ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 946/2019

HOTĂRÂRE

16.05.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 946/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 06.02.2018, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele SC C. SRL și D., au solicitat obligarea pârâtei D. la plata sumei de 150.000 RON daune morale reprezentând prejudiciul creat reclamanților ca urmare a executării silite efectuate împotriva lor de către această pârâtă, deși aceasta nu avea calitatea de creditoare, precum și ca urmare a multiplelor acțiuni civile și penale pe care pârâta D. le-a intentat reclamanților, constatarea nulității absolute a contractului de tranzacție încheiat la 14.12.2015 încheiat între pârâte, obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a daunelor morale de 100.000 RON pentru încercarea de eludare a dispozițiilor legale la momentul încheierii contractului a cărui nulitate se solicită și cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că în primăvara anului 2012 au primit o adresă din partea BNP E., sector București prin care li se solicita prezența reclamanților în vederea eliberării unui duplicat după contractul de împrumut autentificat sub nr. x/2006, contract pe care reclamanții contestă că l-ar fi încheiat vreodată.

Prin contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 26.10.2011, pârâta D. a cesionat către SC C. SRL creanța rezultată din contractul de împrumut nr. x/10.04.2006.

Mai arată reclamanții că, în baza contractului de cesiune a creanței, SC C. SRL a solicitat executarea silită a reclamanților, în calitate de împrumutați, la BEJ F. în dosarul de executare nr. 81/2012, iar pârâta D. a solicitat executarea silită a reclamanților la BEJ G. în cadrul Dosarului de executare nr. x/RC/2012.

Prin Sentința civilă nr. 1273 din data de 4 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Galați, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 243 din data de 8 mai 2015, pronunțată de Tribunalul Galați, s-a admis contestația la executare în contradictoriu cu pârâta D., formulată de reclamanții din prezenta cauză și s-au anulat toate actele de executare silită întocmite în Dosar nr. x/2012 de BEJ G..

Prin Sentința civilă nr. 4682 din 09.05.2014, pronunțată de Judecătoria Galați, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 234 din data de 14.12.2017, pronunțată de Tribunalul Galați, s-a admis contestația la executare în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL, formulată de reclamanții din prezenta cauză, și s-au anulat toate actele de executare silită întocmite în Dosar nr. x/2012 al BEJ F..

La data de 14.12.2015 pârâtele D. și SC C. SRL au încheiat contractul de tranzacție de stingere a laturii civile din dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, precum și dosarul penal nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în scopul de a stinge definitiv oricare pretenții ce ar putea rezulta ca urmare a constituirii de parte civilă, declarând totodată contractul de cesiune nul.

În baza contractului de tranzacție la data de 18.01.2018 a fost emisă o nouă somație de BEJ F. în Dosarul nr. x/2017.

În prezenta cauză, reclamanții au solicitat anularea contractului de tranzacție din 14.12.2015, arătând că acesta a fost încheiat cu fraudarea legii, și daune morale.

Prin Sentința civilă nr. 788 din data de 8 februarie 2019 pronunțată de Judecătoria Galați a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

S-a reținut în motivare că, potrivit prevederilor art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., în vigoare la momentul formulării prezentei acțiuni, regula generală în privința competenței teritoriale a instanței judecătorești este aceea că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâtul.

Art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. prevede și o competență teritorială alternativă, pentru instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Potrivit clauzelor contractului de tranzacție cap. II pct. 2.5 Orice litigiu decurgând din prezentul contract sau în legătură cu prezentul contract, inclusiv cele referitoare la validitatea, interpretarea, executarea sau desființarea lui vor fi soluționate pe cale amiabilă. Dacă părțile nu vor ajunge la o înțelegere amiabilă, atunci litigiile vor fi înaintate spre soluționare instanțelor competente material din București.

S-a mai reținut că, potrivit art. 116, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1), părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței, ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună, să fie judecate de alte instanțe decât acelea, care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

În cauza de față, potrivit clauzelor contractului de tranzacție cap. II pct. 2.5 Orice litigiu decurgând din prezentul contract sau în legătură cu prezentul contract, inclusiv cele referitoare la validitatea, interpretarea, executarea sau desființarea lui vor fi soluționate pe cale amiabilă. Dacă părțile nu vor ajunge la o înțelegere amiabilă, atunci litigiile vor fi înaintate spre soluționare instanțelor competente material din București.

Astfel, instanța apreciază că în speță, atât raportat la domiciliul unuia dintre pârâți, D., cu domiciliul în București, cât și raportat la clauzele contractuale, care au stabilit alegerea de competență în favoarea unei instanțe competente material din București, reclamanții erau datori să introducă acțiunea la instanța competentă teritorial din București.

