ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5306/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 30 ianuarie 2019, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România ("UNPIR") și UNPIR Filiala Arad, a solicitat:

(i) anularea pct. II.1.3.3 din Decizia nr. 6/2018, emisă de Consiliul Național de Conducere al UNPIR la 29.06.2018, prin care s-a constatat că cererile de plată din fondul de lichidare depuse de reclamantă sunt necuvenite datorită nerespectării regulamentului intern al UNPIR Filiala Arad;

(ii) obligarea pârâtei UNPIR Filiala Arad la plata sumei de 168.000 RON reprezentând repararea pagubei cauzate prin neplata facturilor neachitate la 15.02.2018, precum și obligarea la plata dobânzii legale aferente acestei sume până la momentul efectuării plății.

Prin sentința civilă nr. 170 din 29 mai 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Timișoara;

(ii) a admis excepția prematurității (inadmisibilității) acțiunii;

(iii) a respins, ca inadmisibilă (prematură), acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România ("UNPIR") și UNPIR Filiala Arad;

(iv) a obligat reclamanta la plata sumei de 1785 RON către pârâta UNPIR Filiala Arad și a sumei de 1785 către pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 170 din 29 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, reținerea cauzei în vederea rejudecării și admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, după o prezentare succintă a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că, întrucât pârâta UNPIR Filiala Arad a împiedicat plata din fondul de lichidare a drepturilor ce i se cuveneau pentru activitatea prestată, a formulat sesizare (plângere) înregistrată sub nr. x/16.02.2018 la Consiliul Național de Conducere a UNPIR, în vederea reglementării situației plăților refuzate de UNPIR Arad. Consiliul Național de Conducere al UNPIR a răspuns acestei plângeri prin Decizia nr. 6/2018, iar ca urmare a soluționării necorespunzătoare a plângerii prealabile, reclamanta s-a adresat instanței de judecată. A apreciat reclamanta că a fost îndeplinită procedura prealabilă, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, existând dovada sesizării pârâtei cu o cerere asimilată unei cereri de revocare, dat fiind că Filiala Arad nu a emis o decizie unilaterală, ci a refuzat plata drepturilor cuvenite.

A mai susținut recurenta că, în măsura în care sesizarea adresată Consiliului Național de Conducere al UNPIR nu poate fi considerată plângere prealabilă, totuși procedura plângerii prealabile este una facultativă, iar nu obligatorie. Astfel, potrivit modificărilor legislative aduse art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice nu este obligatorie plângerea prealabilă. În opinia recurentei, comunicarea la data de 17.08.2018 a Deciziei nr. 6/2018 a Consiliului Național de Conducere a UNPIR reprezintă momentul intrării actului administrativ în circuitul civil.

Recurenta-reclamantă a învederat că prevederile Statutului UNPIR și ale O.U.G. nr. 86/2006 nu prevăd o procedură de contestare a Deciziei Consiliului Național de Conducere a UNPIR la Congresul UNPIR, prin urmare ne aflăm în prezența unei hotărâri irevocabile, respectiv a unei decizii administrative cu caracter unilateral, care și-a produs efectele la data comunicării sale către destinatară.

În ipoteza reținerii cauzei în vederea judecării fondului, recurenta-reclamantă a reiterat motivele de fapt și de drept pe care se sprijină cererea de chemare în judecată.

Prin întâmpinările depuse la dosarul instanței de recurs, intimatele-pârâte Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România ("UNPIR") și UNPIR Filiala Arad au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, expunând apărări similare cu privire la necesitatea respectării prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a formulării plângerii prealabile anterior sesizării instanței de judecată, precum și la neîndeplinirea acestei proceduri de către reclamantă.

În privința susținerilor reclamantei în sensul că Decizia nr. 6/2018 a Consiliului Național de Conducere a UNPIR are valoarea unui răspuns la plângerea prealabilă, intimata-pârâtă UNPIR Filiala Arad a considerat că aceasta reprezintă o susținere nouă, față de cererea de chemare în judecată și răspunsul la întâmpinare formulate de reclamantă în dosarul de fond, care nu poate fi invocată direct în recurs. De asemenea, intimata-pârâtă a susținut a fi contradictorie motivarea reclamantei cu privire la considerarea Deciziei nr. 6/2018 ca reprezentând răspuns la plângerea prealabilă pe care a adresat-o Consiliului Național de Conducere a UNPIR, în condițiile în care tot reclamanta a susținut că nu este necesară formularea unei plângeri prealabile.

Referitor la invocarea de către recurenta-reclamantă a dispozițiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, intimata-pârâtă UNPIR a susținut că acest text de lege se referă la o anumită categorie de acte administrative, situație neregăsită în speță.

În fine, în privința motivelor de recurs referitoare la conținutul prevederilor Statutului UNPIR și ale O.U.G. nr. 86/2006, ambele intimate au apreciat că sunt nefondate, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, care impun obligativitatea formulării plângerii prealabile.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurenta nu a încadrat recursul într-unul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar prin concluziile orale a invocat prevederile pct. 8 al aceluiași articol, criticile de nelegalitate se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Examinând criticile reclamantei în recurs, Înalta Curte constată că aceasta a susținut, într-o primă teză, că procedura prealabilă obligatorie, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a fost îndeplinită prin sesizarea adresată Consiliului Național de Conducere al UNPIR, la care acesta a răspuns prin Decizia nr. 6/2018, contestată prin prezenta acțiune. Într-o teză subsidiară, recurenta a susținut că procedura prealabilă obligatorie nu ar fi fost necesară, invocând în sprijinul său dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și susținând că Decizia nr. 6/2018 a intrat în circuitul civil la momentul comunicării ei către reclamantă.

