ÎCCJ, decizie (scj.ro #82882)

Contract de construire. Neexecutarea obligației de predare la termen a locuinței. Consecințe Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte Index alfabetic: acțiune în pretenții - contract de construire - penalități de întârziere C. civ., art. 969, art. 1069, art. 1082, art. 1083 Cauza străină de culpa debitorului privește neexecutarea unei obligații contractuale, în speță, obligația pârâtei-recurente antreprenor general de predare la cheie, la termenul convenit, a locuinței contractate către reclamanta beneficiar. Ea nu privește clauza penală inclusă în contract, deoarece, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 C. civ., părțile au reglementat convențional, prin clauza penală cuprinsă în art. 10 din contractul de construire, evaluarea anticipată a despăgubirilor pentru neexecutarea obligației contractuale de predare la termen a locuinței contractată către beneficiară.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 8 din 17 ianuarie 2012 Notă : În decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil Prin sentința nr. 7295 din 21 iunie 2010, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta M.A.R. în contradictoriu cu pârâta SC S.C.A.D.T. SA Slatina pe care a obligat-o la plata sumei de 65.900,82 euro penalități de întârziere și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la executarea lucrărilor la imobil ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, subsecvent admiterii excepției cu acest obiect. Instanța de fond și-a motivat soluția pe constatarea că pârâta nu și-a executat obligația asumată prin contract, de predare la termen a locuinței contractate, nefiind făcută dovada unei cauze străine, neimputabile reținând că, pentru cel de-al doilea capăt de cerere nu s-a dovedit calitatea procesuală pasivă a pârâtei.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta SC S.C.A.D.T. SA Slatina, precum și împotriva încheierilor din 29 martie 2010 și 7 iunie 2010, în temeiul art. 282 C. proc. civ. Criticile apelantei cu privire la excepția calității procesuale pasive raportat la contractul de cesiune, contractul de antrepriză generală, contractul de mandat în sensul că noul antreprenor și-a asumat obligația de a semna acte adiționale cu beneficiarii lucrărilor el fiind cel care a preluat obligația și răspunderea pentru prejudiciile ivite cât și critica subsidiară cu privire la greșita aplicare a prevederilor art. 1082, 1083 C. civil față de incidența cauzei străine exoneratoare de răspundere cu referire la existența utilităților au fost înlăturate de instanța de apel prin decizia nr. 343/21 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București.

Cu privire la critica excepției lipsei calității procesuale pasive instanța de apel a reținut că izvorul principal de obligații dintre părți îl constituie contractul de construire cu nr. 1630/05 decembrie 2005 în baza căruia, conform art. 8, apelanta urma să predea intimatei locuința contractată la cheie, pe baza unui proces - verbal de predare - primire în termen de 24 luni începând cu data de 2 mai 2006, data ordinului de începere a lucrărilor, respectiv la 2 mai 2008, sub sancțiunea penalităților de 0,15%/zi de întârziere din valoarea contractului până la predarea efectivă. Separat de contractul de construire s-a încheiat contractul de antrepriză generală nr. 4029/27 aprilie 2004 care, prin art. 103 pct. 7, mandatează pe ANL a-l reprezenta pe beneficiar (în speță pe reclamantă) în relațiile cu antreprenorul general și băncile finanțatoare, articol în baza căruia s-a încheiat contractul de mandat între ANL și reclamantă.

Conform art. 18 alin. (2) din contractul de construire, prevederile acestuia se completează cu clauzele contractului de antrepriză generală, iar, potrivit art. 17 din acest contract modificat prin actul adițional din 30 ianuarie 2006, contractul poate fi cedat de antreprenorul general cu acordul A.N.L. Apelanta a încheiat după expirarea termenului de 24 luni un contract de cesiune nr. 21757/25 august 2009 cu SC M.P.F. SRL Pitești a contractului de antrepriză generală susmenționat, dar prin art. 6 alin. (2) din contractul de cesiune a rămas răspunzătoare pentru neexecutarea obligațiilor ce decurg din actele cesionate de la momentul încheierii lor și până la data încheierii contractului de cesiune.

