ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2400/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și ulterior pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței soluționării cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin Sentința nr. 2678 din 20 aprilie 2016, reclamanta Agenția Națională a Funcționarilor Publici a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României suspendarea măsurii dispuse la pct. 2 din Decizia nr. 10 din 22 iulie 2015 a Curții de Conturi - Departamentul XII, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 10 din 22 iulie 2015 emise de Curtea de Conturi - Departamentul XII și a Încheierii nr. 51 din 20 octombrie 2015 emise de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, respectiv anularea măsurii dispuse la pct. 2 din Decizia nr. 10 din 22 iulie 2015 a Curții de Conturi - Departamentul XII.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3827 din 29 noiembrie 2016, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată și a anulat, în parte, Încheierea nr. 51 din 20 octombrie 2015 și Decizia nr. 10 din 22 iulie 2015 emise de Curtea de Conturi a României, respectiv în ceea ce privește măsurile de la pct. 2 a) și b) ale deciziei menționate, respingând în rest acțiunea, ca nefondată.

Împotriva Sentinței civile nr. 3827 din 29 noiembrie 2016 a formulat recurs reclamanta Agenția Națională a Funcționarilor, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține că în speță nu sunt incidente disp. art. 44 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, în cazul contractului de cesiune a drepturilor de autor utilizat în derularea Programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici.

Se arată că, pentru derularea modulelor, s-a procedat la selecția formatorilor conform procedurii operaționale aprobate la nivelul Agenției, prin raportare la îndeplinirea condițiilor de participare și nu prin raportare la calitatea aplicanților la procedura de recrutare și selecție, respectiv persoana din afara Agenției sau personal contractual/funcționari publici din cadrul Agenției.

Ulterior rezultatului selecției, s-a încheiat contractul de cesiune a drepturilor de autor cu fiecare formator selectat, pe titular al dreptului de autor, în condițiile Legii nr. 8/1996, modificată și completată.

Recurenta-reclamantă pretinde că nu este întrunită ipoteza juridică în care personalul Agenției, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu precizate în contractul individual de muncă sau în fișa postului aferentă unei funcții publice de conducere/execuție, creează o operă, rezultat al unei activități creatoare, expresie a originalității și personalități autorului.

Personalul Agenției nu are în fișa postului atribuții privind calitatea de formator la programele organizate/derulate de aceasta, activitățile de formare au fost externalizare conform condițiilor contractuale și metodologiei de selecție a formatorilor.

Mai mult, arată recurenta-reclamantă, desfășurarea activității de formator, pentru persoanele selectate din cadrul personalului Agenției, s-a făcut în afara programului de lucru al acestora, în timpul liber sau concediul de odihnă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Potrivit disp. art. 44 din Legea nr. 8/1996, modificată și completată, în lipsa unei clauze contractuale contrare, pentru operele create în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu precizate în contractul individual de muncă, drepturile patrimoniale aparțin autorului operei create. În acest caz, autorul poate autoriza utilizarea operei de către terți, numai cu consimțământul angajatului și cu recompensarea acestuia pentru contribuția la costurile creației. Utilizarea operei de către angajator, în cadrul obiectului de activitate nu necesită autorizarea angajatului autor [alin. (1)].

În cazul în care clauza prevăzută la alin. (1) există, aceasta urmează să cuprindă termenul pentru care au fost cesionate drepturile patrimoniale de autor. În absența precizării termenului, acesta este de trei ani de la data predării operei [alin. (2)].

După expirarea termenelor prevăzute la alin. (2), în lipsa unei clauze contrare, angajatorul este îndreptățit să îi pretindă autorului plata unei cote rezonabile din veniturile obținute din utilizarea operei sale pentru a compensa costurile începute de angajator pentru crearea operei de către angajat, în cadrul atribuțiilor de serviciu [alin. (3)].

La expirarea termenului menționat la alin. (2) drepturile patrimoniale revin autorului [alin. (4)].

Autorul unei opere create în cadrul unui contract individual de muncă își păstrează dreptul exclusiv de utilizare a operei, ca parte din ansamblul creației sale [alin. (5)].

