ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1589/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 14.08.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea actului administrativ x/30.07.2014, cu consecința constatării eligibilității sumei de 16.856,62 RON.

Prin sentința nr. 919 din 12 februarie 2015, Tribunalul Maramureș a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâta AFIR și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 388 din 21 septembrie 2015, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea reclamantei, a anulat actul administrativ emis de pârâta AFIR cu nr. E17850 din 30.07.2014, a admis contestația formulată de reclamantă și a constatat eligibilă suma de 16.856,62 RON.

Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Un prim motiv de nelegalitate vizează încadrarea de către prima instanță a activității experților în categoria activităților independente.

Consideră recurenta-pârâtă că, în realitate, conform și răspunsului dat de Inspecția Muncii la adresa nr. x/19.06.2014, raportul juridic car ia naștere ca urmare a încheierii unei convenții civile este un raport civil care presupune inexistența raportului de subordonare or, în speță, activitatea desfășurată de experți are un caracter de activitate dependentă.

Își argumentează recurenta-pârâtă susținerile prin invocarea disp. art. -7 alin. (2).1(b) și(c) din Codul fiscal, arătând că prestatorul și-a desfășurat activitatea la locația asigurată de beneficiar, iar acesta și-a asumat plata către experți a unor sume aferente diurnelor și transportului.

În acest sens, susține recurenta-pârâtă, că au fost declarate ca neeligibile, în mod corect, sumele în cuantum de 8.529 RON reprezentând c/valoarea contractelor de prestări servicii încheiate cu persoane fizice neautorizate, respectiv 7.007 RON - contribuții la bugetul de stat pentru onorarii; 162,50 RON - diurnele experților care se decontează la Cap. II al Bugetului; 112,92 RON - cheltuieli de transport pentru cursanți, deoarece s-a recalculat suma maximă care poate fi admisă pentru fiecare cursant pentru care au fost inițial costurile de transport, calculul raportându-se la distanța cea mai scurtă; 113,20 RON - consumabile, deoarece nu s-au respectat caracteristicile tehnice menționate în nota de comandă; 56 RON c/valoarea a 4 ore pentru închirierea sălii de curs; 876 RON c/valoare servicii de audit, deoarece beneficiarul nu a prezentat un dosar de achiziții externalizat pentru acest serviciu.

Mai arată recurenta-pârâtă că pentru acordarea finanțării nerambursabile se iau în considerare doar cheltuielile eligibile, prevăzute în bugetul proiectului, anexă la contractul de finanțare și care sunt justificate de beneficiar cu documente care să ateste efectuarea lor cu respectarea regulilor de finanțare specifice FEADR.

În concluzie, susține recurenta-pârâtă că beneficiarul nu a respectat prevederile contractului și a legislației specifice, motiv pentru care se impune recuperarea prejudiciului produs din culpa acestuia.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 septembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 23 noiembrie 2017, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a respins excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât, a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Recursul este fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Instanța de fond a considerat că activitatea experților este independentă și nu dependentă, motivând că pârâta a dedus greșit natura activității prin raportare trunchiată la anumite clauze contractuale.

Faptul că experții au fost plătiți pentru serviciile lor, că au plătit sume cu titlu de diurnă și transport sau că experții au folosit baza materială a reclamantei, nu conduce la concluzia unei activități dependente, a considerat prima instanță.

Instanța de fond mai arată că pârâta, în mod greșit transpune anumite norme de drept public (de drept fiscal) pentru a face interpretări în dreptul privat, stabilind natura contractului.

În acest sens, judecătorul fondului concluzionează că raporturile dintre părți sunt de natură civilă și sunt lipsite de orice fel de dependență funcțională.

Înalta Curte constată că între părți a fost încheiat Contractul de finanțare nr. x pentru proiectul "Formarea profesională - Baza dezvoltării durabile a statelor din B.".

În cadrul proiectului sunt eligibile cheltuielile cu onorariile.

Intimata-reclamantă a încheiat șase contracte civile de prestări servicii cu persoane fizice neautorizate.

Din cuprinsul acestor contracte, beneficiarul s-a obligat să achite c/valoarea serviciilor prestate și diurna aferentă pe durata timpului de lucru.

În plus, în afara contractului s-au plătit experților și cheltuielile de transport.

Plata cheltuielilor de transport și a diurnelor nu este specifică convențiilor civile, ci contractelor de muncă.

Contractele civile de prestări servicii au fost încheiate în temeiul art. 1851 - 188 C. civ., referitoare la contractul de antrepriză.

