ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2304/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.08.2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe intimatele: Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești; Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu solicitând suspendarea executării actului administrativ fiscal denumit Decizie de impunere nr. x/26.07.2017, prin care Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu au stabilit debite suplimentare de plată în sumă totală de 2.627.030 RON, din care TVA în sumă de 1.573.577 RON și impozit pe profit în sumă de 1.053.453 RON.

Prin Sentința civilă nr. 3696 din data de 13.10.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, având ca obiect suspendare executare a Deciziei de impunere nr. x/26.07.2017.

Totodată, s-a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în sumă de 16127 RON achitată conform recipisei de consemnare nr. x, emise de B. la 25.08.2017.

Împotriva Sentinței nr. 3696 din data de 13.10.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând sentința recurată prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, în esență, s-au arătat următoarele:

Pentru conturarea cazului temeinic justificat, instanța nu trebuie sa procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea în anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept în măsură să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ

Odată cu cererea de suspendare a executării s-a depus și contestația împotriva actului administrativ fiscal x nr. 91/26.07.2017, în cuprinsul căreia erau invocate toate aspectele pe care le-am considerat a fi nelegale.

Echipa de inspecție fiscală a efectuat acest control pe o perioada de 157 de zile, în condițiile în care la un contribuabil mic, perioada de inspecție fiscală, conform prevederilor Codului de procedură fiscală era de cel mult 90 de zile, după împlinirea acestui termen, inspecția fiscală era obligatoriu să înceteze, fără a se emite actul fiscal, așa cum este prevăzut la art. 126 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 207/2015 - privind Codul de procedură fiscală, durata efectuării inspecției fiscale nu putea fi mai mare de 45 de zile, având în vedere ca așa cum am mai spus la data emiterii Avizului nr. x/21.09.2016, societatea avea calitatea de contribuabil mic.

Instanța de fond nu trebuia să antameze fondul cauzei, având în vedere faptul că aceasta nu era învestită cu judecarea fondului și nici cu judecarea unei suspendării a unui act administrativ fiscal, în condițiile în care s-ar fi depus o cerere de chemare în judecată care să conducă la anularea actului administrativ fiscal.

Cererea de suspendare formulată a avut la bază o prevedere nouă inclusă în Codul de procedură fiscală - Legea nr. 207/2015, care acordă această posibilitate agentului economic de a solicita suspendarea până la soluționarea contestației administrative. Cele invocate de către noi în cererea de suspendare nu erau de natură a analiza fondul cauzei, ci de a scoate în evidență că este imposibil să consideri cheltuieli nedeductibile în cuantum de 60% din valoarea de investiție a unei lucrări, plăți aprobate și decontate de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în condițiile în care comportamentul fiscal al subscrisei a fost unul corect.

La dosarul cauzei la judecarea fondului s-a depus un dosar cu planșe foto, în așa fel încât instanța de judecată să aprecieze, fără a antama fondul, cam ce înseamnă o investiție și cam ce înseamnă 60% din această investiție. De altfel, în momentul în care s-a solicitat depunerea acestor planșe foto, instanța aproape că a dat de înțeles că nu este interesată.

Instanța de fond, a considerat că nu există un caz bine justificat și că prin punerea în aplicare a actului administrativ fiscal, a cărui suspendare a solicitat nu se produce o pagubă.

În cererea de suspendare am invocat faptul că, prin trecerea la forma de executare a actului administrator fiscal, societatea este pusă în imposibilitatea de a continua activitatea.

Instanța de fond a considerat că nici aceste argumente nu constituie un caz bine justificat, însă, societatea, după respingerea cererii de suspendare, a depus o cerere de intrare în insolvență, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. x/2011J

În acest mod, societatea nu va mai putea participa la licitațiile organizate de către unitățile administrativ teritoriale, probabil acesta fiind scopul, iar salariații, în prag de iarna, mai mult că sigur ca vor fi disponibilizați.

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările de la instanța de fond.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că nu este fondată pentru următoarele considerente:

Cererea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevede că, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizare, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau autorității ierarhice superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Codul de procedură fiscală impune, pe lângă respectarea celor două condiții, depunerea unei cauțiuni, conform dispozițiilor art. 278 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, obligație pe care reclamanta a îndeplinit-o până la soluționarea cererii.

Suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității.

Atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare din punct de vedere legal a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Pe de altă parte, actul administrativ se bucură de prezumție de legalitate, de autenticitate și veridicitate, trăsături care constituie fundamentul caracterului executoriu, rezultând principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este însuși titlu executoriu, suspendarea executării fiind condiționată de existența unor cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente.

În considerarea celor două principii incidente în materia actelor administrative al legalității actului și al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Pentru suspendarea executării unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susțină că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube, în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse prin actul contestat și datele economice ale contribuabilului.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumentele juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative aflate în litigiu.

Totodată, Curtea reține că în cadrul cererii de suspendare a executării nu se poate analiza pe fond raportul juridic dedus judecății.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite de fapt sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În speță, Înalta Curte constată că nu există indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative contestate.

Motivul de recurs privind depășirea de către echipa de control a perioadei de inspecție fiscală nu poate fi analizat într-o cerere de suspendare întrucât, pe de o parte nu există vreo sancțiune cu nulitatea absolută a deciziei de impunere pentru această împrejurare, iar reclamanta-recurentă ar trebui să dovedească o vătămare rezultată în urma acestei acțiuni, ceea ce nu se poate face decât antamând fondul cauzei și administrând probe în acest sens.

Referirea la cheltuielile nedeductibile este de asemenea nerelevantă pentru a putea fi considerată un caz bine justificat, necesită probatorii pe fondul operațiunilor invocate.

Nici prejudiciul iminent nu este o condiție îndeplinită în cauză.

Simpla menționare a punerii în executare a unei decizii de impunere titlu executoriu nu este în sine un prejudiciu iminent, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, această condiție fiind implicit analizată prin cazul bine justificat și în speță nu a fost evidențiat.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs

Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 3696 din 13 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 mai 2019.

GGC - NN