către asociatul majoritar a unui angajament de creditare a societății; considerarea în mod arbitrar ca nedeductibile a cheltuielilor privind costul de producție având în vedere producția realizată versul producția previzionată; calificarea sumelor reprezentând cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe ca fiind nelegal înregistrate în evidență întrucât privesc relațiile contractuale cu un contribuabil declarat inactiv de către ANAF ulterior inițierii raportului comercial cu reclamanta; considerarea ca nedeductibilă a TVA aferentă avansului achitat în baza unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare.

În plus, ulterior pronunțării sentinței recurate, Agenția Națională de Administrare Fiscală a desființat partial decizia de impunere a cărei suspendare a executării se solicită, prin Decizia nr. 239/14.05.2018 privind soluționarea contestației administrative.

De asemenea, instanța de control judiciar constată că sunt corecte constatările instanței de fond și cu privire la existența unei pagube iminente.

Instanța de fond a reținut că înființarea popririi pe toate conturile bancare ale reclamantei, cu consecința blocării acestora și indisponibilizării tuturor sumelor existente, va produce grave prejudicii patrimoniului societății și va perturba semnificativ desfășurarea activității de către societate, întrucât practic nu mai poate fi efectuată nicio altă plată ori altă operațiune financiară. Practic, reclamanta va fi pusă în situația în care nu va mai putea achita furnizorii de materiale și materii prime în vederea asigurării unui flux al activității economice, iar pe de altă parte, s-ar produce blocarea activității, cu consecințe directe asupra situației juridice și, implicit, materiale a salariaților societății.

Înalta Curte își însușește aceste argumente și având în vedere situația destul de precară în care se află societatea reclamantă, constată că executarea creanței este de natură să conducă la consecințe grave asupra întregii activități a reclamantei care să nu mai poată fi remediate în eventualitatea anulării actelor fiscale contestate.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești în numele și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 1559 din 30 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2019.