ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4150/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Mehedinți a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea Camerei de Comerț și Industrie și Agricultură Mehedinți (CCIA Mehedinți), în baza parag. (10) și (11) din Anexa 7 a Contractului de finanțare nr. x/06.08.2010 încheiat între instituția reclamantă și pârâtă, în calitate de Partener lider, la plata sumei de 19.564,29 euro, reprezentând fonduri din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR);

- obligarea pârâtei Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Mehedinți, în baza art. 11 parag. (12) din Contractul de finanțare nr. x/06.08.2010- încheiat între instituția reclamantă și pârâtă, la plata dobânzilor de întârziere începând cu data de 19.04.2014 (care reprezintă ziua următoare expirării termenului limită de restituire a debitului, conform Notificării MDRAP nr. 19740/19.03.2014) până la data plății efective, în valoare de 0,83 euro/zi de întârziere;

- obligarea pârâtei, în baza art. 453 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 3325 din 14.12.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamantul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale Și Administrației Publice, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Camera De Comerț, Industrie Și Agricultură Mehedinți.

S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 19.564,29 euro reprezentând fonduri FEDR și la dobânzi de întârziere începând cu 19.04.2014, până la plata efectivă.

S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă Camera De Comerț, Industrie și Agricultură Mehedinți, ca neîntemeiată.

Instanța de fond, pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței, reclamantul MDRAP a solicitat în contradictoriu cu CCIA Mehedinți obligarea acesteia, conform Contractului de finanțare nr. x/6.08.2010 încheiat între părți, la plata sumei de 19.564,29 euro fonduri din FEDR, și obligarea, în baza art. 11 par. 12 din contract, la plata dobânzilor de întârziere începând cu 19.04.2014, ziua următoare expirării termenului limită de restituire a debitului și până la plata efectivă.

Contractul de finanțare menționat anterior a fost încheiat între părți pentru implementarea Proiectului MIS ETC 638 pentru Gestionarea situațiilor neprevăzute din zona transfrontalieră Mehedinți-Vidin. Acest proiect a fost finanțat prin FEDR în cadrul Programului de Cooperare România Bulgaria 2007-2013.

Potrivit art. 2 din Contract, durata contractului a fost de 12 luni, contractul fiind încheiat la 6.08.2010, iar după certificarea cererilor de rambursare transmise pentru proiectul menționat, autoritatea a recalculat cheltuielile eligibile raportat la folosirea ratei de schimb inforeuro, comunicată de autoritatea de certificare pentru fiecare cerere de rambursare în parte, rezultând astfel că sumele virate pârâtei pentru cererile de rambursare depășesc suma finală rezultată după certificare. Potrivit parag. 10 și 11 din Anexa nr. 7 la Contract, plățile se efectuează în euro, iar la următoarele cereri de rambursare, diferențele dintre rata de schimb utilizate pentru plată și rata de schimb comunicată de autoritatea de certificare se va rezolva prin ajustarea corespunzătoare a valorii cererii de rambursare ca excepție de la prevederile acestui parag., ultima cerere de rambursare va fi plătită numai după certificarea realizată de autoritatea de certificare.

Cu adresa nr. x/2.10.2014, pârâta nu a recunoscut creanța comunicată de către reclamantă, în sensul că nu este de acord cu ajustarea sumei FEDR conform ratei de schimb de la rambursarea finală. Conform dispozițiilor din contract, s-a menționat că această ajustare se face la viitoarele cereri de rambursare, iar calculele făcute la cererea de rambursare finală sunt conforme cu parag. 10 și 11 din Anexa nr. 7 la Contract.

Conform dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea are obligația să recupereze datoriile stabilite prin rapoarte de neregularități prin deducerea acestora din viitoarele plăți/rambursări către beneficiar, rezultând astfel sumele calculate și solicitate prin prezenta cerere de chemare în judecată.

