ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 269/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Agenția Națională pentru Romi, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a contestat Raportul de audit financiar nr. 762/2015, procesul-verbal de constatare anexă la acest raport, Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015 și Încheierea nr. 46 din 25 iunie 2015, emise de pârâtă, solicitând anularea măsurilor dispuse prin actele contestate.

Prin Sentința civilă nr. 155 din 25 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii, și a respins contestația formulată de reclamanta Agenția Națională pentru Romi, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 155 din 25 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția Națională pentru Romi a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum s-a reținut prin raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

În susținerea recursului este reluat conținutul cererii de chemare în judecată, fiind formulate, în esență, următoarele critici în privința sentinței atacate:

Referitor la abaterea reținută la pct. 7 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, Agenția Națională pentru Romi se află în imposibilitatea de a stabili întinderea certă a prejudiciului, deoarece nu deține funcție de audit, iar valoarea exactă a prejudiciului poate fi apreciată ulterior ultimei plăți care stinge obligația instituției față de salariați.

Personalul implicat în aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse la nivelul entității verificate a respectat prevederile Legii nr. 329/2009, fiind nelegală stabilirea răspunderii civile în sarcina persoanelor responsabile de concedierea celor trei salariați, în condițiile în care, nu este pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă care să stabilească culpa acestora și/sau gradul de vinovăție, în raport de faptele săvârșite.

În ceea ce privește abaterea reținută la pct. 8 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, ulterior modificării art. 38 din O.U.G. nr. 158/2005, prin O.U.G. nr. 117/2010, recuperarea sumelor reprezentând indemnizații plătite asiguraților de către angajatori, care depășesc suma contribuțiilor datorate în luna respectivă, nu se mai poate realiza din contribuțiile aferente lunilor următoare.

Termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile legale menționate nu constituie termenul în care angajatorul poate recupera sumele reprezentând indemnizații plătite salariaților care, potrivit O.U.G. nr. 158/2005, se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

În accepțiunea acestui act normativ, angajatorul nu are calitatea de beneficiar, ce aparține persoanei căreia i se acordă dreptul de asigurări sociale de sănătate prevăzut de dispozițiile O.U.G. nr. 158/2005.

Prin urmare, prevederile art. 40 și art. 82 stabilesc termenul în care beneficiarul indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate (salariatul) poate solicita aceste indemnizații de la angajator.

În condițiile în care, în cuprinsul O.U.G. nr. 158/2005 nu este prevăzut un termen în care angajatorul poate solicita rambursarea sumelor respective, acestea pot fi recuperate în termenul general de prescripție de 5 ani. Indemnizațiile plătite asiguraților de către angajator, care depășesc suma contribuțiilor datorate în luna respectivă, nerecuperate în termen, constituie creanțe prescrise.

Referitor la abaterea reținută la pct. 9 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, în cadrul proiectului, "Împreună pe piața muncii", la Centrele Regionale Brăila și Alba, au fost constatate prejudicii materiale, constând în dispariția unor bunuri aparținând patrimoniului proiectului - mijloace fixe și obiecte de inventar. Având în vedere că bunurile au fost sustrase, nu a existat posibilitatea imputării contravalorii acestora, fapt dovedit de procesele-verbale încheiate de către organele de poliție.

În anul 2012, pentru bunurile sustrase de la Centrul Regional Brăila, a fost identificat făptașul, o parte dintre bunuri fiind recuperate, iar în privința celorlalte procedându-se la compensarea valorii prin plăți succesive.

În cuprinsul situațiilor financiar - contabile aferente proiectului, pentru prejudiciul în privința căruia nu a fost identificat făptașul, au fost efectuate înregistrări corespunzător ieșirii din gestiune a tuturor bunurilor dispărute, însă din eroare, nu s-a înregistrat contravaloarea bunurilor sustrase, cu autor necunoscut.

La Centrul Regional Alba, Inspectoratul de Poliție al județului Alba a întocmit procesul-verbal prin care au fost constatate bunurile sustrase, urmând a fi soluționată cauza respectivă.

La data de 31 decembrie 2014, în Contul 473 - Decontări în curs de clarificare - au fost înregistrate operațiuni economice în sumă de 1.295.919 RON, provenind din operațiuni neclarificate din anii precedenți, în mare parte acestea fiind aferente proiectelor cu finanțare nerambursabilă.

