ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 270/2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 14.12.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a contestat decizia nr. 11607/27.11.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând obligarea pârâtului la reevaluarea cererii de plata nr. x/9.03.2017 și la reevaluarea în tot a dosarului, respectiv a suferinței pe care a trăit-o prin moartea tatălui și acordarea unei sume de bani ca despăgubire morală, potrivită cu suferința sa. A mai solicitat reclamanta ca prin hotărâre judecătorească să fie fixată o sumă certă și exigibilă pe care pârâtul să fie obligat să i-o plătească.

Prin sentința civilă nr. 2661 din 7 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, astfel cum a fost precizată; a anulat în parte Decizia nr. 11607/27.11.2017 și a stabilit cuantumul despăgubirilor morale cuvenite reclamantei la echivalentul în RON al sumei de 20.000 euro la cursul BNR de la data efectuării plății; a respins în rest acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2661 din 7 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1. Prin recursul declarat, reclamanta A. solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării, admiterea contestației și obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 450.000 RON daune morale, conform cererii de plată nr. x/09.03.2017, cu cheltuieli de judecată din fond și recurs.

Cererea de recurs este întemeiată pe motivele de casare prevăzute de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că, pentru a stabili suma acordată, prima instanță s-a raportat la pragurile medii stabilite prin Ghidul pentru acordarea daunelor morale, precum și la suma stabilită prin sentința penală nr. 374/02.03.2017, pronunțată de către Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2016 în favoarea surorii sale, B., fără a face o evaluare a suferinței sale.

Susține că instanța a ignorat faptul că reclamanta este fiica naturală a defunctului, iar B. a fost crescută de către defunct de la vârsta de 10 ani, fiind fiica soției acestuia.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv nu face o analiză a situației exacte a reclamantei în vederea stabilirii daunelor morale, a raporturilor dintre aceasta și defunctul său tată, a durerii suferite de către reclamantă în mod direct, singura evaluare fiind realizată prin raportare la sentința penală prin care surorii vitrege a recurentei-reclamante i s-a acordat, cu titlu de daune morale, suma de 20.000 euro.

Susține că sentința de fond nu cuprinde o motivare în ceea ce privește evaluarea daunelor morale, ci se raportează doar la pragurile medii stabilite prin Ghidul pentru acordarea daunelor morale, instanța reținând că nu s-a probat o legătură mai puternică între reclamantă și tatăl acesteia comparativ cu raporturile dintre doamna B. și tatăl acesteia, context în care se impune a nu se face vreo distincție între cele două fiice ale defunctului.

Astfel, apreciază că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect și în totalitate examinate de către instanță, în caz contrar, soluția exprimată prin dispozitiv rămânând nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. În același sens, susține că instanța de fond ar fi trebuit să facă o analiză a impactului emoțional pe care l-a suferit recurenta-reclamantă față de decesul tatălui său, la legătura dintre aceasta și tatăl său, precum și urmările suferite pe plan emoțional.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a nomelor de drept material sub aspectul stabilirii cuantumului daunelor morale, plecând de la premisa eronată potrivit căreia cuantumul daunelor morale stabilite prin sentința penală nr. 374/02.03.2017 în favoarea doamnei B. ar trebui să fie identic cu cel stabilit în favoarea recurentei reclamante din prezentul dosar, ignorând faptul că acestea se află în raporturi diferite cu defunctul, reglementate distinct chiar de către legiuitor. Astfel, doamna B. se afla în situația reglementată de dispozițiile art. 1391 alin. (2) teza a II-a C. civ., pe când recurenta-reclamantă se află în situația reglementată de dispozițiile art. 1391 alin. (2) teza I C. civ., aceasta făcând parte din categoria ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului defunctului.

În consecință, apreciază că, dacă fiicei dintr-o relație anterioară a soției defunctului, care, deși a crescut alături de defunct încă de la vârsta de 10 ani, nu are o legătură de sânge cu defunctul, instanța penală i-a acordat suma de 20.000 euro, daunele morale cuvenite fiicei naturale ar fi trebuit stabilite peste această sumă.

Mai arată că instanța de fond nu a procedat la o analiză particularizată a situației recurentei-reclamante și că trebuiau avute în vedere: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării și măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, impunându-se o apreciere în echitate, ținându-se seama de circumstanțele particulare ale cauzei.

În acest sens, mai arată că legătura dintre defunct și recurenta-reclamantă era în plan afectiv una foarte puternică, fiind singurul părinte în viață, mai ales pe fondul faptului că recurenta nu este căsătorită și nici nu are copii, iar impactul emoțional a fost unul deosebit de puternic, recurenta fiind o fire mai emotivă.

3.2. Prin recursul declarat, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea contestației reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Recursul este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că în stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul de Garantare a Asiguraților ține seama de anumite criterii și de încadrarea în pragurile valorice, precum și de prevederile art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, în forma în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier.

Consideră că în speță instanța de judecată a interpretat greșit legislația aplicabilă, întrucât, deși în cuprinsul hotărârii a validat procedura urmată de către Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, ulterior a reținut că nu a făcut o analiză în concret a despăgubirilor cuvenite. Consideră că argumentele instanței de fond sunt contradictorii sub acest aspect.