S-a reținut că Notificarea MDRAP nr. 19740/19.03.2014 a fost primită de pârâtă la 19.03.2014, astfel încât în termenul de 30 de zile se putea achita debitul fără dobândă, termen care s-a împlinit la 18.04.2014.

Ca urmare a verificării legalității documentelor justificative privind cheltuielile cuprinse în cererea de rambursare nr. x, echipa de control a constatat decontarea de către beneficiar a unor cheltuieli neeligibile aferente situației de plată pentru luna mai 2011 în sumă de 11.171,69 euro cu TVA, din cuprinsul notei de constatare rezultând că nu sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate privind cheltuielile din devizul de organizare șantier, iar decontarea sumelor nu corespunde realității, fiind constatate și neconcordanțe în înregistrările în contabilitate. De asemenea, rezultă că echipa de control a solicitat pârâtei un punct de vedere cu privire la concluziile și constatările din actul de control care nu a fost primit până la data emiterii procesului-verbal de control.

La solicitarea pârâtei, a fost întocmit un raport de expertiză extrajudiciară la 5.07.2012, echipa de control verificând aspectele menționate în sesizare cât și fișa de date a achiziției, caietul de sarcini și raportul de expertiză. Ca urmare a verificării legalității documentelor justificative privind cheltuielile cuprinse în cererea de rambursare nr. x, s-a constatat decontarea de către beneficiar a unor cheltuieli neeligibile în valoarea de 11.171,69 euro, aferente situației de plată pentru luna mai 2011 pentru lucrările din devizul de organizarea de șantier, contravaloarea acestora nefiind necesară realizării proiectului. Conform OMDR 22/2009, în art. 2 alin. (2) se definește cheltuiala eligibilă ca fiind în concordanță cu obiectivele și rezultatele activităților propuse, să fie necesare pentru a duce proiectul la bun sfârșit și prevăzută în contractul de finanțare.

Prin Nota de constatare s-a aplicat o corecție de 5% din valoarea contractului de lucrări, rezultând un debit față de autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene în valoare de 16.624,90 euro echivalent la cursul BNR.

Prin cererea reconvențională, pârâta a susținut că nu are de achitat nicio sumă către autoritatea reclamantă și că, dimpotrivă, are de primit, conform Notei de aprobare a cheltuielilor eligibile din 27.02.2013, întreaga sumă aferentă cererii de rambursare nr. x finală a cărei aprobare nu i-a fost comunicată oficial.

În concluzie, prima instanță a reținut că motivele cererii reconvenționale nu pot fi reținute deoarece, astfel cum se reține din documentația Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/23.10.2012 și Nota de constatare a neregulilor din 28.09.2012, precum și Nota de aprobare a cheltuielilor neeligibile a cererii de rambursare nr. x finală, rezultă că rezumatul sumelor autorizate pentru plată și a cererilor certificate au fost atașate Notificării nr. x/19.03.2014, rezultatul fiind acela că fondurile FEDR, care fuseseră virate pârâtei pentru toate cererile de rambursare, depășesc suma finală după certificare, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 10 și 11 din Anexa nr. 7 la Contract, pârâta fiind obligată să returneze sumele menționate în 30 de zile de la primirea notificării. Recalcularea s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile art. 83 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1083/2006, suma cumulată plătită pentru toate cererile de rambursare depășind, astfel cum s-a arătat, suma rezultată după certificare, și, în consecință, diferența trebuia rambursată de către pârâtă conform par. 10 și 11 din Anexa nr. 7 și art. 11 par. 9 din Contractul de finanțare. Astfel, reclamantul a procedat conform dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, fiind obligat să recupereze datoriile stabilite prin rapoarte de neregularități, prin deducerea acestora din viitoare plăți sau rambursări către beneficiar, astfel cum s-a și procedat prin procesul-verbal și nota de constatare de neregularități.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Mehedinți, fiind invocate, în susținerea căii de atac formulate, motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

A arătat recurenta că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât a ignorat atât inconsecvența reclamantului cu privire la ce reprezintă suma solicitată, cât și cererea reconvențională îndreptățită a intimatei, motivarea instanței de fond fiind contradictorie, fără suport probator și neargumentată în drept.