Conform prevederilor pct. 3.1.8 din Ordinul M.F.P. nr. 1917/2005, operațiunile care nu pot fi înregistrate direct în conturile corespunzătoare și pentru care sunt necesare clarificări ulterioare, se înregistrează, provizoriu, într-un cont distinct, iar în speță, sumele înregistrate în acest cont urmează a fi clarificate de către instituție în termenul cel mai scurt.

În privința abaterii reținute la pct. 10 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, achiziționarea de către Agenția Națională pentru Romi a agendelor de piele, agendelor datate și a calendarelor de birou, conform facturii fiscale nr. x/18.12.2014, nu intră sub incidența prevederilor O.U.G. nr. 26/2012, ci a dispozițiilor Legii nr. 356/2013, întrucât aceste bunuri au fost procurate în scopul uzului intern, dovadă stând întreaga procedură de achiziție publică, precum și capitolul bugetar din care s-a realizat plata facturii.

Materialele au fost achiziționate potrivit Referatului de necesitate nr. 3002 din 9 decembrie 2014, avizat și aprobat de către compartimentele de specialitate, conform Ordinului M.F.P. nr. 923/2014, fiind vorba de articole imprimate din hârtie și alte articole de birou, necesare desfășurării activității curente.

Referitor la Contractul de finanțare nr. x din 20 iunie 2014, încheiat cu Primăria Mosna, la data întocmirii decontului, respectiv 4 decembrie 2014, nu era întocmit raportul financiar de către Primăria Mosna.

În conținutul documentelor justificative, anexate decontului, nu a fost stipulată mențiunea "contribuția Primăriei", și au fost avute în vedere drept bază de calcul, Contractul de finanțare nr. x din 20 iunie 2014 și bugetul aprobat.

În ceea ce privește abaterea reținută la pct. 11 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, temeiul legal nu poate fi limitat la dispozițiile Legii nr. 350/2005, ci trebuie avute în vedere toate reglementările legale aplicabile în vederea realizării cadrului, scopului și rezultatelor Programului Național inițiat de Agenția Națională pentru Romi.

Referitor la abaterea reținută la pct. 12 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, cheltuielile neeligibile în valoare de 605.746 RON, au fost generate de aprecierea AMPOSDRU, care a considerat că sumele plătite personalului ce a desfășurat activități în cadrul proiectului, în baza contractelor individuale de muncă cu timp parțial, sunt neeligibile.

Agenția Națională pentru Romi se află în imposibilitatea de a proceda la evaluarea și stabilirea valorii pagubei, considerând oportună realizarea unei misiuni de audit în acest sens.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 6 iunie 2018, completul de filtru, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința atacată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Recurenta-reclamantă Agenția Națională pentru Romi a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu verificarea legalității măsurilor nr. 1.7, 1.8, II.1, II.2, II.3, II.4 și II.5 dispuse prin Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, emisă de Departamentul IV al Curții de Conturi, măsuri stabilite în sarcina entității verificate în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate și regularitate consemnate la pct. 7, 8, 9, 10, 11 și 12 din decizie.

Împotriva măsurilor mai sus menționate, reclamanta a formulat contestație, respinsă prin Încheierea nr. 46 din 25 iunie 2015, emisă de Curtea de Conturi - Comisia de soluționare a contestațiilor, act administrativ cu privire la care prima instanță a apreciat că este legal și temeinic, soluție împărtășită de instanța de control judiciar pentru motivele arătate în continuare

Referitor la măsura nr. II.1 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, dispusă pentru remedierea abaterii descrise la pct. 7 din decizie, este de observat că prin cererea de recurs se prezintă cauzele și împrejurările care au condus la plata despăgubirilor către foști salariați ai reclamantei, fără a se arăta motivele pentru care nu au fost luate măsuri de identificare a persoanelor care au procedat la desfacerea contractelor individuale de muncă cu încălcarea prevederilor legale, în vederea recuperării de la aceste persoane a sumelor plătite nelegal.

