ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1056/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 27.12.2017 pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2017, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Politiei de Frontieră, contestație împotriva măsurii dispusă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră România prin care s-a dispus interzicerea intrării în România a reclamantei pentru o perioadă de 1 an de zile, conform art. 1063 alin. (2) coroborat cu art. 106* alin. (1), litt.a din OUG194/2002, solicitând anularea acestei măsuri.

Prin sentința civilă nr. 2273 din 15 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității, invocată de către pârâtă.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârât Inspectoratul General al Politiei de Frontieră, ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamantul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a solicitat să se constate că instanța în mod greșit a reținut că reclamanta este în culpă pentru depășirea termenului legal de contestație, culpa aparține în mod exclusiv apărătorului său, împotriva căruia a făcut plângere disciplinară la Baroul Mehedinți, solicitând admiterea cererii de repunere în termenul legal de contestație.

Recurentul a arătat că s-a realizat o greșită încadrare a faptei contravenționale săvârșite, încadrarea greșită a măsurii reținute în sarcina sa echivalând cu lipsa menționării în cuprinsul măsurii dispuse a actului normativ care prevede și sancționează fapta contravențională.

A mai susținut recurentul că prin încadrarea greșită a faptei contravenționale descrise în măsura interzicerii de a intra pe teritoriul României, a fost vătămat prin aplicarea unei sancțiuni corespunzătoare unei alte contravenții decât cea care a fost reținută în sarcina acestuia de către agentul constatator.

Totodată, a arătat recurentul că, deși agentul constatator avea posibilitatea să nu aplice această sancțiune, ținând cont că îi fusese acordată o viză română de muncă sau, să aplice sancțiunea la pragul minim prevăzut de lege, nu a aplicat astfel de sancțiuni, cu toate că nu a existat niciun indiciu că aplicarea măsurii la pragul maxim legal ar fi necesară pentru sancționarea recurentului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, repunerea în termenul legal de formulare a contestației, casarea în tot a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și pe fond admiterea contestației ca întemeiată, în sensul anulării măsurii dispuse de intimat.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, având în vedere că hotărârea instanței este definitivă.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Soluția instanței de recurs

Asupra excepției de inadmisibilitate a recursului invocată de intimat prin întâmpinare, pe care Înalta Curte o va soluționa cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 499 C. proc. civ.:

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Potrivit dispozițiilor art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România:

"Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este definitivă.".

Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este definitivă și nu este supusă nici unei căi de atac, instanța de fond (Curtea de Apel București) menționând în mod eronat că hotărârea pronunțată este supusă căi de atac a recursului.

Hotărârea Curții de Apel București se circumscrie acestor dispoziții legale, astfel că împotriva acesteia nu poate fi promovată calea de atac a recursului.

Prin urmare, raportat la obiectul cauzei prezente, dispozițiile art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 reprezentând norma specială aplicabilă privind regimului străinilor în România, recursul declarat de reclamantul A. este inadmisibil, având în vedere că a fost promovat împotriva unei hotărâri definitive, împotriva căreia nu se poate promova calea de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2273 din 15 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2019.