ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2612/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28.08.2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării anularea hotărârii nr. 106/07.03.2018 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea reconvențională înregistrată la data de 6.09.2018, pârâtul B. a solicitat modificarea hotărârii CNCD în sensul de a fi obligat reclamantul să publice în mass-media Hotărârea CNCD atacată și să fie modificat cuantumul amenzii aplicate reclamantului, întrucât numărul mare de postări și comentarii pe care le-a anexat sesizării CNCD justifică acordarea unei amenzi peste cuantumul minim aplicat de CNCD.

Prin încheierea din data de 10.12.2018 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a autorului sesizării adresate CNCD, respectiv a petentului B., în baza art. 78 alin. (1) C. proc. civ..

Prin sentința nr. 51/F din 19 aprilie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității cererii reconvenționale invocată de reclamant prin întâmpinare, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a anulat Hotărârea CNCD nr. 106/07.03.2018, a respins cererea reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată, precum și cererea reconvențională formulată de pârâtul B..

Împotriva sentinșei nr. 51/F din 19 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, criticând sentința prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recurentul-pârât B., invocând încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejucând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată și admiterea cererii reconvenționale.

În esență, criticile recurentului-pârât au vizat următoarele:

- în mod greșit instanța de fond a apreciat că petiția se rezumă doar la trei articole postate, făcând abstracție de al patrulea articol și de comentariile la acest articol, precum și de împrejurarea că petiția nu s-a rezumat la articolele indicate, acestea fiind menționate cu titlu exemplificativ, fiind evidentă împrejurarea că instanța de fond nu a avut în vedere întregul material probator;

- în aprecierea legalității hotărârii CNCD, instanța de fond a ignorat faptul că, după comunicarea hotărârii contestate, intimatul a șters multe articole, precum și peste 90% din comentariile de pe blogul www.x.ro, ceea ce reprezintă o dovadă indirectă a legalității hotărârii CNCD;

- instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, în sensul că trebuia să solicite intimatului toate articolele și comentariile contrare legii și care la data soluționării dosarului nu mai erau accesibile pe blogul intimatului;

- instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, în sensul că nu a stăruit să clarifice toate aspectele relevante ale cauzei.

3.2. Recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat casarea hotărârii și, rejudecând cauza în fond, respingerea cererii de chemare în judecată, invocând, în esență, următoarele critici de nelegalitate:

- instanța de fond a ignorat obligația ce revenea intimatului, în calitate de administrator de blog, de a filtra comentariile virulente ale cititorilor și de a le publica doar pe cele care, deși aduc critici, oferă o bază factual pentru informațiile furnizate, nu aduc atingere demnității persoanei și nu promovează ura și intoleranța;

- în mod greșit instanța de fond a apreciat că fapta intimatului nu este o faptă de discriminare, deși a reprezentat o atitudine de umilire și atingere a demnității unei comunități, putând fi inclusă în categoria mesajelor care incită la violență;

- instanța de fond nu a ținut seama de jurisprudența CEDO, respectiv Cauza Delfi vs. Estonia și Cauza Magyar Tartalomszolgaltok Edyesulete și Index.hu ZRT contra Ungariei, care statuează că administratorul poate și trebuie tras la răspundere pentru comentarii ofensatoare.

- instanța de fond a încălcat prevederile Legii nr. 365/2002 care reprezintă o transpunere în legislația internă a Directivei 2000/31/CE, în sensul că, deși intimatul nu are calitatea de furnizor de servicii ale societății informaționale, totuși, fiind administratorul blogului, are control asupra informațiilor care apar pe site.

Intimatul a depus la dosar, la data de 12.09.2019 note scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, reiterând circumstanțele esențiale ale cauzei, a arătat că intimatul nu poate fi sancționat pentru opiniile exprimate în spațiul public de către terțe persoane, de vreme ce articolele publicate de către intimat nu sunt discriminatorii.

A invocat, de asemenea, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a subliniat împrejurarea că fiecare participant la rețeaua de socializare C. este răspunzător pentru mesajele pe carte le transmite pe rețeaua de socializare.

