ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5969/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 15.05.2019, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în contradictoriu cu Societatea Naționala de Transport Feroviar de Calatori - C.F.R. CĂLĂTORI a formulat cerere de intervenție în interes propriu în dosarul nr. x/2017 arătând că, prin Decizia nr. 1425/29.03.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017, s-a admis cererea de revizuire formulată de Societatea Națională de Transport Feroviar Calatori "CFR Calatori" S.A., împotriva deciziei nr. 2436/27.06.2017 pronunțată de ICCJ, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, schimbând această din urmă decizie în sensul că a fost admis recursul declarat de Agenția Naționala de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 3307 din 3 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal, a dispus casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea soluționării capătului subsidiar cererii de chemare în judecată și a menținut soluția dată de instanța de recurs în privind capătului de cerere principal.

Prin încheierea de ședință din data de 26.06.2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție formulată de Direcția Generală de Administrare Fiscală a Marilor Contribuabili.

Împotriva încheierii de ședință din data de 126.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs petenta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, invocând dispozițiile arr. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 coroborat cu art. 424 alin. (5), art. 425 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cu modificările și completările ulterioare și art. 6 CEDO, petenta susține că încheierea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci prima instanță a invocat argumentele din incheierile din data de 23 ianuarie 2019, 20 februarie 2019, ca răspuns la solicitările pârâtei ANAF.

În conformitate cu aceste prevederi, în considerentele hotărârii judecătorești, implicit a încheierii, se vor arata obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea sitauției de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Astfel, exigența motivării impune prezentarea coerentă și efectivă a examenului critic al magistratului de natură să susțină rezultatul deliberării, dar și concordanța argumentelor cu aspectele deduse în judecată de către parte.

În concluzie, instanța de fond nu a făcut altceva decât să își invoce propriile încheieri, fără să facă cunoscut conținutul acestora, ceea ce echivalează cu nemotivarea în fapt și în drept a încheierii criticate.

Recurenta consideră că încheierea primei instanțe a fost dată și cu încălcarea art. 6 din Coventie, întrucât art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar.

Astfel, instanța de fond, în vederea respectării cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (1) coroborat art. 425 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 și cu art. 6 C. proc. civ., trebuia să indice motivele pentru admiterea/respingerea cererii de intervenție sub aspectul condiției interesului.

Recurenta susține că DGAMC justifică interes în formularea prezentei cererii de intervenție principală, prin faptul că este emitenta Deciziei de impunere nr. xnr. 519/25.06.2013 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/25.06.2013 contestate de SNTFC CFR Călători S.A..

În continuare, arată că prin art. III alin. (2) din H.G. nr. 1171/2007 s-a prevăzut că de la data de 01.10.2007 Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili "se reorganizează ca direcție generală în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, fără personalitate juridică, prin comasare, iar comasarea se face prin absorbția Direcției generale de administrare a marilor contribuabili de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, în condițiile Decretului nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice și persoanele juridice, cu modificările ulterioare."

Solicită să se ia act de prevederile art. 13

1

alin. (1) din H.G. nr. 816/2015 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF, precum și pentru modificarea anexei nr. 2 la H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, potrivit cărora în subordinea Agenției se organizează și funcționează Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instituție publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, prin preluarea atribuțiilor și a activității corespunzătoare din cadrul aparatului propiu al Agenției.

Potrivit art. IV din H.G. nr. 816/2015 "Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficiat al României, Partea I, cu excepția dispozițiilor art. 13

1

din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013. cu modificările ulterioare, inclusiv cele aduse prin prezenta hotărâre, precum și a art. 13 alin. (3) lit. c). care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016."

Ca atare, de la data de 01.10.2007, până la data de 31.12.2015, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a fost o direcție în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu sediul în str. x, București, funcționând fără personalitate juridică în cadrul Agenției.

Începând cu data de 01.01.2016, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a dobândit personalitate juridică distinctă și implicit calitate procesuală pasivă proprie.