În raport de susținerile recurentei-reclamante, se constată că în cuprinsul procesului-verbal de constatare, anexă la Raportul de audit financiar nr. 762/2015, nu s-a reținut drept abatere nerespectarea prevederilor Legii nr. 329/2009 și a hotărârilor judecătorești irevocabile, prin care s-a dispus anularea ordinelor de desfacere a contractelor de muncă și plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat contestatorii, ci abaterea a constat în utilizarea nelegală a creditelor bugetare alocate la titlul I "Cheltuieli de personal", reținându-se că reclamanta a fost obligată la plata unor despăgubiri către foștii angajați care nu au prestat activități profesionale, în urma desfacerii contractelor de muncă în mod nelegal.

În condițiile în care aceste sume nu au fost achitate pentru remunerarea unor activități desfășurate în legătură cu activitatea instituției, în mod nelegal sumele respective au fost suportate din fondurile bugetare alocate cu titlu de cheltuieli de personal, astfel încât, se impune recuperarea acestora de la persoanele responsabile cu emiterea actelor nelegale.

De asemenea, în acord cu judecătorul fondului, se constată că dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, invocate de către recurenta-reclamantă, nu vizează perioada reținută în actul de control, iar de altfel, o eventuală eșalonare a drepturilor salariale restante nu contravine constatărilor autorității pârâte cu privire la valoarea sumelor cuvenite persoanelor nelegal disponibilizate și caracterului irevocabil al hotărârilor judecătorești.

În ceea ce privește măsura nr. 1.7 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, dispusă pentru remedierea abaterii menționate la pct. 8 din decizie, se reține, potrivit procesului-verbal de constatare, că indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă (concedii medicale), care se suportă din F.N.U.A.S.S., nu au fost evidențiate în contabilitate și nu au fost luate măsuri pentru recuperarea din acest fond pe baza actelor justificative, a indemnizațiilor care au depășit suma contribuțiilor datorate bugetului F.N.U.A.S.S., în sumă estimată de 30.482 RON. În acest context, sumele nerecuperate de la F.N.U.A.S.S. prezintă riscul de a se prescrie, constatându-se că aceste sume figurează în bilanțul contabil la data de 31 decembrie 2012 provenind din anii precedenți, iar persoanele cu atribuții în materie nu au prezentat documente/informații cu privire la solicitarea rambursării sumelor achitate în plus.

În raport cu această descriere a abaterii, în mod corect prima instanță a apreciat că interpretarea dată de către reclamantă dispozițiilor art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005, nu este de natură a înlătura aspectele consemnate în procesul-verbal de constatare, în condițiile în care entitatea verificată nu a procedat la recuperarea diferenței de la bugetul F.N.U.A.S.S., prin depunerea unor cereri administrative la CAS județene, deși indemnizațiile în discuție au fost, în fapt, achitate beneficiarilor, revenind reclamantei obligația de a recupera o parte din suma achitată, care a depășit valoarea contribuțiilor datorate de către aceasta în luna respectivă.

Contrar susținerilor recurentei, în cauză nu este aplicabil termenul de 90 de zile prevăzut de art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005 și art. 82 din Normele de aprobate prin Ordinul nr. 60/32/2006, fiind aplicabilă procedura administrativă prevăzută de art. 77 din același ordin, pe care, în speță, în mod nejustificat, reclamanta nu a parcurs-o.

Cu referire la măsura nr. II.2 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, dispusă pentru remedierea abaterii descrise la pct. 9 din decizie, instanța de control judiciar împărtășește opinia exprimată de judecătorul fondului, care a reținut că entitatea verificată nu a dispus toate măsurile legale, în termenul legal de prescripție, în vederea recuperării prejudiciului în sumă de 12.598 RON, reprezentând contravaloarea unor bunuri (materiale de natura obiectelor de inventar) sustrase de la Centrul Regional Alba, precum și a unor avansuri de trezorerie nedecontate din anul 2009, în sumă de 12.000 RON, contrar prevederilor pct. 3.1.3. din Normele metodologice aprobate prin Ordinul M.F.P. nr. 1917/2005.

