ÎCCJ, decizie (scj.ro #82882)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82882) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contract de construire.

Neexecutarea obligației de predare la termen a locuinței.

Consecințe

Cuprins pe materii: Drept comercial.

Contracte

Index alfabetic: acțiune în

pretenții

-

contract

de construire

-

penalități

de întârziere

C. civ., art. 969, art.

1069, art. 1082, art. 1083

Cauza

străină de culpa debitorului privește neexecutarea unei

obligații contractuale, în speță, obligația

pârâtei-recurente antreprenor general de predare la cheie, la termenul

convenit, a locuinței contractate către reclamanta beneficiar. Ea nu

privește clauza penală inclusă în contract, deoarece, în

aplicarea dispozițiilor art. 1082 C. civ., părțile au

reglementat convențional, prin clauza penală cuprinsă în art. 10

din contractul de construire, evaluarea anticipată a despăgubirilor

pentru neexecutarea obligației contractuale de predare la termen a

locuinței contractată către beneficiară.

Secția a II-a civilă, Decizia nr.

8 din 17 ianuarie 2012

Notă

: În decizie au

fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil

Prin sentința nr. 7295 din 21 iunie 2010, Tribunalul București,

Secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea

promovată de reclamanta M.A.R. în contradictoriu cu pârâta  SC

S.C.A.D.T. SA Slatina pe care a obligat-o la plata sumei de 65.900,82 euro

penalități de întârziere și a respins capătul de cerere

privind obligarea pârâtei la executarea lucrărilor la imobil ca fiind

formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă, subsecvent admiterii excepției cu acest obiect.

Instanța de fond și-a motivat soluția pe constatarea că

pârâta nu și-a executat obligația asumată prin contract, de

predare la termen a locuinței contractate, nefiind făcută dovada

unei cauze străine, neimputabile reținând că, pentru cel de-al

doilea capăt de cerere nu s-a dovedit calitatea procesuală

pasivă a pârâtei.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta SC S.C.A.D.T. SA Slatina,

precum și împotriva încheierilor din 29 martie 2010 și 7 iunie 2010,

în temeiul art. 282 C. proc. civ.

Criticile apelantei cu privire la excepția calității procesuale

pasive raportat la contractul de cesiune, contractul de antrepriză

generală, contractul de mandat în sensul că noul antreprenor

și-a asumat obligația de a semna acte adiționale cu beneficiarii

lucrărilor el fiind cel care a preluat obligația și

răspunderea pentru prejudiciile ivite cât și critica subsidiară

cu privire la greșita aplicare a prevederilor art. 1082, 1083 C. civil

față de incidența cauzei străine exoneratoare de

răspundere cu referire la existența utilităților au fost

înlăturate de instanța de apel prin decizia nr. 343/21 iunie 2011

pronunțată de Curtea de Apel București.

Cu privire la critica excepției lipsei calității procesuale

pasive instanța de apel a reținut că izvorul principal de

obligații dintre părți îl constituie contractul de construire cu

nr. 1630/05 decembrie 2005 în baza căruia, conform art. 8, apelanta urma

să predea intimatei locuința contractată la cheie, pe baza unui

proces - verbal de predare - primire în termen de 24 luni începând cu data de 2

mai 2006, data ordinului de începere a lucrărilor, respectiv la 2 mai

2008, sub sancțiunea penalităților de 0,15%/zi de întârziere din

valoarea contractului până la predarea efectivă.

Separat de contractul de construire s-a încheiat contractul de antrepriză

generală nr. 4029/27 aprilie 2004 care, prin art. 103 pct. 7,

mandatează pe ANL a-l reprezenta pe beneficiar (în speță pe

reclamantă) în relațiile cu antreprenorul general și

băncile finanțatoare, articol în baza căruia s-a încheiat

contractul de mandat între ANL și reclamantă.

Conform art. 18 alin. (2) din contractul de construire, prevederile acestuia se

completează cu clauzele contractului de antrepriză generală,

iar, potrivit art. 17 din acest contract modificat prin actul adițional

din 30 ianuarie 2006, contractul poate fi cedat de antreprenorul general cu

acordul A.N.L. Apelanta a încheiat după expirarea termenului de 24 luni un

contract de cesiune nr. 21757/25 august 2009 cu SC M.P.F. SRL Pitești a

contractului de antrepriză generală susmenționat, dar prin art.

