ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, s-a solicitat instanței acordarea drepturilor prevăzute de următoarele acte normative: Legea nr. 189/2000, O.U.G. nr. 105/1999, Decretul Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. dosar x/2018

1.1. Prin Sentința civilă nr. 241/04 octombrie 2018 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, invocată din oficiu și, în consecință, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulate de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în favoarea Tribunalului Sălaj.

În motivarea sentinței s-au reținut, în esență, următoarele:

"Prin acțiunea înregistrată la data de 03.07.2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat instanței obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ constând în despăgubiri în baza Legii nr. 189/2000, a O.U.G. nr. 105/1999, a Legii nr. 118/1990 și a O.U.G. nr. 214/1999, respectiv obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale și morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că familia sa a fost deportat din orașul Dej în localitatea B., Ungaria, situație dovedită prin actele pe care le-a depus la dosar și deși a întreprins numeroase demersuri atât la Casa Județeană de Pensii Sălaj cât și la Agenția de Plăți și Inspecție Socială Sălaj, cererile sale nu au fost soluționate, fiind astfel vătămat în drepturile sale legale. În aceste condiții, solicită recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei produse de către pârât.

Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, pe cale de excepție, ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.

Asupra excepției necompetenței materiale a instanței invocată din oficiu, Curtea de Apel a reținut următoarele:

În fapt, prin cererea de chemare în judecată obiect al prezentului dosar, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat instanței obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ constând în despăgubiri în baza Legii nr. 189/2000, a O.U.G. nr. 105/1999, a Legii nr. 118/1990 și a O.U.G. nr. 214/1999, respectiv obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale și morale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1), (2), (3) și (4) din O.U.G. nr. 105/1999, stabilirea și plata drepturilor prevăzute în această ordonanță se fac de casa județeană de pensii sau, după caz, de Casa de pensii a municipiului București, pentru stabilirea situațiilor prevăzute la art. 1 înființându-se, în cadrul fiecărei case județene de pensii, o comisie alcătuită din președinte și 3 membri, iar cererile pentru stabilirea acestor drepturi se depun la casa județeană de pensii sau, după caz, la Casa de Pensii a Municipiului București, comisia fiind obligată să se pronunțe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotărâre motivată, iar împotriva hotărârii, persoana interesată poate face contestație la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, hotărârea tribunalului fiind definitivă.

Aplicând aceste dispoziții legale în prezenta cauză, curtea a apreciat că, în raport de obiectul dedus judecății, respectiv acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 189/2000, a O.U.G. nr. 105/1999, a Legii nr. 118/1990 și a O.U.G. nr. 214/1999, competența de soluționare a prezentului litigiu aparține tribunalului, legea specială în materie stipulând în acest sens.

A apreciat Curtea de Apel că, împrejurarea că în speță nu s-a învestit instanța cu un petit explicit de contestare a hotărârii emise de comisia constituită în cadrul casei județene de pensii nu poate conduce la o altă concluzie în speță, în raport de împrejurarea că reclamantul se află în posesia unei astfel de hotărâri, respectiv Hotărârea nr. 6668/14.09.2017 emisă de Casa Județeană de Pensii Sălaj, care a fost depusă la dosar la fila x de către acesta, reclamantul invocând în cererea de chemare în judecată împrejurarea că a cerut în prealabil aceste despăgubiri solicitate în litigiu de la Casa Județeană de Pensii Sălaj, fiind astfel evidentă manifestarea de voință a reclamantului în sensul că acesta înțelege să conteste în fapt cele reținute în cuprinsul acestei hotărâri, astfel că singurul demers legal prin care reclamantul poate obține ceea ce solicită, respectiv despăgubiri în baza O.U.G. nr. 105/1999 este cel stipulat de acest act normativ și, pe cale de consecință, singura instanță competentă să analizeze cererea sa este tribunalul.

De asemenea, curtea a apreciat că nici împrejurarea că reclamantul a înțeles să cheme în calitate de pârât Guvernul României nu este de natură să conducă la concluzia competenței curții de apel în raport de împrejurarea că, pe de o parte, după cum s-a arătat mai sus, în procedura de acordare a beneficiilor reglementate de O.U.G. nr. 105/1999 competența aparține tribunalului, iar, pe de altă parte, pentru ipoteza chemării în judecată a altui pârât decât cel care ar trebui să fie legitimat procesual pasiv, remediul procesual nu este cel al constatării competenței în raport de persoana chemată în judecată, ci constă în îndeplinirea obligației reglementate de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ dublată de soluționarea unei excepții procesuale pasive, în măsura în care o astfel de măsură se impune, aspecte asupra cărora însă se poate pronunța exclusiv instanța competentă.

Pentru aceste motive, curtea, în temeiul art. 132 din C. proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de către reclamantul A. în favoarea Tribunalului Sălaj și a trimis cauza acestei instanțe spre competentă soluționare".

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Sălaj sub nr. x/2018.

Prin Sentința civilă nr. 1549/11 decembrie 2018 Tribunalul Sălaj, secția civilă, a admis la rându-i excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel Cluj, secția de III-a de contencios administrativ și fiscal, constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Sălaj și Curtea de Apel Cluj, secția de III-a de contencios administrativ și fiscal. A dispus totodată suspendarea judecății cauzei, din oficiu și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a ajunge la această soluție, Tribunalul Sălaj, secția Civilă, a reținut următoarele:

- pentru drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.G. nr. 105/1999, Tribunalul Sălaj este competent general, material și teritorial, în baza prevederilor art. 10 alin. (5) din Decretul-Lege nr. 118/1990, art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 coroborate cu cele ale art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ raportate la prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

- pentru drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, competentă este Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 99 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., s-a dispus disjungerea acestui capăt de cerere și formarea unui dosar separat cu termen de judecată la data de 07 decembrie 2018.

Dosarul privind capătul de cerere disjuns a fost înregistrat sub nr. x/2018, iar la primul termen de judecată, Tribunalul Sălaj, în temeiul art. 130 alin. (2) C. proc. civ., a invocat excepția necompetenței materiale, raportat la următoarele considerente:

Pretențiile reclamantului aferente cererii ce face obiectul prezentului dosar vizează acordarea drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul și-a îndreptat pretențiile împotriva Guvernului României, precizând că se prevalează de refuzul soluționării cererii sale adresate pe cale administrativă acestui pârât, atașând cererii de chemare în judecată mai multe solicitări adresate în scris Guvernului României.

Cum reclamantul nu a făcut dovada unui refuz expres de soluționare a cererii sale, pretențiile sale pot fi analizate și prin prisma faptului de a nu răspunde în termenul legal la cererea adresată Guvernului României de către reclamant.

Potrivit O.U.G. nr. 214/1999:

"ART. 4

(1) Se înființează Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, denumită în continuare Comisie, entitate fără personalitate juridică, (...)

(3) Comisia, la cerere, verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 2 și constată calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive.

ART. 5

(1) Cererea poate fi introdusă de persoana condamnată sau supusă unei măsuri administrative abuzive ori, după decesul acesteia, de soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv, până cel târziu la 31 decembrie 2003. (...)

(5) Comisia este obligată să se pronunțe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia, dacă este însoțită de acte doveditoare, sau, după caz, de la primirea documentelor, datelor ori informațiilor prevăzute la alin. (3), prin decizie motivată, în cazul respingerii cererii, și prin decizie-tip, în cazul admiterii acesteia. Modelul deciziei-tip se stabilește prin hotărâre a Guvernului.

ART. 6

(1) *** Abrogat

(1

1

) Comisia este reprezentată în justiție de Ministerul Justiției.

(2) Împotriva deciziei Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, precum și în cazul refuzului nejustificat de a rezolva cererea persoana interesată poate introduce plângere la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit legii".

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel...

(3) Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

A reținut în esență Tribunalul Sălaj, secția Civilă că, în raport de emitentul actului administrativ asimilat de care se prevalează reclamantul în susținerea cererii sale, respectiv Guvernul României, ce are rang de autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei ce are ca obiect o cerere de acordare a drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, competența materială de soluționare aparține Curții de Apel.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, precum și prevederile art. 96 pct. 1 C. proc. civ., art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Tribunalul Sălaj, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel Cluj, reclamantul optând pentru instanța de la domiciliul său.

Totodată, observând că prin Sentința civilă nr. 241/04 octombrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal și-a declinat anterior competența în favoarea Tribunalului Sălaj, în baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat născut conflictul de competență între Tribunalul Sălaj și Curtea de Apel Cluj, iar în baza art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ. a suspendat din oficiu judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului de competență.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Verificând mai întâi regularitatea învestirii sale cu conflictul negativ de competență, Înalta Curte apreciază că este competentă să îl soluționeze, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, în calitate de instanță ierarhic superioară instanțelor aflate în conflict.

Astfel, studiind actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în raport cu obiectul cauzei deduse judecății, astfel cum a fost stabilit de Tribunalul Sălaj, secția Civilă, după disjungerea dispusă prin Sentința civilă nr. 1549/11 decembrie 2018, competența materială revine Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele arătate în continuare:

Prin cererea adresată Curții de Apel Cluj -, secția a III-a contencios administrativ și fiscal reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând instanței obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ constând în despăgubiri în baza Legii nr. 189/2000, a O.U.G. nr. 105/1999, a Legii nr. 118/1990 și a O.U.G. nr. 214/1999, respectiv obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale și morale, cu cheltuieli de judecată.

Învestit fiind cu soluționarea acestor cereri, după declinarea de competență dispusă de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Sălaj s-a declarat competent general, material și teritorial să soluționeze doar cererea ce viza drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.G..105/1999, apreciind că, pentru soluționarea cererii ce vizează drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, competența aparține Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Astfel, Înalta Curte urmează să soluționeze prezentul conflict de competență prin raportare la acest temei al acțiunii și anume dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999.

În condițiile în care prin cererea de chemare în judecată reclamantul a înțeles să se judece doar cu Guvernul României atât pentru drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 și O.G. 105/1999 (ce fac obiectul unui alt dosar) cât și pentru drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999 (ce fac obiectul acțiunii dedusă spre soluționare instanțelor aflate în conflict), astfel cum corect a reținut și Tribunalul Sălaj, secția Civilă, Înalta Curte apreciază că, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, având în vedere deopotrivă și rangul autorității publice chemate în judecată - Guvernul României - cu rang de autoritate publică centrală - competența de soluționare a prezentei cauze aparține Curții de Apel Cluj; reclamantul optând pentru instanța de la domiciliul său.

Înalta Curte apreciază totodată că, stabilirea corectă a cadrului procesual în condițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, prin eventuala introducere în cauză a autorității administrative căreia legea îi conferă competența de soluționare a cererii administrative formulate în temeiul O.U.G. nr. 214/1999, reprezentată de Ministerul Justiției (tot autoritate publică centrală), ori chestiunile privind admisibilitatea cererii, raportat la existența actului administrativ asimilat de care se prevalează reclamantul, revin instanței competente să se pronunțe pe fondul litigiului, potrivit legii.

În concluzie, având în vedere că în cauză reclamantul a solicitat să se judece în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - autoritate publică centrală - optând pentru instanța de la domiciliul său (localitatea Zalău, județ Sălaj) - Înalta Curte, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, stabilește competența de soluționare a prezentei cauze, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

III. Temeiul legal al regulatorului de competență

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâtul Guvernul României în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV