ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6968/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 13.06.2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 12537/14.04.2014 comunicată la 17.04.2014 pe care o consideră neîntemeiată.

Prin sentința nr. 535/19.02.2016, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE și a anulat actele atacate.

Prin Decizia nr. 2505/13.06.2018 pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 535 din 19 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; s-a dispus casarea sentinței recurate și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. unic de dosar x/2014

Prin sentința civilă nr. 5475 din 19 decembrie 018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE.

A anulat în parte decizia nr. 12.537/14.04.2014.

A redus cu 75% creanța bugetară stabilită prin decizia nr. 12.537/14.04.2014.

Pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de casare invocat se referă la faptul că prima instanță a aplicat principiul proporționalității sancțiunii fără ca acest motiv de anulare să fie invocat în contestația administrativă sau în acțiunea introductivă.

Se susține că prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/13.02.2014, emis ca urmare a controlului ex-post efectuat la beneficiar, s-au constatat nereguli referitoare la faptul că acesta a înregistrat pierderi financiare în anii 2010-2013; avea un certificat de clasificare expirat și a înregistrat datorii la bugetul de stat.

Prin contestația administrativă formulată de beneficiar, în conformitate cu prevederile art. 46 și următoarele din O.U.G. nr. 65/2011, aceasta a criticat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/13.02.2014 prin prisma faptului că recurenta a comunicat proiectul titlului de creanță la o adresă incompletă, că datoriile la bugetul statului au fost contestate în instanță, ca deține autorizație de mediu si că pierderile financiare sunt justificate de calamitățile naturale produse în perioada de valabilitate a contractului care au determinat cheltuieli suplimentare din surse proprii ale beneficiarului.

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/13.02.2014 și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 12.537/14.04.2014, în esență, pentru aceleași motive invocate în contestația administrativă, fără nicio trimitere la principiul proporționalității.

Recurenta apreciază că în conformitate cu prevederile art. 46,47 și 50 din O.U.G. nr. 66/2011, după parcurgerea procedurii recursului grațios, beneficiarul, în virtutea liberului acces la justiție, se poate adresa instanței competente, însă este obligat să se raporteze la criticile formulate în cadrul contestației administrative, neputând aduce în cuprinsul cererii de chemare în judecată elemente, care nu au putut fi analizate de Autoritate în procedura prealabilă, cu atât mai mult cu cât în instanță se atacă decizia de soluționare a contestației și nu procesul-verbal.

Astfel, atât timp cât nici în plângerea prealabilă și nici în acțiunea introductivă de instanță nu a fost invocat principiul proporționalității, este evident că acest motiv de anulare parțială a debitului este străin de natura pricinii.

Recurenta a mai susținut că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că deși se conchide în mod clar că la data efectuării controlului și a încheierii procesului-verbal reclamanta prezenta următoarele nereguli: avea pierderi financiare în anii 2010-2013, avea certificat de clasificare expirat, avea datorii la bugetul de stat", totuși reține că în cauză trebuie aplicat principiul proporționalității sancțiunii, reducând creanța bugetata cu 75%, având în vedere "remedierea" acestor nereguli înainte de soluționarea contestației formulată împotriva procesului-verbal de constatare.

Raportându-se strict la procentul în care a fost anulata creanța bugetară, recurenta subliniază faptul că, în afara considerațiilor teoretice și jurisprudențiale referitoare la principiul proporționalității, judecătorul fondului nu oferă niciun argument din care să rezulte modalitatea prin care a fost stabilită creanța bugetară, respectiv care dintre neregulile constatate justifică restituirea a 25% din finanțarea nerambursabilă acordată.

În mod evident, procentul de 75% este stabilit în mod aleatoriu de instanță, fără nicio motivare clară a modalității de stabilire a acestei sume și fără a se face o analiză clară a consecințelor financiare ale fiecărei nereguli constatate în raport de obligațiile contractuale asumate de beneficiar și de valoarea finanțării nerambursabile acordate.

Un alt motiv de recurs constă în aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a cadrului general ce guvernează principiul proporționalității conform art. 4 și 5 din Regulamentul CE nr. 2988/1995.

În opinia recurentei, față de definiția legală și de criteriile teoretice enunțate în memoriul de recurs, principiul proporționalității nu are aplicabilitate în prezenta cauză.