6 alin. (2) din contractul de cesiune a rămas răspunzătoare

pentru neexecutarea obligațiilor ce decurg din actele cesionate de la

momentul încheierii lor și până la data încheierii contractului de

cesiune.

Cât privește procesul-verbal dintre cedent și cesionar cu referire la

contractele pe care cesionarul trebuia să le încheie cu beneficiarii,

acesta privește perioada de după încheierea contractului de cesiune,

iar pentru perioada anterioară cesiunii răspunde cedentul conform

art. 6 alin. (2) din contractul de cesiune. S-a reținut, în

consecință, calitatea procesuală a pârâtei-apelante pentru

primul capăt de cerere pe baza probelor administrate.

Pe fond, criticile au fost înlăturate de instanța de apel având în

vedere probele administrate și dispozițiile art. 70, 72 alin. (1) din

contractul de antrepriză conform cărora prelungirea duratei de

realizare a lucrărilor se referă la forța majoră

recunoscută de autoritatea legală, neimputabile și imprevizibile

pentru antreprenor, constatate prin act adițional.

Față de prevederile art. 13 din contractul de mandat, conform

cărora mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor

general dacă cel inițial, în persoana apelantei, este în

imposibilitate de a termina lucrările din cauze imputabile lui, s-a

apreciat ca neîntemeiată susținerea apelantei cu privire la lipsa

culpei sale motivată pe cazul fortuit, forța majoră și

teoria impreviziunii.

Totodată, s-a reținut pe baza probelor administrate că apelanta

nu a probat de ce lipsa rețelelor de utilități pentru executarea

branșamentelor la rețelele stradale de canalizare, apă,

electricitate și gaze au pus-o în imposibilitate să finalizeze

locuința și să o predea cu proces-verbal beneficiarei, așa

cum rezultă din adresa nr. 1718/25 ianuarie 2010, pentru a se aprecia

asupra vreunei cauze exoneratoare de răspundere.

Reținând acest aspect al nefinalizării locuinței, instanța

de apel a constatat că orice altă susținere relativă la

culpa ANL vizând organizarea de șantier și interdependența celor

trei contracte este irelevantă, apelanta în mod corect fiind obligată

la plata de penalități de întârziere în temeiul art. 10 din

contractul de construire autentificat sub nr. 1630/2005.

În contra deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta SC

S.C.A.D.T. SA Slatina

pentru situația de nelegalitate

prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în a cărei

susținere dezvoltă următoarele critici de nelegalitate:

răspunderii contractuale instituit de art. 1082 și urm. C. civ.

deoarece fapta ilicită, încălcarea contractului, s-a raportat la

executarea parțială, cu întârziere, a lucrărilor asumate,

greșit fiind înlăturată cauza exoneratoare constând în fapta

unui terț, respectiv neexecutarea de către entitățile

abilitate a utilităților aferente proiectului, nefiind întemeiate

nici cerința prejudiciului în concret, raportul de cauzalitate și

cerința culpei, prin art. 10 din contract părțile cuantificând

un posibil prejudiciu. Clauza penală devine exigibilă în

situația intervenirii condițiilor răspunderii contractuale a

debitorului, astfel fiind încălcat art. 1082 C. civ.

- în ce privește aprecierea ca posibilă a finalizării și

predării locuinței pe bază de proces-verbal în lipsa

proceselor-verbale de recepție finală la terminarea lucrărilor

și chiar în lipsa utilităților;

- greșita aplicare cu prioritate a prevederilor art. 6 alin. (2) din

contractul de cesiune care stabilește răspunderea cedentului în

condițiile în care cesionarul SC M.P.F. SRL și-a asumat

răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor de către cedent

și pentru contractul de construire, în raport de care greșit a fost

respinsă excepția calității procesuale pasive pentru primul

capăt de cerere;

respingerea probei cu expertiză tehnică în construcții civile

și industriale solicitate în apel, expertiză pe care trebuia să

o încuviințeze ca instanță devolutivă și care ar fi

condus în mod vădit la stabilirea condițiilor răspunderii

contractuale, cu precădere la dovedirea inexistenței

vinovăției sale.

Recursul nu este fondat.

1.

Potrivit art. 304 C. proc. civ., partea introductivă, modificarea sau

casarea unei hotărâri în recurs se poate solicita numai pentru

situațiile de nelegalitate, limitativ prevăzute de acest text de

lege.

