ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5729/2023

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 1.08.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, contestație împotriva Deciziei nr. 20611 din 16.07.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a fost admisă în parte Cererea de plată a despăgubirii nr. 8662/20.02.2017 formulată de reclamantă, solicitând: admiterea contestației, anularea art. 2 si art. 3 din Decizia nr. 20611 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 16.07.2019 si, pe cale de consecință, (i) obligarea pârâtului FGA la plata diferenței dintre suma de 52.260,12 euro + 3.716,1 RON solicitată cu titlu de despăgubire prin Cererea de plată nr. x/20.02.2017 și suma de 48.381,97 euro + 6.259 RON acceptată conform art. 1 din Decizia nr. 20611/16.07.2019; (ii) obligarea pârâtului FGA la plata sumei de 100.000 euro reprezentând prejudiciu moral suplimentar cauzat prin accidentul rutier din data de 16.10.2010; (iii) obligarea pârâtului la plata unor penalități în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere, conform art. 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010 în vigoare la data accidentului, calculate asupra sumei de 52.260,12 euro + 3.716,1 RON, de la data scadenței obligației de plată 03.03.2017 și până la data soluționării cererii de despăgubire (16.07.2019); (iv) obligarea pârâtului la plata penalităților de 0,1 % pe zi de întârziere, conform art. 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010 în vigoare la data accidentului, calculate asupra diferenței dintre suma de 52.260,12 euro + 3.716,1 RON solicitată cu titlu de despăgubire prin Cererea de plată și suma de 48.381,97 euro + 6.259 RON acceptată la plată, de la data acceptării și până la data achitării efective a diferenței; (v) obligarea pârâtului la plata unor penalități în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere, calculate asupra sumei de 100.000 euro, de la data scadenței obligației de plată 03.03.2017 și până la data plății efective; (vi) obligarea pârâtului FGA la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu, conform art. 453 C. proc. civ.

2.1. Prin încheierea din 18 mai 2021, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiate obiecțiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză medico-legală nr. x din 10.03.2021 efectuat de INML, acordând termen de judecată la data de 29.06.2021.

2.2. Prin încheierea din 29 iunie 2021, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată cererea privind efectuarea unei noi expertize medico legale, acordând termen de judecată la data de 14.09.2021.

2.3. Prin sentința civilă nr. 1543 din 2 noiembrie 2021, Curtea de Apel București:

(i) a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâul Fondul de Garantare a Asiguraților;

(ii) a dispus anularea în parte a Deciziei FGA nr. 20611/16.07.2019, în ce privește soluția de respingere a cererii de plată formulată de către reclamantă privind acordarea despăgubirilor morale;

(iii) a dispus obligarea pârâtei să emită o decizie prin care să acorde reclamantei despăgubiri morale în cuantum de 10.000 euro, în echivalent în RON la cursul de schimb al BNR de la data emiterii deciziei;

(iv) a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Împotriva încheierilor și a sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamanta, iar împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul.

3.1. Prin recursul formulat de reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea încheierii din 18.05.2021, a încheierii din 29.06.2021 și a sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea readministrării probei cu expertiza medico-legală, iar în subsidiar, în rejudecarea cauzei pe fond, admiterea în integralitate a contestației astfel cum a fost formulată.

a) Cât privește încheierile atacate, recurenta-reclamantă susține că acestea au fost pronunțate cu încălcarea normelor de drept procedural și material [prevăzute de art. 22 alin. (2) coroborat cu art. 337 și art. 338 din C. proc. civ., precum și de art. 11 din Legea nr. 46/2003], deoarece au fost respinse nejustificat obiecțiunile la raportul de expertiză și cererea de efectuare a unei noi expertize. În acest sens arată, în esență, următoarele:

- expertiza nu a stabilit clar numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru intervențiile chirurgicale suferite după 2014, deși instanța solicitase explicit această evaluare; expertul a considerat eronat că zilele de îngrijiri medicale sunt un indicator fix, stabilit inițial, fără a lua în calcul complicațiile ulterioare;