Prin urmare, chestiunea primordială supusă dezlegării instanței de control judiciar se referă la natura juridică a Deciziei nr. 6/2018, emisă de Consiliul Național de Conducere a UNPIR, respectiv aceea de act administrativ unilateral, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sau de răspuns la plângerea prealabilă formulată conform art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. j) din același act normativ. Înalta Curte consideră că cea din urmă ipoteză este cea corectă, Decizia nr. 6/2018 având natura unui răspuns la plângerea prealabilă formulată de recurenta-reclamantă împotriva refuzului pârâtei UNPIR Filiala Arad de a-i achita sumele solicitate din fondul de lichidare.

Astfel, din cuprinsul cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate rezultă că reclamanta a solicitat pârâtei UNPIR Filiala Arad achitarea, din fondul de lichidare, a sumelor cuvenite serviciilor prestate în calitate de practician în insolvență, în cuantumul dispus prin hotărârile judecătorești de închidere a procedurii falimentului. În acest sens, reclamanta a depus, în perioada 2011-2013, cereri de plată însoțite de documentele justificative, pentru suma totală de 192.000 RON, însă pârâta a refuzat plata acestei sume, invocând dispozițiile Regulamentului intern al filialei. Deși reclamanta a purtat o corespondență scrisă și telefonică cu pârâta pe marginea acestui diferend, pârâta UNPIR Filiala Arad și-a menținut refuzul de plată, motiv pentru care reclamanta a sesizat Consiliul Național de Conducere a UNPIR, la data de 16.02.2018, solicitându-i să dispună ca UNPIR Arad să procedeze la plata celor 64 de facturi în sumă totală de 192.000 RON .

Prin punctul II.1.3.3 al Deciziei nr. 6/2018, Consiliul Național de Conducere a UNPIR a admis obiecțiunile formulate de Filiala ARAD a UNPIR și a constatat că cererile de plată din fondul de lichidare, depuse de reclamantă, însumând 37.634 RON, sunt necuvenite datorită nerespectării Regulamentului intern al UNPIR Filiala Arad. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată, solicitând anularea punctului II.1.3.3 din Decizia nr. 6/2018 și obligarea pârâtei UNPIR Filiala Arad la plata sumei de 168.000 RON și a dobânzii legale aferente acestei sume.

În acest context factual, Înalta Curte constată că obiect al contestării de către reclamantă îl reprezintă pretinsul refuz nejustificat al pârâtei UNPIR Filiala Arad de a soluționa cererile sale referitoare la achitarea sumelor cuvenite pentru serviciile prestate, refuz pe care reclamanta l-a sesizat organului administrativ ierarhic superior, respectiv Colegiul Național de Conducere a UNPIR, pe calea plângerii prealabile.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, definiție căreia i se subsumează refuzul de plată al pârâtei UNPIR Filiala Arad. Pe de altă parte, Decizia nr. 6/2018, emisă de Colegiul Național de Conducere a UNPIR, nu poate fi considerată a reprezenta actul administrativ vătămător, în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004, întrucât invocata afectare a patrimoniului reclamantei s-a produs prin neplata de către pârâta UNPIR Filiala Arad a sumelor solicitate, iar nu prin decizia colegiului de conducere, care doar a constatat justețea poziției adoptate de filiala teritorială.

În concluzie, Înalta Curte constată că reclamanta a respectat dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv a urmat procedura administrativă a plângerii prealabile adresată autorității ierarhic superioare, anterior formulării acțiunii, astfel încât soluția instanței de fond este nelegală sub aspectul aprecierii cererii ca inadmisibilă (prematură), ceea ce atrage casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate apărările intimatei-pârâte UNPIR Filiala Arad cu privire la invocarea în recurs a unor aspecte necuprinse în cererea introductivă, având în vedere că, și în cuprinsul acțiunii, reclamanta a înfățișat in extenso contextul factual care a generat litigiul, indicând în mod expres că s-a adresat Colegiului Național de Conducere a UNPIR cu o plângere față de refuzul nejustificat de plată al Filialei Arad. Totodată, în cuprinsul acțiunii sunt prezentate motivele de nelegalitate proprii Deciziei nr. 6/2018 și motivele de nelegalitate referitoare la refuzul de plată. Prin urmare, din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă toate elementele necesare stabilirii naturii juridice a actelor contestate și a îndeplinirii condițiilor procedurale premergătoare depunerii acțiunii, impuse de art. 193 C. proc. civ. coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste considerente, care conduc la casarea sentinței recurate, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesară analizarea celorlalte motive de recurs formulate de reclamantă, referitoare, în esență, la caracterul facultativ al plângerii prealabile, acestea fiind formulate cu caracter subsidiar față de motivul de recurs constatat a fi fondat de instanța de control judiciar.

Pentru aceste considerente, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa sentința civilă nr. 170 din 29 mai 2019 și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 170 din 29 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2020.