Astfel, în ceea ce privește suma de 12.598 RON, apărările recurentei-reclamante în sensul că până la data emiterii actelor contestate, organele penale competente nu au identificat persoanele care au cauzat prejudiciul, nu pot conduce la înlăturarea abaterii constatate, având în vedere că reclamantei îi revenea obligația de a identifica cauzele și împrejurările care au condus la dispariția bunurilor și de a dispune toate măsurile administrative și judiciare în vederea recuperării prejudiciului în termenul legal de prescripție.

Susținerile recurentei referitoare la împrejurările care au condus la faptele consemnate în procesul-verbal de constatare, precum și la modul de înregistrare în contabilitate a operațiunilor economice, nu justifică neluarea măsurilor legale pentru recuperarea prejudiciului în sumă de 12.598 RON, în condițiile în care, nu s-a dovedit că sustragerea obiectelor de inventar a fost generată de împrejurări obiective și nu s-a reținut culpa persoanelor responsabile de gestionarea acestor bunuri.

După cum a constatat prima instanță, reclamanta a recunoscut prin cererea introductivă faptul că, din eroare, nu a fost înregistrată contravaloarea bunurilor furate cu autor necunoscut, această eroare generând și imposibilitatea recuperării bunurilor de la proprii angajați, cărora le revenea obligația de pază materială și administrare în privința acestor bunuri.

Referitor la suma de 12.000 RON, reprezentând valoarea avansurilor de trezorerie nedecontate, recurenta-reclamantă nu a dovedit că a dispus măsuri legale pentru recuperarea prejudiciului, prin urmărirea justificării acestor avansuri, în termen legal, de la persoanele care au beneficiat de sumele respective.

În ceea ce privește măsura nr. II.3 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, dispusă pentru remedierea abaterii consemnate la pct. 10 din decizie, în mod judicios instanța de fond a reținut că agendele de piele, agendele datate și calendarele de birou, în valoare totală de 21.179,2 RON, achiziționate de către reclamantă în luna decembrie 2014, se încadrează în categoria tipăriturilor și a altor bunuri pentru acțiunile de reprezentare și protocol, precum și pentru zile festive, inclusiv zile aniversare, a căror achiziție din fondurile publice este interzisă de prevederile art. III alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 26/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Această constatare se întemeiază pe faptul că agendele și calendarele de birou nu reprezintă imprimate de hârtie sau articole de birou necesare desfășurării activității curente a propriilor angajați, precum și pe împrejurarea că numărul total al acestor materiale tipărite depășește numărul salariaților, rezultând astfel intenția ca aceste bunuri să fie utilizate pentru reprezentare și protocol și nu în vederea consumului propriu.

Totodată, recurenta - reclamantă nu a contestat faptul că a achiziționat servicii de catering, efectuând plata nelegală a serviciilor de masă, în valoare de 6.000 RON și a serviciilor de masă tip bufet, în valoare de 11.999 RON.

Prevederile H.G. nr. 672/2004, ale H.G. nr. 181/1998, precum și ale Legii nr. 356/2013 privind bugetul de stat, cu referire la capitolul de bunuri și servicii, invocate de către recurentă, nu justifică caracterul legal al cheltuielilor efectuate, în condițiile în care nu s-a dovedit că acestea se încadrează în categoria excepțiilor prevăzute de lege.

Referitor la măsurile nr. I.8 și II.4 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, dispuse pentru remedierea abaterii descrise la pct. 11 din decizie, se observă că în cuprinsul cererii de recurs se enumeră o serie de acte normative în susținerea necesității și oportunității finanțării proiectelor depuse în anul 2014, în cadrul programului "Anul european al participării și responsabilității cetățenilor", deși aceste aspecte nu au făcut obiectul analizei echipei de audit, recurenta concluzionând, în mod greșit, că din coroborarea actelor normative indicate ar rezulta posibilitatea de acordare a finanțării nerambursabile și altor persoane în afara celor prevăzute de Legea nr. 350/2005.

Instanța de control judiciar reține că prin Ordinul nr. 7/2014 emis de Președintele ANR, se indică Legea nr. 350/2005 cu titlu de temei în drept pentru încheierea contractelor de finanțare, astfel că prin încheierea de contracte cu unitățile-administrativ teritoriale, au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (1) din legea menționată, conform cărora singurii beneficiari ai finanțărilor acordate în temeiul acestui act normativ sunt persoanele fizice sau juridice fără scop patrimonial.