- raportul nu a determinat dacă afectarea mobilității degetului mare de la piciorul stâng constituie o infirmitate permanentă, limitându-se la a menționa că aceasta ar putea fi stabilită doar după epuizarea unor tratamente nespecificate;

- deși expertul a fost desemnat să analizeze opt intervenții chirurgicale, acesta s-a pronunțat doar asupra a trei dintre ele; instanța a preluat această omisiune în motivarea soluției, afectând astfel cuantificarea daunelor morale;

- recurenta invocă și art. 11 din Legea nr. 46/2003, care îi conferă dreptul la o altă expertiză medicală; având în vedere că expertiza actuală nu a oferit răspunsuri clare, instanța ar fi trebuit să accepte fie completarea raportului, fie desemnarea unui alt expert.

Față de aceste aspecte, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului și efectuarea unei noi expertize medico-legale, argumentând că instanța de fond nu a asigurat o evaluare corectă a prejudiciului suferit și a aplicat superficial prevederile legale relevante.

b) În ceea ce privește hotărârea recurată, recurenta-reclamantă susține că a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, în special a principiului reparației integrale prevăzut de art. 1385 și art. 1391 alin. (1) C. civ., precum și a altor dispoziții legale relevante.

Sub un prim aspect, arată că instanța a respins în mod nejustificat pretențiile recurentei referitoare la plata integrală a daunelor materiale. Aceasta arată că există o discrepanță semnificativă între sumele acordate de FGA și cele solicitate, iar sarcina de a justifica refuzul de plată a anumitor cheltuieli revenea intimatului.

Face precizarea că a depus dovezi pentru fiecare sumă solicitată cu titlu de daune materiale.

Sub un al doilea aspect, susține că instanța a limitat daunele morale la suma de 10.000 euro, fără a ține cont de noile suferințe fizice și psihice cauzate de cele opt intervenții chirurgicale suportate după 2014. Totodată, nu a analizat restrângerea posibilităților de viață familială și socială cauzată de pierderea mobilității degetului mare de la piciorul stâng, aspect care ar fi trebuit compensat conform art. 1391 alin. (1) C. civ.

Deși nervul i-a fost afectat în timpul operației, iar nu în timpul accidentului, repararea prejudiciului suferit cade tot în sarcina persoanei vinovate de producerea accidentului, a asigurătorului său de răspundere civilă și a FGA, întrucât fapta persoanei vinovate face parte din complexul cauzal.

Sub un al treilea aspect, susține că instanța a nesocotit dispozițiile Legii nr. 213/2015 și Ordinului CSA nr. 5/2010, prin care FGA este obligat la plata penalităților pentru întârzierile în despăgubiri. Acestea trebuie calculate din 03.03.2017, întrucât cererea de despăgubire a fost depusă la 20.02.2017.

3.2. Prin recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ. (în finalul recursului, indicând pct. 6 și 8), s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

După prezentarea pe scurt a situației de fapt, recurentul-pârât susține, în esență, următoarele:

- daunele morale au fost deja stabilite la 100.000 euro printr-o hotărâre penală definitivă, iar suplimentarea acestora ar încălca principiul autorității de lucru judecat; astfel, suma de 100.000 euro acordată cu titlu de daune morale de instanța de judecată în dosarul nr. x/2012 a fost recuperată în integralitate de către intimata-reclamantă direct de la asigurătorul în faliment, iar suma solicitată de la FGA, tot cu titlu de daune morale, nu reprezintă altceva decât o suplimentare a daunelor morale;

- nu există un prejudiciu nou față de cel analizat anterior, iar expertiza nu a identificat aspecte suplimentare care să justifice o majorare a despăgubirilor;

- reparația prejudiciului moral are un caracter simbolic, iar instanțele au apreciat deja cuantumul adecvat al despăgubirilor.

În concluzie, recurentul-pârât consideră că instanța de fond în mod eronat a acordat intimatei-reclamante despăgubiri morale suplimentare celor deja stabilite de instanța de judecată prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2012.

