ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5559/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul, Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.04.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare (ANIF) în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Măsurii nr. II. 1 din Decizia nr. 1/17.01.2017 emisă de Curtea de Conturi a României, Departamentul III - Direcția 2.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 5033 din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând, admiterea cererii și anularea Măsurii nr. II. 1, prevăzută în Decizia nr. 1/17.01.2017, emisă de Curtea de Conturi a României.

În motivarea opțiunii sale procesuale reclamanta recurentă a susținut următoarele:

Sumele menționate în Dispoziția Curții de Conturi reprezintă contravaloarea cheltuielilor efectuate de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare cu plata salariilor compensatorii achitate salariaților preluați în urma concedierii colective de la Administrația Națională de îmbunătățiri Funciare.

Plata acestor drepturi bănești, a constituit rezultatul hotărârilor judecătorești, obținute de salariații preluați de Agenție, acțiunile acestora având la bază, prevederile contractului colectiv de muncă valabil la data concedierii.

Hotărârea criticată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motivul de critică al acesteia fiind prevăzut la art. 488, alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În considerentele sentinței criticate, se reține de către instanța de fond că, deși există hotărâri judecătorești definitive prin care Agenția a fost obligată la plata plăților compensatorii, personalului preluat de Agenție trebuia să i se asigure continuitatea contractelor individuale de muncă, pentru că, în felul acesta ar fi fost exclusă plata compensaților legale.

Plata acestor drepturi nu poate reprezenta prejudiciu și aceasta deoarece, contractul colectiv de muncă, dispunea în mod expres că încetarea activității angajatorului, constituie motiv de încetare a contractelor individuale de muncă, situație care conferă, în mod obligatoriu acordarea de compensații legale personalului concediat.

În actele de control și în considerentele sentinței criticate, se susține că, personalul Agenției trebuia preluat de aceasta entitate, prin încheierea unor acte adiționale, prin care să se continue activitatea anterioară de la angajatorul care s-a desființat, însă așa cum s-a arătat acest lucru este imposibil în practică, că operațiunea juridică care se efectuează la desființarea persoanei juridice trebuie să se concretizeze prin una din modalitățile de încetare a contractelor individuale de muncă așa cum, prevede Legea nr. 53/2003 din Codul Muncii, republicat.

Reorganizarea Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare, trebuie înțeleasă în sensul că, legiuitorul dispune, ca numai o parte a personalului va trece la noua entitate, prin inițierea unei proceduri de selecție conform prevederile art. 14 din O.U.G. nr. 82/2011: (1) Personalul angajat în cadrul Administrației Naționale a îmbunătățirilor Funciare, care se desființează, se preia de către Agenție, în limita posturilor prevăzute la art. 1 alin. (4).

Numărul maxim de posturi al Agenției și filialelor județene este de 1500. (2) încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face în termenele și cu procedura stabilite de lege.

De asemenea, potrivit art. 13 alin. (13) din actul normativ menționat "Personalul Agenției este angajat pe bază de contract individual de muncă și se salarizează potrivit reglementărilor legale aplicabile personalului plătit din fonduri publice".

În consecință, chiar prin actul normativ de înființare al Agenției, se dispune în mod expres ca personalului Agenției să i se încheie contract individual de muncă la angajare.

În condițiile, în care dispozițiile O.U.G. nr. 82/2011 utilizează termenul de reorganizare a Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare în art. 1 alin. (1), iar la art. 3 alin. (2), se folosește termenul de desființare al acestei entități, atunci când se dispune, cu privire la încheierea protocolului de predare primire a patrimoniului, se apreciază că, într-o atare situație, s-a procedat corect, temeiul legal al încetării relațiilor contractuale pentru tot personalul fostei ANIF-RA fiind prevederile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, republicat.

Procedura de concediere colectivă, a fost aplicată în mod unitar întregului personal al ANIF-RA, contractul colectiv de muncă valabil la data concedierii, nu condiționa în nici un fel acordarea compensaților legale de reangajarea sau preluarea angajaților de către Agenție.

Prin sentința criticată, se invocă prevederile art. 5 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1) și (2), precum și art. 7 ale acestui act normativ, conform cărora salariatul trebuie protejat la transferarea întreprinderii și trebuie respectate drepturile din contractele individuale de muncă și contractele colective de muncă, dispunându-se, ca în cazul transferului unității sau unei părți al acestuia, este interzisă concedierea individuală sau colectivă a salariaților.

Aceste dispoziții legale, nu sunt aplicabile în condițiile în care Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, a fost înființată prin O.U.G. nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare.

Prin acțiunile salariaților, adresate instanțelor judecătorești, au fost solicitate drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă valabil, reprezentat de compensațiile legale acordate salariaților concediați, constând în contravaloarea a trei sau șapte salarii de bază.

Contrar prevederilor art. 7 din Legea nr. 67/2006, invocată în considerentele hotărârii criticate, la reorganizarea Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare, concedierea personalului a reprezentat o necesitate, expunerea de motive care însoțește actul normativ, impunând reducerea cheltuielilor cu personalul, iar concedierea întregului personal al ANIF-RA, reprezintă procedura legală aplicabilă la desființarea acestei entități.

Prin actul normativ de înființare a Agenției, se stabilește statutul de instituție publică, al noii entități, salarizarea personalului care este plătit din fonduri publice, structura organizatorică, este aprobată prin ordin al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, neexistând o entitate între structura organizatorică și cea de personal a celor două entități.

