ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5921/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea Deciziei privind soluționarea contestației nr. 427/14.11.2017.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2940 din 21 iunie 2018, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant consideră că prima instanță a interpretat și aplicat greșit disp. art. 270 alin. (1), art. 31 și art. 32 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În mod greșit a apreciat instanța de fond că reclamantul ar fi trebuit să urmeze toate demersurile prevăzute de lege pentru îndreptarea erorii din cuprinsul cărții de identitate, inclusiv procedura de modificare a domiciliului fiscal, prevăzută la art. 32 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Recurentul-reclamant susține că nu avea obligația să uzeze de procedura de modificare a domiciliului fiscal, deoarece nu se află în situația în care domiciliul său era diferit de adresa unde locuia în mod efectiv, singura problemă a fost că în cartea de identitate nu s-a identificat și numărul apartamentului în care locuia.

Procedura de modificare a domiciliului fiscal, aprobată prin Ordinul nr. 3845/2015, în vigoare la momentul respectiv, nu se aplică în situația particulară a recurentului-reclamant, iar autoritatea statului care are atribuții privind emiterea cărții de identitate și răspunde pentru corectitudinea datelor înscrise, l-a asigurat că informațiile înscrise sunt corecte și complete, motiv pentru care nu se impune rectificarea/completarea documentului.

Instanța de fond a încadrat într-un context greșit situația de fapt în care se află reclamantul, raportat la prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., apreciind greșit că acesta putea să înlăture cauza ce a determinat nedepunerea în termen a contestației, însă nu a făcut-o, din culpa sa.

Recurentul-reclamant nu s-a aflat în culpă atunci când nu a recurs la procedura prevăzută de disp. art. 320 Codul de procedură fiscală, a fost în contact permanent și direct cu reprezentanții ANAF, a avut mereu un împuternicit cu procură specială, inspectorul fiscal avea datele sale de contact, iar Serviciul evidența persoanelor Voluntari l-a asigurat că domiciliul său este la adresa înscrisă în cartea de identitate.

Toate deciziile de impunere emise de AJFP Ilfov, pe numele recurentului-reclamant, mai puțin decizia în speță, au fost comunicate acestuia personal sau prin mandatar, iar nu prin serviciul poștal, autoritatea fiscală dând dovadă astfel de rea-voință și încălcând principiile care guvernează dreptul fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Recursul este nefondat

Potrivit disp. art. 47 din Legea nr. 2017/2015 privind Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal emis pe suport de hârtie poate fi comunicat prin poștă, potrivit alin. (3)-(7) fie prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestuia, potrivit alin. (8)-(12), fie prin remitere la sediul organului fiscal potrivit alin. (13).

Actul administrativ-fiscal emis pe suport de hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestuia, la domiciliul fiscal, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire (alin. (3).

Modalitatea remiterii actului sub semnătură, la sediul organului fiscal emitent, este posibilă numai când contribuabilul/plătitorul/împuternicitul/curatorul se prezintă la sediul organului fiscal și solicită acest lucru (alin. (13), ceea ce nu este cazul în speță.

De asemenea, comunicarea actului administrativ-fiscal emis pe suport hârtie, prin remitere, sub semnătură, prin angajații proprii ai organului fiscal, reprezintă o situație de excepție, de la prevederile alin. (3).

Din cuprinsul dispozițiilor legale sus-menționate, rezultă că modalitatea obișnuită de comunicare a acestor acte este prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar în cazul în care nu este posibilă, urmează a se efectua prin publicitate (alin. (5)-(7).

Așadar, Înalta Curte constată că prevederile art. 47 Codul de procedură fiscală au fost respectate în cauză, neexistând obligația remiterii prin semnătură, la sediul organului fiscal, decât în situația particulară a solicitării de către contribuabil și nici a comunicării la mandatar, deoarece acesta nu este nu este împuternicit să primească corespondența.

Decizia administrativ-fiscală contestată a fost comunicată la adresa existentă în cartea de identitate, respectiv Voluntari, Bulevardul x, județul Ilfov, ce reprezintă și domiciliul fiscal al recurentului-reclamant.

Demersurile de rectificare/completare a cărții de identitate au fost efectuate cu mult după data comunicării deciziei, conform prevederilor art. 47 din Codul de procedură fiscală, astfel că recurentul era obligat să înștiințeze autoritatea fiscală, aceasta din urmă neavând vreo culpă în privința greșelilor strecurate în documentul de identitate.

Cu privire la interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 186 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține, în acord cu prima instanță, că împrejurările invocate de recurentul-reclamant nu se circumscriu noțiunii de "motive temeinic justificate", prev. de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., pentru ca partea să fie repusă în termenul de contestare a deciziei de impunere.

Astfel, recurentul-reclamant nu a depus la dosar existența niciunui demers anterior emiterii actului administrativ-fiscal, consecința fiind respingerea cererii de repunere în termen.

Cu privire la aplicarea greșită a disp. art. 31 și 32 din Codul de procedură fiscală, Înalta Curte constată că judecătorul fondului s-a referit la aceste texte legale, alternativ cu obligația de rectificare/completare a documentului de identitate.

Deși aducerea la cunoștință a organului fiscal a omisiunii din cuprinsul cărții de identitate nu se înscrie perfect în dispozițiile Ordinului nr. 3845/2015, judecătorul fondului a amintit-o ca pe o posibilitate, mai ales că disp. art. 31 și 32 din Codul de procedură fiscală nu interzic depunerea unei cererii de clarificare a domiciliului fiscal de către contribuabili.

Față de acestea, nefiind întrunite motivele de nelegalitate invocate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2940 din 21 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2020.