ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5355/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții Curtea de Apel București, secția a IX-a C.A.F., la data de 26.02.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat admiterea contestației si, în consecință, anularea Raportului de evaluare nr. x/01.02.2019 întocmit de Agenția Națională de Integritate - inspecția de integritate, ca fiind nelegal.

Prin sentința civilă nr. 454 din 17 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetentei teritoriale a Curții de Apel București și a fost declinată cauza privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, spre competenta soluționare Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva sentinței civile nr. 454 din 17 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii, recurenta-reclamantă a susținut că sentința recurată este data cu încălcarea principiului dreptului de dispoziție al părților, care în condițiile art. 111 C. proc. civ., a sesizat în mod corect instanța de judecată.

Totodată, s-a invocat încălcarea și greșita aplicare/interpretare a legii.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 9 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte urmează a o admite, pentru motivele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.

În materia excepției de necompetență, legiuitorul a eliminat calea de atac a recursului care putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanța se declară necompetentă, modificarea intervenind prin dispozițiile Legii nr. 202/2010, fiind menținută și în actuala reglementare, ca măsură privind accelerarea soluționării proceselor.

Fiind învestită cu critici privind neconstituționalitatea textului de lege, Curtea Constituțională, prin numeroase decizii (Decizia nr. 331 din 12- iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014) a constatat că intenția legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege a fost aceea de a asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești de declinare a competenței, rațiunea eliminării căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenței fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în fața instanței competente să soluționeze litigiul dedus judecății.

Instanța de contencios constituțional a mai reținut că procedura instituită prin art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. nu privește judecarea pe fond a cauzei, ci se referă la soluționarea unui incident procedural, de stabilire a instanței competente să judece litigiul, singurul motiv pe care instanța îl poate reține în hotărârea de declinare fiind propria necompetență materială sau teritorială.

Înalta Curte reține că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției.

Așadar, reține instanța de control judiciar că, sentința nr. 454 din 17 septembrie 2019 este pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în condițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., fără cale de atac, urmând a aplica sancțiunea inadmisibilității recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) raportat la art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., împotriva sentinței nr. 454 din 17 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bucuești, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2020.