ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1589/2013

Asupra recursurilor

de față

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Comercial Argeș, prin Sentința nr.

1639 din 27 octombrie 2011, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți,

a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din 13 mai 2009 și a

actelor adiționale la respectivul contract, cu consecința repunerii părților în

situația anterioară și a obligat pârâta la plata sumei de 20.000 euro, avans

achitat, conform mențiunilor din contract, a sumei de 5.700 euro, contravaloare

rate achitate, precum și a sumei de 3.800 RON, cheltuieli aferente vânzării, a

sumei de 20.000 euro, solicitată în baza clauzei inserate în actul adițional

din 17 februarie 2010, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ca

urmare a neexecutării obligației de partea în culpă.

S-a dispus

instituirea în favoarea reclamanților a unui drept de retenție asupra bunului,

respectiv a apartamentului nr. 12 situat în Pitești, str. A.M., etaj 3, județul

Argeș, identificat în contractul a cărei rezoluțiune s-a dispus, până la plata

integrală a sumelor menționate.

A fost respinsă

cererea privind daunele interese.

Pârâta a fost

obligată să plătească reclamanților 1.200 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință tribunalul a reținut în esență, că din actele depuse la dosar,

coroborate cu declarația martorului audiat și interogatoriul administrat

pârâtei, rezultă că la data de 13 mai 2009 s-a încheiat contractul de vânzare

cu plata în rate din 13 mai 2009, completat prin actul adițional din data de 17

februarie 2010.

S-a mai reținut, în

esență, că la data perfectării convenției de vânzare-cumpărare imobilul nu era

racordat în condiții legale la rețeaua de electricitate, reclamanții fiind

nevoiți ulterior să încheie în nume personal cu SC E. SA un contract provizoriu

de care se folosesc în prezent toți locatarii. Tot astfel, pârâta nu și-a

îndeplinit obligația de racordare la celelalte utilități, singurele demersuri

fiind cele ale locatarilor care au formulat personal cereri la toate

instituțiile având ca obiect de activitate asigurarea respectivelor utilități.

Obligațiile pârâtei -

determinante pentru existența raportului juridic ulterior datei de 1 decembrie

2010 - dată la care toate utilitățile și celelalte obligații asumate de pârâtă

urmau a fi realizate, conform actului adițional menționat - nu s-au îndeplinit

în totalitate, astfel că cererea sub aspectul rezoluțiunii contractului și

repunerii părților în situația anterioară, s-a reținut a fi întemeiată.

Pârâta a fost

obligată să plătească reclamanților suma de 20.000 euro, avans achitat, conform

mențiunilor din contract, suma de 5.700 euro, c/val rate achitate, suma de

20.000 euro solicitată în baza clauzei inserate în actul adițional din 17

februarie 2010, precum și suma de 3.800 RON, cheltuieli aferente vânzării.

Instanța a avut în

vedere prevederile art. 969 C. civ. cu privire la această clauză și a instituit

dreptul de retenție în favoarea reclamanților asupra bunului până la plata

integrală a sumelor calculate potrivit art. 2 din actul adițional din 17

februarie 2010, precum și a cheltuielilor vânzării, în cuantum de 3.800 RON.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., pârâta, aflată în culpă procesuală a fost obligată la plata

cheltuielilor de judecată către reclamant.

Curtea de Apel

Pitești, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 46/2012 din 13 iunie 2012 a

admis apelul declarat de pârâta SC L.P.R. SRL împotriva Sentinței nr. 1639 din

27 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, a schimbat în

parte sentința, în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor la suma de 26.200

euro și la 3.800 RON cheltuieli aferente vânzării. Au fost menținute restul

dispozițiilor.

În argumentarea

acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că primul aspect de

nelegalitate invocat de către apelantă, cu privire la interpretarea clauzei

stipulate în actul adițional la contractul litigios, este întemeiat în raport

cu conținutul contractului de vânzare-cumpărare și antecontractului de

vânzare-cumpărare din 8 aprilie 2009.

S-a reținut astfel,

că din conținutul contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 13 mai

2009 rezultă în mod clar faptul că prețul negociat al aceste vânzări, stabilit

de comun acord, a fost de 70.000 euro, care se va achita după cum urmează: suma

de 500 euro s-a achitat sub formă de avans conform antecontractului de

vânzare-cumpărare din 8 aprilie 2009; suma de 19.500 euro, sumă ce a fost

achitată la data semnării și autentificării acestui contract de

vânzare-cumpărare și restul sumei de 50.000 euro se va achita lunar, în rate

egale, în termen de 10 ani fără dobândă, respectiv până la data de 31 decembrie

2019.

Potrivit

antecontractului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 2009, părțile au negociat

prețul vânzării apartamentului de comun acord a fi 70.000 euro, care se va

achita în aceleași condiții prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare

enunțat anterior.

Instanța de apel a

apreciat că potrivit acestui înscris, rezultă în mod cert că avansul achitat la

semnarea și autentificarea antecontractului de vânzare-cumpărare a fost de 500

euro și prin urmare, prima instanță a făcut o interpretare eronată a datelor

cuprinse în convenția părților.