Critică faptul că, deși instanța s-a raportat la Ghid, nu a făcut nicio referire la procedura internă a Fondului de Garantare a Asiguraților, iar pe de altă parte, instanța s-a raportat la o sentință penală în care nu are calitatea de parte recurenta din prezenta cauză, ci sora acesteia.

Solicită înlăturarea motivării instanței de fond având în vedere că: recurenta-reclamantă a renunțat în fața instanței penale la despăgubiri, astfel că poziția celor două surori prejudiciate este diferită; Fondul de Garantare a Asiguraților are în vedere la cuantificarea daunelor morale procedura internă și Ghidul pentru soluționarea daunelor morale; rolul judecătorului trebuie să fie unul activ, prin administrarea directă și nemijlocită a probatoriului și nu prin raportare la probatoriul stabilit în cauza penală.

Recurentul -pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului reclamantei și admiterea recursului pârâtului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a contestat decizia nr. 11607/27.11.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând obligarea pârâtului la reevaluarea cererii de plată nr. x/9.03.2017 și la reevaluarea în tot a dosarului, respectiv a suferinței pe care a trăit-o prin moartea tatălui și acordarea unei sume de bani ca despăgubire morală, potrivită cu suferința sa.

Ambele recursuri au fost întemeiate pe motivele de casare prevăzute de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Sub acest aspect, recurentul-pârât a invocat faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât deși instanța a validat procedura urmată de către Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, ulterior a reținut că nu a făcut o analiză în concret a despăgubirilor cuvenite, precum și faptul că instanța nu a făcut nicio referire la procedura internă a Fondului de Garantare a Asiguraților.

Instanța de recurs constată că această critică este nefondată, deoarece instanța a reținut în mod corect că pârâtul s-a raportat la legislația secundară incidentă în astfel de situații, respectiv dispozițiile art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, dar, totodată, a reținut și faptul că acest text, în privința prejudiciilor morale, face trimitere la "legislația și jurisprudența din România", fără niciun fel de alte îndrumări.

Prin urmare, art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 poate constitui temei legal pentru stabilirea prejudiciilor materiale suferite de persoanele vătămate, dar nu și pentru despăgubirile morale, astfel că motivarea instanței nu este contradictorie sub acest aspect.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că sentința respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și indicând într-o manieră suficientă argumentele avute în vedere.

Însă, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Prima instanță a admis în parte acțiunea și a anulat în parte Decizia nr. 11607/27.11.2017, stabilind cuantumul despăgubirilor morale cuvenite reclamantei la echivalentul în RON al sumei de 20.000 euro la cursul BNR de la data efectuării plății.

La stabilirea acestui cuantum al despăgubirii morale acordate instanța de fond a avut în vedere faptul că nu există un act normativ care să dispună în concret cu privire la nivelul despăgubirilor morale, reținând în acest sens pragurile medii evaluate în Ghidul pentru acordarea daunelor morale, în baza studiilor realizate la nivel intern și european, precum și sentința penală nr. 374/02.03.2017 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2016, prin care s-a acordat sorei reclamantei echivalentul în RON al sumei de 20.000 euro la cursul BNR de la data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri morale, apreciind că se impune a nu face nicio distincție între cele două fiice ale defunctului.

Înalta Curte apreciază că raționamentul primei instanțe este greșit.

În pronunțarea soluției, prima instanță a plecat de la o premisă greșită, conform căreia recurenta din prezentul dosar și doamna B. sunt surori, și, mai mult, că ambele sunt fiice ale defunctului, ceea ce nu este adevărat.

Astfel, analizând actele de la dosar se constată că doar reclamanta A. este fiica defunctului său tată, doamna B. fiind fiica din prima căsătorie a soției defunctului C., pe care acesta a crescut-o de la vârsta de 10 ani.

Împrejurarea de fapt descrisă mai sus nu poate conduce la concluzia unei analogii între situațiile celor două persoane.

Mai mult, astfel cum în mod corect a sesizat și recurenta-reclamantă, inclusiv legiuitorul s-a referit în mod distinct în cuprinsul art. 1391 alin. (2) C. civ., pe de o parte, la ascendenți, descendenți, frați, surori și soț, iar pe de altă parte, la oricare alte persoane care ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu.

Potrivit textului de lege anterior invocat:

"(2) Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu."

Din formularea textului de mai sus, se constată că legiuitorul a recunoscut acest drept de despăgubire cu precădere persoanelor care au legături de sânge cu victima ori care au calitatea de soț al acesteia, dar și persoanelor care, dintr-un motiv sau altul, ar putea dovedi existența unui prejudiciu. În această din urmă situație se află doamna B..

Prin urmare, întrucât cele două persoane nu sunt surori, nici măcar vitrege, nu se poate face o analogie între situația acestora, ci trebuiau analizate toate aspectele invocate în susținerea despăgubirilor morale reclamate, respectiv se impunea ca prima instanță să facă o analiză aplicată a tuturor argumentelor reclamantei și a împrejurărilor de fapt ale cauzei.

În acest mod, a fost încălcat dreptul părților la un proces echitabil, fiindu-i cauzată recurentei-reclamante o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea de chemare în judecată, conform considerentelor din prezenta decizie de casare.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de ambii recurenți, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2661 din 7 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2661 din 7 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 21 ianuarie 2021.