ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1790/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.06.2015, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, obligarea pârâtelor la avizarea deconturilor de cheltuieli întocmite de reclamanta A. S.A. pentru lucrările de închidere mine și remediere mediu la Obiectivul "B." Borșa, lucrări aferente lunilor ianuarie- martie 2010 și aprilie - iulie 2010, executate în baza Acordului contractual nr. MC 11 încheiat la data de 11.09.2007 între Ministerul Economiei și Finanțelor și A. (fosta C. S.A.); obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.235.741,07 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și încă neavizate, corespunzător situațiilor de lucrări depuse la D.G.F.P. Maramureș și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 44, pronunțată la data de 06.01.2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, unde cauza a fost înregistrată la data de 22.02.2017.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2161 din 07 iunie 2017, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, în favoarea Tribunalului București - secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost ulterior modificată, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș și Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri:

- obligarea pârâților la avizarea deconturilor de cheltuieli întocmite de reclamantă pentru lucrările de închidere mine și remediere mediu la Obiectivul "B." Borșa, lucrări aferente lunilor ianuarie- martie 2010 și aprilie - iulie 2010, executate în baza Acordului contractual nr. MC 11, încheiat la data de 11.09.2007 între Ministerul Economiei și Finanțelor și A. (fostă C. S.A.);

- obligarea pârâților la plata sumei de 1.235.741,07 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și încă neavizate, corespunzător situațiilor de lucrări depuse la D.G.F.P. Maramureș;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza Contractului de achiziție publică nr. MC11, încheiat la data de 11.09.2007 între A. (fostă C. S.A.) și Ministerul Economiei și Finanțelor, au fost executate lucrări în valoare de 1.235.741,07 RON, dar deconturile de cheltuieli aferente acestora nu au fost avizate de către instituțiile pârâte.

În raport de capetele cererii de chemare în judecată și având în vedere considerentele acesteia, Înalta Curte constată ca reclamanta a contestat, pe de o parte, refuzul pârâților de a proceda la avizarea deconturilor de cheltuieli (refuz care reprezintă un act administrativ asimilat actelor administrative unilaterale, în sensul reglementat de legiuitor în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004), iar, pe de altă parte, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții, obligarea acestora la plata contravalorii lucrărilor executate în baza unui contract administrativ (asimilat, potrivit art. 2 din Legea nr. 554/2004, actelor administrative), plăți care însă nu au fost avizate.

Așadar, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, rezultă faptul că reclamanta și-a expus pretențiile în raport cu toți pârâții, dintre care unii sunt autorități publice centrale, respectiv a înțeles să solicite îndeplinirea unor măsuri administrative în contradictoriu cu instituții publice centrale, după caz obligarea la avizarea deconturilor de cheltuieli sau obligarea la plata sumei de 1.235.741,07 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și încă neavizate.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;"

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

De asemenea, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice.

Înalta Curte constată că acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată, reprezintă un litigiu de contencios administrativ în acord cu dispozițiile art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ fiind competentă să analizeze dacă refuzul pârâților, de a efectua operațiunile administrative solicitate de către reclamantă, este justificat sau nu, prin raportare la prevederile Legii nr. 554/2004, ținând seama de înscrisurile depuse de către reclamantă în probațiune.

În ceea ce privește competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal devin astfel incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data formulării acțiunii), potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, în litigiul dedus judecății pretențiile reclamantei se întemeiază pe Contractul de achiziție publică nr. MC11, încheiat la data de 11.09.2007 între A. (fostă C. S.A.) și Ministerul Economiei și Finanțelor, care este o autoritate publică centrală, iar reclamanta și-a expus pretențiile în raport cu toți pârâții, dintre care unii sunt autorități publice centrale, astfel că în cauză se aplică dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, sus citate, în raport de care competența materială de soluționare a litigiului aparține, indiscutabil, curților de apel.

Față de considerentele expuse anterior, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, precum și faptul că unii dintre pârâți sunt autorități publice centrale, Înalta Curte apreciază că în prezenta cauză competența materială de soluționare îi revine Curții de Apel București.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. "A." S.A. și pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș și Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 mai 2018.