ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2618/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea reconvențională formulată în cadrul dosarului nr. x al Tribunalului Cluj, pârâții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au solicitat obligarea Prefectului Județului Cluj la acordarea daunelor morale de 1 Euro.

Ulterior, pârâții au solicitat introducerea în cauză a Instituției Prefectului Județului Cluj și a Guvernului României și au invocat, în contradictoriu cu Guvernul României, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011, prin raportare la art. 23 alin. (1) din Constituția României.

Cererea reconvențională a fost disjunsă prin încheierea din 09.11.2016, pronunțată în dosarul x/2014, formându-se dosarul nr. x

2.1. Prin sentința nr. 2364/26.04.2017, Tribunalul Cluj, secția Mixtă, de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii reconvenționale în favoarea secției de contencios administrativ a Curții de Apel Cluj.

Tribunalul Cluj a reținut că cererea reconvențională vizează o dispoziție dintr-o ordonanță, respectiv art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011, fiind așadar vorba de un act emis de o autoritate publică centrală, ce atrage competența de soluționare a Curții de Apel Cluj, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut incidența art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede în mod expres că:

"Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția celor prevăzute la art. 120".

Altfel spus, instanța care a devenit competentă în temeiul art. 123 din C. proc. civ. își păstrează competența de a soluționa cererea incidentală și după disjungere, deci nu se va putea declina competența în favoarea instanței care, în mod normal, ar fi fost competentă să judece cererea respectivă, dacă aceasta ar fi fost formulată pe cale principală.

Art. 210 statuează că:

"Cererea reconvențională se judecă odată cu cererea principală", dar "Dacă numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanța poate dispune judecarea separată a cererii reconvenționale (…)".

Din coroborarea textelor legale precitate, rezultă că instanța legal sesizată poate dispune disjungerea cererii reconvenționale, dar rămâne învestită cu judecarea sa separată, operând un caz de prorogare legală de competență, atât materială cât și teritorială.

În consecință, chiar dacă cererea reconvențională formulată de pârâții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. ar fi revenit în competența de soluționare a curții de apel, natura sa de cerere incidentală (fiind formulată în cadrul unui proces în curs) determină competența materială a tribunalului, pe rolul căruia era înregistrată cererea introductivă de instanță.

Totodată, curtea de apel a observat că cerere reconvențională atrăgea oricum competența materială de soluționare a tribunalului, având în vedere că pretențiile pârâților sunt formulate exclusiv împotriva Prefectului Județului Cluj și a Instituției Prefectului Județului Cluj, Guvernul Românei fiind chemat în judecată - după cum arată chiar reclamanții - doar în calitate de organ emitent al O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

În acest context, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc competența de soluționare a cererii în favoarea tribunalelor administrativ-fiscale, fiind vorba despre solicitarea de despăgubiri (conform art. 9 alin. (5) pentru prejudiciile cauzate reclamanților de către o autoritate publică județeană. Invocarea excepției de neconstituționalitate a unei ordonanțe de urgență și solicitarea de introducere în cauză a Guvernului României, în calitate de emitent, nu poate determina o altă concluzie, atâta vreme cât reclamanții nu au formulat pretenții față de respectivul pârât.

În concluzie, în mod eronat a reținut Tribunalul Cluj că acțiunea reconvențională vizează o dispoziție dintr-o ordonanță, respectiv art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011, fiind vorba de un act al unei autorități publice centrale, câtă vreme nu se solicită anularea articolului menționat (solicitare evident inadmisibilă în contenciosul administrativ), ci s-a invocat excepția de neconstituționalitate a textului de lege; or, excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural care nu poate modifica competența materială de soluționare a cererii.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că obiectul litigiului îl reprezintă cererea reconvențională formulată de pârâții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. prin care au solicitat obligarea reclamantului Prefectul Județului Cluj la acordarea daunelor morale de 1 euro.

Ulterior, pârâții-reclamanți au solicitat introducerea în cauză a Instituției Prefectului Județului Cluj și a Guvernului României și au invocat în contradictoriu cu Guvernul României excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011, prin raportare la art. 23 alin. (1) din Constituția României.

Cererea reconvențională a fost disjunsă din dosarul nr. x al Tribunalului Cluj, a cărei competență de soluționare a fost declinată în favoarea Curții de Apel Cluj, în considerarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că cererea reconvențională constituie, în sensul definit de art. 30 alin. (6) din C. proc. civ., o cerere incidentală.

Caracterul său incidental atrage aplicabilitatea art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul că instanța competentă să soluționeze cererea principală devine competentă să soluționeze și cererile accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași cauză, chiar dacă, în mod obișnuit, acestea nu ar fi intrat în competența sa materială sau teritorială.

Întrucât competența instanței se determină la momentul sesizării acesteia, instanța competentă să soluționeze cererea principală rămâne învestită să soluționeze și cererea reconvențională, după disjungerea în vederea soluționării separate, în condițiile art. 210 din C. proc. civ.

De asemenea, prin judecarea sa separată, cererea reconvențională păstrează caracterul incidental în raport cu cererea principală, dobândit prin formularea cererii în condițiile art. 209 C. proc. civ., neputând fi considerată o cerere introductivă de instanță, în sensul art. 30 alin. (3) C. proc. civ.

Din această perspectivă, verificarea competenței instanței sesizate de către reclamant, în aplicarea art. 131 C. proc. civ., poate viza doar cererea principală, nu și cererile incidentale, în privința cărora este aplicabil art. 123 alin. (1) din cod.

Prin urmare, chiar și în ipoteza în care cererea reconvențională formulată în cauză ar fi atras competența de soluționare a curții de apel, față de împrejurarea că aceasta nu a fost formulată pe cale principală, ci pe cale incidentală, în cadrul procesului în curs de desfășurare, competența de soluționare revine Tribunalului Cluj, învestit cu soluționarea cererii introductive de instanță.

În plus, sub aspectul competenței materiale, cererea reconvențională atragea oricum competența de soluționare a tribunalului, având în vedere că solicitarea de despăgubiri, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, este îndreptată împotriva Prefectului Județului Cluj și a Instituției Prefectului Județului Cluj, autorități publice județene, fiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, așa cum a reținut a doua instanță aflată în conflict, prin cererea reconvențională nu s-a solicitat anularea dispozițiilor art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011, solicitare care ar fi fost inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci s-a invocat, în contradictoriu cu Guvernul României, excepția de neconstituționalitate a textului de lege, împrejurare care nu produce efecte asupra competenței soluționării cererii reconvenționale, pentru că excepția de neconstituționalitate reprezintă un mijloc de apărare formulat pe cale incidentală.

Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. în contradictoriu cu pârâții Prefectul Județului Cluj, Instituția Prefectului Județului Cluj și Guvernul României, în favoarea Tribunalului Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.Definitivă.Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2017.