4.1. Recurenta-reclamantă A. a depus întâmpinare față de recursul pârâtului, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare față de recursul reclamantei, prin care a solicitat respingerea acestui recurs, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierile și sentința recurate, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantă și de pârât sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

II.1. Recursul vizând încheierile din 18 mai 2021 și 29 iunie 2021

O primă critică adusă încheierilor atacate de recurenta-reclamantă vizează pronunțarea acestora cu încălcarea normelor de drept procedural prevăzute de art. 22 alin. (2) coroborat cu art. 337 și art. 338 din C. proc. civ.. Această critică prin care se tinde la invocarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi primită.

Înalta Curte reține că, prin încheierea din 18 mai 2021, instanța de fond a respins, ca neîntemeiate, obiecțiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză medico legală nr. A.5/7806/2020 din 10.03.2021 efectuat de INML, iar prin încheierea din 29 iunie 2021, a respins, ca neîntemeiată, cererea privind efectuarea unei noi expertize medico legale.

Astfel, verificând încheierile recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că, respingând obiecțiunile la raportul de expertiză și cererea de efectuare a unei noi expertize, instanța de fond nu a nesocotit dispozițiile procedurale cuprinse în art. 22 C. proc. civ., ci, dimpotrivă, s-a prevalat de aceste dispoziții ce stabilesc rolul judecătorului în aflarea adevărului în cauză.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat ca temei în recursul formulat împotriva încheierilor din 18 mai 2021 și din 29 iunie 2021, va fi respins ca nefondat.

O a doua critică adusă de recurenta-reclamantă încheierilor atacate vizează pronunțarea acestora cu încălcarea normelor de drept material, prevăzute de art. 22 alin. (2) coroborat cu art. 337 și art. 338 din C. proc. civ., precum și de art. 11 din Legea nr. 46/2003. Nici această critică nu poate fi primită.

Potrivit art. 337 C. proc. civ., "Dacă este nevoie de lămurirea sau completarea raportului de expertiză ori dacă există o contradicție între părerile experților, instanța, din oficiu sau la cererea părților, poate solicita experților, la primul termen după depunerea raportului, să îl lămurească sau să îl completeze."

De asemenea, art. 338 C. proc. civ. prevede la alin. (1) că, "Pentru motive temeinice, instanța poate dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi expertize de către alt expert.", iar la alin. (2), că "O nouă expertiză va trebui cerută motivat, sub sancțiunea decăderii, la primul termen după depunerea raportului, iar dacă s-au formulat obiecțiuni, la termenul imediat următor depunerii răspunsului la obiecțiuni ori, după caz, a raportului suplimentar."

Or, în cauză, judecătorul fondului a reținut că noul raport de expertiză medico legală efectuat de INML la 10.03.2021 cuprinde răspunsul la obiecțiunile încuviințate de instanța de judecată, în sensul că numărul de zile de îngrijiri medicale se stabilește printr-o evaluare totală și complexă a leziunilor suferite, iar nu printr-o însumare aritmetică a indicilor alocați fiecărei leziuni și nici a perioadelor de acordare de tratamente medicale, asupra caracterului provizoriu al flexiei halucelui și degetelor II-III picior stâng, caracterul definitiv urmând a fi stabilit după epuizarea tuturor mijloacelor de tratament, cu privire la leziunile traumatice care sunt consecința accidentului rutier din data de 16.10.2020 și asupra consecințelor medicale generate de acest accident.

Deși s-au formulat obiecțiuni, iar acestea nu au fost încuviințate, se observă că legiuitorul nu precizează semnificația sintagmei "motive temeinice" din cuprinsul art. 388 alin. (1) C. proc. civ., astfel că aprecierea asupra necesității unei noi expertize rămâne la latitudinea judecătorului, decizia urmând a fi motivată.

Astfel, analizând cererea reclamantei de efectuare a unei noi expertize, potrivit art. 338 din C. proc. civ., judecătorul de primă jurisdicție a reținut că motivele de fapt și de drept expuse prin încheierea de la termenul de judecată din data de 18.05.2021 justifică, în egală măsură, respingerea cererii privind efectuarea unei noi expertize medico legale, întrucât raportul de expertiză medico legală nr. A.5/7806/2020 din 10.03.2021 efectuat de INML cuprinde răspunsurile la obiectivele încuviințate de către instanța de judecată.