Astfel, în baza dispozițiilor art. 13

1

din H.G. nr. 816/2015 potrivit cărora "în subordinea Agenției se organizează și funcționează Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instituție publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, prin preluarea atribuțiilor și a activității corespunzătoare din cadrul aparatului propriu al Agenției", începând cu data de 01.01.2016, DGAMC a dobândit personalitate juridică distinctă și implicit calitate procesuală pasivă proprie.

Având în vedere faptul că recurenta este emitenta Deciziei de impunere nr. xnr. 519/25.06.2013 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/25.06.2013 contestate de SNTFC CFR Călători S.A., precum și faptul că prin capătul subsidiar din cererea de chemare în judecată a SNTFC CFR Călători S.A., societatea solicită "În subsidiar, în măsura în care cele reținute de organele de inspecție fiscală în sensul că toate autorizațiile au fost folosite în interes personal și ar trebui aplicate prevederile art. 129 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, contestă și baza de impunere folosită la calculul TVA colectată. Societatea consideră că valorile asupra cărora ar fi trebuit să aplice cota de TVA ar fi fost valoarea de emitere a legitimației de călătorie, niciun caz tarifele autorizațiilor de călătoriei" interesul invocat de recurentă este justificat și de faptul că organele de inspecție fiscală de care face vorbire societatea sunt organele de inspecție din cadrul DGAMC.

De asemenea, prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare menționează că "La primirea cererii, instanța dispune citarea părților. Autoritatea publică emitentă va comunica împreună cu întâmpinarea actul atacat împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei. Instanța poate solicita emitentului orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei."

Din analiza dispozițiilor menționate mai sus, rezultă fără putință de tăgadă, faptul că prima instanță, în baza rolului activ, avea obligația ca după reluarea judecării fondului cauzei, sa citeze autoritatea publică emitentă a actelor administrative. Or, așa cum s-a arătat mai sus, DGAMC este emitenta Deciziei de impunere nr. xnr. 519/25.06.2013 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/25.06.2013 contestate de SNTFC CFR Calatori S.A., fapt ce probează temeinicia cererii de intervenție formulată.

Prin raportare raportare la cele menționate mai sus, precum și faptul că Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este emitenta Deciziei de impunere nr. xnr. 519/25.06.2013 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/25.06.2013, acte administrativ fiscale contestate în prezentul dosar solicită admiterea recursul astfel cum a fost formulat, în sensul admiterii cererii de intervenție principală formulată în contradictoriu cu reclamanta SNTFC CFR Călători S.A..

Intimata-reclamantă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. a depus întâmpinare prin care, în principal, a solicitat constatarea nulității recursului, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 17 octombrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 27 noiembrie 2019.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-petentă, a apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinării de către intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Petenta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în contradictoriu cu Societatea Naționala de Transport Feroviar de Calatori - C.F.R. CĂLĂTORI a formulat cerere de intervenție în interes propriu în dosarul nr. x/2017 arătând că fiind emitenta Deciziei de impunere nr. xnr. 519/25.06.2013 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/25.06.2013 are interes în cauza dedusă judecății.

Instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, deoarece cererea a fost formulată după casarea cu trimitere spre rejudecare, iar potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (2) C. proc. civ., cererea poate fi formulată numai în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte în temeiul art. 248 C. proc. civ. va analiza cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc."

Sub acest aspect Înalta Curte constată că recurenta-petentă a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., iar din expunerea acestora rezultă că criticile formulate pot fi încadrate în motivele de casare invocate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

Cu privire la primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că criticile formulate de recurenta - petentă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va avea în vedere Decizia nr. 1425/29.03.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, prin care s-a admis cererea de revizuire formulată de Societatea Națională de Transport Feroviar Calatori "CFR Calatori" S.A., împotriva deciziei nr. 2436.27.06.2017 pronunțată de ICCJ secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, s-a schimbat această din urmă decizie în sensul că a fost admis recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 3307 din 3 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea soluționării capătului subsidiar cererii de chemare în judecată și s-a menținut soluția dată de instanța de recurs în privința capătului de cerere principal.