Este adevărat că reclamanții sunt terți față de contractul de tranzacție încheiat între părți, alegerea de competență fiind făcută de părțile contractului de tranzacție, dar, chiar și în aceste condiții, Judecătoria Galați nu este competentă, raportat la oricare dintre domiciliile pârâților.

Față de afirmația reclamanților prin care au înțeles să invoce competența Judecătoriei Galați, raportat la răspunderea civilă delictuală, în sensul că faptul prejudiciabil, prejudiciul creat reclamanților ca urmare a executării silite a reclamanților de către pârâtele D. și SC C. SRL, deși acestea nu aveau calitate de creditoare, respectiv cesionară a creanței, precum și ca urmare a multiplelor acțiuni civile și penale pe care pârâtele le-au intentat reclamanților, a fost săvârșit pe raza de competență a Judecătoriei Galați, instanța a înlăturat această susținere, având în vedere că daunele morale solicitate de reclamanți pot fi privite doar ca cereri accesorii cererii principale, urmând ca, doar în măsura analizării contractului de tranzacție din data de 14.12.2015, să se constate dacă există motive de nulitate absolută a acestuia, și dacă, prin nulitatea astfel constată, a existat un prejudiciu adus reclamanților.

În aceste condiții, raportat la prevederile art. 123 C. proc. civ., prin care se stipulează că cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar de ar fi de competența materială sau teritorială a alte instanțe judecătorești, Judecătoria Galați a constatat că, față de capătul principal al cererii de chemare în judecată: constatarea nulității absolute a contractului de tranzacție încheiat la 14.12.2015, competentă este Judecătoria Sectorului 1 București.

Prin urmare, față de considerentele expuse, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Galați și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, ca fiind instanța competentă de la domiciliul unuia dintre pârâți și față de alegerea de competență prevăzută în cuprinsul tranzacției a cărei anulare se cere în cauză.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sector 1 București a pronunțat Sentința civilă nr. 1854 din data de 10 aprilie 2019, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare cererii în favoarea Judecătoriei Galați, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. și a celor prevăzute de art. 107 C. proc. civ., a constatat că cererea de chemare în judecată are două capete de cerere principale, întemeiate pe fapte diferite, dar în strânsă legătură, având ca obiect obligații izvorâte din fapte ilicite, situație în care alegerea de domiciliu aparține reclamantului.

S-a mai reținut că pârâta domiciliază în Sectorul 1 București, dar reclamanții au ales să introducă cererea la Judecătoria Galați.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta D., au solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 150.000 RON daune morale, reprezentând prejudiciul creat reclamanților ca urmare a executării silite efectuate împotriva lor de către pârâta D., deși aceasta nu avea calitate de creditoare, precum și ca urmare a multiplelor acțiuni civile și penale pe care pârâta D. le-a intentat reclamanților, constatarea nulității absolute a contractului de tranzacție încheiat la 14.12.2015 încheiat între pârâte, obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a daunelor morale de 100.000 RON pentru încercarea de eludare a dispozițiilor legale la momentul încheierii contractului a cărui nulitate se solicită.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ., art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. și art. 116 C. proc. civ.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Aceste ultime dispoziții reprezintă norma ce reglementează competența teritorială în materia răspunderii civile delictuale, fiind aplicabile în mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcție de opțiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanțele competente teritorial.

Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, au fost formulate două capete de cerere principale, întemeiate pe cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, unul având drept cauză răspunderea civilă delictuală, iar celălalt fiind întemeiat pe cauză ilicită, situație în care competența teritorială este alternativă, fiind deopotrivă competente să soluționeze cauza instanța de la locul săvârșirii faptei ilicite, instanța de la locul producerii prejudiciului și instanța de la domiciliul pârâtului.

În litigiul pendinte, Judecătoria Galați este instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită și s-a produs prejudiciul, fiind instanța pe rolul căreia s-au aflat dosarele civile și penale pentru care au fost solicitate daunele morale de către reclamanți, iar Judecătoria Sectorului 1 București este instanța de la domiciliul pârâtei D., aflat în București, str. x, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În speță, reclamanta a ales să sesizeze instanța de la locul săvârșirii faptei ilicite și producerii prejudiciului, și, în consecință, prin alegerea făcută de aceasta, în considerarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanțe, însă cu condiția ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal Judecătoria Galați cu soluționarea cauzei, stabilind în mod definitiv competența teritorială în favoarea acesteia.

Prin urmare, această instanță nu mai putea să dispună, nici din oficiu și nici la solicitarea pârâtului, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente alternativ, respectiv cea de la domiciliul pârâtei, fără a încălca voința reclamanților.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.