A mai reținut judecătorul fondului că, în conformitate cu art. 250 din C. proc. civ., obiectul probei este reprezentat de dovada unui act juridic sau a uni fapt juridic, iar interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale aplicabile litigiului dedus judecății nu este de competența I.N.M.L., astfel încât, și prin raportare la aceste considerente, nu se justifică efectuarea unei noi expertize medico legale, în condițiile art. 338 din C. proc. civ.

În acest context, contrar susținerilor recurente-reclamante, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 22 alin. (2) coroborat cu art. 337 și art. 338 din C. proc. civ., apreciind că sunt neîntemeiate obiecțiunile la raportul de expertiză, precum și cererea de efectuare a unei noi expertize.

În ceea ce privește forța probantă a raportului de expertiză, instanța nu este ținută de concluziile raportului de expertiză, aplicându-se regulile generale instituite de dispozițiile art. 264 alin. (2) C. proc. civ., care statuează faptul că în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul în care legea stabilește puterea lor doveditoare.

Astfel, nu pot fi valorificate în cauză susținerile recurentei-reclamante referitoare la o eventuală încălcare a art. 11 din Legea nr. 46/2003: "Pacientul are dreptul de a cere și de a obține o altă opinie medicală."

II.2. Recursul declarat de ambele părți litigante împotriva sentinței de fond

Înalta Curte reține că, prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 20611/16.07.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care acesta a admis în parte cererea de plată nr. x/20.02.2017, prin care reclamanta a solicitat să fie despăgubită din disponibilitățile F.G.A cu suma de 52.260,12 eur și 3.716,10 RON daune materiale și 100.000 eur daune morale, reprezentând prejudiciu suplimentar suferit în urma evenimentului rutier din data de 16.10.2010. Astfel, prin decizia nr. 20611/16.07.2019, cererea de plată a fost admisă în parte, respectiv doar pentru suma de 48.381,97 eur + 6.259 RON, respingând-o pentru celelalte despăgubiri solicitate.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, în sensul anulării în parte a deciziei atacate, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de plată formulată de către reclamantă privind acordarea despăgubirilor morale, și obligării pârâtului să emită o decizie prin care să acorde reclamantei despăgubiri morale în cuantum de 10.000 eur, în echivalent în RON la cursul de schimb al BNR de la data emiterii deciziei, respingând, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Contrar tuturor criticilor evocate atât prin recursul formulat de reclamanta A. și subsumate de aceasta motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar și de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, prin calea sa de atac întemeiată pe cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte împărtășește soluția pronunțată de prima instanță, motivat de faptul că aceasta a fost dată cu respectarea exigențelor impuse de art. 425 C. proc. civ. și reflectă o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale incidente materiei, nefiind, astfel, fondate criticile formulate de recurenți.

Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât a indicat în finalul cererii de recurs și prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile expuse nu cuprind argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate ori la existența, în cuprinsul acesteia, a unor motive contradictorii sau străine cauzei.

De altfel, chiar dacă s-ar trece peste astfel de aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme judecătorul fondului a respectat rigorile art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile evocate atât de reclamanta A., cât și în ceea ce le privește pe cele exhibate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și subsumate de ambele părți cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va analiza grupat, observând că, prin acestea, este supusă analizei, în esență, aceeași chestiune principală de drept.

Astfel, se constată că prin calea de atac exercitată, recurenta-reclamantă și-a manifestat nemulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la limita cuantumului solicitat de aceasta, invocând argumente similare cu cele expuse în fața primei instanțe.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) lit. f) coroborat cu cele ale art. 49 din Norma nr. 21/2009, în forma în vigoare la data emiterii poliței RCA, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: (...) f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."