S-a mai reținut că

din procesul-verbal încheiat la 14 octombrie 2010, rezultă că părțile au decis

soluționarea litigiului pe cale amiabilă, după cum urmează: societatea pârâtă

s-a obligat să restituie suma de bani în cuantum de 25.700 euro, reprezentând

contravaloare preț apartament în două rate, din care prima rată, în cuantum de

10.000 euro, până la 25 noiembrie 2010, iar a doua rată, în cuantum de 15.700

euro, până la data de 25 decembrie 2010, la cursul euro de la data plății;

reclamanții cumpărători s-au obligat ca ulterior încasării sumei de 25.700 euro

să predea societății apartamentul nr. 12 care face obiectul actului de

vânzare-cumpărare din 13 mai 2009.

S-a apreciat că acest

document atestă faptul că apelanta-pârâtă a fost de acord cu rezoluțiunea

contractului și cu restituirea sumei de bani plătită cu titlu de preț de către

cumpărători, recunoscând faptul că le-a fost înstrăinat un apartament în care

nu se poate locui.

Împotriva acestei

decizii reclamanții I.I.L., I.M.C. și pârâta SC L.P.R. SRL au declarat recurs.

Recursul

reclamanților I.I.L. și I.M.C. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., în susținerea căruia, recurenții au arătat, în esență, că, în

contra celor reținute de instanța de apel, avansul constituit la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare din 13 mai 2009 este de 20.000 euro, și nu de

500 euro.

Recurenții susțin că

potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 2009, prețul

vânzării este de 70.000 euro din care avansul este constituit din suma de

20.000 euro plătibili în două tranșe de 500 euro la încheierea antecontractului

și 19.500 euro la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă

autentică, iar restul sumei de 50.000 euro, în rate lunare egale.

În recursul pârâtei

SC L.P.R. SRL nu a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază, iar

recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în

sensul de a respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții I.I.L. și

I.M.C.

Recursul

reclamanților I.I.L. și I.M.C. va fi respins ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Prealabil examinării

motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea

referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale

de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ.

Exigențele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în

concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim nivel

de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci o examinare a

legalității hotărârilor în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Deși recurenții au

încadrat criticile de nelegalitate în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., fără a

indica dispozițiile legale ce au fost încălcate de către instanța de apel în

soluționarea cauzei, față de criticile expuse, potrivit art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., instanța le va încadra în pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greșită a actului dedus

judecății și schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia. Aceste dispoziții vizează încălcarea principiului potrivit căruia

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Din acest punct de

vedere trebuie reținut că natura raporturilor juridice a fost determinată

ținând seama de contractul de vânzare-cumpărare și de clauzele acestuia și că

actului dedus judecății nu i-a fost dată o altă calificare.

Astfel, se constată

că instanța de apel a apreciat în mod corect că prin contractul de

vânzare-cumpărare în rate din 13 mai 2009 părțile au stabilit de comun acord,

ca prețul de 70.000 euro să se achite astfel: suma de 500 euro s-a achitat sub

formă de avans conform antecontractului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie

2009, suma de 19.500 euro, sumă ce a fost achitată la data semnării și

autentificării acestui contract de vânzare-cumpărare și restul sumei de 50.000

euro lunar, în rate egale, timp de 10 ani, fără dobândă, respectiv până la 31

decembrie 2019, rezultând în mod cert că avansul achitat la semnarea și

autentificarea antecontractului de vânzare-cumpărare a fost de 500 euro.

Așadar, cenzura

instanței de recurs, potrivit motivului invocat se reduce la a constata că

instanța de apel nu a denaturat actul juridic dedus judecății, ci a constatat

că la data perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare a fost achitat

avansul de 500 euro.

Așa fiind, se

constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor

formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, sub acest

aspect, decizia atacată este la adăpost de orice critică, iar în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

Recursul pârâtei SC

L.P.R. SRL

Înalta Curte, conform

art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 și 20 alin. (1) - (3) din Legea nr

146/1997, modificată și completată, și la dispozițiile art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare excepția netimbrării cererii de

recurs și a reținut:

Conform art. 1 din

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile

introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru

prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât

și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional

până la termenul stabilit de instanță.

Având în vedere

criticile formulate în recurs, raportat la soluția instanței, Înalta Curte în

conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din O.G. nr. 32/1995 a

stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita o taxă judiciară de timbru

în sumă de 2.170,82 RON și timbru judiciar în valoare de 5 RON, fiind citată cu

această mențiune.

Potrivit art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în

cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se

anulează ca netimbrată.

Constatând că

recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației

de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul din 11 aprilie 2013,

când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea

legală de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență

dispozițiilor art. 20 pct. 1 și pct. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată, și

respectiv art. 30 pct. 1 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a

legii, precum și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu

modificările ulterioare, și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții I.I.L. și I.M.C. împotriva Deciziei civile nr.

46/2012 din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de pârâta SC L.P.R. SRL împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