ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5934/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a Deciziei pârâtului înregistrate sub nr. x/08.02.2017, respectiv a art. 2, în sensul obligării acestuia la plata sumei de 13.441 RON.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3337 din 27 septembrie 2017, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a anulat parțial Decizia nr. 3882/08.02.2017 și a obligat pârâtul la admiterea cererii de plată a reclamantei pentru suma de 62.534,75 RON, respingând celelalte pretenții ca nefondate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților,

3.1. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, susține că prima instanță a respins pretențiile sale cu privire la acordarea despăgubirilor pentru refacerea instalației electrice, reținând doar motivele pârâtului, în sensul că devizul depus nu este în conformitate cu nota de constatare, fără să aibă în vedere că acea notă nu i-a fost adusă la cunoștință prin semnătură, în plus, nu este semnată nici de agentul constatator care a întocmit-o, așa încât au fost încălcate prevederile art. 15 lit. j) din Norma ASF nr. 16/2015.

Referitor la cota de TVA de 24%, arată că a solicitat contravaloarea acestei taxe doar pentru materialele procurate de aceasta în baza documentelor fiscale prezentate, nesolicitând respectiva taxa pentru manoperă.

Astfel, a făcut trimitere la prevederile art. 15 alin. (3) din Ordinul nr. 7/29.05.2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, arătând că acest text face referire clară la manoperă că nu va conține TVA, nicidecum la materiale.

Așa fiind, a apreciat că pentru reparațiile efectuate în regie proprie a depus documente justificative (bonuri fiscale de procurare materiale pentru care a plătit TVA) și pentru care ordinul invocat îi permite să se țină seama de prețurile practicate pe piața locală, pentru materiale, precizând că pentru manopera necesară efectuării reparațiilor nu a solicitat TVA.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii pretențiilor pentru refacerea instalației electrice în valoare de 1076,34 RON și contravalorea TVA de 24% în sumă de 7.622,15 RON.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, a reluat situația de fapt și a susținut, în esență, că, în cauză, se impunea efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să constate suprafața exacta a acoperișului.

Totodată, a făcut trimitere la modalitatea de deterimare a suprafeței unui acoperiș și a susținut că, în cazul dedus judecății, direcția tehnică de specialitate din cadrul autorității pârâte, în baza schițelor, a stabilit corect suprafața totală a acoperișului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

3.3. Prin întâmpinarea formulată la recursul pârâtului, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea căii de atac exercitate de pârât.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat, însă în limitele arătate în continuare.

Totodată, a constatat nulitatea recursului formulat de pârât.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentului-pârât nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat situația de fapt, cu referire la motivele pentru care, în opinia părții, actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale, reiterând astfel apărările invocate în fața primei instanțe, fără a formula critici concrete cu privire la aspectele reținute în hotărârea recurată.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentului-pârât nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile formulate de pârât cu ocazia dezbaterilor asupra căii de atac exercitate, în ședință publică, se constată că acestea, chiar dacă ar fi fost valide, nu se regăsesc în memeoriul de recurs, așa încât completarea motivelor apare ca fiind formulată peste termenului prevăzut de lege.

1.2. Cu privire la recursul formulat de reclamanta A.

Recurenta-reclamantă a învestit instant de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea în parte a Deciziei pârâtului înregistrate sub nr. x/08.02.2017, respectiv a art. 2, în sensul obligării acestuia la plata sumei de 13.441 RON.

Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a anulat parțial Decizia nr. 3882/08.02.2017 și a obligat pârâtul la admiterea cererii de plată a reclamantei pentru suma de 62.534,75 RON, respingând celelalte pretenții.

Instanța de control judiciar nu împărtășește în totalitate soluția curții de apel, apreciind că se impune casarea în parte a sentinței atacate.

Prin Decizia nr. 3882/08.02.2017, contestată în cauză, autoritatea pârâtă a admis în parte cererea de plată formulată de reclamantă, ca urmare a distrugerii imobilului acesteia într-un incendiu, pentru suma de 57.792 RON, respingând-o pentru diferența de 25.885,92 RON, reprezentând diferența dintre suma solicitată de reclamantă (83.677,53 RON) și suma calculată conform notei de constatare pe baza prețurilor practicate de magazinele de specialitate, folosind catalogul B. (ediția februarie 2016).