Recurentul-pârât B. a depus răspuns la notele scrise prin care a arătat, în esență, că intimatul este proprietar și administrator al propriei pagini, revenindu-i întreaga responsabilitate pentru informațiile postate.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și ale O.U.G. nr. 80/2013, s-a desfășurat procedura de regularizare a cererii de recurs.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din 27.09.2019 s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs în ședință publică.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor din cele două memorii de recurs, a apărărilor formulate și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele expuse în continuare.

Intimatul-reclamant A. a supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Hotărârea nr. 106 din 7.03.2018, prin care recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării i-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 2.000 RON, conform art. 26 alin. (1) din ordonanță, statuând că afirmațiile părții reclamate, în calitate de administrator al blogului personal reprezintă discriminare pe criteriul naționalității, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Prima instanță a admis acțiunea reținând în esență, că nu se impune interferența statului în limitarea libertății de exprimare, întrucât comentariile postate de utilizatorii de internet nu se încadrează într-un discurs al urii sau al amenințărilor directe pentru integritatea fizică pentru a atrage răspunderea reclamantului în calitate de autor al blogului.

Totodată, a reținut că elementele analizate în Cauza Magyar pot fi aplicate și în speța de față, întrucât știrea postată nu este lipsită de o bază factuală, iar pârâtul nu a cerut anterior sesizării CDCD ștergerea respectivelor mesaje.

Soluția curții de apel este însușită și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a aplicării cadrului normativ incident la elementele factuale ale cauzei.

Pentru a răspunde la motivele de recurs, se impune prezentarea contextului factual al cauzei.

În concret, prin sesizarea înregistrată sub nr. x/6.04.2017 recurentul-pârât B. a reclamat postarea pe blogul intimatului www.x.ro, a unor comentarii care instigă la ură rasială, ca reacție la mai multe știri preluate de pe alte site-uri și postate pe blogul său personal, enumerând "Punct de trecere al frontierei cu Ungaria inaugurat cu steagul secuiesc și fără drapelul României."; "Limba maghiară, limbă oficială de stat în Sovata"; "Primarul din Cluj-Napoca, obligat de instanță să inscripționeze intrarea în oraș în limba maghiară".

Se impune precizarea că, documentația care a stat la baza hotărârii contestate și care a fost înaintată de autoritatea emitentă CNCD cuprinde doar comentariile la știrea "Punct de trecere al frontierei cu Ungaria inaugurat cu steagul secuiesc și fără drapelul României". De asemenea, din motivarea hotărârii contestate nu rezultă dacă au fost avute în vedere și alte comentarii la celelalte articole care erau accesibile pe blog la data soluționării sesizării.

Totodată, potrivit considerentelor instanței de fond, la data soluționării cauzei în primă instanță, pe blogul intimatului se regăsea doar una dintre cele trei știri reclamate, respectiv "Limba maghiară, limbă oficială de stat în Sovata, comentariile la această știre fiind redactate într-un limbaj civilizat.

În acest context, instanța de control judiciar constată ca fiind nefondată critica recurentului-pârât B. cu referire la neexaminarea de către judecătorul fondului a întregului material probator.

Aceasta întrucât, în controlul exercitat asupra actului contestat, instanța de contencios administrativ are de verificat conformitatea acestuia cu legea, ținând seama de contextul factual al cauzei.

Cum în speță, instanța de fond a avut la dispoziție doar comentariile listate în format de hârtie la știrea "Punct de trecere al frontierei cu Ungaria inaugurat cu steagul secuiesc și fără drapelul României" în mod corect s-a raportat la acestea pentru a analiza existența unui tratament discriminatoriu care să necesite interferența statului în limitarea libertății de exprimare, celelalte știri invocate de recurentul-pârât B. nefiind menționate în cuprinsul sesizării adresate Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Nici critica vizând ștergerea postărilor de pe blog după comunicarea hotărârii contestate nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât, în analiza de legalitate, instanța de fond s-a raportat la documentele avute în vedere de către autoritatea emitentă, în baza cărora s-a emis hotărârea atacată.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, Înalta Curte reține că, în materie de discriminare sarcina probei este partajată între cel ce invocă discriminarea și cel acuzat de discriminare, art. 20 alin. (6) din ordonanță dispunând că " Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament. În fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice.".