Precizează că, toate criteriile de eligibilitate și cerințele privind acordarea ajutorului financiar nerambursabil prin Program SAPARD, au fost stipulate în Ghidul Solicitantului astfel încât potențialii beneficiari să fie în cunoștința de cauză cu privire la condițiile în care se acordă aceste fonduri.

Faptul că S.C. A. S.R.L, a cunoscut condițiile acordării ajutorului financiar nerambursabil este demonstrat prin Declarația pe proprie răspundere a solicitantului - Secțiunea specifică depusă la Cererea de finanțare, unde la punctul 5 a consemnat si semnat:

"îndeplinesc toate condițiile de eligibilitate generale și specifice prevăzute în Fișa tehnica a măsurii din Ghidul Solicitantului.", respectiv punctul 6:

"Toate informațiile din prezenta cerere de finanțare și din documentele anexate sunt corecte și mă angajez sa respect condițiile cerute în reglementările referitoare la prezentul program și pe cele legate de proiectul anexat și să furnizez periodic/la cerere documentele justificative necesare."

Recurenta a menționat că în cauza, nu are nici o relevanță faptul că datoriile beneficiarului au fost achitate în anul 2015, urmare respingerii contestației la executare formulată de intimata-reclamantă în contradictoriu cu organul de executare, întârzierea cu care au fost achitate acestea fiind practic o confirmare a neîndeplinirii acestui criteriu de eligibilitate, în condițiile în care beneficiarul s-a obligat să nu înregistreze datorii restante la bugetul de stat.

Din analiza textului criteriilor generale de eligibilitate așa cum au fost publicate în Fișa tehnică a Măsurii 3.4 din Ghidul solicitantului, precum și în Fișa tehnică a Măsurii 3.4 aprobată prin H.G. 668/12.07.2015, rezultă că pentru respectarea acestor criterii de eligibilitate beneficiarul trebuia sa înregistreze anual venituri semnificative din activitatea finanțata care să ducă la obținerea de profit net.

Pentru a accesa finanțarea nerambursabilă prin Program SAPARD S.C. A. S.R.L. a previzionat, încă din faza de Cerere de Finanțare, că va avea performanțe economice care să îi permită îndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanțare.

Trebuie avut în vedere faptul că, în baza memoriului justificativ și a planului de afaceri pe care beneficiarul S.C. A. S.R.L. le-a depus la dosarul Cererii de Finanțare, acestuia i s-a acordat un punctaj prin care a fost declarat eligibil și selectat în detrimentul altor solicitanți. Potrivit declarațiilor sale atașate cererii de finanțare, beneficiarul s-a angajat să desfășoare proiectul pe proprie răspundere, cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat. Astfel, neîndeplinirea unuia dintre criteriile de eligibilitate și selecție pe toată durata contractului de finanțare reprezintă încălcări ale clauzelor contractului de finanțare și ale legii specifice în domeniu, pentru acestea fiind stipulată sancțiunea de declarare ca neeligibilă a cheltuielilor aferente și declanșarea procedurii de constituire și recuperare de debit potrivit legislației aplicabile creanțelor bugetare.

Odată cu semnarea contractului cadru de finanțare în vederea acordării ajutorului financiar nerambursabil prin Program SAPARD, beneficiarul S.C. A. S.R.L. s-a angajat să respecte și să ducă la îndeplinire obligațiile ce îi revin conform prevederilor contractului însoțit de cele cinci Anexe, pe întreaga perioada de valabilitate a contractului.

De asemenea, la momentul emiterii procesului-verbal de constatare, intimata-reclamantă deținea Autorizația provizorie de funcționare nr. 5.053/19.11.2013, emisă de Autoritatea Naționala pentru Turism. Autorizația de mediu propriu-zisă, înregistrată cu nr. x a fost emisă de Autoritatea Națională de Mediu la data de 13.02.2014, în aceeași zi în care a fost emis Procesul-verbal de constatare nr. x

În acest sens, recurenta subliniază ca intimata-reclamantă era obligată să dețină autorizația de mediu de la data punerii în funcțiune a proiectului. Prin urmare, la data verificării pe teren consemnată în procesul-verbal nr. x/17.10.2013 aceasta trebuia să existe. În mod evident, obținerea autorizației de mediu ulterior constatărilor experților este un demers pro causa., care nu poate fi avut în vedere de instanță.