Astfel, s-a reținut, pe de o parte, o suprafață desfășurată a acoperișului casei de doar 96 mp, în loc de 126,96 mp cât invocase reclamanta, considerând că diferența de 30,96 mp este streașina casei, astfel că 96 mp a fost suprafața luată în considerare la calculul devizului estimativ.

Pe de altă parte, nu a fost inclusă refacerea instalației electrice, respectiv TVA de 24% aferentă anului 2015, pentru partea de materiale, lucrările de reparații fiind efectuate în regie proprie.

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentei privind soluția de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor pentru refacerea instalației electrice care, în opinia părții, a avut la bază doar motivele invocate de pârât.

Se constată că judecătorul fondului a reținut în mod corect că motivul neacordării respectivelor despăgubiri l-a constituit faptul că devizul depus nu este în conformitate cu nota de constatare, potrivit căreia, singurele repere avariate sunt acoperișul, tavanele și pereți, nu și instalația electrică.

Așadar, nu s-a făcut dovada unei legături de cauzalitate între nevoia de reparații la instalația electrică (existând posibilitatea să fi fost avariată anterior, fiind ea însăși cauza incendiului) și producerea riscului asigurat, prin urmare celelalte aspecte invocate nu au relevanță.

Totodată, se constată că prima instanță s-a pronunțat în mod just că nu se poate pretinde taxa pe valoarea adăugată când reparațiile au fost efectuate în regie proprie, neputându-se acorda această taxă pentru manoperă.

Din această perspectivă, sunt relevante prevederile art. 15 din Ordinul CSA Nr. 7 din 28 mai 2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constatarea, evaluarea și lichidarea daunelor la asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundațiilor, care prevăd:

"(1) Despăgubirile acordate de PAID pentru daunele acoperite prin PAD nu pot depăși valoarea sumei asigurate obligatoriu, cuantumul efectiv al daunei și nici valoarea reală a locuinței la momentul producerii dezastrului natural.

(2) Cuantumul daunei la locuințe este egal cu costul reparațiilor părților componente pentru acelea care se mai pot repara ori cu costul de înlocuire a elementelor care nu se mai pot repara, inclusiv cheltuielile pentru materiale, stabilite la prețurile medii de pe piața locală.

(3) Costul reparațiilor efectuate la locuințe se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate sau în baza devizului întocmit de asigurător, în cazul lucrărilor în regie proprie. În cazul în care reparațiile locuinței se efectuează în regie proprie, tariful orei de manoperă nu va conține TVA și se va ține seama de prețurile practicate pe piața locală, pentru materialele și manopera necesare efectuării reparațiilor.

(4) Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de materiale de construcții și/sau executarea de lucrări de construcții.

(5) Costul reparațiilor clădirilor cu destinație de locuință se stabilește prin aplicarea prețurilor unitare pe articole de deviz pentru lucrări de reparații la construcții și instalațiile aferente; metodologia și dispozițiile legale în vigoare care se aplică la întocmirea devizelor în vederea stabilirii costului reparațiilor sunt cele valabile la data producerii evenimentului asigurat".

Așadar, norma menționată face distincție între valoarea costurilor de reparații (manoperă) și TVA în situația în care reparațiile se efectuează în regie proprie de către asigurat.

Înalta Curte constată însă că sunt întemeiate criticile părții privind obligarea pârâtului la plata sumei de 7622,15 RON, reprezentând diferență de despăgubiri în ceea ce privește costul materialelor achiziționate în vederea reparațiilor efectuate, care include și taxa pe valoarea adăugată.

În consecință, se impune casarea sentinței atacate în aceste limite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 3337 din 27 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 3337 din 27 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, în rejudecare, obligă pârâtul la plata sumei de 7622,15 RON, reprezentând diferență de despăgubiri.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2020.