Or, în speță, evaluând proba cu înscrisuri constând în documentația transmisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, judecătorul fondului, în mod corect a concluzionat că elementele probatorii prezentate cu privire la comentariile făcute de urmăritorii blogului intimatului la știrea preluată de le un alt site și postată pe blogul său nu sunt în măsură să demonstreze existența unui tratament discriminatoriu pe criteriul naționalității.

Nefondată este și critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., întrucât dreptul judecătorului de a cere explicații cu privire la situația de fapt se exercită în legătură cu aspectele menționate de părți în actele de procedură efectuate în cauză, intervenția judecătorului fiind limitată de principiul disponibilității.

Cum, în speță, intimatul-reclamant a solicitat doar proba cu înscrisuri constând în documentația care a stat la baza hotărârii atacate, iar recurentul-pârât B., prin întâmpinarea depusă la instanța de fond nu a solicitat probe, în mod corect instanța de fond a cercetat procesul în baza probelor propuse de intimatul-reclamant prin cererea de chemare în judecată.

De altfel, Înalta Curte reține că, potrivit art. 254 alin. (1) C. proc. civ. "probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare ..." iar conform art. 254 alin. (6) C. proc. civ. "părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii".

Această din urmă dispoziție legală are ca efect o restrângere a rolului activ al judecătorului, întărindu-se diligența de care partea trebuie să dea dovadă în susținerea și dovedirea pretențiilor sale, respectiv în dovedirea netemeiniciei pretențiilor adversarului.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin care se invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, precum și nesocotirea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora.

Astfel cum rezultă din prezentarea situației de fapt, analizând articolele și comentariile de pe blogul personal al intimatului menționate în cuprinsul sesizării, recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că intimatul, în calitate de administrator al blogului personal, a acceptat o atitudine discriminatorie față de populația maghiară, ceea ce a condus la crearea unei atmosfere degradante, umilitoare, ofensatoare la nivelul unei comunități, legat de apartenența acestora la o anumită naționalitate, constatând, astfel, prin hotărârea atacată, existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit art. 2 alin. (1) "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice" iar conform art. 15 "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

Înalta Curte reține că, în cauza de față, premisa factuală reținută de autoritatea CNCD a fost reprezentată de comentariile făcute de urmăritorii blogului intimatului la anumite știri preluate de către intimat de pe alte site-uri și postate pe blogul său personal, comentarii care în opinia autorității recurentei au depășit sfera caracterului informativ care prezintă interes pentru opinia publică, constituindu-se în mesaje de incitare la ură și violență și care impune interferența statului în limitarea libertății de exprimare.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că în cauza de față nu este necesară ingerința statului în exercitarea libertății de exprimare, în raport de contextul factual reținut în hotărârea contestată.

Aceasta întrucât, parcurgând comentariile postate de urmăritorii blogului intimatului-reclamant, Înalta Curte constată că autorii acestora își exprimă dezaprobarea față de conduita primarului din localitatea respectivă, cetățean român, de naționalitate maghiară, dar și nemulțumirea și dezamăgirea față de lipsa de reacție a autorităților de la nivel central.

Soluția se impune și din perspectiva jurisprudenței CEDO din cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și Index.hu ZRT contra Ungariei (2 februarie 2016) prin care s-a decis că responsabilitatea proprietarului unei pagini web pentru comentariile utilizatorilor nu poate fi angajată automat, pentru simplul motiv că setările respectivului site permiteau vizitatorilor să posteze comentarii.

Curtea Europeană a subliniat faptul că un sistem bazat pe un disclaimer privind responsabilitatea utilizatorilor pentru comentariile postate și un sistem de ștergere a comentariilor la simpla solicitare a persoanei vizate pot constitui o alternativă pentru a se realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate, în situația în care observațiile utilizatorilor terți nu se manifestă sub forma unor discursuri de incitare la ură și a unor amenințări directe la adresa integrității fizice a persoanelor.