În mod evident, recurenta apreciază că la verificarea legalității actelor administrative atacate, trebuie să ne raportăm la situația existentă la momentul emiterii procesului-verbal si nu la situația ulterioară, situație în care este greșita aprecierea instanței de fond potrivit căreia atât timp cât, pe parcursul derulării prezentului litigiu, respectiv în anul 2015, obligațiile fiscale au fost achitate si certificatul de clasificare a fost obținut, ar trebui să considerăm că neregulile au fost remediate si că sancțiunea trebuie să fie una proporțională.

Mai mult, deși nu motivează în niciun fel stabilirea creanței la o valoare de 25% din totalul finanțării nerambursabile acordată, din considerentele sentinței de fond s-ar putea aprecia că neregula care nu a fost remediată de beneficiar și care necesită restituirea unei părți din suma achitată este cea referitoare la viabilitatea economică.

Or, se arată că beneficiarul s-a angajat la data depunerii cererii de finanțare că va respecta toate criteriile de eligibilitate și selecție prevăzute în capitolul 5 "criterii de eligibilitate" generale 51 specifice din fișa tehnică a măsurii M 3.4 -"Dezvoltarea și diversificarea activităților economice care să genereze activități multiple și venituri alternative" conform prevederilor din H.G. nr. 535/2003.

Astfel, beneficiarul a depus la cererea de finanțare o prognoză a veniturilor și cheltuielilor pe o perioadă de 5 ani, din care a rezultat profit, în baza căreia i-a fost încheiat contractul de finanțare și i-a fost plătit ajutorul financiar nerambursabil conform tranșelor de plată depuse la A.P.D.R.P. (fostă Agenția SAPARD, actualmente AFIR).

Recuperarea prejudiciului produs din culpa intimatei-reclamante este obligatorie pentru derularea Programului SAPARD, în condițiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta și ratificate de Guvernul României, precum și pentru o judicioasa si legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate.

Primirea unui ajutor financiar nerambursabil incumbă tuturor persoanelor beneficiare (beneficiarul direct, dar și furnizorii/prestatorii/constructorii) respectarea cu strictețe a condițiilor de realizare a obiectivului subvenționat, fapt ce justifică aplicarea din partea Agenției de plată a unor măsuri corective, în scopul evitării pe viitor a punerii în dificultate a proiectelor.

Agenția trebuie să sancționeze dezinteresul și lipsa de diligentă manifestată atât de beneficiari, cât și de contractori în respectarea termenilor contractuali ai Programului SAPARD întrucât deficientele de calitate și neexecutarea investițiilor finanțate prin Programul SAPARD afectează credibilitatea Programului SAPARD și a României privitor la capacitatea de administrare a fondurilor europene.

În concluzie, precizează că prejudiciul suferit de bugetul UE constă în plata unul ajutor financiar nerambursabil pentru un proiect care s-a dovedit a fi neeligibil, iar culpa beneficiarului constă în prezentarea unei prognoze de venituri si cheltuieli pe o perioada de 5 ani nerealista și fără acoperire financiara, în înregistrarea de datorii la bugetul statului și în funcționarea pensiunii fără autorizațiile specifice activității desfășurate.

1.4. Apărările formulate în cauză:

Intimata reclamantă S.C. A. S.R.L., deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Primul motiv de nelegalitate invocat în cauză se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Din verificarea hotărârii atacate se constată că judecătorul fondului a arătat motivele de fapt și de drept ce au format convingerea sa pentru soluția adoptată, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Astfel, motivarea hotărârii este clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind o garanție pentru exercitarea controlului judiciar.

Recurenta a invocat cazul de casare de mai sus din perspectiva faptului că prima instanță a admis cererea de chemare în judecată în baza unui motiv străin de natura cauzei, în contextul în care nici în contestația administrativă și nici în cererea de chemare în judecată nu a fost invocat principiul proporționalității.

Această critică nu poate fi reținută, întrucât prima instanță a analizat toate motivele de nelegalitate invocate de parte în contestația administrativă și reiterate în cererea de chemare în judecată, însă a apreciat că autoritatea administrativă nu a aplicat principiul proporționalității la adoptarea măsurii contestate.

Așadar, s-a efectuat o analiză de legalitate a măsurii, dar judecătorul fondului a stabilit că la momentul adoptării ei, aceasta nu a corespuns scopului urmărit și că sancțiunea aplicată este disproporționată în raport de neregula constatată.

Chiar dacă în cadrul contestației administrative și în acțiunea promovată partea nu a făcut referire specifică la principiul proporționalității, totuși, din lecturarea cererii de chemare în judecată rezultă că au fost invocate situații faptice din care reclamanta trage concluzia că nu se impunea retragerea integrală a finanțării.

Pe de altă parte, este adevărat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, intimata reclamantă nu a solicitat expresis verbis reducerea sancțiunii aplicate, însă de vreme ce a solicitat anularea procesului-verbal, iar instanța a procedat la anularea parțială a acestuia, este evident că măsura adoptată este una de favoare pentru titularul cererii.

Așadar, argumentul că nu s-a solicitat reducerea sancțiunii nu poate constitui un motiv pentru constatarea nelegalității sentinței, neputându-se aprecia că instanța a încălcat principiul disponibilității, așa cum a încercat recurenta să acrediteze.

Pe de altă parte, cum invocarea principiului proporționalității nu reprezintă o cauză de nulitate a actului administrativ, ci doar un motiv de echilibrare și reașezare a măsurilor dispuse de autoritate, este cert că acest argument nu poate fi considerat unul străin de natura cauzei.

Totodată, împrejurarea că a fost stabilită în cauză existența unor neregularități, dar a fost redusă sancțiunea aplicată nu este rezultatul unor considerente contradictorii, întrucât din motivarea hotărârii se deduce, în mod clar, că prima instanță a făcut aplicarea principiului proporționalității, ce a condus firesc la soluția adoptată.

În acest context, nu se poate vorbi de o lipsă a motivării, de o motivare contradictorie sau străină de natura cauzei, sau de o preluare a argumentelor uneia dintre părți, cu ignorarea celor ale părții adverse, care să poată justifica, în cauză, casarea hotărârii pe temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 6, așa cum a invocat recurenta.

În cadrul aceluiași motiv de casare s-a susținut că prima instanță nu a motivat în niciun fel aplicarea reducerii procentuale cu 75%, neargumentând care dintre neregulile constatate justifică această măsură.

Se observă că prima instanță a motivat pe larg aplicabilitatea principiului proporționalității, stabilind, după menționarea considerentelor teoretice, că neregulile stabilite în procesul-verbal, deși reale, nu sunt de natură să justifice retragerea integrală a finanțării, datorită împrejurărilor concrete ale speței.

Proporționalitatea măsurii administrative este o chestiune subiectivă care ține de resortul aprecierii autorității și care poate fi cenzurată de instanță tot pe considerente de ordin estimativ.

Așadar, nu se poate reține, nici sub acest aspect, că sentința este cenzurabilă cu aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta respectând cerințele de motivare și justificare logică a soluției adoptate.

O a doua critică de nelegalitate invocată are în vedere prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv, când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Pe acest tărâm a fost invocată greșita interpretare a principiului proporționalității așa cum este reglementat de art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/1995, care, în opinia recurentei nu are aplicabilitate în prezenta cauză.

Înalta Curte reamintește că aplicarea principiului proporționalității reglementat de art. 5 alin. (4) din TFUE, impune ca autoritățile naționale să își adapteze mijloacele folosite la obiectivele concrete urmărite în conformitate cu prevederile dreptului Uniunii Europene, asigurând ca măsurile adoptate să fie adecvate, cel mai puțin oneroase și necesare atingerii obiectivului și, totodată, să nu aibă caracter excesiv în raport cu scopul propus.

Totodată, așa cum a reținut și prima instanță, potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia.

Este adevărat că la art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/1995 privind protecția intereselor financiare ale comunităților europene, ca regulă generală, se prevede că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat, prin obligația de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat și prin pierderea totală sau parțială a garanției constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj sau în momentul primirii unui avans.

Însă, art. 5 lit. c) din același Regulament enumeră, printre sancțiunile administrative pe care le pot atrage abaterile intenționate sau săvârșite din neglijență "retragerea totală sau parțială a unui avantaj acordat prin norme comunitare, chiar dacă agentul economic a beneficiat în mod nejustificat numai de o parte din avantajul respectiv".

Instanța de control judiciar nu va nega susținerile autorității din recurs, referitoare la mențiunile din contractul de finanțare, care justifică reținerea neregulilor constatate prin actul administrativ.

Însă, aceste clauze contractuale trebuie interpretate într-un sens care să concorde prevederilor Regulamentului nr. 2988/1995, așa cum au fost redate mai sus, Înalta Curte constatând că, într-adevăr, autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra sancțiunii administrative pe care o consideră necesară și adecvată scopului propus, putând opta pentru retragerea totală sau parțială a avantajului, în funcție de toate circumstanțele cauzei, între care gradul de vinovăție al beneficiarului, tipul concret al abaterii, durata în timp și efectele produse.

Din analiza aceluiași motiv de casare, Înalta Curte deduce că recurenta insistă asupra faptului că, în prezenta speță, cu ocazia derulării contractului de finanțare, intimata reclamantă a săvârșit neregularități constând în faptul că în luna decembrie 2013 figurează cu datorii la bugetul local al Primăria Tulnici, județul Vrancea, în valoare de 33.816 RON nu deține autorizație de mediu, iar certificatul de clasificare era expirat.

Din verificarea considerentelor primei instanțe, se observă că existența acestor nereguli nu a fost negată, dimpotrivă s-a reținut că intimata reclamantă a depus contestația la executare împotriva titlului de creanță reprezentat de plata datoriilor la bugetul local al comunei Tulnici, la 23.12.2013, după data controlului pe efectuat de pârâtă. Cu privire la certificatul de clasificare emis de ANAT, prima instanță, just a statuat că în perioada 26.11.2011, până la data de 13.02.2014, structura de primire turistică a funcționat fără certificat de clasificare, respectiv cu certificat de clasificare expirat, iar în anii 2010-2013 inclusiv, beneficiarul a înregistrat pierderi așa cum rezultă din documentele contabile

Totuși, raportat la circumstanțele obiective ale cauzei, instanța de fond a statuat că autoritatea pârâtă nu a respectat principiul proporționalității, sancțiunea fiind excesivă în raport de natura și gravitatea neregularităților, care au avut ca efect doar un prejudiciu potențial la adresa bugetului general al Uniunii Europene.

Apreciind asupra tuturor circumstanțelor cauzei, prima instanță a stabilit că intimata a remediat unele dintre nereguli, astfel încât se reține buna sa credință pe toată durata de derulare a contractului, motiv pentru care măsura sancționării cu restituirea întregii sume acordate prin contractul de finanțare este disproporționată, în condițiile în care gravitatea neregulilor reținute este una medie și privește numai o etapă din derularea proiectului.

În opinia recurentei, nu are nicio importanță achitarea datoriilor în anul 2015, după aplicarea sancțiunii, în condițiile în care beneficiarul s-a obligat ca pe toată perioada derulării contractului să demonstreze viabilitatea proiectului și să nu înregistreze datorii la bugetul de stat.

În această privință, se observă că prima instanță a confirmat neregula constatată de autoritate, stabilind că achitarea datoriilor după emiterea procesului-verbal, nu poate conduce la anularea acestuia, însă a dat eficiență acestei împrejurări în aprecierea asupra proporționalității sancțiunii dispuse.

Este adevărat că legalitatea unui act administrativ trebuie raportată la situația de fapt existentă la data emiterii acestuia, dar prima instanță a verificat în ansamblu aspectele anterioare și ulterioare referitoare la cadrul general de derulare a contractului, pentru a justifica poziția beneficiarului față de îndeplinirea obligațiilor sale și de îndeplinirea scopului final al finanțării.

Retragerea integrală a finanțării, nu se impune în prezenta cauză, întrucât nu este vorba de neîndeplinirea unor condiții legale de eligibilitate, care ar fi justificat neacordarea de la bun început a finanțării, ci doar de existența unor nereguli săvârșite pe parcursul perioadei vizate de verificare, nereguli care pot atrage și restituirea parțială a finanțării, așa cum just a apreciat instanța de fond.

Totodată, prima instanță a constatat viabilitatea proiectului, raportat la faptul că în urma remedierii neregularităților constatate, scopul acestuia a fost atins, respectiv pensiunea turistică este în stare de funcționare și produce consecințele juridice pentru care a fost finanțată, motiv pentru care corect s-a stabilit caracterul disproporționat al sancțiunii.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii recurate ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 5475 din 19 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 decembrie 2020.