ÎCCJ, decizie (scj.ro #83614)

Contract de furnizare a energiei electrice. Rezilierea.Restituirea sumei plătită cu titlu de anticipație H.G nr.236/1993,art.22 Decret nr167/1958,art.7 Obligația consumatorului de a plăti o anticipație egală cu valoarea consumului prezumat pe 30 de zile, prevăzută în contractele de furnizare a energiei electrice, a căror reziliere s-a dispus în baza art. 22 din H.G nr 236/1993, atrage restituirea sumei percepute cu titlu de anticipație întrucât izvorul obligației este contractual.și pârâta a semnat contractul fără obiecțiuni iar dreptul material la acțiunea în restituirea anticipației nu s-a prescris din moment ce acesta se naște la data încetării raportului juridic,confom art7 din Decretul nr.167/1958 . (Secția comercială,decizia nr 2280 din 15 aprilie 2003) Reclamanta S.C.

D. SRL Pitești a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta, S.C.E.SA Rm. Vâlcea: rezilierea contractului din 24 mai 1995 pentru bufetul Parc întrucât acesta a fost predat locatorului S.C. C.C.

SA la data de 2 iulie 2000 și restituirea sumei plătită cu titlu de anticipație la 2 iulie 2000, actualizată la zi, precum și rezilierea contractului din 1994 pentru vilaS, care a fost preluată de fostul proprietar în baza unei sentințe judecătorești și restituirea sumei plătită cu titlu de anticipație la 31 martie 1994,actualizată la zi precum și restituirea sumei reprezentând actualizarea sumei stabilită prin decizia Curții de Apel Pitești nr.411din 22 august 2000, de la data ultimei actualizări: 31 iulie 2000. Tribunalul Vâlcea,secția comercială, prin sentința civilă nr.124 din 12 februarie 2001 a admis în parte cererea, a dispus rezilierea contractelor de furnizare a energiei electrice și a obligat pârâta la plata sumei, cu titlu de daune, respingând celelalte capete de cerere.

În motivarea sentinței instanța a reținut că reclamanta și-a pierdut titlul juridic, în baza căruia a încheiat cele două contracte și potrivit art.22 din H.G. nr.236/1993, titularul contractelor de furnizare a energiei electrice este obligat să ceară rezilierea acestora. Obligația de restituire a anticipației revine, potrivit actelor normative în vigoare la data încheierii contractelor, H.Gnr.. 73/1990 și H.G nr.. 236/1993, numai persoanelor fizice iar dreptul la acțiune pentru restituirea sumelor cu acest titlu este prescris. Curtea de Apel Pitești,secția comercială, prin decizia nr.447 din 2 iulie 2001, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința, a admis și capătul de cerere privind anticipația stabilind sumele de plată.

S-a înlăturat susținerea că plata anticipației s-a făcut fără suport legal și aceea privind prescrierea dreptului la acțiune, deoarece dreptul la acțiune s-a născut la data încetării raportului contractual. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta S.C.E.SA, sucursala Râmnicu. Vâlcea. iar critica sa vizează greșita interpretare a actelor juridice deduse judecății cu privire la restituirea anticipației deoarece, potrivit actelor normative în vigoare, reclamanta nu avea obligația depunerii acesteia, pe de o parte, iar pe de altă parte ,fiind o plată nedatorată termenul de prescripție curge conform art.8 din Decretul 167/1958, de la data la care a cunoscut că patrimoniul său s-a diminuat cu suma pretinsă, dreptul la acțiune fiind prescris.

Cât privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, aceasta s-a făcut cu ignorarea art.275 C.proc.civ. deoarece a recunoscut pretențiile reclamantei la primul termen de judecată, la reactualizare iar anterior cererii de chemare în judecată nu a fost notificată. Reclamanta intimată a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ,precizând că pârâta a plătit suma la care a fost obligată, conform adresei din 4 decembrie. Recursul nu este fondat. .Cele două contracte de furnizare a energiei electrice încheiate la 31 martie 1994 și respectiv 24 aprilie 1995 a căror reziliere s-a dispus, în baza art.22 din H.G. nr.236/1993, prin sentința tribunalului au prevăzut la art.5 lit.f) și respectiv art.7 alin(.5), obligația consumatorului de a plăti o anticipație egală cu valoarea consumului prezumat pe 30 zile.

Semnând contractele fără obiecțiuni, izvorul obligației de restituire a sumelor percepute cu titlu de anticipație, actualizate, este contractual iar nu extracontractual cum greșit a susținut pârâta.. Prin urmare dreptul la acțiune în restituirea se naște la data încetării raportului juridic, conform art.7 din Decretul 167/1958 iar nu conform art.8 din același act normativ, dreptul la acțiune nefiind prescris cum corect a reținut instanța de apel. Prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, pârâta nu a fost de acord decât în parte cu pretențiile reclamantei, încât art.275 C.proc.civ. nu este aplicabil în speță și pentru faptul că, în materie comercială, debitorul este de drept în întârziere iar notificarea acestuia nu era necesară, critica pârâtei, în acest sens, nefiind întemeiată.

În conecință ,Curtea a respins recursul declarat de pârâtă ca nefondat, menținând ca legală și temeinică decizia atacată.