ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4662/2019

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând anularea Raportului de evaluare nr. x/23.11.2015, comunicat la data de 27.11.2015.

Prin sentința nr. 112/2016 din 10 martie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ si fiscal a admis cererea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a dispus anularea Raportului de evaluare nr. x/23.11.2015 .

Prin decizia nr. 273 din 23 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 112 din 10 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015 a casat sentința recurată și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a avut în vedere următoarele considerente:

În cauză, intimatul-reclamant, viceprimar, a deținut funcția de reprezentant al Consiliului Local al com. Coteana în cadrul S.C. B. COTEANA S.R.L., iar apărările reclamantului, în sensul că reprezentarea s-a făcut doar în vederea îndeplinirii formalităților pentru înființare, deci că ar fi existat o reprezentare limitată nu pot fi așadar primite, fiind contrazise de chiar conținutul actului constitutiv al societății.

S-a reținut că societatea în cauză, condusă, potrivit statutului său, prin asociat unic, a funcționat iar faptul că nu s-a dovedit desemnarea, de către Consiliul Local, a unei alte persoane pentru a-l reprezenta în acest scop conduce la validarea susținerilor recurentei pârâte în ceea ce privește existența incompatibilității, fără să se poată vorbi despre aplicarea textului art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 prin analogie, unor situații nereglementate în mod expres.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate, a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., solicitând anularea deciziei nr. 273 din 23 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015 și respingerea recursului formulat Agenția Națională de Integritate.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat următoarele aspecte:

Față de același material probator avut în vedere de instanța de recurs, respectiv: HCL nr. 0/17.01.2013, Statului societății B. COTEANA S.R.L., având data certă nr. 203/25.01.2013 și mențiunile de la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt din data de 27.09.2013, rezultă următoarele: că s-a făcut dovada că, în vederea funcționării societății, a fost numită o altă persoană decât contestatorul A. pentru reprezentarea intereselor sale.

Dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei erori materiale evidente, prin care a reținut greșit numele administratorului Societății B..

În urma unei erori materiale, instanța a dat o greșită dezlegare cererii de recurs, în condițiile în care la dosar există dovada că o altă persoană, dl D., a fost desemnată, prin HCL nr. 1/17.01.2013 de înființare a Societății B. și prin Statutul nr. 203/25.01.2013, aprobat de Consiliul Local, fiind anexă la HCL nr. 1/17.01.2013, ca fiind persoana cu puteri depline de reprezentare și administrare a Societății B..

Statutul S.C. B. COTEANA S.R.L. nu dă nicio atribuție de reprezentare Contestatorului A.. De asemenea, prin actele constitutive ulterioare se mențin aceleași prevederi privind puterile depline de reprezentare și administrare ale administratorilor numiți ulterior.

Mai mult, după cum rezultă cu claritate din clauza 10 a mandatului primit de contestator de la Consiliul Local, prin HCL nr. 1/17.01.2013, acesta a fost împuternicit doar pentru a îndeplini formalitățile ce țineau de înființarea și înregistrării societății. Subclauza 10.1 face parte din clauza 10, deci potrivit unei interpretări unitare a clauzei, atribuția de reprezentare a intereselor CL Coteana era stabilită în scopul stabilit de clauza 10, și anume pentru îndeplinirea formalităților legate de înființarea și înregistrării societății.

Contestatorul solicită rejudecarea cauzei și respingerea recursului ca nefundat, arătând că presupusa faptă constatată prin Raportul atacat nu se încadrează în norma legală pe care se întemeiază acest raport - art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea 161/2003, dat fiind că S.C. B. COTEANA S.R.L. nu are ca formă de conducere adunarea generală, iar normele care instituie o incompatibilitate, fiind norme care limitează drepturi fundamentale și prevăd sancțiuni civile, nu pot fi interpretate extensiv, prin analogie, la alte cazuri care nu sunt prevăzute de lege, așa cum impune art. 10 C. civ. în consecință, sentința recurată care a reținut aceasta stare de fapt este legală și temeinică și se impune a fi menținută.

Susține contestatorul că S.C. B. COTEANA S.R.L. nu este organizată ca având o adunare generală și Reclamantul nu are calitatea de reprezentant al UAT în adunarea generală S.C. B. COTEANA S.R.L.. Cu această frază simplă, care reflectă în mod fidel realitatea, este invalidat Raportul contestat. Incompatibilitatea aceasta nu putea exista în cazul acestei societăți.

Raportul contestat și recursul se întemeiază pe o afirmație falsă și anume că reclamantul-viceprimar A. ar fi fost reprezentantul CL Coteana în adunarea generală a S.C. B. COTEANA S.R.L..

În fine, contestatorul a susținut că așa cum a stabilit și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 3/2015, instanța investită cu soluționarea acțiunii formulate împotriva raportului A.N.I. trebuie să stabilească în concret starea de incompatibilitate prin analiza particularităților fiecărei spețe, astfel încât soluția dispusă să corespundă scopului legii de asigurare a imparțialității, protejare a interesului social și evitare a conflictului de interese.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând contestația în anulare în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.: (...)

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Așadar, reglementând contestația în anulare specială, art. 503 din C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, alături de alte motive expres și limitativ prevăzute de lege, textul care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Cu privire la ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., aceasta se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greșit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, mențiuni greșite referitoare la incidente procedurale, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

În orice caz, contestația în anulare nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Astfel, Înalta Curte constată că nu pot fi primite susținerile contestatorului în sensul că instanța de recurs a pronunțat decizia în urma unei erori materiale, în realitate din motivarea contestației în anulare, reiese că în cauză, contestatorul urmărește reanalizarea probelor existente la dosar din perspectiva prevederilor legale privind incompatibilitățile, ceea ce nu este posibil prin exercitarea unei căi de atac în retractare.

Prin cererea sa, contestatorul critică soluția instanței de recurs, care a realizat o analiză proprie a materialului probator, prin prisma prevederilor aplicabile și a motivelor de recurs. Astfel, contestatorul formulează apărări de fond, interpretări alea actelor normative aplicabile în cauză.

Înalta Curte apreciază că susținerile contestatorului referitoare la greșita concluzie a instanței de recurs asupra existenței stării de incompatibilitate reprezintă critici la adresa deciziei care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară de contestației în anulare.

Înalta Curte constată că, prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare de față) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Ca atare, motivul contestației în anulare în sensul că dezlegarea dată de instanța de recurs prin Decizia nr. 273 din 23 ianuarie 2019 este rezultatul unei erori materiale nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În realitate, ceea ce urmărește contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este tocmai repunerea în discuție a soluției adoptate, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs.

Aceste erori invocate de contestator nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare pentru că exced voinței legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care a conceput contestația în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare și nu de reformare.

Conchizând, Înalta Curte reține că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în:Mitrea c România/2008, Stanca Popescu c România/2009).

În lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, prezenta contestație în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunea invocată a fost analizată de instanța de recurs.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluție adoptate

Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 273 din 23 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2019.