A mai susținut recurenta că instanța de fond a reținut, pe de o parte, că prin procesul-verbal și nota de constatare de neregularități a fost obligată CCIA Mehedinți la plata către reclamant a sumei de 19.564,29 euro, reprezentând fonduri FEDR, și la dobânzi de întârziere începând cu 19.04.2014 până la plata efectivă, iar pe de altă parte instanța a reținut că reclamantul este îndreptățit să primească suma solicitată de la pârâtă întrucât prin Nota de constatare s-a aplicat o corecție de 5% din valoarea contractului de lucrări, rezultând un debit față de autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene în valoare de 16.624,90 euro echivalent la cursul BNR.

A mai susținut recurenta că în mod greșit instanța de fond a acordat dubla reprezentare a sumei solicitate de reclamant, depășind cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, în care nu este invocat faptul că suma solicitată ar reprezenta sume stabilite prin PVCA - 72275/21.09.2012 și NCA 79219/23.10.2012.

De asemenea, a susținut recurenta că suma celor 7 cereri de rambursare este de 902.634,54 euro, iar valoarea totală a contractului a fost de 992.859,75 euro, astfel că este complet greșită concluzia instanței de fond în sensul că CCIA ar fi depășit suma finală după certificare, întrucât până în prezent s-au achitat doar 857.007,12 euro conform cererilor de rambursare 1 - 6.

Intimatul-reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale Și Administrației Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea ca nemotivat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, susținând că motivele invocate de către recurenta-pârâtă nu pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., întrucât acestea sunt o reiterare parțială a argumentelor prezentate la fondul cauzei. A mai susținut că simpla nemulțumire a recurentei față de soluția instanței de fond, fără a indica o critică anume, nu poate fi asimilată unei reale motivări a recursului, aspecte care conduc la nulitatea recursului pentru nemotivare.

A mai solicitat ca, în cazul în care se va trece peste excepția nulității recursului, să se dispună respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-reclamant a făcut o detaliere a cererilor de rambursare a sumelor care compun debitul, precum și modul de calcul al acestor

Recurenta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Mehedinți a depus răspuns la întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11 iunie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Raportorul a apreciat că nu este întemeiată excepția invocată de intimatul-reclamant privind anularea recursului ca nemotivat, întrucât criticile invocate de recurent în cererea de recurs se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând motivele de casare invocate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul este fondat și îl va admite din perspectiva motivului prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., urmând a trimite cauza spre rejudecare, astfel că nu va mai fi analizat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la situația de fapt, Înalta Curte reține următoarele:

Contractul de finanțare din FEDR nr. 52973/06.08.2010, cod MIS-ETC 638, a fost încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - în calitate de Autoritate de Management pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013 (denumită AM) - și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Mehedinți (denumită Partener Principal PP), având ca obiect acordarea finanțării din FEDR de către AM pentru implementarea proiectului nr. 2(2i) - 2.2-6 numit "Eco-business-centru comun pentru gestionarea situațiilor neașteptate în zona transfrontalieră Mehedinți-Vidin", valoarea totală eligibilă fiind de 992.859,75 euro (finanțare nerambursabilă și contribuția partenerului).

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Camera De Comerț, Industrie și Agricultură Mehedinți, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța sa se dispună:

- obligarea Camerei de Comerț și Industrie și Agricultură Mehedinți (CCIA Mehedinți), în baza parag. (10) și (11) din Anexa 7 a Contractului de finanțare nr. x/06.08.2010, încheiat între instituția reclamantă și pârâtă, în calitate de partener lider, la plata sumei de 19.564,29 euro, reprezentând fonduri din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR);

- obligarea pârâtei Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Mehedinți, în baza art. 11 parag. (12) din Contractul de finanțare nr. x/06.08.2010 încheiat între instituția reclamantă și pârâtă, la plata dobânzilor de întârziere începând cu data de 19.04.2014 (care reprezintă ziua următoare expirării termenului limită de restituire a debitului, conform Notificării MDRAP nr. 19740/19.03.2014) până la data plății efective, în valoare de 0,83 euro/zi de întârziere.