Drept urmare, criticile care privesc temeinicia hotărârii atacate și

care referă la încuviințarea, administrarea și aprecierea

probelor în stabilirea situației de fapt exced atribuțiilor de

verificare a legalității hotărârii atacate, ele fiind de

atributul exclusiv al instanțelor devolutive.

situația de nelegalitate reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. prin raportare la interpretarea prevederilor art. 1082 C. civ. în sensul

că instanța de apel în mod greșit a înlăturat cauza

exoneratoare de răspundere constând în fapta unui terț, respectiv

neexecutarea de către entitățile abilitate a

utilităților aferente amplasamentului lucrării, articol în

raport de care greșit a apreciat că datorează

penalități independent de existența unei culpe în sarcina sa,

și prin raportare la art. 167 C. proc. civ.

că instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 1082 C.

civ. prin raportare la prevederile contractuale, respectiv a dispozițiilor

art. 72 alin. (1) din contractul de antrepriză prin care,

convențional, s-au reglementat cauzele care pot conduce la prelungirea

duratei de realizare a lucrărilor „neimputabile și imprevizibile”

pentru antreprenor, printre care nu figurează și neracordarea la

utilități, respectiv, branșamentele la rețelele stradale de

canalizare, electricitate și gaze.

Pe de altă parte, cauza străină, care nu-i poate fi

imputabilă debitorului privește neexecutarea unei obligații

contractuale, în speță, obligația pârâtei-recurente antreprenor

general de predare la cheie, la termenul convenit, a locuinței contractate

către reclamanta beneficiar. Ea nu privește clauza penală

inclusă în contract, așa cum greșit susține recurenta.

Aceasta, deoarece, ceea ce art. 1082 C. civil a reglementat legal printr-o

normă dispozitivă, anume obligarea debitorului la daune-interese

pentru neexecutarea obligației asumate, au reglementat părțile

convențional prin clauza penală cuprinsă în art. 10 din contractul

de construire, evaluarea anticipată a despăgubirilor pentru

neexecutarea obligației contractuale de predare la termen a locuinței

contractată către beneficiară.

În atare situație, cum pe baza probelor administrate, care exced

prezentului control de legalitate, s-a constatat neexecutarea obligației

contractuale asumată de recurentă, în mod corect instanțele au

dat eficiență clauzei penale care potrivit art. 1069 alin. (1) C.

civ. ”este o compensație a daunelor-interese, ce creditorul suferă din

neexecutarea obligației principale” și au obligat-o pe recurentă

la plata de penalități pentru perioada anterioară cesiunii

contractului de antrepriză.

excepției lipsei calității procesuale pasive pentru al doilea

capăt de cerere prin raportare la art. 969 C. civ., aceasta se

apreciază ca neîntemeiată.

În mod corect instanțele au făcut aplicarea art. 6 alin. (2) din

contractul de cesiune care dispune neechivoc că ”cedentul rămâne

răspunzător pentru neexecutarea obligațiilor ce decurg din

contractele ce fac obiectul cesiunii de la momentul încheierii acestor

contracte și până la data încheierii prezentului contract de cesiune”

și care, astfel cum susține și recurenta, ”au creat un cadru

obligațional nou față de contractul inițial de

antrepriză generală dar în limitele convenționale arătate,

art. 969 C. civ. fiind respectat și corect aplicat de instanțe, art.

6 alin. (2) sus citat având efecte pentru viitor, fiind fără putere

retroactivă în lipsa unei stipulații convenționale în acest

sens.

nelegalitate reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privește

încălcarea prevederilor art. 167 C. proc. civ. cu referire la respingerea

probei cu expertiză tehnică în construcții civile și

industriale.

Potrivit art. 167 C. proc. civ., ”Dovezile se pot încuviința numai

dacă instanța socotește că ele pot să aducă

dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se

piardă prin întârziere”.

Prin urmare, încuviințarea unei probe este lăsată de legiuitor

la latitudinea instanței care o poate încuviința dacă ea

socotește că respectiva probă poate să ducă la

dezlegarea pricinii. Administrarea probelor fiind atributul instanței de

fond și respectiv de apel, ca instanțe devolutive, aprecierea

acestora asupra pertinenței, concludenței și

utilității probei nu poate fi cenzurată de instanța de

recurs pe calea controlului de legalitate la care se limitează verificarea

sa prin dispoziția art. 304 C. proc. civ.

Așa fiind, față de cele ce preced, Înalta Curte, în raport de

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a respins  recursul declarat de

pârâta SC S.C.A.D.T. SA, ca nefondat, menținând ca legală decizia

atacată.