ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.07.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3615/2020

HOTĂRÂRE
16.07.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3615/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 07.12.2018 pe rolul Curții de Apel Constanța, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Prin Președinte Ionuț Mișa și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, suspendarea următoarelor acte administrative:

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 42/CA din 18 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, ca nefondată, excepția inadmisibilității acțiunii.

A fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a fost respinsă cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Instanța a respins cererea de suspendare a executării Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2761/2018 și a Ordinului nr. 1960/2018, formulată de reclamantă, ca rămasă fără obiect.

A fost admisă cererea de suspendare a executării Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3236/28.12.2018 formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală și a fost dispusă suspendarea executării Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3236/28.12.2018, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestuia.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală, fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a invocat excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că în Monitorul Oficial nr. 171/04.03.2019 a fost publicat OPANAF nr. 508 privind modificarea Anexei nr. 1 la OPANAF nr. 3236/2018, în sensul abrogării dispoziiilor care impuneau deținerea de spații de depozitare.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea cererii de recurs, mai înainte de a analiza motivele de recurs, constată că cererea nu a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru datorată, în sumă de 100 RON, deși recurenta a fost încunoștiințată despre obligația de achitare a taxei datorate.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013:

"În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cereri neevaluabile în bani cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Potrivit art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

În conformitate cu art. 197 din C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Din actele dosarului rezultă faptul că s-a pus în vedere recurentei să achite taxa judiciară de timbru datorată pentru calea de atac exercitată, în valoare de 100 RON, iar recurenta-pârâtă ANAF a formulat, la data de 8 iulie 2019, cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, apreciind că instituția recurentă este scutită de la plata taxelor judiciare, conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea de la data de 19 septembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de reexaminare formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reținându-se în esență faptul că acțiunea dedusă judecății nu are ca obiect venituri publice, nefiind incidentă scutirea de la plata taxelor judiciare instituită prin art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

Având în vedere faptul că recurenta nu și-a îndeplinit obligația de timbrare a recursului, până la acest termen, Înalta Curte va aplica sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat.

Anulează recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 42/CA din 18 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-12-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6251/2019
. 1849/2016, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestor acte administrative. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 203/CA din 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a
ÎCCJ 2020-06-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2229/2020
Ședința publică din data de 3 iunie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de cont
ÎCCJ 2020-02-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1133/2020
pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a dispus suspendarea executării OPANAF nr. 1960/06.08.2018, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare. 3. Calea de a
ÎCCJ 2020-02-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 808/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios
ÎCCJ 2019-10-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 76/2020
Naționale de Administrare Fiscală invocată de acesta prin întâmpinare. A admis cererea de suspendare a executării Ordinului emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1960 din 6 august 2018 privind modificarea Ordin
Sursă