Instanța de fond, respingând acțiunea reclamantei cu privire la pct. 2 lit. c) din Decizia nr. 10/2015, a reținut că reclamanta nu a demonstrat că premisa textului legal de la art. 44 din Legea nr. 8/1996 nu este întrunită, respectiv că operele create de funcționarii publici din structura ANFP, recrutați ca formatori pentru programele organizate, ar fi create în afara îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

Măsura dispusă la pct. 2 lit. c) din Decizia nr. 10/2015 a constat în obligarea recurentei-reclamante să analizeze îndeplinirea cerințelor prev. de art. 44 din Legea nr. 8/1996 pentru contractele de cesiune a drepturilor de autor și drepturile conexe și, în caz contrar, atunci când se observă că aceste contracte nu respectă dispozițiile legale, să ia măsurile adecvate de recuperare a sumelor plătite necuvenit.

Chestiunea juridică ce trebuie dezlegată în cauza de față este aceea dacă operele create de proprii angajați ai recurentei-reclamante, recrutați ca formatori au fost realizate în afara îndeplinirii atribuțiilor de serviciu sau în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Recurenta-reclamantă susține că raporturile juridice dintre părți, cesionar și cedent, s-au derulat în temeiul contractului de cesiune și nu în virtutea atribuțiilor de serviciu, personalul Agenției nu are în fișa postului atribuții privind calitatea de formator la programele de formare derulate, iar desfășurarea activității a avut loc în afara orelor de program (timp liber sau concediu de odihnă).

Din cuprinsul înscrisurilor depuse în recurs, respectiv fișa postului pentru cele patru persoane în discuție, contractele de cesiune de drepturi de autor, agendele cursurilor, fișele colective de prezență, suporturile cursurilor, Înalta Curte apreciază că în speță operele au fost create de către cei patru autori/formatori în îndeplinirea atribuțiilor acestora de serviciu.

Cele patru persoane în cauză sunt angajații proprii ai recurentei-reclamante, funcționari publici, astfel că nu poate fi vorba despre încheierea unui contract de muncă în cuprinsul căreia să se prevadă vreo clauză legată de apartenența operei create în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În calea de atac a recursului recurenta-pârâtă a depus la dosar fișele postului pentru A., B., C. și D.

Din cuprinsul fișelor de post ale doamnelor D. și C., reiese faptul că acestea au înscrise la capitolul "Condiții specifice pentru ocuparea postului" atribuția - capacitate de a forma și dezvolta abilitățile profesionale ale personalului aflat în subordine - și, respectiv, oferă suport de specialitate pentru activitățile specifice de formare din cadrul proiectului, de unde rezultă că sunt îndeplinite disp. art. 44 din Legea nr. 8/1996, modificată și completată.

Aceleași concluzii se desprind și în privința contractelor de cesiune încheiate de A. și B., cele două persoane fiind parte ale direcțiilor și compartimentelor ce au atribuții prin care se coordonează, organizează, controlează, răspunde de activitatea personalului din subordine și, respectiv, se analizează, avizează, coordonează și monitorizează procedurile administrative privind managementul funcției publice și funcționarilor publici, precum și salarizarea funcționarilor publici.

Întrucât programul cursurilor de formare și perfecționare profesională a avut ca denumire "Managementul resurselor umane în administrația publică", iar cele două persoane au prezentat suport de curs, chiar în domeniul pentru care aveau competențe și obligația de a coordona aceste activități, se reține ca fiind nerelevante împrejurările invocate prin motivele de recurs, referitoare la selecția personalului și prestarea activității în afara orelor de program.

Fiind îndeplinite prevederile art. 44 din Legea nr. 8/1996, recurenta-reclamantă are obligația dispusă la pct. 2 lit. c) din actele atacate, de a analiza îndeplinirea cerințelor acestei dispoziții legale și, în caz contrar, să ia măsurile adecvate de recuperare a sumelor plătite necuvenit și reîntregirea fondurilor publice, realizarea acestui obiectiv fiind în competența sa exclusivă.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Agenția Națională a Funcționarilor Publici împotriva Sentinței nr. 3827 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 09 mai 2019.

Procesat de GGC - CT