În rejudecare, instanța trebuie să se pronunțe asupra capătului subsidiar al cererii ("în subsidiar, în măsura în care cele reținute de organele de inspecție fiscală în sensul că toate autorizațiile au fost folosite în interes personal și ar trebui aplicate prevederilor art. 129 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, se contestă și baza de impunere folosită la calculul TVA colectată, apreciindu-se că valorile asupra cărora ar fi trebuit să se aplice cota de TVA ar fi fost valoarea de emitere a legitimației de călătorie, niciun caz tarifele autorizațiilor de călătorie").

Într-adevăr, DGAMC este emitenta Deciziei de impunere nr. xnr. 519/25.06.2013 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/25.06.2013 contestate de SNTFC CFR Călători S.A. în cauza dedusă judecății, însă pentru a fi în prezența unei intervenții principale, terțul care solicită intervenția într-un proces în curs de desfășurare, trebuie să tindă la recunoaștea sau stabilirea unui drept propriu.

În contenciosul administrativ, obiectul cererii de chemare în judecată constă, așa cum rezultă din art. 1 din Legea nr. 554/2004, în anularea unui act administrativ, recunoașterea dreptului subiectiv ori a interesului legitim vătămat prin emiterea acestuia de autoritatea publică emitentă și reparararea pagubei astfel cauzate.

Înalta Curte va avea în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) și art. IV din H.G. nr. 816/2015 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF, precum și pentru modificarea anexei nr. 2 la H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, în subordinea Agenției se organizează și funcționează Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instituție publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, prin preluarea atribuțiilor și a activității corespunzătoare din cadrul aparatului propriu al Agenției.

Așadar, începând cu data de 01.01.2016, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a dobândit personalitate juridică distinctă și implicit calitate procesuală pasivă, potrivit art. 13

1

din H.G. nr. 816/2015.

În aceste coordonate, se observă că recurenta nu justifică un interes procesual propriu în formularea cererii de intervenție, alegațiile sale demonstrând susținerea intereselor altei persoane și anume a intimatei-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte va califica cererea de intervenție în interes propriu formulată de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ca fiind o cerere de intervenție accesorie.

În conformitate cu prevederile art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ.: "(1) Orice are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare…. (3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți."

În sensul dispozițiilor citate, rezultă că prin intervenția accesorie, terțul participă voluntar la judecată pentru a apăra drepturile uneia dintre părțile inițiale ale procesului.

Spre deosebire de intervenientul principal, intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unei pretenții proprii, ci urmărește, prin apărările pe care le face, ca instanța să pronunțe o soluție favorabilă părții pentru care a intervenit. Ca atare, natura juridică a intervenției accesorii este aceea de apărare.

În acest context, terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit, ci pentru ca cererea sa să fie admisă în principiu, terțul intervenient trebuie să justifice un interes propriu, ceea ce înseamnă că drepturile sale ar putea fi afectate prin pronunțarea unei hotărâri defavorabile părții pentru care intervine.

Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. civ. "Intervenția accesorie poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecății, chiar și în căile extraordinare de atac."

Înalta Curte apreciază că cererea de intervenție este conformă cu dispozițiile art. 63 C. proc. civ., deoarece în dosarul nr. x/2017, aflat în rejudecare, dezbaterile în fond nu s-au încheiat deoarece asupra capătului de cerere subsidiar instanța de primă jurisdiscție nu s-a pronunțat.

De asemenea, Înalta Curte constată că este dovedit interesul petentei în vederea obținerii unei hotărâri prin care să se constate temeinicia actelor administrative emise având în vedere că, DGAMC este emitenta Deciziei de impunere nr. xnr. 519/25.06.2013 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/25.06.2013 contestate de SNTFC CFR Călători S.A. în prezenta cauză. 7. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, va admite recursul, va casa încheierea recurată și rejudecând, va califica cererea de intervenție în interes propriu formulată de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ca fiind o cerere de intervenție accesorie și o va admite în principiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de recurenta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva încheierii din 26 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată și rejudecând:

Califică cererea de intervenție în interes propriu formulată de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ca fiind o cerere de intervenție accesorie.

Admite în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.