Plata compensaților legale, nu s-a făcut din propria inițiativă a conducerii Agenției, ci în baza unor hotărâri judecătorești definitive, care au stabilit temeinicia pretențiilor celor 645 de salariați preluați.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material, punct de vedere susținut în principiu prin aceleași apărări cu cele expuse în fața instanței de fond.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Prin actele administrative emise de Curtea de Conturi a României supuse controlului de legalitate în prezenta cauză s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei măsuri pentru stabilirea gradului de responsabilitate a persoanelor implicate în luarea deciziilor neconforme care au generat efectuarea cheltuielilor suplimentare nejustificate în sumă de 10.162.117 RON brut, din care plăți nelegale către salariați 5.870.019 RON net (salarii compensatorii) și de recuperare acestora, inclusiv de la persoanele care aveau atribuții și competențe stabilite în acest sens, dacă va fi cazul. Totodată se vor calcula și recupera accesoriile aferente.

În esență, prin aceste acte administrative i se reproșează reclamantei că la momentul reorganizării sale nu a procedat înainte de concedierea colectivă, la evaluarea salariaților și la asigurarea continuității contractelor individuale de muncă a celor menținuți, conform prevederilor actului normativ sus menționat, situație care a determinat practic obligarea angajatorului să plătească tuturor compensație, fără a distinge după cum aceștia vor fi sau nu reangajați.

Recurenta pretinde că în raport de dispozițiile legale aplicabile nu avea o altă posibilitate legală decât concediererea tuturor angajaților și reangajarea unora în limita locurilor dispuse prin actul normativ de reorganizare.

Aceste susțineri sunt nefondate, întrucât conform dispozițiilor art. 14 din O.U.G. nr. 82/2011, personalul angajat în cadrul Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare, care se desființează, se preia de către Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, în limita posturilor prevăzute la art. 1 alin. (4).

Pe de altă parte, prin art. 15 din același act normativ se dispune că "(1) Agenția se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile și altele asemenea, precum și în toate litigiile în care Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare este parte.

(2) Contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile și altele asemenea încheiate de Administrația Națională a îmbunătățirilor Funciare și aflate în executare la data adoptării prezentei ordonanțe de urgență își mențin valabilitatea și se preiau de către Agenție."

Având în vedere normele expuse în precedent, este de subliniat că legiuitorul în procedura de reorganizare a instituției publice reclamante a înțeles să substituie vechea instituție publică cu noua entitate rezultată în urma reorganizării în toate contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile încheiate sau convenite anterior acestui proces, reclamanta devenind prin efectul legii parte și în contractele de muncă ale angajaților preluați de la fost entitate.

În această notă, nu era obligatorie concedierea colectivă a majorității personalului angajat, respectiv 4.630 salariați, și reangajararea lui parțială în limita impusă de art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 82/2011, cum pretinde reclamanta recurentă, ci concedierea colectivă a personalului până la atingerea limitei legale de personal, cu menținerea corelativă a celorlalte contracte de muncă în care, așa cum s-a reținut în precedent, reclamanta se substituise angajatorului inițial căruia îi succedase prin efectul legii.

Opțiunea pentru una sau alta din cele două posibilități era responsabilitatea reclamantei, care era ținută ca în procesul deliberativ să aleagă soluția cea mai economică. Optând pentru soluția concedierii întregului personal, a deschis acestora posibilitatea valorificării drepturilor lor decurgând din contractul colectiv de muncă pentru plata salariilor compensatorii pentru concedierea colectivă, ceea ce s-a și întâmplat, chiar dacă o parte a fost reangajat, iar concedierea pentru aceștia din urmă a constituit numai o formalitate în procesul de reorganizare al instituției reclamante.

Din acest punct de vedere nu poate fi însușită critica reclamantei conform cu care prejudiciul constând în plata salariilor compensatorii pentru personalul reangajat nu a fost creat prin fapta proprie a conducerii reclamantei, ci este rezultatul conformării dispozițiilor hotărârilor judecătorești prin care au fost sancționate aceste obligații.

Angajarea acestor cheltuieli a fost determinată de conduita reclamantei care a ales să procedeze la concedierea integrală a personalului, în condițiile în care putea și trebuia să concedieze numai personalul care exceda limitei legale impuse, conferind prin conduita sa și personalului indezirabil aceleași drepturi prin măsura luată, chiar dacă în fapt concedierea lui nu era necesară, întrucât angajamentul acestora față de instituția publică reclamantă a continuat a fi valorificat prin încheierea unor contracte de muncă noi.

Menținerea contractelor de muncă pentru personalul reangajat, care după cum s-a arătat, era o măsură posibilă și legală, îi impiedica pe acești angajați în valorificarea drepturilor pe care contractul colectiv de muncă le prevedea pentru concedierea lor colectivă. Conduita reclamantei care a procedat la concedierea integrală a personalului și reangajarea sa parțială a creat astfel potrimoniului său public un prejudiciu constând în drepturile care le-au fost recunoscute celor reangajați și care se impune a fi recuperat.

Prin urmare, în mod legal s-a dispus la pct. II.l din Decizia nr. III/l/17.01.2017 emisă de Curtea de Conturi măsura recuperării de către reclamantă drepturilor salariale compensatorii pentru personalul care le-a pretins și a fost reangajat, astfel că hotărârea instanței de fond care a validat acest act administrtiv este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul reclamantei Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare împotriva sentinței nr. 5033 din 19 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare împotriva sentinței nr. 5033 din 19 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2020.