Prevederile art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 1703/2004, invocate de către recurenta-reclamantă, nu conduc la concluzia că entitatea verificată poate finanța instituțiile publice enumerate în cuprinsul acestui text legal, având în vedere că prin actul normativ mai sus indicat se menționează în mod expres că sunt beneficiari numai instituțiile și organizațiile neguvernamentale specializate.

Contrar susținerilor recurentei, prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1703/2004, se referă la "atribuțiile agenției privind coordonarea activității de evaluare a principalelor nevoi ale comunităților de romi" și nu la finanțarea nerambursabilă a unor programe.

În raport de susținerile formulate de reclamantă în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, referitoare la măsurile luate pentru recuperarea de la Primăria Comunei Mosna a sumei achitate care depășește cuantumul prevăzut în contractul de finanțare nerambursabilă, se reține că plata sumei de 112.083,74 RON, achitată în limitele contractului și a documentelor justificative, nu reflectă respectarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 350/2005.

În ceea ce privește susținerile reclamantei vizând cauzele neprezentării tuturor documentelor justificative prevăzute în Contractul de finanțare nr. x din 23 iunie 2014, încheiat cu Primăria Comunei Moroieni, în mod corect instanța de fond a constatat că reclamanta a achitat beneficiarului suma de 70.000 prin ordin de plată, în condițiile în care, la baza emiterii facturii nu se regăsesc documentele prevăzute în contractul de finanțare, respectiv raportul narativ și financiar, care ar fi dovedit îndeplinirea obiectivelor în limita sumei achitate.

De asemenea, din analiza documentelor contabile care au stat la baza efectuării plăților, nu rezultă că au fost întocmite procese-verbale de recepție a lucrărilor parțial decontate, astfel încât, prin raportare la valoarea facturii emise de prestatorul serviciilor și la obiectul contractului încheiat între unitatea administrativ - teritorială și acesta din urmă, să poată fi verificată îndeplinirea, chiar și parțială, a obiectivelor finanțate de către reclamantă.

În ceea ce privește măsura nr. II.5 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, dispusă pentru remedierea abaterii descrise la pct. 12 din decizie, prima instanță a apreciat că nu poate fi reevaluată legalitatea titlului executoriu, reținută cu putere de lucru judecat de către instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate al acestui titlu, astfel încât, revine reclamantei obligația de a stabili răspunderea patrimonial-administrativă a persoanelor care au cauzat producerea prejudiciului.

Înalta Curte achiesează pe deplin la aceste constatări, reținând că prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2011, Agenția Națională pentru Romi a solicitat anularea Deciziei nr. E5813/AZ din 16 iulie 2010 și a Procesului-verbal de constatare nr. E3554/AZ din 13 mai 2010, emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, suspendarea executării titlului de creanță privind plata debitului în sumă de 605.746 RON, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, precum și constatarea ca eligibile a cheltuielilor în discuție.

Prin Sentința civilă nr. 4629 din 4 iulie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3541 din 18 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de Agenția Națională pentru Romi, reținându-se, pe cale de consecință, legalitatea procesului-verbal de constatare întocmit de AMPOSDRU, prin care au fost consemnate cheltuieli neeligibile în valoare de 605.746 RON, plătite din credite de la bugetul statului, în etapa de pre-finanțare.

Susținerile recurentei vizând aplicarea dispozițiilor Legii nr. 64/2015, nu pot fi primite, întrucât aceste prevederi vizează o situație ulterioară faptelor constatate prin titlul executoriu emis în sarcina reclamantei, aspect reținut irevocabil de instanța de judecată în cadrul Dosarului nr. x/2011.

Instanța de control judiciar va înlătura și afirmațiile recurentei-reclamante referitoare la imposibilitatea de evaluare și stabilire a valorii pagubei, deoarece nu s-a dovedit oportunitatea realizării unei misiuni de audit, esențială în cauză fiind decontarea nelegală a cheltuielilor finanțate de către reclamantă, ceea ce impune în sarcina conducerii instituției obligația de a stabili întinderea prejudiciului și de a dispune măsurile necesare în vederea recuperării acestuia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Agenția Națională pentru Romi, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenția Națională pentru Romi împotriva Sentinței civile nr. 155 din 25 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM