ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2599/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2599/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2599/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 26 noiembrie 2015, sub nr. x/33/2015, reclamanta SC A. SRL a formulat cerere de despăgubire îndreptată împotriva Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și împotriva mai multor funcționari din cadrul A.F.I.R. și O.J.F.I.R. Maramureș (B., C., D., E., un consilier nedeterminat prin nume din cadrul A.F.I.R., F., G., H., I., J.) solicitând în principal, obligarea pârâților de rangul 1, 2, 3, 4, 5 și 6 în solidar, la plata sumei de 2.076.500 lei, ca urmare a întocmirii nelegale a procesului-verbal de constatare și stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 15 aprilie 2014 și, în subsidiar, obligarea pârâților de rangul 1, 7, 8, 9, 10, 11 la plata despăgubirilor în sumă de 3.828.756,55 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului al cărei beneficiar era reclamanta.
Prin Sentința civilă nr. 62 din data de 3 martie 2016 Curtea de Apel Cluj a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că tribunalele judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel. Întrucât cererea de despăgubire nu privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale care ar fi putut atrage, raportat la sumă, competența curții de apel, aceasta trebuie să fie soluționată de tribunal.
Hotărârea celei de-a doua instanțe
Prin Sentința nr. 937 din data de 27 iunie 2016, Tribunalul Sălaj a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în favoarea Curții de Apel Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Sălaj și Curtea de Apel Cluj, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a dispune astfel, instanța a apreciat că acțiunea reclamantei trebuie soluționată în raport de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind incidente regulile de stabilire a competenței materiale prevăzute de art. 10 alin. (1) din același act normativ.
Autoritatea emitentă a actului administrativ pe care se întemeiază cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor - A.F.I.R., este o instituție publică centrală, aspect ce rezultă din art. 1 pct. 1 al O.U.G. nr. 41/2014 . Termenul "privind" din cuprinsul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 are același înțeles ca expresiile "în legătură cu", "care se referă la".
Este adevărat că prezenta cerere nu are ca obiect anularea unui act administrativ fiscal, ci doar acordarea despăgubirilor pentru emiterea nelegală a unui astfel de act, conform susținerilor reclamantei, însă, este evident că litigiul are drept cauză procesul-verbal de constatare și stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 17 aprilie 2014, deci privește un act administrativ emis de o autoritate publică centrală.
În conformitate cu art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererea pentru despăgubiri se adresează instanței de contencios administrativ competente, din modalitatea de reglementare reieșind faptul că legiuitorul a înțeles să determine astfel competența instanțelor de contencios administrativ, atât din punct de vedere material, cât și teritorial.
Chiar dacă cererea de despăgubire nu se fundamentează pe un act administrativ fiscal ce privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii cu o valoare totală mai mare de 1.000.000 de lei, s-a considerat că în raport de poziția A.F.I.R. de autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei aparține curții de apel.
Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:
Reclamanta SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de despăgubire îndreptată împotriva Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și împotriva mai multor funcționari din cadrul A.F.I.R. și O.J.F.I.R. Maramureș, pentru recuperarea unui prejudiciu izvorât din încheierea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 17 aprilie 2014 întocmit de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere, în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Alin. (2) al aceluiași articol statuează că acțiunile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente și se supun normelor Legii nr. 554/2004 în ceea ce privește procedura de judecată.
Prin urmare, acțiunea în despăgubire pentru repararea pagubei produse printr-un act administrativ nelegal este subsecventă acțiunii principale având ca obiect anularea actului, este o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ și se supune regulilor specifice acestuia sub aspect procedural.
Pentru determinarea competenței materiale în prezenta cauză se aplică și dispozițiile art. 10 alin. (1
1
) din Legea nr. 554/2004 și sunt avute în vedere obiectul actului administrativ (sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene) și calitatea de autoritate publică centrală a emitentului actului pe care se fundamentează cererea de despăgubire.
În ceea ce privește procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 17 aprilie 2014 întocmit de A.F.I.R., prin raportare la calitatea emitentei de autoritate publică centrală, se constată că acesta a fost contestat la instanța de contencios administrativ competentă, respectiv Curtea de Apel Cluj.
În aceste condiții, având în vedere și temeiul de drept indicat de reclamantă - art. 8, 11, 16 și 19 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că procesul pentru acordarea despăgubirilor trebuie să fie soluționat de o instanță de același grad cu cea competentă să se pronunțe asupra cererii privind anularea actului administrativ considerat a fi emis în condiții de nelegalitate.
Constatând și faptul că reclamanta a înțeles să se adreseze instanței de la sediul său, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, B., C., D., E., consilierul juridic al A.F.I.R., F., G., H., I. și J., în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2016.
Procesat de GGC - CL