ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.06.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2229/2020

HOTĂRÂRE
03.06.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2229/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 14 noiembrie 2018, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, a solicitat anularea Ordinului Președintelui ANAF nr. 1960/2018 privind modificarea OPANAF nr. 1849/2016 și, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării acestui ordin până la soluționarea cererii principale de anulare a aceluiași act.

Prin încheierea din 13 decembrie 2018, Curtea de Apel Constanța a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca nefondată.

La data de 23 ianuarie 2019, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs împotriva încheierii din 13 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018/a1.

La termenul din 26 iunie 2019, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

La data de 5 martie 2020, în baza referatului grefei, s-a propus repunerea pe rol a cauzei, în vederea discutării excepției perimării, întrucât cauza a rămas în nelucrare timp de 6 luni.

Asupra excepției perimării, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.

Cum în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417 - 418 din C. proc. civ., instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. și va constata perimat recursul.

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 13 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-05-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1844/2020
Ședința publică din data de 13 mai 2020 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe ro
ÎCCJ 2019-10-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4889/2019
Ședința publică din data de 17 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2020-02-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 883/2020
Ședința publică din data de 13 februarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 15.01.2019,
ÎCCJ 2020-07-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3615/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 07.12.2018 pe rolul Curții de Apel Constanța, sub nr. x/2018, reclaman
ÎCCJ 2019-12-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6251/2019
. 1849/2016, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestor acte administrative. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 203/CA din 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a
Sursă