ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4662/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Administrația Prezidențială, Guvernul României și Ministerul Justiției, a solicitat obligarea pârâților la comunicarea detaliată și relevantă a informațiilor solicitate la fiecare dintre cele 5 puncte ale notificării adresate; achitarea cu titlu de daune morale a câte 10.000 RON de către fiecare instituție pârâtă pentru desconsiderarea obligației legale și morale de furnizare a unui răspuns la notificarea reclamantului; achitarea cu titlu de daune patrimoniale a câte 100 RON de către fiecare instituție în parte, pentru fiecare zi de întârziere peste termenul legal de furnizare a informațiilor solicitate.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal Prin sentința civilă nr. 162 din 15 ianuarie 2020 a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și având în vedere calitatea pârâților de autorități publice centrale a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal Prin sentința civilă nr. 583 din 13 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal. Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că obiectul cauzei îl reprezintă comunicarea de informații, conform celor solicitate, iar acțiunea reclamantului este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 544/2001, care stabilește competența exclusivă a tribunalului, ca instanță de fond.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată în regulator de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie. Înalta Curte reține că reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ a tribunalului cu o acțiune ce are ca obiect comunicarea de informații, întemeiată pe dispozițiile din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, lege care are un caracter special, în raport cu legea generală, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 în conformitate cu care în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Aceste norme de competență speciale derogă de la normele generale de competență stabilite de Legea contenciosului administrativ și stabilesc o competență teritorială alternativă, în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului sau a celei de la sediul autorității pârâte.

Prin urmare, reclamantul având drept de opțiune între mai multe instanțe deopotrivă competente teritorial, stabilite de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, a înțeles să se adreseze tribunalului în a cărui rază teritorială își au sediul autoritățile pârâte. În aceste condiții, având în vedere dispozițiile legale ce reglementează accesul la informațiile publice, respectiv dispozițiile Legii nr. 544/2001, Înalta Curte constată că instanța sesizată cu cererea reclamantului în mod greșit s-a declarat necompetentă. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Administrația Prezidențială, Guvernul României și Ministerul Justiției în favoarea Tribunalului București-, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2020.