Astfel, în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată sitația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de avaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, înașa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În raport de aceste dispoziții legale și de circumstanțele facuale concrete, instanța de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că reprezintă o compensație echitabilă suma de 10.000 euro pentru reclamantă cu titlu de daune morale, apreciind, totodată, că la stabilirea nivelului acestora nu se poate face abstracție de elemente precum nivelul general de trai al societății și condițiile concrete socio-economice de la momentul acordării. Ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate în evenimentul nefericit/pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Or, aspectele invocate de recurenta-reclamantă au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Faptul că, în urma unei astfel de verificări, prima instanță a concluzionat că sumele acordate reclamantei cu titlu de daune morale reprezintă un cuantum rezonabil, nu înseamnă că judecătorul fondului a desconsiderat principiile incidente în materia acordării daunelor morale, printre care și principiul proporționalității raportat la atingerea adusă, în contextul în care au fost avute în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, precum și intensitatea și gravitatea unei astfel de atingeri.

Instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, ceea ce nu este cazul în speța de față, astfel că argumentele de ordin critic ale recurentei-reclamante privind temeinicia stabilirii cuantumului daunelor morale nu pot fi primite.

În concluzie, nu se poate reține că prima instanță ar fi încălcat sau interpretat greșit dispozițiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate reprezentând o reparație echitabilă și efectivă, fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

Referitor la daunele materiale solicitate, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond că, prin decizia contestată, pârâtul a acordat reclamantei suma de 6.259 RON cu titlu de daune materiale, mai mult decât suma de 3.716,10 RON solicitată prin cererea de plată, astfel încât pentru suma în RON solicitată de către reclamantă prin cererea de plată, aceasta nu are calitatea de persoană vătămată în dreptul acesteia prevăzut de art. 1385 din C. civ., la repararea integrală a prejudiciului suferit material în urma accidentului de circulație din data de 16.10.2010.

Tot în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că nici suma de 3.878,15 euro nu a fost justificată, deoarece în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta a făcut o prezentare generală a dispozițiilor legale care reglementează soluționarea cererii de acordare a daunelor materiale, fără a preciza, în concret, de unde rezultă această sumă, care sunt cheltuielile medicale suportate de reclamantă aferente acestei sume de bani, care sunt înscrisurile din care rezultă plata efectivă a acestei sume de bani și în ce constă raționamentul administrativ greșit al pârâtei care a condus la respingerea sumei de 3.878,15 euro.

De asemenea, cu aplicarea corectă a legii, a reținut judecătorul fondului că sumele pretinse cu titlu de penalități de întârziere nu au legătură cu raportul de asigurare, ci reprezintă despăgubiri pentru comportamentul culpabil al asiguratorului.

Înalta Curte reține că daunele aferente prejudiciilor materiale impun obligativitatea dovedirii acestora, în considerarea caracterului lor eminamente economic, or, în speță, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada întregului prejudiciu patrimonial solicitat, hotărârea recurată fiind legală și sub acest aspect.

În fine, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților prin care se contestă suplimentarea daunelor morale, invocând existența unei decizii anterioare definitive, nu este fondat, împărtășind pe deplin opinia primei instanțe.

Astfel, instanța de control judiciar nu poate primi criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la cuantumul daunelor morale, acesta, ca și recurenta-reclamantă, urmărind în calea de atac formulată o reevaluare a acestui cuantum, care astfel cum s-a reținut anterior vizează temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În ceea ce privește motivul de casare invocat de recurentul-pârât, respectiv cel prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin acest motiv de casare, legiuitorul a avut în vedere încălcarea autorității de lucru judecat înțeleasă în sensul art. 431 din C. proc. civ. ca triplă identitate de părți, obiect și cauză. Or, este evident că în speță nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 639/26.11.2013 a Judecătoriei Buftea – secția penală, desființată în parte prin decizia penală nr. 683/27.05.2014 a Curții de Apel București – secția I penală, neexistând tripla identitate cerută de lege, de vreme ce, așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, cererea de plată cu care reclamanta a învestit Fondul de Garantare a Asiguraților are o cauză juridică nouă și are ca obiect acordarea de despăgubiri materiale și morale pentru o perioadă de timp ulterioară celei pentru care s-au acordat despăgubirile prin hotărârea penală menționată anterior.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că soluția adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 raportat la art. 497 C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierilor din 18 mai 2021 și din 29 iunie 2021, precum și a sentinței civile nr. 1543 din data de 2 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX -a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 29 noiembrie 2023.