Elemente din cauza Magyar pot fi aplicate și în cauza dedusă judecății, întrucât știrea postată de intimatul-reclamant nu este lipsită de bază factuală, iar recurentul-pârât B. nu a cerut anterior sesizării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ștergerea respectivelor comentarii.

Mai mult, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, autorii comentariilor și-au exprimat dezaprobarea nu față de comunitatea maghiară, ci față de conduita primarului din localitatea respectivă, cetățean român de naționalitate maghiară, pe care au apreciat-o nelegală și discriminatorie față de populația de origine română, același limbaj ofensator fiind folosit și la adresa autorităților publice față de lipsa de reacție a acestora.

Așadar, deși injurioase și pe alocuri vulgare, comentariile utilizatorilor terți nu se încadrează într-un discurs al urii și violenței, ci reprezintă expresia unor judecăți de valoare sau opinii.

De altfel, conform jurisprudenței CEDO, utilizarea de fraze vulgare în sine nu este decisivă, fiind necesar a se ține cont de caracteristicile specifice ale stilului de comunicare pe diferite site-uri și de impactul care le-ar putea fi atribuit.

Or, în speță, intimatul-reclamant administrează un blog personal pe care postează articole și comentarii, impactul atribuit acestora fiind unul redus.

Susținerile recurentului-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la incidența în cauză a jurisprudenței CEDO din cauza Delfi vs Estonia din 10.10.2013 sunt nefondate, întrucât respectiva cauză vizează un portal internet de știri în regim comercial, iar comentariile online ale cititorilor săi constituiau discurs de incitare la ură și limbaj de incitare la violență, situație în care portalul administrat de profesioniști pe criterii comerciale este răspunzător pentru comentariile online injurioase ale cititorilor săi.

Înalta Curte apreciază necesar a menționa și cauza Pihl împotriva Suediei din 7.02.2017, în care reclamantul a fost subiectul unui comentariu online calomnios, care a fost publicat anonim pe un blog, motiv pentru care a promovat o acțiune civilă împotriva asociației non-profit care administra blogul, susținând că aceasta ar trebui să fie trasă la răspundere pentru comentariul terțului. Plângerea a fost respinsă de instanțele suedeze și de Cancelarul Justiției, iar reclamantul s-a plâns Curții Europene a Drepturilor Omului arătând că, prin faptul că nu au declarat asociația răspunzătoare, autoritățile nu i-au protejat reputația și i-au încălcat dreptul la respectarea vieții private.

Curtea Europeană a declarat cererea inadmisibilă ca fiind vădit nefondată, subliniind, în special, că, în astfel de cauze, trebuie realizat un echilibru între dreptul persoanei la respectarea vieții sale private și dreptul la libertatea de exprimare de care beneficiază o persoană sau un grup care administrează un portal internet. Având în vedere circumstanțele cauzei respective, Curtea Europeană a constatat că autoritățile naționale au realizat un echilibru just atunci când au refuzat să declare asociația răspunzătoare pentru comentariul anonim, care, deși injurios, nu a constituit discurs de incitare la ură sau incitare la violență, a fost publicat pe un blog mic, administrat de o asociație non-profit, a fost șters a doua zi după ce reclamantul a făcut plângere și a stat pe blog doar aproximativ 9 zile.

În fine, în ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 365/2002, Înalta Curte reține că această critică a fost formulată pentru prima oară în recurs, fără a fi supusă analizei instanței de fond, împrejurare ce contravine dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că în recurs nu se pot invoca omissio medio motive care nu au fost valorificate mai întâi la judecata în primă instanță.

Pentru considerentele arătate din care rezultă că nu există motive care să atragă reformarea sentinței recurate, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

Constatând că recurenții-pârâți au căzut în pretenții, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât B. și de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, împotriva sentinței nr. 51/F din 19 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.