ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 593/2017

Decizia nr. 593/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2121 din 29 iunie 2016, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâta A. a B. și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de către reclamantul C., în contradictoriu cu pârâta A. a B., în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, spre competenta soluționare.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ si fiscal, prin sentința civilă nr. 295 din 5 octombrie 2016, a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Cluj, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă, complet asigurări sociale și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.”

Deci, art. 10 alin. (1)și alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În prezenta cauză se contestă înscrisul emis de pârâtă ca urmare a solicitării de acordare a indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/1996, soluționată nefavorabil, deoarece reclamantul nu este pensionar al sistemului public de pensii, fiind pensionar din sistemul pensiilor militare de stat.

Prin urmare, contestația ce face obiectul prezentului dosar este supusă dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Conform art. 5 alin. (4) din Legea nr. 8/2006: „Decizia prevăzută la alin. (3) poate fi contestată de solicitant, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare”

Potrivit art. 9 din Legea nr. 8/2006: „Prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și indemnizației stabilite în condițiile prezentei legi”.

În același sens sunt și dispozițiile art. 117 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit cu care „Prevederile prezentei legi, referitoare la stabilirea și modificarea drepturilor, la încetarea, suspendarea și reluarea plății acestora, se aplică și indemnizațiilor acordate prin legi speciale, ale căror stabilire și plată se află, potrivit legii, în competența materială a caselor teritoriale de pensii, respectiv a caselor de pensii sectoriale, cu excepția situațiilor în care legea specială de reglementare dispune altfel”.

Înalta Curte constată că decizia contestată este emisă de o instituție publică centrală, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C. și pârâta A. a B. în favoarea Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2017.