Reclamantul MDRAP a susținut că prin adresa nr. x/19.03.2014 a adus la cunoștință pârâtei că, după certificarea de către Autoritatea de Certificare a tuturor cererilor de rambursare transmise pentru proiectul menționat anterior, Autoritatea de Management, a recalculat cheltuielile eligibile raportate prin folosirea ratei de schimb Inforeuro comunicată de către Autoritatea de Certificare pentru fiecare cerere de rambursare în parte. Astfel, a susținut reclamanta că pârâta CCIA Mehedinți este obligată să returneze fondurile FEDR ca rezultat al diferenței dintre sumele rambursate și sumele certificate (calculate folosind ratele transmise de Autoritatea de Certificare), cursul de schimb aplicat fiind conform cu art. 81

3

al Regulamentului Comisiei Europene nr. 1083/2006.

De asemenea, Înalta Curte constată că pârâta Camera de Comerț și Industrie și Agricultură a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a arătat că, potrivit adreselor nr. x/18.03.2014, nr. y/02.04.2014, nr. z/04.04.2014, nr. w/02.10.2014, nu are de plătit nicio sumă către MDRAP, însă are de primit, conform Notei de aprobare a cheltuielilor eligibile din data de 27.022013, suma de 45.627,42 euro, reprezentând întreaga sumă aferentă Cererii de rambursare nr. 7-finală, a cărei aprobare nu a fost comunicată pârâtei.

A. Cu privire la excepția nulității recursului invocată de către intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte constată că nu este fondată.

Criticile susținute în cererea de recurs se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurent, atât în ceea ce privește motivele contradictorii cuprinse în considerentele hotărârii atacate, cât și în ceea ce privește critica privind aplicarea greșită a normelor de drept material.

Sancțiunea nemotivării recursului este prevăzută de art. 489 C. proc. civ., potrivit căruia recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), unde se stabilește că, în situația în care legea nu dispune altfel, motivele de casare de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Alin. (2) din textul menționat prevede că aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din interpretarea dispozițiilor legale enunțate, Înalta Curte reține că recurenta, fără să fie ținută neapărat de ordinea în care sunt prevăzute motivele de casare în art. 488, va trebui să-și exprime criticile de nelegalitate față de hotărârea atacată în raport cu aceste motive, nefiind suficientă și nici necesară o relatare a faptelor procesului și nici a stării de fapt, deoarece recursul nu are caracter devolutiv și nu vizează situația de fapt.

Instanța de control judiciar reține că cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă cuprinde referiri propriu-zise la motivarea sentinței recurate, dar și la motivele de nelegalitate ale acesteia. Prin urmare, motivarea cererii de recurs se raportează la cuprinsul hotărârii judecătorești atacate și la motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., îndeplinind cerința motivării prevăzută de art. 489 C. proc. civ.

Astfel, nu se poate reține o lipsă a motivării recursului, instanța de control judiciar putând analiza criticile invocate în cererea de recurs raportate la cazurile de casare precizate de către recurentă.

B. Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., hotărârea prin care instanța soluționează fondul cauzei trebuie să conțină o parte introductivă, considerentele și dispozitivul.

Considerentele trebuie să cuprindă obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul considerentelor sentinței, instanța de fond nu numai că nu a făcut o analiză a solicitărilor reclamantului raportat și la apărările formulate de pârâta din cauza dedusă judecății, dar a nesocotit întru totul analizarea conținutului actelor depuse la dosar. Astfel, judecătorul de fond a făcut referire la Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/23.10.2012, Nota de constatare a neregulilor din 28.09.2012 și Nota de aprobare a cheltuielilor neeligibile a cererii de rambursare nr. x finală, dar nu a analizat și celelalte probe administrate, inclusiv Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare încheiată la data de 30.08.2012 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene (înregistrată sub nr. x/23.10.2012) și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 21.08.2012 de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene (înregistrat sub nr. x/28.09.2012).