Cât privește procesul-verbal dintre cedent și cesionar cu referire la contractele pe care cesionarul trebuia să le încheie cu beneficiarii, acesta privește perioada de după încheierea contractului de cesiune, iar pentru perioada anterioară cesiunii răspunde cedentul conform art. 6 alin. (2) din contractul de cesiune. S-a reținut, în consecință, calitatea procesuală a pârâtei-apelante pentru primul capăt de cerere pe baza probelor administrate. Pe fond, criticile au fost înlăturate de instanța de apel având în vedere probele administrate și dispozițiile art. 70, 72 alin. (1) din contractul de antrepriză conform cărora prelungirea duratei de realizare a lucrărilor se referă la forța majoră recunoscută de autoritatea legală, neimputabile și imprevizibile pentru antreprenor, constatate prin act adițional.

Față de prevederile art. 13 din contractul de mandat, conform cărora mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general dacă cel inițial, în persoana apelantei, este în imposibilitate de a termina lucrările din cauze imputabile lui, s-a apreciat ca neîntemeiată susținerea apelantei cu privire la lipsa culpei sale motivată pe cazul fortuit, forța majoră și teoria impreviziunii. Totodată, s-a reținut pe baza probelor administrate că apelanta nu a probat de ce lipsa rețelelor de utilități pentru executarea branșamentelor la rețelele stradale de canalizare, apă, electricitate și gaze au pus-o în imposibilitate să finalizeze locuința și să o predea cu proces-verbal beneficiarei, așa cum rezultă din adresa nr. 1718/25 ianuarie 2010, pentru a se aprecia asupra vreunei cauze exoneratoare de răspundere.

Reținând acest aspect al nefinalizării locuinței, instanța de apel a constatat că orice altă susținere relativă la culpa ANL vizând organizarea de șantier și interdependența celor trei contracte este irelevantă, apelanta în mod corect fiind obligată la plata de penalități de întârziere în temeiul art. 10 din contractul de construire autentificat sub nr. 1630/2005. În contra deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta SC S.C.A.D.T. SA Slatina pentru situația de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în a cărei susținere dezvoltă următoarele critici de nelegalitate: 1. interpretarea greșită a regimului juridic imperativ al răspunderii contractuale instituit de art. 1082 și urm. C. civ.

deoarece fapta ilicită, încălcarea contractului, s-a raportat la executarea parțială, cu întârziere, a lucrărilor asumate, greșit fiind înlăturată cauza exoneratoare constând în fapta unui terț, respectiv neexecutarea de către entitățile abilitate a utilităților aferente proiectului, nefiind întemeiate nici cerința prejudiciului în concret, raportul de cauzalitate și cerința culpei, prin art. 10 din contract părțile cuantificând un posibil prejudiciu. Clauza penală devine exigibilă în situația intervenirii condițiilor răspunderii contractuale a debitorului, astfel fiind încălcat art. 1082 C. civ.

2. interpretarea greșită și încălcarea art. 969 C. civ.: - în ce privește aprecierea ca posibilă a finalizării și predării locuinței pe bază de proces-verbal în lipsa proceselor-verbale de recepție finală la terminarea lucrărilor și chiar în lipsa utilităților; - greșita aplicare cu prioritate a prevederilor art. 6 alin. (2) din contractul de cesiune care stabilește răspunderea cedentului în condițiile în care cesionarul SC M.P.F. SRL și-a asumat răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor de către cedent și pentru contractul de construire, în raport de care greșit a fost respinsă excepția calității procesuale pasive pentru primul capăt de cerere; 3. încălcarea prevederilor art. 167 C. proc.

civ. în ce privește respingerea probei cu expertiză tehnică în construcții civile și industriale solicitate în apel, expertiză pe care trebuia să o încuviințeze ca instanță devolutivă și care ar fi condus în mod vădit la stabilirea condițiilor răspunderii contractuale, cu precădere la dovedirea inexistenței vinovăției sale. Recursul nu este fondat.