ÎCCJ, decizie (scj.ro #85088)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85088) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Excepție
de
nelegalitate
. Invocarea excepției împotriva unui
act abrogat. Admisibilitate.
Legea
nr
. 554/2004,
art
. 4
Potrivit
art
.
52 alin. (1) din Constituția României „persoana vătămată într-un drept al său
ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin
nesoluționarea
în termenul
legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului
pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei”.
Faptul că anterior abrogării sale
actul administrativ a produs efecte juridice, posibil aducătoare de vătămări
ale drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane, impune ca
cercetarea legalității acestuia să poată fi cerută oricând pe calea excepției
de
nelegalitate
, așadar inclusiv după abrogarea
lui.
Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia
nr
.
3358 din 11 octombrie 2006
Prin cererea înregistrată la 25 septembrie 2006 la Curtea de Apel
Cluj
, SI a declarat recurs împotriva sentinței civile
nr.314 din 4.09.2006 pronunțată de Curtea de Apel
Cluj
,
solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre
rejudecarea
pentru ca instanța să se pronunțe pe fondul
pricinii. În motivarea recursului, a susținut că instanța, în mod greșit,
constatând că H.G. nr.1825/2005 a fost abrogată prin dispozițiile art.2 din
H.G. nr.1025/2006 intrată în vigoare la 19 august 2006, a considerat că
legalitatea actului atacat cu excepția de
nelegalitate
,
nu mai poate fi analizată.
S-a mai susținut că în baza H.G. nr.1825/2005, s-au emis acte administrative
unilaterale, respectiv deciziile nr.58 din 9 februarie 2006 și nr.58 din 9
februarie 2006 (acte atacate de altfel de recurentul în cauză, conform Legii
nr.554/2004), iar legea nou intrată în vigoare, respectiv H.G. nr.1025/2006
care a abrogat H.G. nr.1825/2005, nu putea fi aplicată actelor administrative
emise anterior, iar acțiunea în contencios administrativ pronunțată în cauză,
va continua a fi judecată potrivit legii aplicabile în momentul sesizării
instanței de judecată.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința civilă nr.314 din
4.09.2006 pronunțată de Curtea de Apel
Cluj
– Secția
comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea
formulată de reclamantul SI în contradictoriu cu pârâții Direcția de Muncă,
Solidaritate Socială și Familie
Maramureș
și Guvernul
României.
S-a reținut de instanța de fond că reclamantul a invocat excepția de
nelegalitate
a dispozițiilor art.2 alin.(1), (2) și
(3) din H.G. nr.1825/2005, cu referire la art.6 alin.(1) din O.U.G. nr.148/2005
dar H.G. nr.1825/2005 a fost abrogată, astfel că față de această împrejurare,
cererea formulată de reclamant este neîntemeiată, eventuala sa
nelegalitate
fiind înlăturată ca urmare a abrogării sale
exprese.
Sentința atacată este nelegală și
netemeinică
.
Prin cererea de chemare în judecată SI a invocat excepția de
nelegalitate
a dispozițiilor art.2 alin.(1), (2) și (3) din
H.G. nr.1825/2005 cu referire la art.6 alin.(1) din O.U.G. nr.148/2005 pentru
susținerea familiei, în vederea creșterii copilului.
Petentul s-a întemeiat pe art.4 din Legea nr.554/2004, ce prevede că:
„legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând, în
cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu, sau la cererea părții
interesate”. A susținut că dispozițiile art.2 alin.(1), (2) și (3) din H.G.
nr.1825/2005, prin care s-au aprobat normele metodologice în aplicarea O.U.G.
nr.148/2005, în definirea termenului de „naștere” sunt nelegale,
contradictorii, în raport de cele prevăzute prin art.6 alin.(1) din O.U.G.
nr.148/2005 și chiar din norme, respectiv art.15 alin.(5) și art.29, aducând o
atingere gravă unui drept fundamental prevăzut și recunoscut de Constituția
României (art.16 alin.(1), art.49 alin.(1) și (2).
În speță, potrivit art.6 din O.U.G. nr.148/2005 „concediul și indemnizația
lunară prevăzute la art.1 și respectiv, art.2, se cuvin pentru fiecare din
primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate
în una din situațiile prevăzute la art.5 alin. (2)”.
Prin art.2 alin.(3) din H.G. nr.1825/2005, s-a definit „nașterea” ca fiind
„aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii” pentru ca alin.(1) al
aceluiași text să stabilească drepturile „pentru fiecare dintre primele trei
nașteri, sau după caz, pentru primii trei copii încuviințați în vederea
adopției, adoptați sau aflați în plasament în regim de urgență, precum și
pentru cei cărora li s-a instituit tutela”.
Petentul susține că drepturile se plătesc astfel „pentru fiecare naștere, iar
nu pentru toți copiii rezultați din actul nașterii”, cum ar fi firesc. Deci,
dispozițiile art.2 alin.(3) din H.G. nr.1825/2005, nu sunt în concordanță cu
semnificația corectă a actului nașterii. Petentul a susținut că sunt nelegale
și dispozițiile art.2 alin.(1), (2) și (3) din Normele metodologice care
definesc „nașterea”.
În mod greșit, instanța de fond prin ignorarea
art
. 4
din Legea nr.554/2004 nu s-a pronunțat asupra fondului excepției invocate,
limitându-se să susțină în motivare, că actul normativ atacat a fost abrogat
printr-o nouă reglementare deși actul normativ atacat a produs efecte juridice,
emițându-se în cauză 2 decizii pe baza sa. Deci, nu se poate susține că fiind
abrogat actul normativ, aceasta determină respingerea cererii de analizare a
legalității acestuia cu atât mai mult cu cât în temeiul acestuia, au fost emise
2 acte administrative atacate în instanță.
Potrivit art.52 (1) din Constituție, persoana vătămată într-un drept al său ori
într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ
sau prin
nesoluționarea
în termenul legal a unei
cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a
interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
Pe de altă parte, art.4 reglementând excepția de
nelegalitate
prevede la alin. (1) că: „legalitatea unui act administrativ unilateral poate
fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau
la cererea părții interesate.
Așa fiind, în raport de prevederile legale suscitate, susținerea instanței de
fond că eventuala
nelegalitate
a dispozițiilor
invocate în cauză s-a înlăturat prin abrogarea actului este greșită, astfel
încât sentința atacată a fost casată, cu trimiterea cauzei pentru
rejudecare
, pentru pronunțarea pe fondul excepției
invocate.