Instanța de fond nu a analizat argumentele pârâtei formulate în cadrul apărărilor, preluând, într-o modalitate deosebit de succintă, aspecte invocate, fără a aduce un aport propriu jurisdicțional asupra probelor administrate, raportat la motivele din cererea de chemare în judecată și la apărările pârâtei.

De asemenea, cu privire la respingerea cererii reconvenționale formulate de către pârâta-reclamantă, instanța de fond nu a înțeles să motiveze în ce constă soluția dispusă, nu au fost prezentate argumentele care au condus instanța la respingerea acesteia, nefăcându-se o analiză a cererii prin raportare la situația de fapt.

Pronunțarea unei soluții în rezolvarea acțiunii deduse judecății într-o cauză implică în mod necesar și obligatoriu un proces de verificare a unui ansamblu de aspecte de drept civil/contencios administrativ, procesual civil, operațiune care, pentru a echivala cu o veritabilă pronunțare, trebuie să îmbrace un caracter global. Or, această obligație esențială privind hotărârea instanței nu a fost respectată de instanța de fond, împrejurare care conduce la casarea hotărârii pronunțate.

Instanța de fond, în propria analiză, nu a analizat situația de fapt, făcând doar referire la o parte din probele administrate, preluând în mod succint fragmente reținute în actele ce au constituit titluri de creanță; nu a evaluat și valorificat în niciun fel probele administrate în faza de cercetare judecătorească, nefăcând trimitere în considerentele hotărârii la toate acestea și măsura în care se coroborează sau nu cu argumentele invocate de reclamant și cu cele ale apărării.

Concluzionând, Înalta Curte constată că instanța de fond a preluat, în cuprinsul hotărârii, scurte fragmente din actele de control de constatare a neregulilor, nerezultând o analizare proprie a situației de fapt și a actelor normative în materie care au condus la admiterea cererii reclamantului și respingerea cererii reconvenționale, astfel încât se constată că motivele pe care și-a fundamentat soluția lipsesc cu desăvârșire, hotărârea fiind nelegală.

Reține Înalta Curte, totodată, că atâta vreme cât, prin omisiuni evidente din perspectiva disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin hotărârea pronunțată prima instanță nu a soluționat fondul cauzei, instanța de recurs nu poate suplini atribuțiile instanței de fond printr-o hotărâre definitivă ce ar urma a nu fi supusă, ulterior, controlului judiciar.

Elementul esențial al unei hotărâri judecătorești este motivarea, care nu poate fi implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate de părți. Obligativitatea motivării hotărârii judecătorești reprezintă o condiție a procesului echitabil, exigență prevăzută atât de Constituția României [art. 21 alin. (3), cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 parag. 1]. Omisiunea instanței de fond de a cerceta și analiza, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii atacate, argumentele de fapt și de drept din cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională, precum și apărările formulate, nu satisface exigențele desfășurării unui proces echitabil cu privire la ambele părți din cauză.

Față de toate argumentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, prin hotărârea pronunțată, prima instanță nu a soluționat în realitate fondul cauzei, iar față de modul defectuos în care s-a desfășurat procedura de judecată, sub toate aspectele prezentate, din perspectiva încălcării disp. 425 C. proc. civ., nu ar putea suplini atribuțiile instanței de fond, direct în faza de recurs, printr-o hotărâre definitivă ce nu ar mai putea fi supusă ulterior controlului judiciar.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Mehedinți împotriva Sentinței civile nr. 3325 din 14 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul formulat de pârâta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Mehedinți împotriva Sentinței civile nr. 3325 din 14 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2018.

GGC - GV