ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5169/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5169/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată. Hotărârea primei instanțe
Prin acțiunea înregistrată, la data de 17.12.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 650 din 16.11.2017 prin care a fost sancționată cu amendă de 5.000 RON pentru încălcarea art. 40 alin. (3) și art. 64 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual cu modificările și completările ulterioare.
Prin sentința civilă nr. 1896 din 20 aprilie 2018, Curtea a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii recurate și anularea Deciziei nr. 650 din 16.11.2017 sau transformarea sancțiunii cu amendă într-una cu advertisment.
Decizia instanței de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția netimbrării recursului.
3.1. Recurentei-reclamante i s-a pus în vedere, prin adresele instanței din 09.07.2018 și din 14.07.2020, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
3.2. Înalta Curte reține că, potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxa de timbru se plătește anticipat și, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Or, deși s-a pus în vedere recurentei obligația timbrării recursului, acesta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței.
Art. 32 din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.
Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
3.3. Prin urmare, având în vedere că recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de timbrare ce-i revenea conform prevederilor legale arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (2) și (3) și art. 197 C. proc. civ., va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1896 din 20 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2020.