Potrivit disp. art. 1851 C. civ., prin contractul de antrepriză, antreprenorul se obligă ca pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preț.

În funcție de tipul activității cu o persoană fizică neautorizată se poate încheiat fie un contract individual de muncă cu timp parțial sau normă întreagă, fie un contract de antrepriză.

Contractul de antrepriză presupune existența unei activități independente, iar contractul individual de muncă conduce spre o activitate dependentă.

Întrucât în legislația civilă sau de dreptul muncii nu există criterii pentru a departaja cele două activități, în mod corect recurenta-pârâtă a procedat la definiția și criteriile existente în Codul fiscal, deoarece tipul de activitate influențează obligațiile fiscale datorate.

Astfel, potrivit art. 7 alin. (2) Codul fiscal, orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă îndeplinește cel puțin unul dintre criteriile arătate, respectiv:

a) beneficiarul de venit se află într-o relație de subordonare față de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit și respectiv condițiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi atribuțiile ce îi revin și modul de îndeplinire a acestora, locul desfășurării activității, programul de lucru;

b) în prestarea activității, beneficiarul de venit folosește exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spații cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecție, unelte de muncă sau altele asemenea și contribuie cu prestația fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu și cu capital propriu;

c) plătitorul de venit respectă în interesul desfășurării activității cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit;

d) plătitorul de venit suportă indemnizația de concediu de odihnă și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit.

Din cuprinsul celor șase contracte de prestări servicii încheiate cu persoane fizice neautorizate, reiese faptul că activitatea prestată este dependentă, ca urmare a faptului că intimata-reclamantă a impus condițiile de muncă, locul desfășurării activității, programul de lucru, prestatorul a folosit baza materială a societății cu toate înzestrările acesteia și i-au fost achitate cheltuielile de deplasare, conform criteriilor de la art. 7 alin. (2) lit. a, b) și c) Codul fiscal.

Față de acestea, Înalta Curte constată că sumele de 8.529 RON; 7.007 RON și 162,50 RON au fost declarate neeligibile în mod corect, iar sentința instanței de fond este criticabilă sub acest aspect.

Recurenta-pârâtă afirmă că a recalculat sumele în raport de distanța cea mai scurtă de parcurs între localitatea de domiciliu și localitatea unde s-a ținut cursul de formare.

Prima instanță a considerat că suma este eligibilă, deoarece reclamanta a anexat în copie conformă, modul de calcul al distanțelor parcurse de participanți.

Recurenta-pârâtă nu a indicat prin motivele de casare nicio critică referitoare la aceste considerente, ci a copiat cele inserate în întâmpinarea depusă la fond, astfel încât, instanța de recurs nu poate, din oficiu, să reanalizeze acest capăt de cerere.

Recurenta-pârâtă susține că nu s-au respectat caracteristicile tehnice ale produselor menționate în nota de comandă.

Din actele dosarului și în concordanță cu cele reținute de judecătorul fondului, rezultă că furnizorul a utilizat denumirile din sistemul propriu de facturare, însă au fost livrate produsele înscrise în nota de comandăm, critica fiind nefondată.

De exemplu, permanent marker înseamnă marker permanent (în limba română), "inele de plastic" este sinonim cu "spirale plastic", pixul prima este un pix de plastic, iar post-it este sinonim cu stiky notes.

Calculul recurentei-pârâte este eronat, deoarece totalul de 40 de ore de formare a fost realizat, neavând relevanță că în primele două zile s-au desfășurat 9 ore de curs în loc de 8, cât era prevăzut în contract, deoarece nu s-a înregistrat niciun prejudiciu ce ar putea fi adus bugetului fondului.

Suma a fost respinsă la rambursare pe motiv că nu există un dosar de achiziții avizat pentru o cheltuială externalizată ce necesită proceduri de achiziții.

Critica este nefondată, Înalta Curte subscrie argumentației aduse de prima instanță, în sensul că la momentul semnării contractului de finanțare s-a cerut numele auditorului și datele acestuia, de unde rezultă că, ulterior încheierii contractului de finanțare nu mai putea fi derulată o astfel de procedură.

În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va dispune admiterea recursului și casarea sentinței atacate.

În temeiul art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite în parte acțiunea și se va anula actul administrativ atacat pentru suma de 1.158,12 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 388 din 21 septembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Admite în parte acțiunea. Anulează actul administrativ atacat pentru suma de 1.158,12 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2018.